7,894 matches
-
ce vorbă-i asta, Vasile?... Te duci cu teamă? E și un Dumnezeu care îi are în grijă pe oameni, pe fiecare... Ei... o vorbă ca toate vorbele... Asta-i... Și când trebuie să pleci? Mâine dimineață! Să fiu la prânz în gară la Fălticeni!... Am rămas și eu ni se destăinuia bunica înlemnită de graba cu care-l chema. Am încercat să-l liniștesc. M-am dus la primărie. Am încercat să le spun situația specială în care mă aflam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
dar o mică neatenție îți poate fi fatală, poți să cazi și să-ți frângi gâtul... Băiete, femeia e ca o frânghie, te poate urca la cer sau coborî în iad! Ai grijă!... -3 Ea venea zilnic la birou, aproape de prânz. Cum, în acei ani, prezența la catedră era obligatorie și în zilele în care n-aveai ore exista "indicația" (a se înțelege obligația) de-a sta cel puțin 8 ceasuri în Institut veneam și mă străduiam să respect programul; să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Ea ne așteptau în hol, în costume de sărbătoare. Miule, s-a adresat Ea soțului, după strângerile de mâini, de rigoare dintre cei doi bărbați; ești, cred, de acord, ca și colegul meu de birou să rămână la masa de prânz cu noi? S-ar bucura să poată sta în preajma îndrumătorului său cât mai mult, nu-i așa?, s-a întors Ea și spre mine. Bine, dragă, dacă asta este dorința ta, o vom respecta, a zis el, zâmbind. Primul secretar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
la noul post! Rectorul interveni și el: Cred că ne-am înțeles! Du-te la postul de la muzeu. O să-ți dau și niște ore, la grupele de subingineri ale Politehnicii de la Iași, care țin orele sâmbăta după-amiază și duminica până la prânz, când dumitale ești liber și le poți lua la cumul!... Ne-am înțeles? Mi-am șters lacrimile și m-am ridicat de pe scaun, rostind cu glas scăzut: Bună ziua!... Gândul cu care intrasem, atât de hotărât, la Panaiotache gândul că voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
pustiu? Cum ai spus? Madam? Fără acest apelativ "madam"... La noi oamenii își spun pur și simplu pe numele mic. Oamenii și automobilele sunt încă în week-end la locuințele de odihnă, unde se retrag la sfârșitul zilelor lucrătoare, vinerea la prânz sau în concediul de vară... De obicei, la câțiva kilometri în afara orașului, la marginea pădurii sau pe malul unor lacuri, fiecare familie are o casă de vacanță. Tăcem o bucată. Ne continuăm plimbarea. Din când în când Gertrud se uită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
care le depozitau fie parțial în holișorul de sus, din capătul treptelor, fie în cantități mai mici, chiar în odaie. Pentru mâncare, dimineața și seara, își procurau pâine neagră, marmeladă, brânză telemea, ceapă și alte marafeturi, în funcție de banii disponibili. La prânz mâncau la cantina studențească de la Fundația care se chema "Iustin Georgescu" sau la cea de pe Sărărie, "Teodor Codrescu". Banii de cheltuială? Își procurau din orele de meditații, date fie unor colegi, fie, mai ales, unor elevi de liceu. Mai mergeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
nu bănuia, în viața lui Bițu apărea un fapt neprevăzut. Sâmbătă, 8 mai 2004, Vera cumnata căreia el îi spunea Veruța sau, uneori, o dezmierda Albinuța pleca în Suedia, la fată. L-am chemat, ca de obicei, la masa de prânz. Să fim împreună. Așa cum obișnuiam aproape săptămână de săptămână. Și, în timpul mesei, Vera l-a rugat: Bițu, te rog să ai grijă de Mihai. Plec în Suedia. La fată. O să rămân acolo poate o lună. Poate două. Și cât oi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cam răcoare la ora asta a amiezii. Probabil că-i trecut de ora unu. — O să facem focul până una-alta, spune Andrei și pune un pachet de electrozi pe sobă. Să uscăm electrozii ăștia, să mai amorțim ambianța... Până după prânz, ne-om apuca noi de ceva. Laure, părerea mea e să te faci și tu că faci ceva. Acuma-l vezi că apare, și ți-am spus care-i problema. Nu știu ce dracu’ i-a furat văr-tu de pe-aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aia e, mai spuse moș Victor Înainte să plece și să ne lase de capul nostru În hangarul ăla. La o jumătate de oră În urma lui s-au dus și Andrei și Laur, ca să cumpere ceva de mâncare. Trecuse de prânz, iar eu am rămas acolo să-mi fac de lucru de unul singur cu grilajul. Aproape că-l terminasem când s-au Întors ei după vreo două ore. Deși aș fi putut recunoaște cu Întârziere că nu prea era În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de lei. În ziua de azi, poate doar În mină se câștigă ceva mai mult de o sută de lei pe zi. Tubul cel mai mare și cel mai bine plătit, dacă mă apuc de el pe la opt dimineața, până-n prânz Îl termin chiar și fără să mă omor prea tare. I-am luat o sută moșului, și până se Întunecă ar fi o nimica toată să-i mai iau una. Pe măsură ce mă familiarizam cu noua mea meserie și-mi intram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
rânji larg, arătându-și sclipătul colților puternici. Bine că n-ai prea mulți copii. Ce mă fac io cu patru? — Vezi de treabă, Costele, că nu te plâng io pe tine. * După marțea aia când a adus motorul, vineri pe la prânz a mai apărut Viorel. Venise singur de astă dată, cu Dacia, ca să-și ducă părinții la o nuntă prin Gorj, unde erau nași. Ca de fiecare dată În preajma unui astfel de eveniment, toate celelalte treburi au fost amânate. Putea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
plătim farfuria și sticlele și curățăm tot de pe-aici și plecăm, la care ea, că dacă sunteți beți și-mi faceți belele, numaidecât chem miliția. În rest le avem pe toate. Asta ne mai lipsea, de vreme ce de ieri de la prânz o căutam noi pe miliție și n-o mai găseam, și probabil că de câteva ceasuri bune Începuse să ne caute și ea pe noi. Părințelu’ Însă nu punea nici o bază În această presupunere a mea. Până luni la prânz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
prânz o căutam noi pe miliție și n-o mai găseam, și probabil că de câteva ceasuri bune Începuse să ne caute și ea pe noi. Părințelu’ Însă nu punea nici o bază În această presupunere a mea. Până luni la prânz când se-ntorc de la nuntă, n-are cine să-ntrebe de ei prin Unitate. — Deci Cosmescu... — Lasă-l dracu’ p-ăla. S-a-ntâmplat treaba cu cartofii, c-altfel nu venea el. Știi bine că sâmbăta și duminica e pustiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Acuma vine Andrei de-acasă. Păi vezi că știi? Toată noaptea aia l-am frecat pe Viorel În găoază și m-a supt de m-a cocoșat până la ziuă. Nu știi că am ajuns În Unitate a doua zi după prânz? M-a adus el cu mașina. M-a lăsat pe la Cablu. A zis că nu mai intră În Unitate ca să nu dea ochii cu tac-su, că n-are chef de el, da’ p-ormă am văzut io cât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aici Întreg și nevătămat și gata să ne sară-n ajutor. Trecuseră oricum mai bine de trei săptămâni de când Laur Înnopta cu Steluța În cealaltă cameră, pe dormeză, și mai țin minte că asta a fost Într-o joi până-n prânz. Atunci a apărut Pepino. Pepino era un băiețaș la vreo douășcinci de ani, slab de vedeai prin el și fără pic de cur și lat În umeri cât un bilet de tramvai. Avea o uitătură ca de cățel bătut, de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ar fi o nenorocire curată dacă nu s-ar screme atâta dându-ne răgazul să ne facem niște socoteli din care să reiasă cât de negru o mai fi și sfrijitura asta de drac intrat printre noi de azi de la prânz. Aia e, că văr-su a rămas la București că mai are puțină treabă acolo. El s-a Întors fiindcă și-a isprăvit liberele de tură și diseară trebuie să se ducă neapărat la lucru. Mă rog, să nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
un etern du-te-vino spre un loc de verdeață și răcoare. * Apariția lui Pepino n-a schimbat prea mult obiceiurile conviețuirii noastre din acel mijloc de decembrie secetos. Câteva ceasuri pe zi, vremea părea chiar să țină cu noi. Puțin după prânz dădea soarele și dezghețul, de-ai fi zis că vine primăvara. Oricum scăpasem de hainele groase. Ba Laur se spăși până Într-atât, că se lipsi de geaca aia nouă cu care se alesese din munca lui de-o vară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
o mai Încurce pe jupâneasa cu Încă o sticlă. I-am auzit zbierând și mugind o vreme, după care Pepino a coborât cu un braț de vreo șase sticle. Ne ghiorțăiam mațele de foame când ne-am trezit puțin până-n prânz, dar nu mai era timp s-o deranjăm din nou pe Mioara. Și așa azi-noapte Pepino muncise din răsputeri trăgând de Carol ca să-l Împiedice să se ducă la ea; abia mai pridideam fiecare cu câte o sticlă din băutura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de plastic. - Zbârnâie, vere, Îmi mărturisi după ce ne-am așezat pe temelia de piatră din jurul cazematei și am luat aminte la marfa din lădiță. De o săptămână am venit. De azi dimineață mi-am scos douăj’ de mii, și până la prânz Îmi mai scot zece. - P-astea? Întreb arătându-i paharele de celofibră pline cu nămol. Prin mulțime se apropia o fată cu o lădiță identică, o blondă-roșcovană-aurie despre care am crezut o secundă că-i Steluța. Era ceva mai Înaltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Întețească cearta. O căuta cu lumânarea, dar noi ne-am aprins țigări, făcând abstracție de prezența ei. Văru’ Laur Își numără banii pe care-i ținea prinși cu o clemă Între coperțile de piele ale unui portofel. Îl cumpărase la prânz când se Întorsese de la plajă, dăduse șapte mii pe el și mă Întrebă dacă merită. Habar n-aveam, nu prea târguisem portofele În vremea din urmă, dar de bună seamă că-i foarte util, fiindcă ține banii acolo fără să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
După două săptămâni a fugit peste graniță cu Neli, din nou la sârbi, pentru cinșpe mărci, de dimineașă până se Întunecă. Păi bineînțeles că nu merită. N-a știut el cum merge sezonu’ prin părțile astea, că de dimineață până la prânz Îți iei tot atâta fără să dai la sapă. Numai de-ar ține Dumnezeu vremea bună până-n septembrie Încolo, vere, până atuncea ne Îmbrăcăm toți trei și punem și câte o jumătate de milion deoparte. Păi Neli e de nădejde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
sumă nu chiar de colea. Încă puteam să mi-o scot, deși de la o zi la alta mă zbuciumam și mă amăram tot mai tare de-a lungul și de-a latul a zece kilometri de plajă. Sud-nord-sud, iar după prânz tot așa. Mă prindea și ora șase după-masa cu câte opt-zece pahare nevândute, dar În ruptul capului nu m-aș fi Întors cu ele acasă ca să le păstrez pentru a doua zi. Aia e, că se mai rărise lumea pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să predice și să spună: „Pocăiți-vă, pentru că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” „.. Oare, n-a venit timpul, și pentru noi, să ne pocăim..?!” mi-am zis în gând. Cuvântul Evangheliei este prilej de reflecție.. de interiorizare.. După masa de prânz, toată școala avea liber în oraș,.. Cei mai mulți, dintre colegii de clasă au rămas în școală... în „repetitorul mare”, tulburați de sfârșitul tragic, al luptătorilor din munții Neamțului. Toți erau întunecați.. posomorâți.. chinuiți de gânduri. Înserarea zilei de iarnă se lăsă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
un mănunchi cromatic, cu multiple nuanțe vineții, pe care nu-i cu putință să le descrii amănunțit. Cred că tocmai neputința de a defini astfel de preschimbări de culoare mă surprinde și mă farmecă în cea mai mare măsură. Până la prânz, ochii mei sunt totdeauna lacomi să măsoare albăstrimea apei. Apoi, când vine după-amiaza și umbra se lasă tot mai compactă pe valuri, simt că mă cuprinde o suferință fizică: e ca și cum întunericul din abisuri m-ar năpădi treptat și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
arta acestor bătrâni. Am rescris o pagină nouă despre Medeea; episodul despre tatăl lui Iason, care, datorită unor filtre magice folosite de ea, își recapătă tinerețea. Aia judecase bucata aceea ca excesiv de prolixă, plină de vorbe inutile. Zeii invizibili La prânz, ascultam lângă o băltoacă orăcăitul broaștelor și le priveam uimit. Aveau ochi foarte mari, impenetrabili, absolut statici. În jur, totul era neclintit. Nici o mișcare, nici în frunze, nici în apă; balta exala un iz de moarte, amplificat de culoarea speculară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]