6,220 matches
-
cine știe, „deal cu deal se întîlnește!”), ori fiindcă ei răzbună „sedentarismul” nostru care a început să semene a iobăgie. *Melancolii de 21 mai. Cu excepția lui D. Mitulescu, care de la o vreme afectează un soi de cordialitate (ceva s-a clătinat în sufletul lui), nimeni din redacție nu m-a felicitat de ziua onomastică, de parcă toți ar fi uitat calendarul. A fost o zi încărcată, pe care „am sărbătorit-o prin muncă”. Dimineață, la 7, m-am dus la întîlnirea (stabilită
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
decît mine, că morala mea austeră nu prezintă nici o atracție. * În unele momente pare un om frînt, fizic și psihic. Repetă întruna că n-are să-și mai revină. Sufletul îi atîrnă ca o rufă pusă pe frînghie la uscat: o clatină orice vînt, orice emoție. Eu aș vrea să fie o pînză tare, orientată pe direcția curenților buni. Văd însă că n-am puterea s-o scot din starea depresivă în care a căzut. „Ca s-o depășești, trebuie să vrei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ea e cea care ne definește. Sursa îndoielilor o constituie conștiința faptului că nu sîntem perfecți. Și că totul în jurul nostru se schimbă. „Cei ce se încred în Domnul sînt ca muntele Sionului” (Ps. 124). Dar uneori și munții se clatină. După momente de siguranță vine, invariabil, îndoiala. Ieri mă simțeam viguros, astăzi mă simt slăbit; ieri eram încrezător, azi sînt dezabuzat. Parcă nu mai știu nimic, parcă am secat. Ceva mă ridică, apoi ceva mă apasă. Urc și cobor. Dar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e de mai bine de cinci ani în funcție) în birourile noastre. Însă, pentru G., toți cei aflați la putere sau pe cale de a fi promovați sînt, fără excepție, „oameni de treabă”, „isteți”, „tipi deschiși” etc. Iar atunci cînd se clatină ori sînt dați jos, devin „niște nemernici”, „incapabili” etc. *„Notă telefonică din 6 aprilie 1988/Tov Barac de la Secția Presă a C.C. al P.C.R. comunică:1. Să nu se mai folosească în presă următoarele cuvinte și expresii: a) neatîrnare; b
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Metamorfozele unui bărbat: la culcare era „șarpe” (care, bineînțeles, a fost încălzit mereu la sîn), iar dimineața „mătrăgună”. Ce va fi la prînz, și apoi, din nou, seara? *Cîți pumni verbali poate încasa cineva într o zi fără să se clatine? *Protestul unui cărturar (Florea Fugariu, editorul Țiganiadei), cu care am stat mai mult de vorbă în curtea Liceului Bacovia: „Ni-i jefuit timpul prin ședințe”. *O declarație a profesorului Dumitru Fînaru (doctor în pedagogie cu o teză despre Educația estetică
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
atunci. Vorbesc atunci la Vichy cu atașatul prim cultural, Dragu, care Îmi spune că vine cu mine În țară și-mi face formele de Întoarcere În Franța. Propunerea mă ispitea. Am venit amândoi În decembrie 1943, dar postul lui se clătina și nu se mai putea interesa de mine. În plus, războiul continua și rușii au atins Nistrul. Orice permisie sau plecare era suprimată și am rămas În țară. Astfel, o invitație și câteva pahare de vin schimbă complet destinul și
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
și produs dezastrul. Când a trebuit să revină din metalumea hipnotică a transcendenței În ritualul domestic, năucirea fusese prea mare, mișcările abrupte și stinghere. Radu a atins, fără să vrea, chiar obiectul celest. Surprins de brutala dezordine, paharul s-a clătinat, o fracțiune, șocat, vulnerat, s-a desprins de podiumul tăbliei telurice, apoi s-a aruncat În gol și s-a prăbușit, țăndări, pe parchet. Palid, Radu n-a mai putut fi readus Între noi. Abia dacă mai avea putere să
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
lui August Prostul dau seamă despre această paradoxală pățanie, literară și ea, cum se cuvenea. Fervoarea și insolența volumului nu exprimau doar sarcasmul autoinculpării, ci și sarcasmul critic la adresa mediului În care și eu, și Radu, și atâția alții ne clătinam efemeritatea. Menționam Jurnalul unui „eminent scriitor” al cărui „ochean” Îl Întorsesem, nu o dată, Împotriva mea Însumi. Mi se părea un „eveniment literar neobișnuit al ultimelor trei decenii”, nu doar prin „superba stilizare”, ci și prin „pedagogia unui destin”. Faptul că
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În holul de la parter, lângă lift. A apărut la 11 și 20. Un bărbat scund și slab, părul rar, blond, zâmbetul timid. Obrazul palid, ochii albaștri, mereu umezi. Uniforma albastră era, ca de obicei, mototolită, mâinile Îi tremurau ușor. Se clătina sub greutatea genții grele. A Început să scoată teancurile, le-a așezat pe calorifer. L-am lăsat să-și Împartă marfa, să-și termine treaba. Când se pregătea să plece, am ieșit din Întuneric. L-am salutat, i-am Întins
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
termine treaba. Când se pregătea să plece, am ieșit din Întuneric. L-am salutat, i-am Întins mâna. L-am rugat să vină, pentru câteva clipe, În micul apartament de la etajul 3. Părea surprins, dar n-a Întrebat nimic. A clătinat doar din capul lui mic și ascuțit. În lift, aproape unul de celălalt, am simțit, din nou, mirosul lui specific, amestec de transpirație, băutură și săpun. Era proaspăt ras, ceea ce nu se Întâmpla În fiecare zi. Am intrat, l-am
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Am fost șocat, mărturisesc, toamna trecută, citind un doct studiu despre Saul Bellow, avanpremieră publicistică a apariției romanului său ultim, Ravelstein, În România. Prelungitele speculații porneau de la o premisă falsă. Un eșafodaj pretențios și adesea pedant pe o bază artificială, clătinându-se la prima briză de adevăr. A-l discuta pe Saul Bellow În contextul literar american al prezentului și a omite că scriitorul este de multă vreme categorisit de presa de stânga drept „reacționar”, „de dreapta” (chiar „rasist”) s-ar
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
departe dincolo de munți, spre soareapune, vedea steaguri multe, cete multe care se luptau cu fiarele pădurilor. Teascul pieptului Căpitanului se umflă năpraznic și apoi presând asupra goarnei gâtlejului începu să hăue spre asfințit un chiot prelung și puternic încât se clătinau și piscurile înălțimilor. Un chiot nu ca de la om la om ci ca de la frate la frate.... A fost grozava epocă a încercării numită de Căpitan pădurea cu fiare sălbatice care a durat din toamna anului 1937 până în miezul lui
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
mii de oameni între 30 și 50 de ani, la vârsta maturității, care cunoscuseră pe propria piele teroarea roșie și care credeau nestrămutat și erau gata să reia oricând lupta anti comunistă, când construcția artificială a comunismului începuse să se clatine din interior, sub greutatea propriilor sale păcate și când diseminarea în masa oamenilor tineri din țară și străinătate, a absurdității și criminalității acestui regim, era asemeni unui ogor de semințe, care germinau crescând spre viitor, în mod exponențial, către un
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
de a mă prăbuși. Au trecut câteva secunde, dar eram tot în picioare. Mă simțeam chiar bine. Numai zgomotul din jurul meu mai slăbise. — Am venit să te iau, zise bărbatul. De data aceasta cuvintele lui s-au auzit clar. Am clătinat din cap, mi-am pus lanterna la subsuoară, am închis briceagul și l-am băgat în buzunar. Presimțeam că era vorba de o aventură de zile mari. — Ce s-a întâmplat cu zgomotul? am întrebat. — A, zgomotul? A fost prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mână de ajutor la cititul lor. — Nu cumva ne-am mai întâlnit? A făcut ochii mari și m-a privit fix, încercând să scotocească printre amintiri. Am avut câteva clipe impresia că voia să mă înlănțuie cu ele, dar a clătinat din cap resemnată. După cum bine știi, în orașul ăsta nu te poți baza pe amintiri. Nu prezintă pic de siguranță. Există lucruri pe care ni le putem aminti și lucruri pe care nu ni le amintim. Se pare că tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
avut un motiv pentru care am ajuns aici, dar nici măcar atâta nu-mi amintesc acum. — Orașul e foarte liniștit. Dacă ai pornit în căutare de liniște, o să-ți placă aici cu siguranță. — Zău? Și ce-am de făcut astăzi? A clătinat din cap, s-a ridicat de la masă și a luat cele două ceșcuțe care se goliseră. — Azi n-ai nimic de făcut. Abia mâine îți începi misiunea. Până atunci, du-te acasă și odihnește-te. Am mai ridicat o dată privirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vise vechi, dar nu pricep ce am de făcut cu ele apoi. Am impresia că voi munci în zadar. Ar trebui să existe un scop, nu? De exemplu, să le transcriu sau să le clasific după un oarecare principiu... A clătinat puternic din cap. — Eu nu sunt în măsură să-ți explic nimic. Nu am dreptul. Dacă o să te ții de meseria asta, o să tragi singur concluziile. Semnificațiile se dezvăluie de la sine. Oricum nu au nici o legătură cu ceea ce faci. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pentru că am apărat prea multă vreme orașul acesta. Am trăit tot timpul cu impresia că dacă plecam de aici, viața mea își pierdea tot rostul. Acum nu mai contează. — Vă pare rău că ați renunțat la umbră? — Nu, spuse Colonelul clătinând vehement din cap. Nu regret niciodată nimic. Oricum regretele nu-și au rostul. I-am luat Regina ca să-mi pot urni Regele. — Frumoasă mișcare! exclamă bătrânul. Ți-ai eliberat Regele, dar îmi pot deplasa și eu Calul. În timp ce bătrânul se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
transpirație cu prosopul și s-a scuturat de așchii și de rumeguș. S-a prăbușit pur și simplu pe scaun. — Cu ce-ți pot fi de folos? întrebă el. — Am venit să stau de vorba cu Umbra. Se poate? A clătinat din cap de câteva ori în timp ce îndesa tutun în pipă. A scăpărat apoi un chibrit și a aprins-o. — Nu încă. Nu se poate. E prea devreme. În anotimpul ăsta ea e încă puternică. Trebuie să aștepți până se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pot lăsa singur. Dar să știi că mi-e foarte frică. N-aș fi vrut să mai ajung niciodată acolo. Are ceva malign în el. — Stai liniștită! Nu se întâmplă nimic dacă suntem împreună și dacă umblăm cu grijă. A clătinat puternic din cap. Nu știi cât e de înspăimântător pentru că nu l-ai văzut niciodată. Apa e blestemată. Nu-i apă normală. Ademenește oamenii. Te rog să mă crezi că nu te mint. N-o să ne apropiem prea mult, îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
jur. Cu excepția vârtejului. — La ce-ți trebuie harta? mă întrebă ea. Chiar dacă ai hartă, tot nu poți părăsi orașul. Și-a scuturat firimiturile de pâine din poală și și-a îndreptat privirile spre vârtej. — Vrei să pleci de-aici? Am clătinat din cap fără să scot o vorbă. Ce-o fi însemnat pentru ea gestul meu? Că nu vreau să plec sau că nu știu ce vreau? Nu știu, am zis într-un final. Îmi doresc să cunosc orașul, să știu ce formă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e construit, care e pulsul vieții lui. Cam asta aș vrea să știu. Ba nu, și cine a făcut regulile pe care trebuie să le respectăm, ce plutește și ce se mișcă deasupra noastră... ba chiar și dincolo de Zid. A clătinat ușor din cap și m-a privit fix. — Nu există nici un „dincolo“, preciză ea. Chiar n-ai înțeles atâta lucru? Suntem la capătul lumii. Capătul lumii. Țintuiți aici pe vecie. M-am întins și-am privit cerul. Mereu înnorat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dar am amețit. — Ce vrei să faci? mă întrebă bătrânul. — Trebuie să merg la bibliotecă să citesc vise. Nu fi prost! În starea în care ești, nu poți face nici cinci metri. Dar n-am cum să trag chiulul. Bătrânul clătină puternic din cap. — Visele pot aștepta. Și Paznicul, și fata de la bibliotecă știu că nu te poți mișca deocamdată. Biblioteca nu e deschisă. Bătrânul a oftat adânc și s-a îndreptat spre sobă. A turnat ceai într-o ceașcă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
meu. Tu susții că sufletul nostru e ca vântul, dar eu sunt de părere că noi suntem ca vântul. Trecem prin lume fără să știm nimic. Nici nu îmbătrânim, nici nu murim. — Ți-ai întâlnit umbra înainte de a muri? A clătinat din cap de câteva ori. — Nu, n-am întâlnit-o. Nu cred că aveam vreun motiv s-o întâlnesc. Ne despărțisem de mult și nu mai aveam nimic în comun. — Da, dar fuseserăți una și aceeași o vreme. — Probabil. Oricum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tot gândit și eu ce naiba a avut cu mine. Dar nu-mi dau seama. Aș vrea să te întreb și pe tine de ce mă tratează toată lumea ca pe un preș de la intrare. Poate-mi poți răspunde la întrebarea asta. Fata clătină din cap. — Mă gândeam că poate sunt prieteni de-ai tăi. Cei cu cuțitul. Fata m-a privit câteva clipe complet dezorientată. — De ce crezi așa ceva? Nu știu nici eu. Cred că am chef să dau vina pe cineva. Poate m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]