6,982 matches
-
gară.” Și-o venit omul cu mine. Și io cu sacoșa și, no, m-am Îmbrăcat un pic mai frumos cu lucrurile pe care le-aveam, mi-am aranjat părul... Când am ieșit, nu m-o mai cunoscut familia... Ei, săracii, m-așteptau și o crezut că-s soția sergentului respectiv... Eram În particular Îmbrăcată și mi-am făcut un pic părul bucle... Am trecut liniștită cu sergentul lângă mine, pân’ la colțul străzii, și-acolo mi-a arătat șinele de la
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
străzii, și-acolo mi-a arătat șinele de la tramvai și mi-a zis: „Te duci tot după șine, până-n gară.” Atunci, când o văzut că Îmi explică, cumnatu’ zice: „Da’ dacă o fost Aurica? Ia să mă duc eu”. Și săracu’ o ocolit parcul să-mi iese În față. Și când am traversat strada, vine-n fața mea și se uită așa fix la mine. Nici eu nu l-am recunoscut, Închipuiți-vă zece ani cum ne-o schimbat... Și io
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ei și-a doua zi am plecat spre Satu Mare cu trenul și-am anunțat și-acasă, prin telefon, de la Satu Mare, că venim toți, că să știe că vin, că nu mă duc În domiciliu obligatoriu. Apăi am ajuns la părinți... Săracii... Tata așa mi s-o părut că Încă se ținea bine, da’ mama tare Îmbătrânise. Când m-a arestat era o femeie voinică, frumoasă, acuma era o bătrânică mică și să vedea pe față că era distrusă, că tare mult
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
apoi fratele meu, care fusese șef contabil la o cooperativă mică a invalizilor, unde erau vreo 60 de persoane, dar care mergea foarte prost și era aproape În faliment, când fratele meu a ajuns șef contabil acolo, că și el, săracu’, a fost persecutat și dat afară din servici, cooperația asta a fost scăparea noastră, a foștilor deținuți politici, că nu ținea de stat... Cum să spun? Aveam legătură cu statul, că eram sub controlul lor, dar eram mai liberi... Ne
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
discutat și mai vine unul, și Încă unul, dar nu s-o mai vorbit despre ce am vorbit noi amândoi... Și o ajuns că i-o bagat și pe ăia, dar ăia n-o asistat la discuțiile noastre... Și unu’ săracu nu vedea bine, că avea orbul găinii... - vedea până ’sfințea soarele, apoi nu mai vedea nimic... Și l-o băgat și pe nenorocitu’ ăla... Comuniștii o făcut o ședință În școală și o alcătuit conducerea pentru pornirea Întovărășirii... Asta o
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Îl duce un ofițer, Roade Molai, și Îl bagă sub trepte. Și ce-o văzut acolo... era să leșine, așa s-o speriet. Era unu’ cu jumătate țeasta capului... pe ochi și pe față Îi curgea sângele ca din porc... Săracu’ Vasile, când o venit, Îi era frică și să vorbească. „Măi, da’ cine o fost?” „Nu știu, că imediat o venit și m-o scos de acolo.” „Măi, Vasile, te-o bătut?” „Nu, nu.” Da’ el nu putea sta locului
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
-său, mare politician, comunist Înfocat, și mă-sa la fel. Și s-o jucat ca copiii, cu război, cu nemții, cu rușii, cu nu știu ce... Și i-o băgat la organizații și i-o dat lui Petre Urzică cinci ani condamnare. Săracu’, când l-am văzut... când l-o băgat În cameră: „O, mamă dragă, de ce m-ai făcut?”. N-o fost În stare să-și deschidă degetele la picioare... Ca să bată desculț e mai bine decât Încălțat, că are bocancul trepidații
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
nu ne-am gândit niciodată c-o să ne ducă la lucru obligatoriu. Când, deodată, eram În celulă doi inși, unul Petre Orban și eu. Lu’ ăsta i-o fost condamnat la moarte tata și sora și s-o tot interesat, săracu’, dacă n-am auzit de taică-său. Păi, n-am auzit, că numa’ așa puteam auzi, dacă Îl băga În cameră la noi În Galați sau În Jilava, sau dam peste el, sau mă rog... Și odată deschide gardianul ușa
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
măi, hai să evadăm!”. „Măi, cum crezi tu să le dau eu ocazie la ăștia să-mi facă fundul poligon de tragere sau să mă distrugă În bătaie?” C-am văzut de ce-s capabili, că băte’ de le curge’ la săracii și pe urechi sânge, nu numa’ pe gură și pe nas. Zice: „Du-te, că nu ești om”. „Asta e părerea ta, dar eu nu le dau ocazia să Își bată joc de mine”... Și el: „Numa’ două ore dacă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
bătea... Când găsea ceva, imediat făcea raport și-apoi scotea la bătaie. De la camera 107, printr-o gaură mică, vedeam exact la șeful secției și vedeam cum Îi duce și cum Îi bătea cu cearșafu’ ud... Și-apoi, pe ormă, săracii, mulți Își lăsa galenții ăștia de lemn prin cameră, și Istrate le zicea: „Bă, ți-ai lăsat galenții!”. Și-apoi le mai da câte una peste spate cu botele alea pe care ducea hârdaiele. O fost teroarea mare atunci... Bătăi
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
nu poate. Și i-o făcut raport și i-o dat 25. Zicea: „Eu nu mă umilesc În fața lor, orice s-ar Întâmpla”... Tare hotărât era Victor ăsta, și de-aia o și fost considerat recalcitrant. O murit și el săracu’, așa subit. Vă mai amintiți cum era de sărbători În Închisoare? În ’58, În ziua de Paști, Încă n-o fost rebeliunea, la ora 5 dimineața, până când n-o sunat deșteptarea, tătă lumea o fost În geamuri, pe partea de către
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de-ăla nenorocit, și m-a aruncat Într-o celulă acolo. Acolo‚ În celulă, era un inginer specializat În cazane industriale... Nenorocit tipul, Dumitrescu Îl chema... Era de luni de zile În anchetă și cred că a și murit, că săracu’ era pământiu și avea aici la pantofi tălpile desfăcute așa, arcuite de bătături de rangă la picioare. Și-a zis: „Domne, te așteaptă zile grele”. „Cum domne? Dar eu n-am nici o vină.” Ăsta mi-a spus: „Domnule, uite, nu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
făcut numa’ sânge până În celulă, fără nici un motiv, numai așa... Și te arunca acolo În celulă... Când mă Întorc..., nu Îl mai găsesc pe inginer În celulă, și Îl găsesc pe un actor, unul Dan Demetrescu, de la teatrul Tănase. Ăsta săracul era acolo pentru o parodie la „Tatăl nostru”. „Tatăl nostru care ești În Kremlin, sfârșească-se numele tău...” și nu știu ce spunea acolo mai departe. Și Dănuț ăsta, săracu, când m-a văzut: „Domne, păi cu mata ce e pe aici, că mata
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
celulă, și Îl găsesc pe un actor, unul Dan Demetrescu, de la teatrul Tănase. Ăsta săracul era acolo pentru o parodie la „Tatăl nostru”. „Tatăl nostru care ești În Kremlin, sfârșească-se numele tău...” și nu știu ce spunea acolo mai departe. Și Dănuț ăsta, săracu, când m-a văzut: „Domne, păi cu mata ce e pe aici, că mata ești tânăr. Ai fi de-ai lor cumva!?”. „Nu, domne, nu sunt, m-au arestat.” I-am spus cine sunt... „Aoleu, aici dacă ai Încăput, să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
țuică m-am apucat să-i spun o parodie la «Tatăl nostru», da’ să știi că-i grav”. Mai stau puțin și-ntr-o noapte Îl aduce pe unu’, Popescu Pasărea. Ăsta era un preot, legionar notoriu... Și ăsta făcuse Închisoare săracul, și Canalul, și-n timpul lui Antonescu... Pe ăsta l-a luat cu bocceluța cu rufe spălate... Și le desface, și le scutură, și-ncepe să le pună pe capul patului. „Domnule, n-ai voie!” „Dă-i, mă, În pizda
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Închis acolo cu noi și ăsta vroia să mă-nfieze. „Să facem noi fabrică...” (râde - n.n.) El avea doi copii, care erau În Austria, da’ zicea că mă-nfiează pe mine când ieșim, să facem o fabrică mare la Sibiu... Și săracu’ a murit... acolo. Când i-am spus că nu accept să mă-nfieze, că mă omoară tata În bătaie, n-a mai mâncat două zile, domne (râde - n.n.). Arunca mâncarea jos... A murit... l-am ținut noi... Seara și dimineața
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
inși mâncam dintr-o pâine de două kile... Deci nu-ți venea nici o sută, că o tăia cu cuțitu și se mai fărâma... Și la 1 Îți trântea o varză din aia... Și când ești tânăr mănânci mai mult... Bătrânii, săracii, zicea că le ajunge, dar vai de capul ei de mâncare, că nu era consistentă... Și de la Gherla ne-a dus la Salcea (sic!), la dig... Ne Încolona câte o sută de inși, cu militari, că de-știa erau gârlă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
dat nimeni brânci, nu știam nimic, nimic. Politică n-am făcut, nici tata, nici mama... Ce să spui? Venea Gheorghe Perla, șăfu’ anchetei de la Galați, Înalt, mustăcioară, brunet. Și mă agăța de haină și mă bătea. Da’ nu dădea tare săracu’, dădea așa... Știi? Nu dădea, că avea suflet În el. Și venea și: „Nu pot să-l audiez, că numa’ plânge”. Și nu știam ce să spun, nu știam ce să spun! „Ei, las’ că spune el.” Nu mai știu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Acu’ e pe la Târgu-Mureș1. El era pe patu’ doi. Mai era unu’ care a bătut anchetatoru’... Cum Îl chema, măi frate? Un băiat mititel ca mine, student era... Nu-mi aduc aminte acum. Îl chema la anchetă și-l bătea, săracu’, mereu... Era În cameră cu mine la 98, la etaju’ 4. Și odată a luat un fier de la pat, că aveam paturi de fier care avea niște cârlige, și a Îndoit fierul ăla și l-a bătut pe anchetator... Ce
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
pat, că aveam paturi de fier care avea niște cârlige, și a Îndoit fierul ăla și l-a bătut pe anchetator... Ce i-o fi făcut acolo, treaba lui... Așa. Și pe urmă l-a luat și l-a bătut săracu’... Da’ n-a murit. Și l-am văzut scris și În cartea lu’ popa Ion Iovan, că a făcut o carte. Așa. Iar cât a stat popa cu mine acolo... io eram aici, el era aici, și În fiecare seară
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
efectiv (după ce acesta a fost chemat, în mai 1885, să-și efectueze serviciul militar), până la 11/23 decembrie 1885, când, odată cu al 217-lea număr, Drepturile omului își încetează apariția din lipsă de fonduri, majoritatea tinerilor care-l scriau fiind săraci lipiți pământului. Aici, la gazeta social-democrată, Constantin Bacalbașa și-a dovedit pentru prima oară talentul real de ziarist, așa cum menționează același Nicolae Iorga amintindu-și, în 1922, că la Drepturile omului se afla „în rândul întâi un ziarist de foarte
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mare merit pentru vremea aceea și crea omului un titlu mai mult de democratism. Ce document interesant al timpului! Faptul că Brătianu devenea negustor și intra în rândurile burgheziei era o dovadă de democratism! C.A. Rosetti împărtășea soarta tuturor săracilor. Simplul gazetar fără avere, care totuși putea trăi la Paris cu nevasta și cu patru copii, nu putea fi un om cinstit. Și de aci calomnia. Rosetti, pe care adversarii îl porecleau Berlicoco, era acuzat că a putut agonisi averi
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
impuie clientelei ca să-și procure medicamentele de aci. Farmacistul făcea de pe urma doctorului Drasch afaceri destul de bune. Popularitatea și-a datorit-o doctorul Drasch la doi factori, mai întâi dezinteresarea, fiindcă nu primea de vizită mai mult de 2 lei; celor săraci le dădea consultații gratuite. Apoi își datora popularitatea originalității. De câte ori se afla în fața unui caz pe care nu-l înțelegea, și de acestea erau aproape toate, proceda cu lovituri de palme, cu strigăte și cu medicațiuni eroice, precum: pan glica
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
C.A. Rosetti“ (numit aici „hidoasa pocitură“, precum în Scrisoarea III a lui Eminescu) (Curriculum vitae sau Viața d-lui C.A. Rosetti de Fabius Cunctator, București, 1878, pp. 13 și 19). Acești roșii erau democrații epocii. Erau prigoniții, erau săracii, erau umilii, erau oamenii despre cari, mai târziu, ziarele conservatoare spuneau că umblă iarna în pantaloni de dril, iar vara în șoșoni-galoși. Acești nedreptățiți de soartă și de Vodă erau simpaticii-persecutați pe care întotdeauna masele i-au îmbrățișat. Tineretul generos
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
micuț de sîngele cavalerului... Prin căsătoria cu feciorul dascălului, mătușa s-a situat mai aproape de intelectualii satului decît de țărani, însușindu-și cîteva din preferințele lor. Într-un fel, cultivarea florilor constituia un semn de diferențiere socială. Cu pămînt puțin, săracii nu puneau în el flori, ci porumb, cartofi, fasole. În plus, și temperamentul liniștit al mătușii (opus celui veșnic agitat al mamei) s-a potrivit cu dragostea pentru flori. O dragoste în care intrau, deopotrivă, delicatețea și egoismul. Rar o lăsa
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]