8,125 matches
-
bucătar, care abia se mai deslușea în depărtare: i se păruse deodată că umerii mulatrului încep să se încovoaie. Dar de la acea distanță nu putea vedea prea bine. Judecătorul, șeful de poliție și d'Arrast porniră către primărie, pe străzile pustii, printre'prăvăliile închise și printre casele zăvorâte. Pe măsură ce se îndepărtau de fanfară și de pocnitori, liniștea punea iar stăpânire pe oraș. Câțiva vulturi urubu se întorceau în zbor, poposind pe acoperișuri, unde păreau a fi încremenit de o veșnicie. Primăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
stăpânire pe oraș. Câțiva vulturi urubu se întorceau în zbor, poposind pe acoperișuri, unde păreau a fi încremenit de o veșnicie. Primăria se înălța pe o stradă îngustă dar lungă, care ducea de la unul din cartierele mărginașe la piața bisericii, pustie în acea clipă. Din balconul primăriei, cât vedeai cu ochii, nu se zărea decât un drum plin de gropi, pe care ploaia din ajun lăsase câteva băltoace. Soarele, care coborâse puțin, mai bătea în fațadele oarbe ale caselor de pe cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
puțin, mai bătea în fațadele oarbe ale caselor de pe cealaltă parte a străzii. Așteptară mult, atât de mult, încât d'Arrast, tot privind la soarele răsfrânt pe zidul din față, se simți iar cuprins de oboseală și de amețeală. Strada pustie, cu casele goale, îl atrăgea și, în același timp, trezea în el un fel de silă. Din nou, vroia să plece din țara aceasta. Totodată, nu-și putea lua gândul de la bolovanul uriaș, și ar fi vrut ca încercarea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
altarului ce i l-am clădit, pioasă, într-un ungher al sufletului. Îi aprind o candelă. O lacrimă, discret, se prelinge din ochiul meu stâng. La Ipotești a rămas un singur dor; dorul comun, de Eminescu... Teii plâng pe-aleile pustii, urmele lăsate de poet, ca testament... Mi-e dor de tremurul bărcii pe “lacul”cel albastru, de “sara pe deal”, de “freamăt de codru”... Cine să mai scrie vestitele scrisori, Emine, când astăzi, unii, neputincioși, te pângăresc? Poem pentru mama
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
orice mișcare. Adormise, cumva, pe masă ? Sau o urmărea, cu ochiul mort și fără să respire ? Nu se mai auzea nici cel mai slab zgomot. Își încordă auzul, nu prindea nimic. Trecuse timp. Deschisese fereastra, se odihnise, privise cerul orașului pustiu. Uitase de cel cu care împărțise noaptea. În definitiv, nu-i ordonase decât să deschidă fereastra. Se întoarse, încet, cu fața spre dânsul. Să-i stea, cum se cerea, la dispoziție. În cameră nu se mai afla, însă, nimeni. Ieșise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
alb, delicat, extrem de alb, luminat de cearcăne adânci, albăstrii, părul îngroșat în tuș negru. Un anotimp firav, maladiv, spulberat poate dintr-odată, cine știe. Mă scutur, în sfârșit, trezit din coșmar, parcă trezit : mă aflu într-un tren leneș și pustiu. Am înțeles : e încă dis-de-dimineață, în zori : povara e a somnului neîmplinit. Am puterea să mă ridic : mă agăț de mânerul ferestrei : trag, cu toată greutatea, deschid fereastra. Mă trântesc din nou pe galbenul de muștar învechit al canapelei de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
atinge. Crește doar depărtarea, colțuroasă, grandioasă și rece. I-aș murmura, totuși, îndârjit, s-o trezesc, s-o înviu : eliberează-te și eliberează din strâmtoare pe cei care merită, reînnoiește zilele orfanului. Obrazul ei e galben, ca luna. Trenul e pustiu, tărâmul pe care îl străbatem e pustiu, înghețat. Zâmbesc, încerc să zâmbesc, rânjet anapoda care strică înțelesurile. Trenul încremenește, am timp să-mi dau seama că trenul s-a oprit de mult. Sunt părăsit și pieziș. „Învață-ne a socoti
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rece. I-aș murmura, totuși, îndârjit, s-o trezesc, s-o înviu : eliberează-te și eliberează din strâmtoare pe cei care merită, reînnoiește zilele orfanului. Obrazul ei e galben, ca luna. Trenul e pustiu, tărâmul pe care îl străbatem e pustiu, înghețat. Zâmbesc, încerc să zâmbesc, rânjet anapoda care strică înțelesurile. Trenul încremenește, am timp să-mi dau seama că trenul s-a oprit de mult. Sunt părăsit și pieziș. „Învață-ne a socoti zilele noastre, ca să putem dobândi o inimă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
supunerea la marile cicluri, comunicarea imediată, cosmică. Își aminti solemnitatea colorată a păunilor lângă suferința unei perechi de elefanți care încerca, în zadarnice chinuri, să se împreuneze, foamea urșilor hrăniți cu saci de pâine, maimuța mută și buboasă. Grădina părea pustie. — A, n-ați mai fost de mult... Numai un bilet ? Azi ați venit singur ? Trecu spre zona cuștilor cu gratii, în dreptul prietenilor de altădată. Îi privi și îi părăsi, fără să-și poată aminti, apoi, ce văzuse. Întâlni curând un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
urmă emoționat unui elan franc și direct către mine. Mă răsucesc acum inutil în mine, ca o fată romanțioasă. Dar voiam să înțelegi. Regăsise puterea de-a porni iar gândurile. Reluaseră plimbarea, părăsiră parcul, își ascultau pașii pe trotuarul ulițelor pustii. — Am auzit toate frazele voastre. Replici risipite chiar în acea dimineață. „N-am să fiu niciodată prea chibzuit, strângător“, se plângea într-un grup, când Vera intervenise, spre stupefacția celorlalți : „Mie un așa bărbat îmi place“... Înainte de a pleca, A.P.
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
trupului. Și clocotul, râsul, râsul fericit“. Capul grotesc se pierdea, transfigurat. În îmbrățișare, râdea, râdea dezlănțuit ! Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări, surprins, sub privirea supraveghetoarei, o tânără blondă, delicată, chip de copil pastelat și lucios, de porțelan
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de principialitate, bădăran, reamintindu-i că i-a mărit de curând salariul și funcția, ținând seama doar de vârstă, nu de capacitate profesională. Intră în cabina liftului, uită că a apăsat pe buton, se trezește la etajul patru, în atelierul pustiu. Ocolește pupitrul, apoi la stânga, pe linia planșetelor de la fereastră. Prima, a doua, a patra. Depune poșeta pe măsuță, se întoarce. Sala e goală, străină, lungă, nu-i vede capătul. Deschide fereastra. Aerul e încă proaspăt, dar ziua dospește de-acum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu crizele ei de grandomanie. Da, carne : să coboare pe la unsprezece până la colț, poate îi face rost chiorul de ceva. Lena halește o pâine întreagă, dacă n-are carne. Se află din nou cu spatele la fereastră, la un capăt al sălii pustii, planșetele avansează, pe două rânduri, spre dânsa, cu ghiuleaua metalică ridicată, din flanc dulapurile și birourile bondoace, motorizate. Își trece mâna, speriată, peste pleoape. Nu- și poate stăpâni strâmbătura buzelor ; un rictus de spaimă care revine tot mai des. Privirea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
drept al pantalonilor albi, întinde hârtia, femeia continuă să-l privească, fără a lua biletul. — Prea multe cărți. Nu vă putem da decât trei. Deocam dată trei, apoi și celelalte. Locul e la prima masă, lângă pupitrul ei. Camera e pustie, tăcută, fierbinte. Evită s-o privească, nu se arată surprins când îi depune pe masă toate cărțile cerute, vreo șapte. Se apropie de pupitru, trage o fișă, se apleacă, ia tocul din călimară, scrie încă un titlu. Împinge hârtia spre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
orelor suplimentare, la birou și oriunde. Uf, reușise în cele din urmă ! Trecuse prin dreptul fiecăruia, îl văzuseră, desigur ! Se grăbea, intrase în bufetul de lângă cinema. Îi văzu apoi, prin vitrină, păstrau distanța care-i separa. După-amiază dospită, sala fierbea, pustie. Rămăsese la post, minut cu minut, grad peste grad, treizeci și cinci de grade la umbră. Modesta miercuri mijlocie se tot întinsese, se înfierbântase și se înrăise și se întorcea, desfăcută, dilatată, miriapod, meduză leșinată. Mesele, dulapurile, pereții, planșetele, ferestrele, cuierele, jaluzelele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să le deschidă, să le predea. Ridică ochii încețoșați. Încearcă să dea din coate, împiedicat. Tropăie din călcâiele umede. Aude trosnetul ghețarilor rupându- se, desfăcând cerul zilei. Nasul însângerat și vânăt de frig, ca la bețivi sau bufoni. Pe strada pustie trece un camion cu sticle. Lăzile se clatină, sticlele se ciocnesc la fiecare șoc. Domnul palid, cu căciula clăpăugă, își reașază, înfrigurat, fularul galben. Doi școlari încearcă să prindă o găină scăpată din curte. Cei doi domni privesc zăpada. — Glumele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vremea aceea, a venit Ioan Botezătorul, și propovăduia în pustia Iudeii. 2. El zicea: "Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape." 3. Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, cînd zice: "Iată glasul celui ce strigă în pustie: "Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările." 4. Ioan purta o haină de păr de cămilă și la mijloc era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. 5. Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
în chip de porumbel și venind peste El. 17. Și din ceruri s-a auzit un glas care zicea: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea." $4 1. Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. 2. Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămînzit. 3. Ispititorul s-a apropiat de El, și i-a zis: "Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
și săracilor li se propovăduiește Evanghelia. 6. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire." 7. Pe cînd se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: "Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vînt? 8. Dacă nu, atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraților. 9. Atunci, ce ați ieșit să vedeți? Un prooroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
luat trupul, l-au îngropat, și s-au dus de au dat de știre lui Isus. 13. Isus, cînd a auzit vestea aceasta a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, cînd au auzit lucrul acesta, au ieșit din cetăți și s-au luat după El pe jos. 14. Cînd a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, și a vindecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, și a vindecat pe cei bolnavi. 15. Cînd s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: "Locul acesta este pustiu, și vremea iată că a trecut, dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-și cumpere de mîncare." 16. "N-au nevoie să plece", le-a răspuns Isus; "dați-le voi să mănînce." 17. Dar ei I-au zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
aceasta, căci iată că de trei zile așteaptă lîngă Mine, și n-au ce mînca. Nu vreau să le dau drumul flămînzi, ca nu cumva să leșine de foame pe drum." 33. Ucenicii I-au zis: "De unde să luăm în pustia aceasta atîtea pîini ca să săturăm atîta gloată?" 34. Cîte pîini aveți?" i-a întrebat Isus. "Șapte", I-au răspuns ei, "și puțini peștișori." 35. Atunci Isus a poruncit norodului să șadă pe pămînt. 36. A luat cele șapte pîini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum își strînge găina puii sub aripi și n-ați vrut! 38. Iată că vi se lasă casa pustie; 39. căci vă spun că de acum încolo nu Mă veți mai vedea pînă cînd veți zice: "Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului!" $24 1. La ieșirea din Templu, pe cînd mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
prooroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, pînă acolo încît să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși. 25. Iată că v-am spus mai dinainte. 26. Deci, dacă vă vor zice: "Iată-L în pustie", să nu vă duceți acolo! "Iată-L în odăițe ascunse", să nu credeți. 27. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede pînă la apus, așa va fi și venirea Fiului omului. 28. Oriunde va fi stîrvul, acolo se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
Bologa pășea grăbit spre bateria lui, când, deodată, răsună din urmă glasul lui Klapka, ascuțit, mînios: ― Telefonist!... Telefonist! Unde-i telefonistul? Bologa înțelese și zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]