7,442 matches
-
a reușit să-l susțină pe Eloff. Între timp, complicata rețea telefonică a lui Baden-Powell i-a oferit acestuia informații precise în timp util. De la cartierul său general, comandantul britanic le-a cerut maiorului Alick Godley și escadrilei B din Regimentul Protectoratului să înăbușe atacul și a trimis escadrila D, și câțiva lucrători feroviari înarmați pentru a-i ajuta. Oamenii lui Eloff au ajuns în curând să fie izolați în trei grupuri. Cu două escadrile, Godley a înconjurat la început un
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
războiul din zonele muntoase a fost resimțită de Armata Română în toamna anului 1916. Corpul vânătorilor de munte a fost înființat la 3 noiembrie 1916, din ordinul Marelui Cartier General. Trupele erau recrutate din întreaga armată, fiind repartizate la cazarma Regimentului 4 Roșiori Cotroceni din București. Corpul vânătorilor de munte era organizat în 3 companii. La 9 ianuarie 1917, Corpul Vânătorilor de Munte a fost reorganizat în Batalionul Vânătorilor de Munte. Acesta era format din cinci companii de pușcași, două companii
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
atacat deseori la baionetă, ofensiva inamicului fiind oprită. Vânătorii de munte au luptat la Târgu Ocna, Cireșoaia, Vrânceanu și Oituz, unde au obținut victoria strategică din 1917. Ulterior, batalionul, aflat în refacere la garnizoane Târgu Neamț, a fost transformat în regimentul Vânătorilor de Munte „Principele Carol”. În 1923 au fost înființate primele divizii de vânători de munte din armata română: Divizia 1 Vânători de Munte, cu garnizoana la Brașov, și Divizia 2 Vânători de Munte, cu garnizoana la Bistrița. În anul
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
România până la 9 mai 1944, când Sevastopolul a fost ocupat de trupele sovietice. De la începutul războiului, efectivele unei divizii de vânători de munte crescuseră de la 12 000 de soldați la aproape 16 000 de soldați în urma reorganizării dintre anii 1943-1944. Regimentul de artilerie al diviziei avea în plus încă un batalion dotat cu tunuri de 75mm. La sfârșitul anului 1943, divizia 18 Infanterie fost transformată în Divizia 18 Vânători de Munte, însă a revenit la vechea organizare între anii 1944-1945. În
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
de 20 ianuarie. Lipsa de timp de pregătire a însemnat că apropierea de râu rămânea periculoasă din cauza capcanelor și minelor neîndepărtate, iar operațiunea complexă de trecere a unui râu nu beneficiase de planificarea și exercițiul necesar. Deși un batalion al Regimentului 143 a reușit să treacă peste Rapido la sud de San Angelo și două companii ale Regimentului 141 au reușit același lucru la nord, ele au rămas mare parte din timp izolate, iar blindatele aliaților nu au reușit deloc să
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
capcanelor și minelor neîndepărtate, iar operațiunea complexă de trecere a unui râu nu beneficiase de planificarea și exercițiul necesar. Deși un batalion al Regimentului 143 a reușit să treacă peste Rapido la sud de San Angelo și două companii ale Regimentului 141 au reușit același lucru la nord, ele au rămas mare parte din timp izolate, iar blindatele aliaților nu au reușit deloc să treacă râul, rămânând vulnerabile la contraatacurile tancurilor și tunurilor motorizate din Divizia 15 Panzere a generalului german
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
a fost forțat să se retragă peste râu în dimineața zilei de 21 ianuarie. General-maiorul Geoffrey Keyes, aflat la comanda Corpului II, a insistat ca Divizia 36 a gen.-mr. Fred Walker să reia imediat atacul. Din nou, cele două regimente au atacat, dar fără succese mai mari în fața Diviziei 15 Panzer, deja bine poziționată: Regimentul 143 a trecut râul cu un număr de soldați echivalent cu două batalioane, dar din nou fără susținere din partea blindatelor, fiind devastate după răsăritul soarelui
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
Geoffrey Keyes, aflat la comanda Corpului II, a insistat ca Divizia 36 a gen.-mr. Fred Walker să reia imediat atacul. Din nou, cele două regimente au atacat, dar fără succese mai mari în fața Diviziei 15 Panzer, deja bine poziționată: Regimentul 143 a trecut râul cu un număr de soldați echivalent cu două batalioane, dar din nou fără susținere din partea blindatelor, fiind devastate după răsăritul soarelui a doua zi. Regimentul 141 a trecut și el cu două batalioane și, în pofida lipsei
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
fără succese mai mari în fața Diviziei 15 Panzer, deja bine poziționată: Regimentul 143 a trecut râul cu un număr de soldați echivalent cu două batalioane, dar din nou fără susținere din partea blindatelor, fiind devastate după răsăritul soarelui a doua zi. Regimentul 141 a trecut și el cu două batalioane și, în pofida lipsei de susținere din partea blindatelor, a reușit să înainteze 1 km. La venirea zorilor însă, și acestea au fost decimate, iar până în seara zilei de 22 ianuarie, regimentul practic nu
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
doua zi. Regimentul 141 a trecut și el cu două batalioane și, în pofida lipsei de susținere din partea blindatelor, a reușit să înainteze 1 km. La venirea zorilor însă, și acestea au fost decimate, iar până în seara zilei de 22 ianuarie, regimentul practic nu mai exista: doar 40 de oameni s-au mai întors între liniile aliaților. Asaltul s-a soldat cu un eșec plătit scump, Divizia 36 pierzând 2.100 de oameni, morți, răniți și dispăruți, în 48 de ore. Următorul
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
Generalul Juin era convins că și Cassino poate fi ocolit și că fortificațiile germane pot fi dislocate pe această rută nordică, dar cererile sale de trupe din rezervă pentru a menține viteza de înaintare i-au fost refuzate și singurul regiment de rezervă disponibil (din Divizia 36) a fost trimis să întărească Divizia 34. Până la 31 ianuarie, francezii se opriseră în timp ce Monte Cifalco, de pe care se vedeau bine flancurile și liniile de aprovizionare franceze și americane, rămânea în mâinile germanilor. Cele
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
se vedeau bine flancurile și liniile de aprovizionare franceze și americane, rămânea în mâinile germanilor. Cele două divizii franco-marocane au suferit 2.500 de pierderi omenești în luptele lor din zona Monte Belvedere. A devenit misiunea Diviziei 34 americane (împreună cu Regimentul 142 din Divizia 36) să lupte către sud de-a lungul dealurilor înlănțuite către intersecția lor cu creasta de la capătul de sud al așa-numitului Deal al Mănăstirii. Ei puteau atunci pătrunde în valea Liri în spatele fortificațiilor Liniei Gustav. Misiunea
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
Monte Cassino au fost însă blocate de tirul susținut de mitralieră de pe pantele de sub mănăstire. În pofida luptelor crâncene, Divizia 34 nu a reușit să cucerească ultimele redute de pe Dealul 593 (denumit de germani "Muntele Cavaleriei"), ținut de batalionul 3 din Regimentul 2 parașutiști german, punctul dominant de pe creasta ce ducea spre mănăstire. La 11 februarie, după un ultim asalt nereușit de 3 zile asupra Dealului Mănăstirii și asupra orașului Cassino, americanii s-au retras. Corpul II american nu mai avea resurse
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
erau acolo. În urma distrugerii, soldați ai Diviziei 1 parașutiști germană au ocupat ruinele mănăstirii, transforând-o într-o fortăreață și post de observație, o problemă serioasă pentru forțele aliate. În noaptea de după bombardament, o companie a primului batalion din Royal Sussex Regiment (unul din elementele britanice din cadrul Diviziei 4 indiene) a atacat punctul-cheie 593 de pe poziția sa de la distanță de pe creasta Capului de Șarpe. Atacul a eșuat și compania a pierdut 50% din efective. În noaptea următoare, Regimentului Sussex i s-a
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
batalion din Royal Sussex Regiment (unul din elementele britanice din cadrul Diviziei 4 indiene) a atacat punctul-cheie 593 de pe poziția sa de la distanță de pe creasta Capului de Șarpe. Atacul a eșuat și compania a pierdut 50% din efective. În noaptea următoare, Regimentului Sussex i s-a ordonat să atace cu un batalion. Începutul a fost dezastruos. Artileria nu putea fi folosită pentru a susține direct punctul 593 din cauza apropierii prea mari și a riscului de a lovi trupele proprii. S-a plănuit
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
de asalt. După o reorganizare, atacul a pornit la miezul nopții. Luptele au fost crâncene, adesea corp la corp, dar apărătorii hotărâți au rezistat iar batalionul Sussex a fost respins, din nou cu peste 50% pierderi. În cele două nopți, regimentul Sussex a pierdut 12 ofițeri din 15 și 162 din 313 oameni care au luat parte la atac. În noaptea de 17 februarie a avut loc asaltul principal. Regimentul 4/6 pușcași Rajputana aveau să înceapă atacul asupra punctului 593
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
respins, din nou cu peste 50% pierderi. În cele două nopți, regimentul Sussex a pierdut 12 ofițeri din 15 și 162 din 313 oameni care au luat parte la atac. În noaptea de 17 februarie a avut loc asaltul principal. Regimentul 4/6 pușcași Rajputana aveau să înceapă atacul asupra punctului 593 cu restul regimentului Sussex care urma să treacă printre ele și să atace punctul 444 odată ce punctul 593 ar fi fost cucerit. Între timp, regimentele 1/2 și 1
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
pierdut 12 ofițeri din 15 și 162 din 313 oameni care au luat parte la atac. În noaptea de 17 februarie a avut loc asaltul principal. Regimentul 4/6 pușcași Rajputana aveau să înceapă atacul asupra punctului 593 cu restul regimentului Sussex care urma să treacă printre ele și să atace punctul 444 odată ce punctul 593 ar fi fost cucerit. Între timp, regimentele 1/2 și 1/9 pușcași Gurkha urmau să parcurgă pantele și ravenele atacând direct mănăstirea. Aceasta din
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
avut loc asaltul principal. Regimentul 4/6 pușcași Rajputana aveau să înceapă atacul asupra punctului 593 cu restul regimentului Sussex care urma să treacă printre ele și să atace punctul 444 odată ce punctul 593 ar fi fost cucerit. Între timp, regimentele 1/2 și 1/9 pușcași Gurkha urmau să parcurgă pantele și ravenele atacând direct mănăstirea. Aceasta din urmă trebuia făcută peste un teren foarte dificil, dar speranța era că cei din Gurkha, provenind din Himalaya, pricepuți la lupta pe
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
polonezi doar pentru a fi recapturat de parașutiștii germani. Timp de trei zile, atacurile poloneze și contraatacurile germane au dus la pierderi grele de ambele părți. Corpul polonez a pierdut 281 de ofițeri și 3.503 soldați în asalturile împotriva Regimentului 4 parașutiști al colonelului Ludwig Heilmann, până la oprirea atacurilor. „Doar opt sute de germani au reușit să respingă atacurile a două divizii”, zona din jurul munților fiind transformată într-un „Verdun în miniatură”. La sfârșitul bătăliei, polonezii au ridicat un monument pe
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
și-a reluat asaltul în munți. Până la orele dimineții zilei de 18 mai, Divizia 78 și corpul polonez făcuseră joncțiunea în valea Liri la 3 km vest de Cassino. În dimineața zilei de 18 mai, o misiune de recunoaștere a Regimentului 12 cavalerie Podolia al polonezilor a găsit fortificațiile mănăstirii abandonate și au înălțat un drapel polonez peste ruinele sale. Ultimii parașutiști germani (în număr de circa 200), ale căror linii de aprovizionare erau amenințate de înaintarea de-a lungul văii
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
și regele Romei în vârstă de trei ani s-au întors la Rambouillet unde s-au întâlnit cu tatăl ei, împăratul Francisc al II-lea al Austriei și cu împăratul Alexandru I al Rusiei. La 23 aprilie, escortați de un regiment austriac, mama și fiul au părăsit Rambouillet și Franța pentru totdeauna, pentru exilul lor în Austria. În 1815, după înfrângerea de la Waterloo, Napoleon a abdicat în favoarea fiului său, pe care nu l-a mai văzut de la exilul pe insula Elba
Napoleon al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/321355_a_322684]
-
Duce de Leuchtenberg și a semănat cu vărul său, Napoleon al III-lea al Franței. Max a a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig, apoi a fost instruit ca ofițer al armatei prusace. În 1906, Max von Baden a comandat regimentul 1 de dragoni având rangul de locotenent colonel. După moartea unchiului său, Frederic I, Mare Duce de Baden, în 1907, el a devenit moștenitor al tronului Marelui Ducat al vărului său Frederic al II-lea, Mare Duce de Baden, a
Prințul Maximilian de Baden () [Corola-website/Science/321360_a_322689]
-
tuturor garnizoanelor mexicane din regiune, texanii au format un guvern provizoriu și au întocmit o declarație de independență. Sute de voluntari din Statele Unite ale Americii s-au îndreptat spre Republica Texas pentru a o ajuta să-și cucerească independența. Două regimente de voluntari au fost organizate pentru a completa armata regulată texană. Alți voluntari localnici s-au organizat în companii pentru apărarea zonelor ce ar fi putut fi ținta unei intervenții mexicane. De exemplu, printre voluntarii americani de la San Jacinto se
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
și după dealuri. Ieșind din pădure, s-a dat ordinul de înaintare și un cântăreț din fluier a început să cânte melodia „Will you come to the bower I have shaded for you?” Generalul Houston a condus personal infanteria, postând Regimentul 2 de voluntari al colonelului Sidney Sherman în flancul stâng, urmat de Regimentul 1 al colonelului Edward Burleson. În centru, două mici tunuri neghintuite donate de cetățenii orașului Cincinnati, Ohio denumite „Twin Sisters,” ("Surorile gemene") erau împinse înainte sub comanda
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]