6,450 matches
-
osteneala prăfuită a condeielor. Din fericire, mai sunt și autori care nu-l vor lăsa niciodată să se stingă, din aceia care poftesc cu nesaț la sîngele cald al literelor, erudiți și necuviincioși precum Orsenna, sau din cei care se revendică de la o pretinsă școală de luciditate ectoplasmică, indiferentă și iconoclastă, ce se ridică cu cinism (în fapt, cu o nevoie de autenticitate și de simplitate pe care nu o mai recunoaștem) și fanfaronadă deasupra mulțimilor, precum Houellebecq. Ambii aparțin acelei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
procesul intentat în justiție de asociația "L'Espace du possible", un camping alternativ aprig ironizat de Houellebecq în romanul său, au făcut deliciul revistelor literare și nu numai, în detrimentul evident al textului însuși, sumbru, insolent și superb. Conformismul reverențios este revendicat și de o critică relativ nihilistă, care a abdicat de la privilegiul de a impune o ordine și un discurs despre literatură ca manifestare, sub pretext că toate producțiile noi sunt destinate neantului, critică ce se supune servil ciclului comercial al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ce nu trebuie neapărat depășite, pentru că ele ne hrănesc ființial. A trăi de moarte, a muri de viață, cum spune filosoful din Efes... În esență, dincolo de judecățile și verdictele cu certitudine susceptibile de interpretări și amendări multiple, Edgar Morin se revendică de la o gîndire recursivă, în buclă, în care cei doi termeni ai unei contradicții, departe de a se anula reciproc, trimit în permanență de la unul la altul. Mișcarea veșnică e cea care ne așează inevitabil pe cale. Oricum am numi-o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
hibrid va deveni o realitate mult mai devreme decît ne-am aștepta. Deci, cu mijloace de expresie și instrumente ale imaginarului specifice, Cioran și Roussy trec prin aceeași experiență autoficțională pentru a refuza ideea unui adevăr univoc și a-și revendica fractura. Adoptăm aici perspectiva unor Philippe Lejeune, Gérard Genette și Vincent Colonna, pentru care "autoficțiunea" desemnează o ficțiune de sine, altfel spus: o proiectare a autorului în situații imaginare. Doar că pentru Cioran nu e vorba de povești inventate, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
monarhiei, și Carta din 14 august 1830 proclamată de către Ludovic-Filip de Orléans (1830-1848) după Revoluția din iulie și abdicarea lui Carol al X-lea de Bourbon (1824-1830). Cartele reprezintă legile fundamentale ale regatului, însă spre deosebire de o constituție ele nu se revendică din principiul suvernității poporului, ci din cel al suveranității monarhice (n. tr.). 19 "Drepul de a uza și de a abuza" (n. tr.). 20 Maximilien Robespierre (1758-1794), supranumit "Incoruptibilul", este unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai Revoluției franceze, discipol
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
luat numele de la Charta Poporului adoptată în același an de un comitet de șase parlamentari și șase muncitori. Ea va dispărea din peisajul politic după 1850, dar ideile sale vor inspira radicalii din partidul Liberal britanic și, ulterior, va fi revendicată de mișcarea sindicală britanică (n. tr.). 64 Este vorba de Anti-Corn Law League (Liga Împotriva Legii Cerealelor), fondată în Manchester în anul 1838 de către Richard Cobden și John Bright, promotorii liberului-schimb în Marea Britanie, avându-l ca președinte pe George Wilson
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
prin care interlocutorii se raportează la lume în practica discursivă. Cu alte cuvinte, prin dimensiunea sa referențială, limbajul prezintă un “angajament ontologic”. Cu privire la latura semantică a limbajului, s au impus două școli de gândire. Una este școala structuralistă, ce se revendică de la Saussure, și care merge pe ideea unui model diadic al semnului lingvistic, care nu unește un lucru cu un nume, ci un concept cu o imagine acustică. Modelul saussurian, eliminând, din ecuație raportarea limbajului la lumea reală, exterioară, “conceptul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
un concept cu o imagine acustică. Modelul saussurian, eliminând, din ecuație raportarea limbajului la lumea reală, exterioară, “conceptul” și “imaginea acustică” sau “semnificatul” și “semnificantul” sunt întemeiate doar printr-un proces de diferențiere în cadrul sistemului lingvistic. Școala anglo-americană, ce se revendică de la Peirce și Morris, impune, însă, un model triadic al semnului lingvistic, redat într-un mod comprehensiv în “triunghiul semantic” al lui Ogden și Richards (cf. Tullio de Mauro, 1978:172). Modelul saussurian mai mult maschează decât elimină lumea reală
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
face să trecem dincolo de sensul enunțului, către referința lui, cu alte cuvinte, către corespondența enunțului cu faptele pe care le reprezintă. În cazul în care corespondența se realizează atunci enunțul este adevărat, în caz contrar el este fals. Deși se revendică de la Aristotel, abordarea adevărului ca și corespondență între un enunț și faptele la care face referință se impune prin studiile lui Tarski, pentru care „enunțul este adevărat dacă el relevă starea de lucruri reală. Adevărul enunțului constă în acordul (sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
propună în mod pozitiv o politică coerentă. În încercarea sa de a reda lecțiile diplomatice ale trecutului, Morgenthau s-a împărțit între critica timpurie (1946) a idealiștilor, care confundaseră politica cu știința, și propria sa încercare de a detrona idealismul, revendicînd superioritatea științifică a realismului (1948, 1960). Rezultatul a fost o teorie care trebuia să creeze legături conceptuale între legile eterne ale naturii umane, trecînd prin ideea statului ca actor unitar, și o teorie necesară a balanței puterii. Este un efort
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
capitolele 6-10). Fără a putea fi redus nici la societățile interne, nici la lipsa totală de guvernare, sistemul internațional ar trebui înțeles ca o societate singulară în genul său, comparabilă mai degrabă cu unele societăți primitive explorate de antropologi. Bull revendică această concepție aparte asupra societății internaționale de la "tradiția grotiană", numită astfel după olandezul Hugo Grotius, un faimos jurist internațional al secolului al XVII-lea. Școala engleză a relațiilor interna-ționale poate fi caracterizată deopotrivă prin încercările sale timpurii de a împărți
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
abordările hegeliano-marxiste în general și legea dezvoltării inegale propusă de Lenin în special, au o valoare euristică, dar sînt prea deterministe și anistorice (Gilpin 1981: 48-9). Totuși, scriitorii neomarxiști ce fac parte din tradiția dependenței a lui Cardoso sau se revendică de la vreo teorie critică se consideră ei înșiși ca făcînd parte dintr-un "marxism istoricist care respinge noțiunea de lege obiectivă a istoriei" (Cox 1981: 248). Uneori, Gilpin atrage într-adevăr atenția asupra similarităților între realism și marxism în abordarea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
privată, victime ale ideologiei dereglementării, au provocat o serie de legi în contradicție deschisă cu principiul lor ideologic, făcând licite multe și diferite forme de dependență față de corupții publice și private, astfel încât paradoxul continuă să fie acela pe care îl revendica deja Tacit, când scria: corruptissima re publica pluriae leges. Corupția și inegalitățile, care în această perioadă caracterizează marile crize ale democrației, păstrează multe aspecte ale legalității aparente, ce cu greu pot fi sancționate”. Clasificarea din International Transparency (ce poate fi
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
Activitatea sa publicistică urmează mai ales această direcție, sub influența vizibilă a lui Martin Heidegger, căruia, la împlinirea a opt decenii de viață, i-a consacrat un volum omagial (Symposion Heidegger, 1972). O conștiință existențială nu putea să nu se revendice în anii ’50 din mesajul gândirii heideggeriene, ceea ce explică în bună măsură înțelesurile pe care românii le-au extras din contactul cu revelația acestei gândiri, refuzând orice implicări, deviații sau înrâuriri sartriene. „Sartre - observă V. - n-a sesizat că este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
generează textele conduce și astăzi la aprecieri eronate asupra publicisticii eminesciene, prin supunerea acesteia unor grile de lectură ideologizante. În acest sens, Eugen Lovinescu remarca în 1900 că nu există doctrină care, extrapolând fragmente din publicistica eminesciană, să nu se revendice de la Eminescu. Întrucât "anumite dispute ideologice în hățișul cărora, în treacăt fie zis, nu s-a rătăcit numai Eminescu, ci și alți gânditori din epoca sa au devenit inactuale, fără obiect, în urma transformărilor structurale care au marcat evoluția societății române
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de a pune în lumină articulațiile întregului scris eminescian și a relațiilor dintre elementele structurale. Abstras din mediul care îl generează, scrisul jurnalistic eminescian alimentează opțiuni culturale, ideologice și politice variate, în funcție de interesele interpretului și de competențele interpretative ale acestuia. Revendicat pe rând ca marxist, comunist, legionar, conservator, liberal, fiecare dintre aceste etichete având la bază sinonimii incompatibile dintre ideologic și simbolic, jurnalistul Eminescu așteaptă încă să fie eliberat de sub maldărul prejudecăților interpretative 192. Vitregită pentru multă vreme de atenția publicului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
valori publicisticii poetului 512. Pe lângă cele două tendințe extreme, se înregistrează proliferarea unor interpretări ideologizante care, pe baza unor excerpte tendențioase din corpul articolelor, încearcă să demonstreze afilierea jurnalistului la diverse grupări politice 513. În acest sens, Eminescu a fost revendicat pe rând ca marxist, legionar, comunist, conservator, liberal și lista continuă cu etichete care frizează absurdul. Vorbind despre pericolele unor asemenea interpretări, Al. Paleologu subliniază incapacitatea interpreților de a-și păstra calmul intelectual și afectiv atunci când vine vorba de Eminescu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
anii '50 și '60, despre conceptul de postmodernism nu se poate afirma că s-a cristalizat înaintea mijlocului anilor '70, moment în care o serie de sfere culturale și discipline teoretice din domeniul filosofiei, arhitecturii, studiului filmului și literaturii au revendicat, tot mai insistent, recunoașterea existenței acestui fenomen social și cultural atât de divers"45. În acest context, apariția în 1979 a lucrării La Condition postmoderne a fost resimțită în general ca o confirmare a implementării complete a postmodernismului și a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
faptul ca "postmodernul să fie deja implicat în modern" i se pare firesc, deoarece "prin constituția sa și fără încetare, modernitatea este plină de postmodernitatea sa"128, la fel cum postmodernitatea "nu este o epocă nouă, ci rescrierea câtorva trăsături revendicate de modernitate și în primul rând pretenția sa de a-și fonda legitimitatea pe proiectul de emancipare a umanității prin știință și tehnică"129. În susținerea aceleiași idei a schimbării registrului înțelegerii noțiunii de postmodern, Mike Featherstone citează un fragment
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
desemnează, știind că deși termenul a fost folosit de unii scriitori destul de devreme și de insistent, conceptul de postmodernism s-a cristalizat mai târziu, pe la mijlocului anilor '70, moment în care o serie de câmpuri culturale și discipline teoretice au revendicat recunoașterea existenței acestui fenomen și înscrierea sa în sferele sociale și culturale. Polivalența postmodernismului se dezvăluie încă de la primele încercări de încartiruire teoretică, însăși problema periodizării deschizând multiple căi de interpretare (ca perioadă, stil, metodă, epocă etc.), una dintre cele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
1.1), oferă pentru prizat reginei Caterina de Medici Nicotiana Tabacum ("iarba reginei") (fig.1.2) atribuindu-i calități de leac antimigrenos. Tabagismul cronic se va constitui într-unul dintre principalii factori de risc cardiovasculari. Călugărul franciscan André Trevet va revendica prioritatea de a aduce încă din 1556 în Europa "iarba dracului". Amputația coapsei (fig.1.3), singura soluție “terapeutică” a epocii pentru leziuni arteriale ale membrelor inferioare a rămas multă vreme în prim-planul arsenalului “terapeutic” al acestei patologii. 1879
Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş () [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
-
menționate există corelații semnificative ale leziunilor cu raportul între ariile de secțiune distal/proximal al bifurcației aorto-iliace. Bifurcația aorto-iliacă reprezintă o regiune cu o importanță patologică particulară, după Haimovici 24% dintre leziunile arteriale aterosclerotice apărând aici (restul din procente sunt revendicate de leziunile femuro-poplitee - 57%, leziunile arterelor infrapoplitee - 7%, leziunile ilio-femurale înalte - 4% și leziunile poplitee izolate - 5%). Tipul bifurcației aorto-iliace. Analiza calitativă a bifurcației aorto-iliace a relevat diferențe clare între “silueta” acestei bifurcații și modelul de “arteră ideală” utilizat în
Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş () [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
-
expoziții nu mai Încape Îndoială. După 1860, cînd Alecsandri Începe să publice Pastelurile sale, parnasianismul nu mai este o școală lirică În forță. Apăruse Baudelaire și oroarea față de „peisagiștii ierbivori” Începuse să-și facă loc. Impresionismul Însuși, În pictură, se revendică dintr-o prioritate a luminii, și natura este valorizată prin capacitatea ei „solară”. Asta ar apropia pe liricul de la Mircești de impresionism, dar ce reprezintă cu adevărat, impresionismul În poezie? Tehnica umbrei nu este nouă, chinezeriile pătrunseseră mai de mult
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
năvalnică În senzualitatea ei Încît ideea unei Zulnii ca simbol al iubirii de divinitate este exclusă. Marele logofăt de la Țigănești nu e Dante, nici Zulnia, mamă a cinci copii, nu este Béatrice. Dragostea lui Conachi are alte virtuți și se revendică dintr-o simbolistică mai profană. Simbatiea este, poate, agapé, mai puțin latura spirituală, dragostea se oprește la el În pragul emoției. Există, cu toate acestea, În poemele lui ecouri din mitologie, din filozofia veche, din lirica trubadurilor, vaietele stihuitorului ne
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
omul nu rămâne niciodată același (nu așa stau lucrurile în romanul lovinescian, unde personajul e mereu identic cu sine, diversitatea lăsând loc repetiției și clișeului). Drept urmare, dacă principiul mimetic-pictural guverna arta vechiului roman, îndatorată doar "memoriei voluntare", noul roman se revendică în schimb de la procedeul "muzical" al memoriei involuntare și de la o structură deschisă, dinamică, modelată de "imaginea ascunsă" a timpului îngropat în pagina scrisă. Trebuie precizat acum că, deși se numără printre primii exegeți care au semnalat amestecul de elemente
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]