KorAP: Find »[drukola/base=sincer & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...243 244 245 ...329 >

8,206 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

Toțki, persoană extrem de egoistă, înțelesese că nu aici trebuie să caute și că Aglaia nu îi era lui menită. Poate că dragostea orbească și prietenia prea înflăcărată a surorilor exagerau situația, însă între ele viitorul Aglaiei, în modul cel mai sincer cu putință, nu era imaginat ca un simplu destin, ci ca un ideal posibil de paradis pământesc. Viitorul soț al Aglaiei trebuia să fie posesorul tuturor perfecțiunilor și succeselor, ca să nu mai vorbim de avere. Surorile chiar stabiliseră între ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
energic și extrem de activ însuși generalul Epancin. Când Toțki a apelat atât de politicos la el pentru un sfat amical cu privire la una dintre fetele lui, tot atunci, în modul cel mai elegant cu putință, i-a făcut destăinuiri complete și sincere. I-a mărturisit că s-a decis deja să recurgă la orice mijloace posibile pentru a-și recăpăta libertatea; că nu s-ar liniști nici dacă Nastasia Filippovna i-ar spune că îl va lăsa de-acum în pace; că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
inima bună a Nastasiei Filippovna. Repetând încă o dată că lui îi e cel mai greu să vorbească, încheie spunând că nu poate renunța la speranța că Nastasia Filippovna nu-l va trata cu dispreț dacă el își va exprima dorința sinceră de a-i asigura viitorul și-i va oferi o sumă de șaptezeci și cinci de mii de ruble. Mai adăugă precizarea că oricum această sumă îi era destinată în testamentul său; într-un cuvânt, nu-i nici într-un caz vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nimic, dar a început o viață nouă“. Mi-am pus în gând să-mi împlinesc cinstit și ferm menirea. Poate că printre oameni îmi va fi urât și greu. Pentru început, m-am decis să fiu cu toți politicos și sincer; doar nimeni nu va pretinde mai mult de la mine. Și în această privință, poate, voi fi luat drept copil, dar nu-i nimic! Mereu, cine știe de ce, sunt luat drept idiot; ce-i drept, cândva am fost atât de bolnav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar... mai bine tac! — Iată cui trebuie să-i mai cereți iertare, spuse prințul, arătând spre Varia. — Nu, în cazul acesta am de-a face cu dușmani. Fiți sigur, prințe, că am încercat de multe ori; dar dumneaei nu e sinceră când iartă! exclamă Ganea cu înflăcărare, se întoarse cu spatele la Varia și se trase deoparte. Nu, te iert! spuse brusc Varia. — Și mergi diseară la Nastasia Filippovna? — Merg, dacă zici tu, numai că mai bine stai și judecă singur: mai e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
le transmiteți plecăciuni din partea mea, iar Alexandrei Mihailovna să-i amintiți... într-un cuvânt, transmiteți-i că-i doresc din toată inima ceea ce și dumneaei și-a dorit joi seara, în sunetele baladei lui Chopin; n-a uitat... Cele mai sincere urări! Generalul Ivolghin și prințul Mâșkin! — N-o să uit! spuse doamna și, devenind mai încrezătoare, făcu o reverență. Coborând scara, încă înflăcărat, generalul continuă să-și exprime regretul că nu i-au găsit pe stăpâni acasă și că prințul a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de glumă, o rosti chiar posac, ceea ce păru întrucâtva ciudat. — Nu v-am făcut mărturisiri, îi răspunse prințul roșind, doar v-am răspuns la întrebarea pe care mi-ați pus-o. — Bravo, bravo! strigă Ferdâșcenko. În tot cazul, răspunsul e sincer, șiret și sincer! Toți izbucniră în hohote zgomotoase de râs. — Ia nu mai zbiera, Ferdâșcenko! îi spuse, dezgustat, Ptițân, cu jumătate de gură. — Prințe, nu mă așteptam de la dumneavoastră la asemenea prouesse*-uri, zise Ivan Feodorovici. Știți cine va profita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
rosti chiar posac, ceea ce păru întrucâtva ciudat. — Nu v-am făcut mărturisiri, îi răspunse prințul roșind, doar v-am răspuns la întrebarea pe care mi-ați pus-o. — Bravo, bravo! strigă Ferdâșcenko. În tot cazul, răspunsul e sincer, șiret și sincer! Toți izbucniră în hohote zgomotoase de râs. — Ia nu mai zbiera, Ferdâșcenko! îi spuse, dezgustat, Ptițân, cu jumătate de gură. — Prințe, nu mă așteptam de la dumneavoastră la asemenea prouesse*-uri, zise Ivan Feodorovici. Știți cine va profita de asta? Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cum am citit nu de mult. Da, mare nerușinat mai ești! Și eu sunt nerușinată, dar tu mă întreci. Ca să nu mai zic nimic de cel cu buchetele... Nu vă mai recunosc, Nastasia Filippovna! exclamă generalul, plesnindu-și palmele a sinceră dezolare. Dumneavoastră, atât de delicată, cu idei atât de inteligente și - uite! Ce limbaj! Ce stil! — Acum sunt beată, generale, râse brusc Nastasia Filippovna, și vreau să petrec! Astăzi e ziua mea, ziua mea națională, ziua mea triumfală, am așteptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
totul, ultima zdreanță i-o las și cine o să mă ia dacă rămân fără nimic? Ia întreabă-l pe Ganea, m-ar lua? Păi nici Ferdâșcenko nu m-ar lua!... Ferdâșcenko, poate, nu v-ar lua, Nastasia Filippovna, sunt om sincer, o întrerupse Ferdâșcenko, în schimb prințul v-ar lua! Uite, stați și vă plângeți, dar ia priviți-l pe prinț! Îl urmăresc de mult... Curioasă, Nastasia Filippovna se răsuci spre prinț. — E adevărat? întrebă ea. — E adevărat, șopti prințul. — M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a generalului și generălesei. De la Moscova sosi un prinț, prințul Ș., de altminteri om renumit, cunoscut într-o lumină foarte favorabilă. Era unul dintre acei oameni, mai bine zis dintre acei lideri din ultimul timp, cinstiți, modești, care în mod sincer și conștient doresc să facă ceva util, care lucrează întotdeauna și au rara și fericita calitate că-și găsesc întotdeauna de lucru. Neexpunându-se în văzul tuturor, evitând înverșunarea și vorbăria partidelor, neconsiderându-se printre primii, prințul, totuși, înțelesese foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tot fi dat de dușcă vreo trei-patru pahare, hai, cinci, dar mai mult, nu; ce mai - disciplină. Prințul dădu să i se adreseze vocii de pe canapea, dar începu să vorbească fata care, având întipărită pe fața simpatică expresia cea mai sinceră, spuse: Dimineața nu bea niciodată mult; dacă ați venit cu vreo treabă la el, spuneți-i-o acum. E momentul potrivit. Doar seara, când se întoarce, e cu chef; la drept vorbind, acum plânge mai mult în pragul nopții și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vinovat e el față de Rogojin! Nu, nu “în sufletul rus nu se știe ce zace“, ci în sufletul lui nu se știe ce zace, nici nu și-ar fi putut imagina ceva atât de îngrozitor. După câteva cuvinte înflăcărate și sincere, rostite la Moscova, Rogojin îi și zice „frate“, iar el... Dar toate acestea sunt din pricina bolii și a delirului! Curând totul se va limpezi!... Ce sumbru a zis adineaori Rogojin că “își pierde credința“! Probabil că acest om suferă mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mult cunoștință și locuiseră amândoi vreo două săptămâni în același orășel. Întâmplarea aceasta avusese loc cu vreo trei luni în urmă. Prințul Ș. le povestise chiar multe despre prinț, se exprima cu foarte multă simpatie la adresa lui și acum mergea cu sinceră plăcere să-și viziteze vechiul amic. De astă dată, generalul Ivan Feodorovici nu era acasă. Nici Evgheni Pavlovici nu sosise încă. De la Epancini până la Lebedev nu erau mai mult de trei sute de pași. Prima impresie neplăcută acasă la prinț o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
moare nimeni și că nu există nici un pat de moarte, dar nu-i explicase, presimțind cu șiretenie viitoarea mânie comică a generălesei, când aceasta, după cum își făcea el socoteala, avea să se supere negreșit, găsindu-l sănătos pe prinț, pe sincerul ei prieten. Kolea avu chiar lipsa de delicatețe de a-și rosti cu voce tare bănuiala, ca s-o scoată cu totul din sărite pe Lizaveta Prokofievna, cu care tot timpul și din când în când se ciorovăia răutăcios, în pofida

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
adăugă Alexandra, zac pe undeva două volume ferfenițite. — Trimiteți imediat pe cineva la oraș ca să cumpere, pe Feodor sau pe Alexei, cu primul tren - mai bine pe Alexei. Aglaia, vino încoace! Sărută-mă, ai recitat excelent, dar - dacă ai fost sinceră când ai recitat - să știi că-mi pare rău de tine; dacă le-ai recitat în bătaie de joc pentru el, nu-ți accept sentimentele, pentru că în orice caz ar fi fost mai bine să nu reciți deloc. Pricepi? Du

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de fapt, vreo treizeci de ani și era „locotenentul în retragere din ceata lui Rogojin, boxerul, cel care dădea câte cincisprezece ruble celor care-i cereau“. Se putea observa că-i însoțea pe ceilalți numai ca să le dea curaj, în calitate de sincer prieten și că, dacă va fi nevoie, îi va susține. Însă, dintre ceilalți, primul loc și primul rol le avea cel care purta numele de „fiul lui Pavlișcev“, deși se recomandase Antip Burdovski. Era un tânăr îmbrăcat sărăcăcios și neîngrijit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mie nu mi-a plăcut deloc. Din prima clipă mi-am dat seama că acest Cebarov a inițiat toată tărășenia, că el v-a sfătuit, domnule Burdovski, profitând de naivitatea dumneavoastră, să începeți toată această tevatură, dacă e să fim sinceri. Nu aveți dreptul... eu... nu-s naiv... asta... îngăimă încurcat Burdovski. — Nu aveți nici un drept să emiteți asemenea ipoteze, se amestecă nepotul lui Lebedev, făcând-o pe consilierul. — E jignitor în cel mai înalt grad! strigă Ippolit. Ipoteza e jignitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
strigă Ippolit. Ipoteza e jignitoare, falsă și fără legătură cu realitatea! — Sunt vinovat, domnilor, sunt vinovat, se disculpă prințul în grabă, vă rog să mă scuzați; s-a întâmplat pentru că mi-am zis că e mai bine să fim absolut sinceri unii cu alții; dar cum doriți, facă-se voia dumneavoastră. Lui Cebarov i-am spus că, întrucât nu mă aflu la Petersburg, voi împuternici imediat un prieten să se ocupe de această problemă și că pe dumneavoastră, domnule Burdovski, vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu înțeleg despre care lege generală vorbiți; dar să spun ce am de spus, numai nu vă supărați degeaba; jur, n-am nici cea mai mică dorință să vă jignesc. Și chiar așa este, domnilor: nu pot spune nici un cuvânt sincer fără să vă supărați imediat. Însă, în primul rând, m-a uimit teribil că „fiul lui Pavlișcev“ există și se află într-o situație atât de îngrozitoare, cum mi-a explicat Cebarov. Pavlișcev a fost binefăcătorul meu și prieten cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dragă... eu, firește, sunt gata și... prințul... Totuși, Ivan Feodorovici îi întinse prințului mâna, dar nu apucă să i-o strângă și fugi în urma Lizavetei Prokofievna care, cu scandal și mânie, cobora scara. Adelaida, logodnicul ei și Alexandra își luară, sinceri și prietenoși, rămas-bun de la prinț. Evgheni Pavlovici se număra și el printre ei, fiind singurul vesel. S-a întâmplat cum mi-am dorit eu! Păcat numai că, bietul de dumneavoastră, ați avut de suferit, șopti el cu zâmbetul cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
deplină, din toată inima, să contribui astfel la propria dezvoltare intelectuală; cu acest gând am adormit pe la ora patru, având ochii înlăcrimați. Acum să mai credeți ce spune persoana cea mai onestă: chiar în momentul când adormeam, inundat la modul sincer de lacrimi interioare și, ca să zic așa, exterioare (pentru că, în cele din urmă, ajunsesem să plâng, asta o țin minte!), mi-a venit o idee infernală: „Ce-ar fi, la o adică, după spovedanie, să-i cer niște bani?“ În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de douăzeci și cinci de ruble din mâna lui Keller. Însă Keller, văzându-se cu banii, se și grăbi să plece, așa că se retrase imediat. Lebedev se apucă de îndată să-l vorbească de rău. — Ești nedrept, s-a căit într-adevăr sincer, observă, în sfârșit, prințul. — Mare lucru să te căiești! Doar și eu aseară o țineam morțiș: „Sunt ticălos, ticălos!“ și nu erau decât vorbe goale! — Deci, la dumneta n-au fost decât vorbe goale? Și eu care credeam... — Ei, dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
goale! — Deci, la dumneta n-au fost decât vorbe goale? Și eu care credeam... — Ei, dumneavoastră, numai dumneavoastră vă spun adevărul, pentru că citiți omul: și vorbele, și fapta, și minciuna, și adevărul - toate astea la mine-s laolaltă și absolut sincere. Adevărul și fapta constau la mine din căință veritabilă, puteți să mă credeți sau nu, sunt gata să jur, dar vorbele și minciuna constau din gândul infernal (și prezent mereu) cum să-l prind pe om, cum să-l aduc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
clar ca lumina zilei că fiecare pagină din cărțile, broșurile și memoriile lor e scrisă în primul rând de un fost moșier rus. Dușmănia, ura, inteligența lor sunt de moșieri (chiar înainte de Famusov!); încântarea, lacrimile lor, poate, sunt lacrimi adevărate, sincere - dar sunt de moșieri! De moșieri sau de seminariști... Iar râdeți; și dumneavoastră râdeți, prințe? Nici dumneavoastră nu sunteți de acord? Într-adevăr, toți râdeau, zâmbise și prințul. Încă n-aș putea spune de-a dreptul dacă sunt sau nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]