10,108 matches
-
spațios și deschis, cu emblema spitalului pe pardoseală. O tejghea de recepție din lemn, curbată și largă, acoperea unul dintre colțuri. Logan Întrebă politicos unde Îl putea găsi pe domnul Douglas MacDuff și, două minute mai târziu, pășeau pe un coridor lung, cu linoleum. Doug Disperatul era Într-un salon privat, păzit de un agent de poliție tânăr, care citea o carte. Sărind vinovat, Îndesă volumul lui Ian Rankin sub scaun. — E-n regulă, agent, spuse Logan. Nu spun nimănui. Adu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Stătea de cealaltă parte a mesei, cu gura mișcându-i-se ca a unui pește muribund. Tăcere. — Sergent, spuse Insch În cele din urmă, putem discuta ceva afară, te rog? Suspendară interogatoriul și Logan i se alătură lui Insch pe coridor, lăsându-l pe Cameron sub ochii vigilenți ai polițistului celui tăcut. Fața lui Insch se Încrețise din cauza Încruntării, transformându-i colțurile gurii Într-un rânjet deloc plăcut. — De ce nu mi-a zis nimeni că am găsit spermă În gura fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Încruntarea se transformă Într-un zâmbet paternal plin de mândrie. Ai văzut ce față a făcut când i-ai zis? Arăta de parcă făcuse-n pantaloni. Logan se pregătea să dezvolte tema când o agentă cu o expresie Îngrijorată alergă pe coridor și le spuse despre Hoitar. Un doctor de la spital sunase la 999. Cineva Îi curmase suferința lui Bernard Duncan Philips. Insch Înjură și-și trecu o mână masivă peste față. — Ar trebui să fie În custodie protectoare! Și el tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
uniforma standard de agent de pază, maro cu ornamente galbene și o șapcă țuguiată. Arăta ca un răhățel cu pălărie. Le spuse că nu erau camere de supraveghere amplasate În camera unde se petrecuse crima, dar că erau pe toate coridoarele principale, la Urgențe și la toate ieșirile. Aveau și unele dintre saloane, dar erau „probleme“ cu filmarea bolnavilor care primeau Îngrijiri medicale. Dreptul la intimitate și altele. Era un teanc de casete din seara precedentă. Echipa de cercetare le văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
palid decât de obicei, istoricul Cremutius Cordo. Acum Calpurnius e sigur că Tiberius își va folosi toată puterea pentru a-l salva. Calpurnius Piso avea, într-adevăr, motive să se simtă protejat, dar le-a utilizat prost. Se perinda pe coridoarele Senatului, imprudent, trufaș și răzbunător, ținând în mână un mic codex, un carnețel care conținea un mesaj. Cei care îl văzuseră șopteau că era scris de mâna lui Tiberius. Blândul Cremutius Cordo pronostică, cu înțelepciunea unui istoric: — Calpurnius Piso își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
siguranță, nu i s-ar fi îngăduit așa ceva. În toate lunile acelea, amintindu-și că nesăbuința tinerei soții îi fusese fatală fratelui său Nero, nu se apropie de tinerele sclave disponibile, docile, care îl atingeau ușor când îl întâlneau pe coridoare. Bănuia că fuseseră instruite să-i stârnească interesul. Timp de cincizeci de ani, Livia trimisese în încăperile lui Augustus fecioare tinere și înspăimântate, prada lui preferată; ele trebuiau să vină din ținuturile cele mai îndepărtate și să nu știe nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Va veni ziua când nu mă veți mai vedea zâmbind“, se gândea el în timp ce atrăgea asupră-i privirile tuturor rupând frunzele uscate dintr-o tufă de trandafiri. Într-o dimineață - păru că totul fusese aranjat - îl întâlni pe unul dintre coridoare pe ofițerul care îl adusese acolo după arestarea mamei sale. Ofițerul trecu pe lângă el adresându-i salutul militar și-i spuse repede: — Toți sunt vii, deocamdată. Privi în jur. — Drusus e aproape, șopti. Gajus închise ochii o clipă, apoi îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
După o tăcere interminabilă, o auzi pe Antonia chemându-l. Elius Sejanus intrase triumfător în Curie și constatase că toți senatorii ajunseseră înaintea lui. Însă nu vedea grupuri, discuții în grabă pe trepte, nici întârziați care să urzească intrigi pe coridoare. Liniștea era solemnă - în realitate, era încordată și, în cazul multora, poate chiar înspăimântată, fiindcă în spatele lui Sejanus își făcuseră apariția pretorienii, cărora Macro le dăduse primele ordine cu glasul lui aspru, pe când ieșea, și care înconjurau Curia printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
știa că multă vreme nu avea să i se îngăduie să urce ultimele trei niveluri. Catapultat într-o curte restrânsă, exclusivistă, ținută sub control asemenea unei închisori, unde singura bucurie o reprezentau viciile secrete despre care se vorbea șoptit pe coridoare, grija de a supraviețui îi paraliză gesturile și cuvintele, reduse la cele indispensabile. Nu cunoștea pe nimeni; își spuse că nu putea să întrebe și să facă confidențe nimănui. Întreaga insulă era proprietatea imperiului, ca și Pandataria și Pontia; nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că îl văzuse însă pe Gajus de departe, fiindcă, atunci când ajunse lângă el, își încetini înadins mersul, fixându-l, și îi adresă un salut lung, neașteptat, deliberat. Nu era nimeni prin preajmă; nimeni nu-l văzu. După câteva zile, pe coridoare, în încăperi, pe scările nesfârșite ale Villei Jovis, funcționarii și sclavii șopteau că Tiberius, alarmat că nu-l vede pe prietenul său Cocceius Nerva, trimisese după el. Cei care bătuseră la ușă se neliniștiseră, pentru că în seara dinainte Nerva îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închidă biblioteca și se refugie în camerele lui. Pe durata acelui apus se întâmplaseră lucruri care puteau schimba viitorul. Zile în șir, prefăcându-se că nu știe nimic despre arestarea lui Herodes, de fiecare dată când auzea un glas pe coridoare, un zgomot dincolo de ușă, Gajus aștepta să vină cineva să-l ia. Și din fiecare liburna care intra în port se aștepta să coboare Sertorius Macro. Dar nu se întâmplă nimic. În cele din urmă, începu să spere că Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mări. Augustus, friguros, afectat de tuse și de răceli cronice, purta pe timpul iernii lenjerie de lână și, peste ea, trei-patru tunici grosolane, țesute în casă de femeile din familie, înainte să-și pună purpura imperială și să înfrunte frigul de pe coridoarele de marmură ale palatului. Secole de-a rândul, torsul modestei lâni albe reprezentase o ocupație casnică, în întregime artizanală, dar și indispensabilă. „A rămas acasă, a tors lână“, așa suna ceea ce pentru antici fusese - în mod interesat - cel mai înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era destinată să supraviețuiască. După câteva zile, în zori - la ceasul când Împăratul, după o noapte de insomnie, îi convoca pe colaboratorii săi fideli -, un informator, unul dintre acei anonimi speculatores care alungau liniștea multor notabili de la Roma, străbătu un coridor de serviciu și, escortat de doi soldați germani muți, ceru să fie primit în audiență. Împăratul îi asculta pe informatori singur, fără martori. El intră fără să fie observat și se arătă bucuros să demonstreze că-și merita banii: aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prima oară speriat - și îngrijorat - că nici măcar el nu avusese știință de cele întâmplate. În public însă luă parte la ritual cu vădită emoție. Senatorul Valerius Asiaticus, care manevra acum sute de voturi în Senat, comentă împreună cu tovarășii săi pe coridoarele Curiei: — Proștii mor întotdeauna de propria lor mână. Cum putea crede că soldații și-ar risca viața pentru a urma niște indivizi ca Lepidus și Gaetulicus? Și adăugă sarcastic, plin de ură: — Unele fiare trebuie vânate în câmp deschis, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trântit, nu fără a-i face să creadă inițial că vreau să le spun ceva În legătură cu comportarea mea viitoare (se așteptau să-mi fac autocritica și să-mi iau un angajament): „Bă, zic, voi stați și hamletizați aici, iar pe coridor am văzut doi șoareci făcând amor fără să le pese de ședința voastră“. Hohote. A râs și asistentul Mircea M. (octombrie) Dragă Martin, Așa, ca chestie generală, ce zici tu de asistentul Mircea? Îi place să mă vadă așa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ce oră?“, „Acum?“, „Bine, te aștept“. Las repede orice curs sau seminar, uit și de carnet și În nici o jumătate de oră sun la ușa apartamentului său, În strada Dionisie Lupu. Mai Întâi, ușa se crapă puțin, este Întuneric pe coridor; abia am dibuit soneria, cineva mă pândește din umbră, o secundă, două, nu zice nimic, poate am greșit ușa: „Intră, monșer“. Mă trezesc În fața unui ins cu ochelari, ce părea sculat din somn de curând, Îmbrăcat În halat lejer de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Într-o ambianță artistică, În preajma marilor experiențe amoroase ale literaturii, care pentru mine este mai pură, mai puternică decât viața; atât timp cât ne păstrăm puri, suntem puternici. Ea era puternică, Îmi amintesc că, odată, directorul a privit-o mai insistent pe coridor, cu o privire de bărbat, și ea l-a strivit cu un dispreț ucigător, ca și cum i-ar fi spus: „Eu sunt pură, sunt intangibilă, sunt de neatins, tu, vierme mărunt, rămâi În noroiul tău, că altfel vei fi ars de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Întâlnesc pe madame Bovary, ah să nu Întârzii; e ziuă, nu mai pot de nerăbdare s-o revăd, o iau pe moșilor, mă Încurc, rătăcesc strada... (ieri) Mă uit de la distanță la A.; la seminarii, În orele de curs, pe coridoare, la bibliotecă: o simt uneori cum nechează de senzualitate și atunci, brusc, Încep s-o urmăresc, deși s-ar părea că nu am aerul acesta. Am atunci o pornire de ură; simt cum ceva Îmi opune rezistență, ceva foarte profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Dar dacă mă apropii? (duminică) Merg cu Constantin D. să văd tablourile lui Țuculescu; se află Într-o magazie undeva lângă Poșta Centrală. „Nu se știe ce va mai rămâne după ce vor fura toți“, spune el. E un fel de coridor pe care sunt Îngrămădite pânze de mărimi diferite și din perioade diverse de creație. Mă las prins de motivul ochilor, o obsesie ce traversează permanent opera artistului, dându-i o coerență aparte: ochii țuculescieni te privesc de pretutindeni, din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pline de participare intelectuală ale comăneascăi și ale păuneascăi, avansăm profund În teoria literaturii. Asistentul nostru foarte tânăr știe să aleagă bine textele, dar și contextele... (miercuri) În timpul admiterii, când căutam sala pentru proba scrisă la literatură, mă izbesc pe coridor de o puștoaică blondă cu ochi violeți, toată numai cârlionți (cârlionț-cârlionț, vino să te iau În clonț!): „Și tu dai examen?“, „Și“, „Unde?“, „În sala E“, „Cum te cheamă?“, „Mă cheamă Martin“, „Martin și mai cum?“, „Martin și basta“, „Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
matur. Se apleacă. Șterge oglinda. Imaginea dispare. Apare o alta. Un adolescent. Șterge oglinda. O alta. Un bărbat În prima tinerețe cu contururi tăioase. Șterge oglinda. Un obiect mătăhălos În poziție simetrică. Chiar el. Ocoli colțul mesei. Se Îndreptă spre coridor. Traversă glazvandul. Se apropie de ușă. Ascultă. Se auzi ceva din afară. Se aplecă. Privi prin vizor. Deschise, Întinse mâna. Primi un plic. Mulțumi. Se Întoarse. Închise ușa. Traversă coridorul strâmt. Se izbi de colțul cuierului de metal. Își duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
poziție simetrică. Chiar el. Ocoli colțul mesei. Se Îndreptă spre coridor. Traversă glazvandul. Se apropie de ușă. Ascultă. Se auzi ceva din afară. Se aplecă. Privi prin vizor. Deschise, Întinse mâna. Primi un plic. Mulțumi. Se Întoarse. Închise ușa. Traversă coridorul strâmt. Se izbi de colțul cuierului de metal. Își duse mâna la umăr. Se uită la plic. Îl cântări. Continuă să meargă. Ocoli colțul mesei. Se opri lângă masă. Se așeză În fotoliu. Se sprijini cu cotul de marginea mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zgomotele surde ce se auzeau la intervale regulate. Franciscovich se îndreptă cu repeziciune spre ușa de după colț, cea despre care le vorbise paznicul, folosindu-și în același timp stația pentru a chema întăriri. Brusc, zări o siluetă nemișcată în capătul coridorului și se opri. Dintr-o singură mișcare, ținti cu arma și lumină cu lanterna locul unde zărise arătarea. - Sfântă Fecioară! îngăimă bătrânul îngrijitor, scăpând mătura din mână. Franciscovich mulțumi lui Dumnezeu în gând că își menținuse calmul și nu apăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu putea fi descifrat. De altfel, nici nu prea era nevoie, întrucât se putea citi pe chipul acesteia: N-am nici cea mai vagă idee. - Alo, se auzi o voce din vecinătatea ușii. Cele două se apropiară, văzând însă doar coridorul gol. - Au mai venit polițiști. Și a venit și o ambulanță. Vocea era a paznicului, care se ascundea însă vederii. Tremurând încă de spaimă, Franciscovich îl îndemnă să intre. Acesta întrebă: - Este, ăăă... L-ați prins adică? - Nu era aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Bang, bang. Apoi se îndreptă în grabă spre automobil. Capitolul III Asta e o școală? Târând o geantă cu tot felul de ustensile, pe care o căra de altfel oriunde mergea să investigheze locul unei crime, Amelia Sachs păși pe coridorul îngust. Simți miros de pământ jilav și lemn putrezit. Tavanul era înțesat de pânze de păianjen, iar pereții erau plini de pete verzi de mucegai. Cum naiba să studiezi muzică într-un loc ca ăsta? Aducea mai degrabă cu decorurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]