KorAP: Find »[drukola/base=gen & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...243 244 245 ...2244 >

56,083 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

nimeni? Nu, asta am priceput, am zis, mijind ochii. E pentru eticheta pe care ți-o leagă de degetul mare la morgă, nu? Ea zâmbi în barbă, punându-și una peste alta hainele rulate. — Ai vreo plasă sau ceva de genul ăsta? I-am spus că erau două în rucsac și, în vreme ce scotocea, mă întrebă de ce mă interesa asta. Nu știam sincer cum să-i răspund. — Doar fiindcă îmi amintește de cineva, am spus într-un târziu. Încuviință vag din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
care hoinărise cu gândul. — Unde mergem? — Pe Deansgate 1. — Știu, ai spus Deansgate, dar mă interesează unde mai precis? Dacă ți-aș spune asta... Ar trebui să mă omori? Nu, dar - se foi în scaun - vei spune ceva anost de genul „asta n-are nici un sens“ și eu va trebui să spun „ba da, are, pentru că bla-bla-bla“ și-apoi tu vei vrea să discutăm și iar să discutăm despre asta tot drumul până acolo. Iar când vom ajunge, după toată discuția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
răspuns care veni dinspre cușcă. — Bine, acum o să deschid ușița. Am tras zăvorul și-am deschis ușița. După un moment, corpul mare și roșcovan al lui Ian păși afară, precaut la început, apoi, uitându-se în jur cu expresia aceea gen - mișto - pe care o au tații atunci când se uită la noile mașini ale altor tați, și se îndreptă țanțoș spre adâncimile depozitului. — N-o să se mai întoarcă. Ce pisălog ești! zise Scout, punând carnetul deoparte. Apoi, văzându-mi îngrijorarea, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
prelua controlul și aș fi absorbită de acel ceva. Se gândi o clipă. — Eric, chiar am feștelit-o rău de tot? Încercând în continuare să pricep ce spunea, probabil că nedumerirea mi se citea pe față. Și probabil că era genul corect de nedumerire. — Ce să feștelești? Un zâmbet stins traversă rapid chipul lui Scout. — Ascultă. O să fac o plimbare prin depozit, să văd dacă nu găsesc motanul. Îmi trebuie câteva minute de gândire, dar o să mă-ntorc și-atunci promit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ea, zise și ridică privirea, concentrându-se asupra unui lucru lăuntric, de zona aia moartă din minte unde sunt depozitate informațiile lui, dar atunci ai mei au crezut că am avut un fel de atac de apoplexie sau ceva de genul ăsta. Am fost pe la doctori, tot tacâmul. — Doctorii ce au spus? Au scăpat de mine, m-au trimis la un specialist. Numai că persoana la care m-au trimis s-a dovedit a nu fi specialistul cu pricina sau, cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
scap doar pe jumătate procesată. Cred că a depus mult efort să termine ceea ce începuse. Încă mă mai caută, probabil c-o va face mereu. Așa că, iată-mă. — Ce s-a întâmplat cu specialistul? — Am fugit. N-am fost niciodată genul de persoană care să accepte din prima ce i se spune. Îmi aruncă un zâmbet pe jumătate trist, pe jumătate fericit. — E un defect al meu. În orice caz, nu mi-a plăcut cum sunau tehnicile lui de evaluare (lovi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
prea impresionat, mai exact, de ce te-a vrut Ward? Ea ridică din umeri. — Nu știu. Pentru frumusețe? Personalitate? Istețime? Tuși. — Rezultatele de la examenul de intrare la Oxford. Tuși din nou. — Mda, am zis. Mă gândeam eu că e ceva de genul ăsta. Sau poate pentru că aveai priceperea unui agent de la MI5. — Nu voiam să mă duc. La Oxford, nu la MI5. Voiam doar să văd dacă pot să intru. Aveai un loc la Oxford, dar nu voiai să urmezi facultatea? — Ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mea, și, dacă mă auzea, primeam un bilet pe sub ușă - 5 lire sau tata află că azi ai ajuns acasă la trei noaptea. — Foarte profesionist. Aha, mă șantaja ca să aibă cu ce să-și cumpere cidru alb sau ceva de genul ăsta. Odată a reușit să mă bage în belele atât de mari, că am lipsit de la un weekend de sfârșit de an pe care eu și câțiva prieteni plănuiam de-o groază de vreme să-l petrecem departe de casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mergem spre rotundul lui „a“. Crezi că te descurci? M-am uitat din nou la hârtie. — Sigur, am spus. Aerul din tunel mirosea ca paginile unui roman de Charles Dickens de anticariat; hârtie îngălbenită, tipăritură veche și grăsime de pe degete, genul de miros presat, conservat. Lanterna mea proiecta un cerc alb de lumină pe fundul rucsacului lui Scout în timp ce acesta înainta poticnit prin tunel, umplând aproape complet spațiul. Am îndreptat lanterna spre pereții tunelului și cercul alb se întinse și fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
simplu, de lemn și o masă stăteau în mijlocul camerei și spațiul era iluminat de un singur bec atârnat la capătul unui cablu lung. — Uau! Scout stătea lângă masă și se uita la cupolă. — E ca o biserică sau ceva de genul ăsta. Vino să vezi. Mi-am sprijinit rucsacul de masă și m-am urcat pe marginea ei. — O nebunie. Ea îmi surprinse tonul vocii. — Te simți bine? Nu știu. Se așeză lângă mine pe masă, privindu-mă o secundă înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Însă Mycroft Ward e un gigantic eu colectiv, un eu care generează ani întregi de gânduri, planuri și amintiri în fiecare zi. Așadar, ce poți să faci? Întrebarea pe care ai evitat cumva să ți-o pui singur este ce gen de armă ar putea fi cât de cât de folos împotriva unei asemenea creaturi? La început, n-am priceput încotro bătea. Apoi... — Un ludovician. Lumea se cutremură și clocoti în clipa în care am rostit asta cu voce tare. — Întocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pe Ward și ludovician unul împotriva celuilalt. Și-apoi ce? Ai fi spus: O, Dumnezeule, ce idee extraordinară? În spatele sticlei antiglonț, ochii lui Scout erau impenetrabili, plini de sclipiri stranii și umbre ce ar fi putut însemna orice. Ceva de genul ăsta, da. — Iisuse. Și nu te-ai gândit că aș fi intrat la bănuieli? Clătină din cap, eschivându-se. — Uite ce-i, nu m-am așteptat să mă ierți pentru treaba asta, dar, da, în adâncul meu am sperat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
înclinat cartea puțin în față, apoi puțin în spate, făcând lumina să alunece pe suprafața ei lucioasă. Un mănunchi de urme în relief, punctișoare ca de scriere Braille delicată fuseseră ștanțate pe coperta a patra. Știam ce înseamnă urmele de genul ăla. Am dat jos supracoperta și, da, dedesubt era un bloc de text scris îngrijit, de mână: Noi nu ne amintim doar trecutul, ci și viitorul. Cincizeci la sută din memorie e dedicată nu lucrurilor care au avut deja loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
poate fi schimbată. Eric Sanderson M-am uitat țintă la cuvinte. Probabil că le scrisese înainte de-a pleca de acolo în căutarea ludovicianului, ceea ce făcea din ele, ce, un soi de declarație a misiunii? Orice ar fi fost, părea genul de lucru pe care nu voia ca doctorul să-l găsească după plecarea sa. De ce să-l scrie pe o carte, pe cartea aceea? Doar dacă... doar dacă ar fi știut că eu voi recunoaște numele doctoriței Randle și voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
o adevărată relicvă. De ce? Poate că răspunsul se afla tot în cutie. Gros, greu și solid, am știut că al doilea obiect era o carte încă dinainte să-l desfac din stratul protector de pânză. Nu eram însă pregătit pentru genul de carte pe care am găsit-o. Enciclopedia peștilor insoliți de Dr. Victor Helstrom. Cartea părea veche de șaizeci, poate optzeci de ani. Un volum cartonat cu o supracopertă șifonată, ruptă și ștearsă, pe care se zărea un desen de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
trei. Dang - patru. Coridorul se termina într-o răscruce în T. Am așteptat. Dang - cinci. Stânga. Am luat-o acum la fugă, dându-mi seama că trebuia să găsesc sunetul înainte să înceteze, dându-mi seama că era o strategie gen totul sau nimic și că, dacă nu ajungeam la timp, aș fi fost complet și definitiv pierdut. Dang - șase. Dang - șapte. Încă o dată la stânga, încă un coridor lung de cărți, luminat din loc în loc. Dang - opt. Dang - nouă. Dang - zece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
să tresar, dar vocea îmi era cunoscută. Încă răsuflând din greu, m-am îndreptat de spate și-am pornit spre arcadă. — Scuze. Am făcut jumătate de pas înăuntru. — M-am rătăcit și-am auzit, cred, un clopot sau ceva de genul ăsta, așa că l-am urmărit. De fapt... pe tine te căutam. Doctorul Fidorous se întoarse cu fața la mine. — Ai auzit? — Da. — Ei, atunci, mai bine intră, nu? Încăperea era mică și goală, cu excepția doctorului și-a unei mese simple, de lemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Asta nu-i o ambarcațiune, ci doar un amestec de lucruri. Am priceput bucla de computere, dar restul... Dacă vine rechinul, noi o să, ce, o să ne urcăm pe cutiile alea și-o să ne jucăm de-a Ahab sau ceva de genul ăsta? — Sau ceva de genul ăsta. În spatele ochelarilor à la Michael Cane, fața lui Fidorous vibra de ceea ce fizicienii numesc energie potențială. Dar nu-s decât... — Da, te-am auzit de prima dată. Ai perfectă dreptate. Nu-s decât lucruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ci doar un amestec de lucruri. Am priceput bucla de computere, dar restul... Dacă vine rechinul, noi o să, ce, o să ne urcăm pe cutiile alea și-o să ne jucăm de-a Ahab sau ceva de genul ăsta? — Sau ceva de genul ăsta. În spatele ochelarilor à la Michael Cane, fața lui Fidorous vibra de ceea ce fizicienii numesc energie potențială. Dar nu-s decât... — Da, te-am auzit de prima dată. Ai perfectă dreptate. Nu-s decât lucruri, doar minunate lucruri uzuale. Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de motan. — Îmi pare rău, am spus, știind că nu era de ajuns. — Cum te mai simți, Toto? zise doctorul, aplecându-se spre el cu un zâmbet incredibil, prea larg. E suficient de cald pentru tine azi? Ian îi aruncă genul de privire la care te-ai aștepta de la o platformă orbitală de apărare cu laser. — Da, ei, asta-i. Doctorul se îndreptă de spate. — E un micuț simpatic, nu-i așa? Cuvintele lui ieșiră estompate de nesiguranță și ceva în privința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de soare. — Cum, pe vremea asta? M-am uitat la ea, nedumerit. — N-ai văzut marea? M-am uitat în zare. Apa era limpede și imobilă ca sticla. — Așa-i, am zis. Atunci poate că sunt curenți sau ceva de genul ăsta? — Poate, dar ai fi văzut insula de la kilometri distanță, nu? — Da, am zis, uitându-mă din nou atent la ea. Da, ai fi văzut-o. Apoi două rotițe zimțate din capul meu se îmbinară și creierul meu identifică sentimentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845

în lume; prin ei, România s-a manifestat în viața internațională și acest element fundamental constituie punctul de plecare în orice evaluare care s-ar face. În volum, cititorii vor găsi cartea de vizită a multora dintre diplomații români (un gen de C.V.) din perioada anilor 1960 1990 și chiar după aceea; își vor putea face o opinie despre calitățile, capacitatea intelectuală a acestora (nivel de cultură generală, grad de pregătire în domeniu, trăsăturile lor de oameni onești și de bună-credință

[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
de lectorate de franceză din România a trecut de la 8 (opt) în 1971 la 9 (nouă) în 1979 ; organizarea, în 1975, a unui important seminar asupra Poetului Național, la Universitatea Sorbona din Paris, intitulat: "Eminescu après Eminescu " (singurul de acest gen în acei ani în întreaga Europă), cu participarea unor eminescologi cunoscuți din țară și străinătate, inclusiv a lectorilor de limba română (români și străini) din Europa occidentală; organizarea, în 1977, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Independență, la

[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
eforturile acestuia de a obține, în primul rând, sprijinul statelor arabe față de statul palestinian, nu de mult proclamat. În toastul rostit de șeful statului român, a fost recunoscut statul palestinian de către România, recunoașterea situându-se printre primele acte de acest gen din lume (cu deosebită semnificație politică). Moammer al-Kadhafi a amânat adoptarea unei decizii în această problemă, pentru o altă dată, pentru a nu lăsa impresia că s-a lăsat influențat de decizia șefului statului român. În continuarea vizitei în Libia

[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
Calcul și Statistică Sanitară al Ministerului Sănătății, conducând întreaga activitate de informatică medicală. A reluat și activitatea de spital, ca medic primar de ortopedie-traumatologie. Dr. Ovidiu Popescu a fost coautor și coordonator al volumului "Informatica Medicală", prima carte de acest gen editată în țară, la editura Medicală 1988, carte care, în 1991,a primit premiul Academiei. După evenimentele din decembrie 1989, la 15 februarie 1990, a fost rechemat în Ministerul de Externe și numit ambasador în Belgia, apoi și la N.A.T.

[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]