7,229 matches
-
diminuarea lor în vederea unui efect de claritate. Plecând de la aceste observații, putem vorbi în acest caz de o stilistică în măsură să definească struc- tural opera lui Caragiale ? În sensul unei deformări remar- cate, H.-R. Patapievici postulează existența unei stilistici identitare care se lasă cercetată tocmai prin stilistica ope- rei lui Caragiale, o stilistică deopotrivă a discursivității și a gesticulației personajelor caragialiene transpozabilă ori- când personajelor empirice ale oricărei secvențe temporale ulterioare. Iar acestei stilistici îi corespunde la nivel struc-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
-R. Patapievici postulează existența unei stilistici identitare care se lasă cercetată tocmai prin stilistica ope- rei lui Caragiale, o stilistică deopotrivă a discursivității și a gesticulației personajelor caragialiene transpozabilă ori- când personajelor empirice ale oricărei secvențe temporale ulterioare. Iar acestei stilistici îi corespunde la nivel struc- tural hiperbola, pentru că nu este vorba de a identifica figuri de stil în opera scriitorului, ci practici discursive, conduite emblematice etc.. Însă, H.-R. Patapievici operează oblic prin intermediul unei lecturi a operei, cea oferită de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a identifica figuri de stil în opera scriitorului, ci practici discursive, conduite emblematice etc.. Însă, H.-R. Patapievici operează oblic prin intermediul unei lecturi a operei, cea oferită de filmul lui Lucian Pintilie și înlocuiește hiperbola din rapor- tul de simetrie stilistică, litotă vs hiperbolă, pe care fraza de început îl reclamă, cu termenul de „bășcălie”. Bășcălia ține astfel stilistic de registrul hiperbolei. Să nu uităm că avem aliniați trei termeni : delirul politic, sexul și bășcălia. Primii doi nu vor fi utilizați
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
operează oblic prin intermediul unei lecturi a operei, cea oferită de filmul lui Lucian Pintilie și înlocuiește hiperbola din rapor- tul de simetrie stilistică, litotă vs hiperbolă, pe care fraza de început îl reclamă, cu termenul de „bășcălie”. Bășcălia ține astfel stilistic de registrul hiperbolei. Să nu uităm că avem aliniați trei termeni : delirul politic, sexul și bășcălia. Primii doi nu vor fi utilizați în analiză, însă relevanța primului este capitală și pentru opera lui Caragiale și pentru edificarea unui complex identitar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care constă în atenuarea însușirilor, în micșorarea dimensiunilor unui obiect, unei ființe etc. pentru a se obține efectul invers”. Este sesizabil că prin întrebuințarea retorică în context scolastic, ironia se des- fășoară în același regim ca și litota sub raport stilistic, apelând la o inversiune și la același artificiu al diminuării pentru a obține un efect de sens contrar. Urmând aceeași logică care opune stilistic hiperbola litotei, ar trebui prin simetrie ca bășcălia să constituie un echivalent al opusului retoric al
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
retorică în context scolastic, ironia se des- fășoară în același regim ca și litota sub raport stilistic, apelând la o inversiune și la același artificiu al diminuării pentru a obține un efect de sens contrar. Urmând aceeași logică care opune stilistic hiperbola litotei, ar trebui prin simetrie ca bășcălia să constituie un echivalent al opusului retoric al ironiei. În ce privește ironia, Quintilian este cel care o definește, în De Oratore, ca figură a validării prin contrast, ca un mod de exprimare „contrarium
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
est bien le lieu privilégié de toute caricature” , caricatura ca specie exemplară a deformării. Pentru că ne aflăm la nivelul discursului, termenul avenit în acest caz este cel de galimatias, care caracterizează un discurs confuz, încăr- cat retoric. Însă etimonul nu stilistic, cât literar al excesului pe care-l dezvoltă bășcălia aparține operei lui Caragiale, stă în „simț enorm și văz monstruos”. Bășcălia reprezintă o deformare cu o totul particulară, care nu ține de simpla exagerare ca în cazul hiperbolei utilizate excesiv
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care împărtășește aceeași condiție peri- ferică în raport cu un Centru omologat. Mircea Eliade era preocupat de un astfel de demers în Românii, latinii Orien‑ tului (1943) prin comparație cu Portugalia. Și Andrei Pleșu identifica grotescul și caricatura drept componente ale unei stilistici identitare, ale unui raport problematic cu Sinele, iar această identificare deformatoare era pusă sugestiv sub semnul unui narcisism à rebours. „Suntem scuturați toți de febra caricaturii (s.n.), de voluptatea grotescului. Avem un ochi rău : cultivăm grimasa, reinventăm expresio nis- mul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
intră în sfera simulacrului, în simulacru evidențiindu-se cu precădere deformarea, procesualitatea unui mimetism dereglat, derealizat. Cultura personajelor lui Caragiale înscrisă în conduita lor este o cultură a simulacrelor, care creează discursuri supraponderale. Enormitatea și mon- struosul devin expresiile unei stilistici identitare în încer- carea de a regla distanța față de Centru.
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
grâu, căci fără el ceva ar fi lipsit din inima Rusiei. De la belcanto la operetă Din momentul În care a aflat McMaster că Îmi place să lucrez În stiluri diverse, mi-a propus să montez la Cardiff două lucrări, aflate stilistic la poluri opuse: Puritanii lui Bellini, apogeu al belcantoului italian, și Văduva veselă, celebra operetă de Lehár (prima având ca subiect războiul civil și religios din secolul al XVI-lea dintre puritani și catolici, a doua tratând o problematică mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
încercat acum (atunci) să i se substituie cu perfidie marelui poet al Revoluției (poet ce și-a încheiat zilele sinucigându-se, eveniment căruia Boris Pasternak i-a închinat câteva pagini extraordinare, cutremurătoare ca document, uimitoare ca imagistică și ca rafinament stilistic). Ajuns în acest punct, indignarea profesorului atingea apogeul. Complet dezlănțuit, recurgea, ca să fie mai convingător, și la gesturi. „Maiakovski - atât”, jubila el strigând și ridicând mâna dreaptă deasupra capului, cât putea de sus. „Pasternak - atât”, și aceeași mână cobora brusc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
câteva locuri : depoetizare. Obținând chintesența propriei poezii, el o abate de la funcția incantatorie la una implicit critică, așa cum e în ultimă instanță cea a aforismului. Totuși, nu toți autorii de aforisme aparțin aceluiași tip de spirit și nici aceleiași formule stilistice. Nu-i putem considera, decât într-o ordine cu totul exterioară (și încă !), din aceeași familie, pe, bunăoară, Lichtenberg, Chamfort, Vauvenargues, La Bruyère, La Rochefoucauld, Nietzsche, E.M. Cioran, G. Ibrăileanu, Victor Eftimiu. Genul pare, prin forma lui (ceea ce, desigur, nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
constant locurile comune, prea prostituate, aerisind, vindecând scleroza stilurilor devenite „exemple”, mode de urmat, canoane simplificatoare. Nu există reguli pentru scris (în afara celor individuale), dacă ar fi existat, ar fi fost imposibilă înnoirea perpetuă, apariția din haos a unor libertăți stilistice care vor rămâne strict individuale. Mă gândesc la Proust, Joyce, Virginia Woolf și alții. Mișcarea din tot ce există, animat sau inanimat, corespunde poate spiritului, care nu se complace vreodată în repaus. Creația e mișcare perpetuă. Scriind, aștept mereu surprizele
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
se aflau în sală oaspeți de seamă, ci chiar nivelul ridicat care devine o practică obișnuită a instituției în cauză. La succesul spectacolului au contribuit atât scenografia funcțională și îndrăzneață a lui Schturmer, cât și costumele admirabile, eterogene ca aluzii stilistice și care scot în evidență realele calități fizice ale tinerelor și talentatelor actrițe, mai ales! De asemeni, tot travaliul scenic, prin promptitudinea manevrelor tehnice, folosirea sincronă a muzicii (selecționată tot de regizoare) cu momentul dramatic ce trebuia scos în evidență
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
măiestrie de dirijor (cum Sandu Lăscae ne-a obișnuit de mai multă vreme prin repetatele sale susțineri de concerte ieșene), s-a constituit în apoteoza unui concert ce va stărui mult în memoria celor care l-au urmărit! Datorită varietății stilistice a repertoriului, calității deosebite a interpretării, succesiunii la pupitrul dirijoral a unor remarcabile și familiare personalități, concertul jubiliar s-a constituit într-o adevărată sărbătoare. Oricât ne-am strădui, nu vom putea prezenta fidel celor care nu au fost în
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
să transmită savoarea povestirii, menținând nealterat sensul acesteia. Este un rar exemplu de performanță; nici o stridență, nici o expresie nepotrivită nu afectează puritatea povestirii, care pare a fi scrisă direct în limba română. Astfel, un eseu, care este încărcat de dificultăți stilistice și de interpretare, devine limpede. Copacul, o poveste sau un eseu despre universul verde și, bineînțeles, despre o mulțime de aspecte, unele surprinzătoare, altele amuzante, este o carte greu de comentat. Poate că este chiar nepotrivit un comentariu, cartea se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sau alta. El s-a dovedit a fi capabil să ordoneze permanent în memoria colectivă reprezentările și sensurile cu relevanță identitară, deși a continuat până târziu, în limbile neo-romanice, să se clarifice. Această forță virtuală a câmpului semantic, cu relevanță stilistică și retorică, s-a manifestat decisiv în timp în favoarea configurării noțiunii de imaginar. Substanța ei s-a decantat pe corpusul lingvistic oferit de familiile de cuvinte din cele două limbi europene antice (greacă veche și latină) și a devenit o
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sub domnia relativului indefinirii, al prelungirilor sau ajustărilor probabilului, a atras spre dimensiunea nopții, ce urmează ritmic zilei, creatorii și îndrăgostiții, ambele clase inedite de firi existând sub spectrul fiorului romantic. Un creator artist, pierdut în plângerile și exuberanțele sale stilistice străbate potecile lumii în miez de zi și întâlnește același chip blasfemitor al absenței de ideal, al josniciei cotidiene. Atunci, coboară, într-un final de amurg, noaptea cu noblețea eradicării închiderilor sub tirania formelor, cu libertatea ei de furtuni ale
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
se ridica deasupra biruitorilor." Miron Costin avea cultură poloneză, știa latinește, puțin italienește, era om citit. Pe de altă parte se prilejește însuși la evenimentele cronicii sale, care se termină cu moartea lui Ștefăniță Lupul (1661). El are talent literar, stilistică savantă de factură clasică, putința de a descrie. Pagina despre năvala lăcustelor e dantescă: " Un stol ținea un ceas bun, și dacă trecea acest stol, la al doilea ceas sosea altul; și așa, stol după stol țineau, cât țineau din
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ultimele cuvinte ale agonicului armaș Dracea, erou satanic, sunt comentate sinistru de zângăniturile de cătușe și lanțuri din pivnițele în care zac robii. Pornind de la letopiseț, Odobescu narează cronologic și abstract, romanțând istoria, iar plăcerea literară e numai de ordin stilistic. Scriitorul e un peisagist de dimensiuni mari și un bun scenarist arheologic, cu grija coloarei locale. În Doamna Chiajna, și lexicul, până aci moderat, e mai cromatic. Chiajna e "muiere capeșă și dăunoasă", oamenii sunt "zăbavnici" și plini de "zăcășie
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și a lui Ștefăniță ideea destinului sangvinar implacabil în virtutea căruia eroul nu se putea sustrage de a ucide, conform prevederilor zodiacale, pe Ștefăniță-vodă. Năzuința de documentare e aspectul cel mai valoros al scrierii, însă, literar vorbind, adevăratele însușiri sunt tot stilistice. Un cal are "căpușor mic, picioare subțiri și gât încolăcit ca al unei lebede". Cea mai bună proză a lui Hasdeu e în Duduca Mamuca (Micuța), istorie a unui dandy rus, a unui "roué" de tradiție franceză. Un student își
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a mitului sunt repudiate. Maiorescu e întîi de toate un mare polemist care știe să tragă profit din împrejurarea de a trăi într-o lume inferioară nivelului său, punând în valoare arta de a corecta și de a admonesta. Instrumentul stilistic al acestei arte este lămurirea "pe înțelesul tuturor", prin împerecherea malițioasă de expresii tehnice neologice și de cuvinte neaoșe. Corespondentul sufletesc presupus de acest limbaj e sentimentul mizeriei intelectuale a adversarului. Raportul între polemist (stăpîn pe o mască demnă și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dârzi, lacomi, întreprinzători, intriganți, cu părți bune și părți rele, ca orice lume comună. Limba, de obicei împiedicată în pagina de idei, e un instrument de observație excelent în mediul țărănesc. Cu toate că scriitorul deschide nuvelele printr-un fel de acord stilistic, e severă, fără excese artistice. Popa Tanda e un fel de Robinson Crusoe, cu o intenție de economie politică absorbită în ficțiune. Părintele Trandafir, picat într-un sat de leneși, după ce încearcă zadarnic să-i îndrepte prin predici, își vede
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
acelui fel de sfială care la ardeleanca Mia se socotește a veni dintr-o educație sănătoasă și necomplicată. Fără a fi un mare romancier, Duiliu Zamfirescu merită elogii pentru fineța unor analize, pentru crearea atmosferei mondene, în fine, pentru sobrietatea stilistică și intuițiile lui în legătură cu tehnica romanului. N. PETRAȘCU, ANGHEL DEMETRIESCU, GRAMA, LAERȚIU Lui N. Petrașcu i se datorește un roman uitat, Marin Gelea, care e cu totul în spiritul Duiliu Zamfirescu. Eroul, poet și arhitect (nu altul decât Mincu), e
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de tineri și provocând foarte utile ediții de texte, el însuși urmărind în savant eminent itinerariul unor cărți populare ca Alexandria și Erotocritul. În rândul criticilor trebuie prenumărat emeritul lingvist Iorgu Iordan, care în savante studii de gramatică fonologică și stilistică face un examen vast al limbii scriitorilor români, îndreptățind științific libertățile pe care creatorul și le ia față de vorbirea canonică (Limba română actuală. O gramatică a "greșelilor"). Printre tinerii cronicari sunt de citat Octav Șuluțiu, recenzent onest, Eugen Ionescu, poet
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]