10,656 matches
-
vetre,/ dar înțeles de zei și pietre,/ cuvântul unde-i ca un nimb/ să te ridice peste timp?// Cuvântul unde-i care leagă/ de nimicire pas și gând?..." La conștiința acestui impas ajunsese, identic, T.S. Eliot în faimoasele "coruri" din Stânca, într-un ton mai cerebral decât la Blaga: "Neîncetatele invenții și experiențe/ Duc numai la cunoașterea mișcării/ Și niciodată la cunoașterea repaosului,/ Cunoașterea cuvântului, dar nu a tăcerii,/ Cunoașterea cuvintelor, dar ignorarea Cuvântului..." (trad. Aurel Covaci). Când vorba riscă să
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în casă aude râul / scurmându-i temelia". Însoțit de "satul din cuvânt", George Vulturescu opune Orașului apocrif, "fumului cafenelelor" cetății "uzurpatoare sălcii", un "fior al lanului răspândit tulpină din tulpină". Cele mai noi apariții Nord și dincolo de Nord (2001) și Stânci nupțiale (2003) se mențin (în mare parte) pe tipare cunoscute; în ambele același ceremonial, aceleași motive, aceeași dicțiune până la manierism. Câteva figuri (Ion, Achim, Varlaam) reintră în scenă ca repere de mentalități rustice; li se adaugă un fel de mag
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Debut în Familia (1973, nr. 1) cu o prezentare de Ștefan Augustin Doinaș; Frontiera dintre cuvinte (1988); Poeme din Ev-mediul odăii (1991); Orașul de sub varul pereților (1995); Tratat despre ochiul orb (1996); Gheara literei(1999); Nord și dincolo de Nord (2001); Stânci nupțiale(2003). Alte scrieri: Saeculum. Metafizică și poetică (1995); Cultură și literatură în ținuturile Sătmarului. Dicționar 1700-2000 (2000). CUPRINS POEZIA UN UMANISM MAGIC 5 PORTRETE 27 ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ POEZIE GÂNDITOARE 29 UN SENTIMENTAL LUDIC GEO DUMITRESCU 40 NICHITA STĂNESCU
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
experimentat mai mult decît ne-a împărtășit într-o manieră științifică, mai ales în domeniul Gnozei și Kabbalei. E, cumva, ca într-o povestire a lui Borges despre Paracelsus. Acesta din urmă se retrăsese în atelierul său alchimic, scobit în stîncă, sub nivelul pămîntului. Îi ceru vagului său Dumnezeu, oricărui Dumnezeu, să-i trimită un discipol. În sobă, un foc palid proiecta umbre neregulate asupra athanorului și prăfuitelor alambice. Obosit, Paracelsus moțăia. Deodată, cineva bătu la ușă. Era un necunoscut, care
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
decît armata regulată, fanatizată, care deține și cele mai puternice companii economice și controlează 13 dintre cei 21 de miniștri. Jafari a pus la cale "tulburarea apelor" împreună cu amiralul Ali Fadawi, avînd în vedere eșuarea unui tanc petrolier pe o stîncă, de pildă. Metoda fusese aplicată, la vremea sa, și de Sadam Hussein, mai precis în timpul primului război din Golf, în 1991. Actualul plan de sabotaj ar mai aștepta doar decizia finală a ayatolahului Ali Khamenei. Serviciile secrete occidentale sunt foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Vom vedea întinzându-se trei trepte de relief major proporționale, simetrice și dispuse concentric 9 (în cadrul cărora sunt cuprinse mai multe unități geografice distincte). Să urmăm firul pâraielor și izvoarelor cu apă limpede care răbufnesc din munți, rostogolindu-se printre stânci. Observăm cum se desfășoară sub ochii noștri Carpații (Orientali, Curburii, Meridionali, Banatului și Apuseni). În curgerea lor, pâraiele și izvoarele se adună pentru a forma râuri învolburate ce străpung Subcarpații, podișurile (Transilvaniei, Moldovei, Getic, Mehedinți și Dobrogei) și dealurile (Banatului
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
devenirea noastră istorică (reprezentând blazoanele și stemele care ne identifică). România noastră Aparținem unor pământuri care își au începutul în vârful munților, chiar pe pajiștile alpine, unde, pe bolta cerului senin, acvilele se rotesc în cercuri largi. Pajurile țintesc spre stâncile ascuțite, scăldate în soare, pe care se încălzesc vipere încolăcite și stau cățărate capre de munte. Flori de colț ornează steiuri care străpung și rănesc orizontul. Sub rocile lipite pe trupul munților, se ascunde o lumină tainică. Strălucitoare minereuri scânteiază
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
munte. Flori de colț ornează steiuri care străpung și rănesc orizontul. Sub rocile lipite pe trupul munților, se ascunde o lumină tainică. Strălucitoare minereuri scânteiază, radiind pretutindeni 13. Cu focul lor, aprind întunericul din subteran. Din adâncuri, țâșnesc, clipocind printre stânci, izvoare 14. Se adună în râuri repezi și învolburate, unde păstrăvi și lostrițe lacome, pitite printre pietre, vânează obleți și scobari nerozi. Coborând, cu pași iuți, printre jnepenișuri, ne strecurăm pe sub umbra și răcoarea brazilor, pinilor și molizilor. Zări îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
demult, odată cu apariția așezărilor umane în neolitic. Ca într-o piesă de teatru antică, Dunărea și-a jucat rolul purtând o mască cu două fețe16. Această dualitate își are originea în frageda pruncie a fluviului. Cu pieptul tăiat de ascuțișul stâncilor în defileul de la Cazane, Dunărea s-a comportat întotdeauna ca două fluvii diferite: unul central european (panonic) și altul sud est european (balcanic). Chipul însingurării noastre nu a fost decât imaginea reflectată în oglindă a acestor realități geografice. Direcția de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
pe la miazănoapte în raport cu teritoriile noastre. Implicit, torentul migrator a fost canalizat de munți spre zone de câmpie mai ușor de circulat, care se întind în partea superioară a continentului. Așadar, lovindu-se de zidul uman, dar mai ales ricoșând din stâncile Carpaților, șuvoiul migrator a fost direcționat spre nordul istmului ponto baltic. Spațiul deschis dintre Nipru și Vistula, continuându-se spre diversele câmpii ale Europei, avea să se transforme în albia pe unde a curs, cu precădere, acest puhoi. Ferecarea sudului
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
umflat iarăși apele îndreptându-și-le spre Balcani. În același timp, celălalt braț al acestui râu (Hg R1b) și-a schimbat cursul spre nord. A contribuit decisiv la făurirea și forjarea, la poalele Munților Caucaz, a triburilor indo europene. Din stâncile acestor munți semeți, a țâșnit, odată cu epoca metalelor, cel de-al treilea fluviu care a curs cu putere urmând calea stepelor nord pontice. Torente helenice și traco ilire s-au dirijat spre regiunea balcanică (Hg R1b și R1a). În paralel
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
taie ori străpungă. Picioare neobosite umblau pe ele cu grijă pentru a nu tulbura liniștea naturii. Ne îndepărtam de acest drum sigur și pătrundeam fără teamă pe tărâmul sălbăticiunilor care se deschidea în întunecime. Zi și noapte, arbori falnici și stânci semețe țineau departe privirea aspră a cotropitorilor. De la marginea pădurilor și a munților răzbătea zgomotul ascuțișului de spadă care străpungea platoșa. Mirosul de sânge țâșnea din trupul ucis. De frică să nu se rătăcească, străinii nu cutezau să umble pe
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
așeza pe baze zdravene, instituționale și morale, raporturile între stat și cetățeni sau între oameni, deoarece improvizațiile permit supraviețuirea, dar mențin corpul social în înapoiere. Urcând spre vârful muntelui Am ajuns în amiaza existenței noastre, înaintând, cu fața lipită de stânci și cu spatele la hău, pe o potecă strâmtă spre vârful unui munte abrupt. Urmăm un drum anevoios, plin de incertitudini, pentru că nu știm ce se află la sfârșitul acestui urcuș. Pentru a desluși soarta ce ne așteaptă, ne oprim, câteodată, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Cu degetele, înșfăcăm niște colțuri tăioase pe care le strângem cu putere. Într-unul dintre pumnii însângerați, găsim strivită o floare măruntă și gingașă. Suntem speriați și întristați, dar nu putem rezista chemării destinului. Ne continuăm suișul, întorcându-ne cu fața la stânci. Cu picioarele umblăm, printre bolovani, după locuri în care să ne înfigem călcâiele pentru a păși în siguranță. Ne facem singuri curaj, spunându-ne că râpa din spatele nostru nu există, pentru că nu o vedem. Dar ignorarea sau mai ales negarea
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
numai după cele paisprezece poezii, publicate de tînărul poet înainte de 1870 și din care de-abia una singură, Din străinătate, îl atrage din nou, cu fire nevăzute, la Ipotești. Se cereau studiate toate descrierile cadrului ipoteștean, cu codrul, lacul, lunca, Stînca stearpă, izvorul cu prispa de brazde și "teiul sfînt", așa învăluite în lumea de basm a copilăriei sale și văzute de el cu ochi de poet. Și încă un motiv, ca să rîmînem în același cadru ipoteștean: pentru a dezlega problema
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Botoșani ori mai departe, Mihai dispărea de acasă zile la rînd. Asculta ciripitul păsărilor și zvonul de gîlgîit dulce al izvorașelor. Rătăcea prin codru și se urca pe creasta dealului, către Hrișcani, pe locul cel mai înalt numit de el "Stînca stearpă"9, de pe care, peste vîrfurile copacilor, vedea în vale satul împrăștiat, cu colibele de paie. Pe creasta aceea, datorită bogatei lui imaginații, el se credea pe vîrf de munte, și chiar "munte" i-a zis în versurile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
îl făceau să-și îndrepteze în afară luarea aminte". "Eminescu fugea de orișice îngrămădire de oameni și se simțea bine singur, în mijlocul naturii. Cea mai încîntătoare muzică era, pentru dînsul, freamătul brădetului și vîjîitul pîrîului ce se varsă spumegînd printre stînci."31. Cînd, tot Slavici, l-a vizitat la Iași, în toamna anului 1874, a rămas impresionat de același lucru: "Pe noi ne înve selește lumina zilei; pe el îl încîntau mai mult umbrele nopții mai ales cînd luna-și revărsă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
lanul călătorea cu valuri de smarald; văile sunt în aburi de argint; marea turbează de valuri împinsă, și-și scutură coama de spume și vînt; în umede lanuri de-albastru ceresc, merg norii cu hainele crețe; pun aripi gîndurilor; o stîncă stîrpită de ger înalț-a ei frunte spre cer; munții, de vecinici gînduri, ridică a lor trufașă frunte către cer; din nourii sarbezi, o rază pătrunde pe-o frunte de val; prin codri, de pe fruntea unui deal se ridică luna
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
În sfîrșit, de aici a trecut ușor, în Dorința: Adormind de armonia Codrului pătruns de gînduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri." 50 Izvorul de care e vorba aici se afla sub deal, către hotarul Hrișcanilor, aproape de "Stînca stearpă". După cum se vede și din alte poezii, poetul cu fata au fost pe acolo, de multe ori. Peste culmea Haraminilor, către răsărit, se află Pîrîul Murelor, pe lîngă care și astăzi se află rugi de mure. Acest pîrîu se
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
fața-i palidă și pe ochii gînditori". Dar dacă ar muri ea, el ar plînge-o "ca vîntul ce fluieră-n ruină"; i-ar cînta numele, "ca rîul cel scuturat de spume" și și-ar plimba durerea "pe mări necunoscute,/ prin stînci ce stau în aer,/ prin munți cu cap de fier/ prin stelele bătrîne și prin pustii tăcute,/ prin nourii din cer", pîn'ce încheie poetul "bătrîn și palid, cu capul pleșuv ca stînca/ aș rupe de pe lira-mi coarde ce
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ar plimba durerea "pe mări necunoscute,/ prin stînci ce stau în aer,/ prin munți cu cap de fier/ prin stelele bătrîne și prin pustii tăcute,/ prin nourii din cer", pîn'ce încheie poetul "bătrîn și palid, cu capul pleșuv ca stînca/ aș rupe de pe lira-mi coarde ce nu mai sun/ și aș culca în piatră inima mea adîncă/ cu dorul meu nebun". În această vreme de iarnă, foarte grea, cînd poetul era topit de îndurerat, de boala fetei, o veste
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pe unde el se plimbase cu acea zînă a plaiurilor, care murise. "S-a stins. De aceea însă el ar vrea încă o dată Să vadă lunca verde, valea pierdută-n flori, Unde ades de brațu-i în noaptea înstelată Ședea pe stînca stearpă, spuindu-i ghicitori"81 ........................................................................... Ce s-a-ntîmplat de-atuncea eu nu-mi aduc aminte Adesea însă noaptea, cînd mai nebun veghez, Eu văd ca și aevea, biserică, morminte, Iar printre ele unul, c-o cruce neagră văz."81 În toamna aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
care poetul i le atribuie Casandrei. Subiectul este același. Cînd noaptea "coboară din nori, pe aripi de fiori", un june zboară, ca gîndul, pe un cal, care, "cu nara-i arzînd și cu coama pe vînt", saltă peste creștete de stînci și prăpăstii adînci, "ca cerbul urmat de săgeat' arzătoare". Junele poartă sub manta-i o mandolină. Astfel, el ajunge la fereastra unui vechi castel, care este luminat de mii de lumini și răsună de mare cîntare de barzi. Înăuntru dansează
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cîntă-n dor nebun." Mai ales în versiunea a II-a, nici nu mai este vorba de vreo Ondină, ci doar de Casandra, moarta de la Ipotești: "Eu cu moartea cea adîncă Am schimbat al vieții gînd, Am fost vultur pe o stîncă, Sunt o cruce pe-un mormînt (...) Dar atunci cînd albe zîne S-or privi-n sufletul meu A! gîndiți, gîndiți la mine, Că am fost în lume eu." La a treia prelucrare, făcută în vara anului 1872, această poemă va
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
s-au atribuit de către poet cunoștințe despre piramidele învechite și cîmpiile asire. Fata, văzîndu-l atît de cufundat în cărți, se temea că el va uita-o. Ca să uite de cărți, ea îl chema în codru, să se urce amîndoi pe Stînca stearpă, să coboare apoi, în dezmierdări, pe Pîrîul Murelor, iar la răsăritul lunii, să coboare pe cărare, spre sat; în pragul casei să se despartă, cu o sărutare. Dar toate acestea se întîmplaseră cu nouă ani înainte, cînd ea trăia
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]