6,223 matches
-
boli neurologice se găsesc în scrierile lui Hippocrate. Deși Charles Bell scrisese deja în anul 1830 o substanțială monografie asupra sistemului nervos ("The nervous system of the body"), iar James Parkinson descrisese în 1817 semnele bolii care îi poartă numele, neurologia modernă își are originea în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Guillaume Duchenne de Boulogne, Alfred Vulpian și mai ales Jean-Martin Charcot împreună cu elevii săi Joseph Babinski și Pierre Marie au contribuit la dezvoltarea neurologiei pe
Neurologie () [Corola-website/Science/310288_a_311617]
-
numele, neurologia modernă își are originea în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Guillaume Duchenne de Boulogne, Alfred Vulpian și mai ales Jean-Martin Charcot împreună cu elevii săi Joseph Babinski și Pierre Marie au contribuit la dezvoltarea neurologiei pe baze anatomo-clinice. În anul 1882 se înființează prima catedră de maladii nervoase la spitalul Salpêtrière în cadrul facultății de medicină din Paris, condusă de Charcot. Și neurologul român Gheorghe Marinescu, întemeietorul Școlii românești de neurologie, a fost elev al lui
Neurologie () [Corola-website/Science/310288_a_311617]
-
Marie au contribuit la dezvoltarea neurologiei pe baze anatomo-clinice. În anul 1882 se înființează prima catedră de maladii nervoase la spitalul Salpêtrière în cadrul facultății de medicină din Paris, condusă de Charcot. Și neurologul român Gheorghe Marinescu, întemeietorul Școlii românești de neurologie, a fost elev al lui Charcot. În Marea Britanie a prevalat orientarea neurofiziologică prin lucrările lui Charles Sherrington. John Hughlings Jackson și Henry Head au adus contribuții importante în domeniul fiziopatologiei sistemului nervos. În Germania, neurologia s-a dezvoltat din medicina
Neurologie () [Corola-website/Science/310288_a_311617]
-
Marinescu, întemeietorul Școlii românești de neurologie, a fost elev al lui Charcot. În Marea Britanie a prevalat orientarea neurofiziologică prin lucrările lui Charles Sherrington. John Hughlings Jackson și Henry Head au adus contribuții importante în domeniul fiziopatologiei sistemului nervos. În Germania, neurologia s-a dezvoltat din medicina internă, devenind de sine stătătoare datorită în special activității unor personalități ca Max Nonne în Hamburg, Heinrich Romberg în Berlin și Wilhelm Erb în Heidelberg. În 1924, Hans Berger reușește să înregistreze grafic curenții electrici
Neurologie () [Corola-website/Science/310288_a_311617]
-
origine vasculară, prin procesul de îmbătrânire, neoplastice, de natură traumatică etc.). Printre bolile congenitale există o mare varietate de cauze și manifestări (tulburări metabolice, aberații genetice, traumatisme perinatale etc.). Nou-născuții cu malformații grave ale creierului nu sunt de obicei viabili. Neurologia a fost considerată mult timp ca o specialitate cu rezultate diagnostice precise, dar cu posibilități terapeutice limitate. Acest fapt s-a modificat în ultimele trei decenii în mod semnificativ. Multe afecțiuni neurologice beneficiază în prezent de un tratament eficace. Îmbunătățirea
Neurologie () [Corola-website/Science/310288_a_311617]
-
pentru diverse tipuri de manifestare, se poate obține o sistare completă a crizelor. Bolile infecțioase ale sistemului nervos se pot vindeca în aproape toate cazurile, în situația unui diagnostic exact și precoce. Scleroza multiplă reprezintă încă o problemă crucială a neurologiei, neexistând încă posibilitatea unei vindecări, dar în anumite forme clinice aplicarea preparatelor pe bază de interferon poate ameliora în mod favorabil evoluția bolii. În cazul majorității bolilor degenerative ale sistemului nervos, malformațiilor sau bolilor neuro-musculare congenitale nu există până în prezent
Neurologie () [Corola-website/Science/310288_a_311617]
-
forme clinice aplicarea preparatelor pe bază de interferon poate ameliora în mod favorabil evoluția bolii. În cazul majorității bolilor degenerative ale sistemului nervos, malformațiilor sau bolilor neuro-musculare congenitale nu există până în prezent un tratament eficace. Cele mai apropiate relații ale neurologiei sunt evident cu psihiatria. Separarea celor două discipline își are explicația în dezvoltarea lor istorică și este în mare parte menținută și în prezent din motive mai mult organizatorice, fără a avea o bază biologică. În fond domeniile ambelor specialități
Neurologie () [Corola-website/Science/310288_a_311617]
-
dezvoltarea psihozelor ciclice și a schizofreniei. Multe boli "neurologice" au manifestări "psihiatrice", ca depresiunea apărută după un accident vascular cerebral, depresiunea și demența asociate cu boala Parkinson, tulburările cognitive din boala Alzheimer etc. Neurochirurgia reprezintă o altă specialitate cu care neurologia întreține legături strânse, în diagnosticul și tratamentul tumorilor intracraniene și vertebro-medulare, traumatismelor cranio-cerebrale, hemoragiilor cerebrale etc. Unele cazuri de infecții ale sistemului nervos și anexelor sale (encefalite, meningite) sunt tratate de cele mai multe ori în seviciile de boli infecțioase. Herniile de
Neurologie () [Corola-website/Science/310288_a_311617]
-
stagiu clinic la Spitalul St. Bartholomew din Londra, unde, în anii Primului război mondial a tratat soldați suferind de leziuni neurologice și de tulburări „nervoase”, ca de exemplu „șocul de obuz” (Shell shock). După ce a lucrat o vreme în domeniul neurologiei clinice, ca rezident al Spitalului Național de Boli Nervoase din Queen Square din Londra, Adrian a servit ca ofițer medical la Spitalul Militar Connaught din Aldershot. În 1919 a revenit la Cambridge pentru a conferenția în domeniul sistemului nervos, iar
Edgar Douglas Adrian () [Corola-website/Science/309134_a_310463]
-
medicină. A fost în școala un elev eminent, la fel s-a distins și mai târziu în studiile universitare. Între anii 1894-1900 a studiat medicină la Universitatea din Viena. Apoi s-a specializat vreme de doi ani în medicină internă, neurologie și psihiatrie la clinicile universitare din Frankfurt am Main, Heidelberg și Freiburg im Breisgau Ulterior a revenit la Viena, unde s-a specializat în chirurgie. În 1903 a fost angajat la clinica de otologie din Viena, condusă atunci de Adam
Róbert Bárány () [Corola-website/Science/309173_a_310502]
-
cea care furnizează semnalul proprioceptiv ercetările continuate i-au permis elaborarea unui tratament chirurgical pentru diverse tulburări ale organului vestibular. Bárány a mai studiat și alte aspecte ale controlului echilibrului, cum ar fi funcțiile cerebelului. Pentru contribuțiile sale în domeniul neurologiei și fiziologiei, lui Bárány i s-a decernat,în 1914, Premiul Nobel pentru Medicina. La izbucnirea în acelaș an a primului război mondial, a trebuit să-și întrerupă activitatea didactica și de cercetare și a fost recrutat ca medic militar
Róbert Bárány () [Corola-website/Science/309173_a_310502]
-
la Paris, unde a fost elevul lui Charcot. A obținut doctoratul în medicină în 1880, la vârsta de 23 de ani. Cu toate ca teza de doctorat a fost din domeniile ginecologiei și obstetricii, fiind impresionat puternic de lucrările de pionierat în neurologie ale lui Jean-Matin Charcot, a urmat cursurile acestuia la Spitalul Salpêtrière. După obținerea dreptului de liberă practică a medicinei, Munthe și-a deschis un cabinet la Paris, mult apreciat de artiștii scandinavi din capitală Franței. În 1883, a călătorit la
Axel Munthe () [Corola-website/Science/308943_a_310272]
-
cei mai citiți scriitori pe plan internațional, cu o importantă influență asupra scriitorilor generației noastre", cel "care a știut să facă să vibreze acea linie fină dintre comic și grotesc, făcându-le să se întrepătrundă". Operele sale caritabile în domeniile neurologiei, hematologiei și de alfabetizare au fost continuate de fundația sa "Roald Dahl Foundation" El este unul dintre cei mai renumiți scriitori de succes pentru copii. Cărțile lui, dintre care "Uriașul prietenos", "Matilda", "Vrăjitoarele", "James și piersica uriașă", "Charlie si fabrica
Roald Dahl () [Corola-website/Science/309339_a_310668]
-
(n. 20 august 1924, București - d. 14 aprilie 2006, Quebec/Canada) a fost un cercetător în domeniul neuroștiinței, profesor de Neurofiziologie la Universitatea "Laval" din Quebec (Canada), format la Școala Românească de Neurologie a lui Gheorghe Marinescu. Steriade începe studiul medicinii în 1948 la Universitatea din București. Încă din al treilea an al facultății de medicină era preocupat de neuroanatomie, secționând creiere de embrioni umani în laboratorul de anatomie al profesorului Emil Repciuc
Mircea Steriade () [Corola-website/Science/306152_a_307481]
-
de embrioni umani în laboratorul de anatomie al profesorului Emil Repciuc și examinând la microscop secțiuni din cortexul cerebral în laboratorul de histologie al profesorului Ion T. Niculescu. După absolvirea facultății în 1952, își începe cariera științifică la Institutul de Neurologie "I.P. Pavlov" al Academiei RPR, fiind admis la aspirantură sub conducerea profesorului Arthur Kreindler. În 1955 obține titlul de "candidat în științe medicale" (corespunzător aproximativ titlului actual de doctor în științe medicale), cu o dizertație asupra legăturilor cerebelo-corticale. Rezultatele obținute
Mircea Steriade () [Corola-website/Science/306152_a_307481]
-
în limba franceză (""Physiologie et Pathophysiologie du Cervelet"", Ed. Masson & Co., Paris). Alt domeniu al preocupărilor științifice din acel timp l-au constituit mecanismele de bază ale crizelor de epilepsie focală. În același timp lucrează și în secția clinică de neurologie a institutului, sub îndrumarea lui Vlad Voiculescu. În anul 1958 obține o bursă ca stagiar post-doctoral în laboratorul de neurofiziologie al Universității din Bruxelles sub conducerea lui Frédéric Bremer. Studiile sale din Institutl de Neurologie din București asupra relațiilor cortico-subcorticale
Mircea Steriade () [Corola-website/Science/306152_a_307481]
-
și în secția clinică de neurologie a institutului, sub îndrumarea lui Vlad Voiculescu. În anul 1958 obține o bursă ca stagiar post-doctoral în laboratorul de neurofiziologie al Universității din Bruxelles sub conducerea lui Frédéric Bremer. Studiile sale din Institutl de Neurologie din București asupra relațiilor cortico-subcorticale și crizelor de epilepsie au anticipat lucrările continuate în Canada, cu începere din anul 1968, când devine profesor de neurofiziologie la Universitatea "Laval" din Quebec, funcție în care va rămâne până la sfârșitul vieții. Steriade este
Mircea Steriade () [Corola-website/Science/306152_a_307481]
-
în industrie. Sistemul de învățământ și cultură al orașului este format din gimnaziul din localitate, școala muzicală, casa de cultură și biblioteca orășenească. Ocrotirea sănătății este asigurată de un centru medical. De asemenea în oraș funcționează o secție staționară de neurologie.
Frunză, Moldova () [Corola-website/Science/305656_a_306985]
-
Arcadiu Tiberiu Petrescu (n. 18 ianuarie 1925 în Călărași - d. 2 februarie 2009, București) a fost un medic neurolog și neuropatolog român, reprezentant în a treia generație al Școlii românești de neurologie a lui Gheorghe Marinescu, elev și colaborator al lui State Drăgănescu și al lui Theodor Horneț, cu contribuții în domeniul encefalitelor virotice umane, bolilor vasculare cerebrale și afecțiunilor demielinizante ale sistemului nervos. urmează cursurile liceelor din Constanța și Călărași. După
Arcadiu Petrescu () [Corola-website/Science/306429_a_307758]
-
a Universității din București, pe care o absolvă în 1949. A fost extern și intern prin concurs între anii 1947-1949. După absolvirea facultății lucrează ca medic secundar de laborator la Laboratorul Central de Igienă al Capitalei. După înființarea Institutului de Neurologie "I.P. Pavlov" al Academiei RPR sub conducerea lui Arthur Kreindler, începe să lucreze începând cu anul 1951 în calitate de cercetător științific în secția clinică și în departamentul de neuropatologie al acestui institut. În 1964 devine șef de laborator, iar în 1980
Arcadiu Petrescu () [Corola-website/Science/306429_a_307758]
-
este numit asistent universitar la Clinica neurologică condusă de Gheorghe Marinescu, de la Spitalul "Colentina" din București. O activitate de 17 ani l-a legat de marele său maestru, până la moartea acestuia din anul 1938, folosind aceeași metodă fundamentală pentru înțelegerea neurologiei: metoda anatomo-clinică. Activitatea desfășurată la Spitalul "Colentina" a fost întreruptă de stagiile în străinătate: 6 luni, în 1923, la Institutul de Anatomie patologică din Berlin condus de Otto Lubarsch, 3 luni, în 1925, la Paris, la spitalul ""Salpêtrière"". Fiind remarcat
State Drăgănescu () [Corola-website/Science/306478_a_307807]
-
ierarhiei medicale. În 1924 a fost numit șef de lucrări, în 1925 dă cu succes examenul de docență, în 1928 ia concursul de medic primar, iar în 1941, după moartea lui Gheorghe Marinescu, este numit conferențiar universitar la catedra de neurologie condusă acum de profesorul N. Ionescu-Sisești, unde își continuă activitatea până în anul 1952. Din 1952 și până la sfârșitul vieții, în cea de a doua parte a activității sale, a lucrat la catedra de neurologie a IPSMF cu sediul clinic în
State Drăgănescu () [Corola-website/Science/306478_a_307807]
-
numit conferențiar universitar la catedra de neurologie condusă acum de profesorul N. Ionescu-Sisești, unde își continuă activitatea până în anul 1952. Din 1952 și până la sfârșitul vieții, în cea de a doua parte a activității sale, a lucrat la catedra de neurologie a IPSMF cu sediul clinic în spitalul "Gh. Marinescu" din București, la început în calitate de conferențiar, iar din 1959 ca profesor. În același timp lucrează ca șef de sector în secția de anatomie patologică a Institutului de Neurologie "I.P. Pavlov" al
State Drăgănescu () [Corola-website/Science/306478_a_307807]
-
la catedra de neurologie a IPSMF cu sediul clinic în spitalul "Gh. Marinescu" din București, la început în calitate de conferențiar, iar din 1959 ca profesor. În același timp lucrează ca șef de sector în secția de anatomie patologică a Institutului de Neurologie "I.P. Pavlov" al Academiei. În 1962 primește titlul de "Doctor în Științe Medicale" și de "Profesor emerit". În broșura sa "Expunere de lucrări științifice" (1921-1963), de 88 pagini, conținând numai enumărarea titlurilor lucrărilor, alcătuită în ultimul an de viață ca
State Drăgănescu () [Corola-website/Science/306478_a_307807]
-
concentrică", cunoscută mai târziu sub numele de ""maladie Baló"". Este co-autor (în colaborare cu Gh. Marinescu și D. Vasiliu) al studiului asupra unor cazuri de "Maladie familială caracterizată prin cataractă congenitală și oprire a dezvoltării somato-neuro-psihice", boală intrată în analele neurologiei cu numele ""Sindrom Marinescu-Sjögren"". Prima sa monografie, "Lichidul cefalo-rahidian" (1932) se situează pe plan istoric printre primele lucrări extinse cu această temă. În 1941 publică în limba franceză, în colaborare cu E. Banu, "Histopathologie des neuro-infections primitives humaines", descriind tabloul
State Drăgănescu () [Corola-website/Science/306478_a_307807]