70,637 matches
-
mai multor mediatori pentru a testa relația X Y. În această situație se presupune existența unei medieri multiple. 4 O schemă a design-ului de cercetare se găsește în Anexa 1. 5 Este cazul indicatorului care măsoară introversia și care constă într-o grilă standard din studiile psihologice. 6 Limbi și Literaturi Străine în cazul Universității din București, Comunicare și Relații Publice în cazul SNSPA. 7 În grupul fără tratament experimental au participat 90 de subiecți, iar în celelalte șase a
Conflictele din ştiri. Impactul asupra cinismului, încrederii şi participării politice by Mădălina-Virginia Boţan [Corola-publishinghouse/Journalistic/928_a_2436]
-
o poveste tristă a istoriei muzicii, care ar merita să fie cercetată îndeaproape. În anii ’50 - în epoca existențialismului, a jazzului și a mișcării beat - a început transformarea rapidă a culturii populare în cultură pop. Potrivit lui George Melly, cultura populară constă din „părerile, gusturile și mijloacele de expresie ale oamenilor obișnuiți“. Cultura pop, din contră, ar fi „non-reflexivă, non-didactică, căutând doar amuzamentul“ - amuzamentul tinerilor, s-ar putea adăuga. În timp ce cultura populară nu este auto-conștientă, popul ar fi rezultatul unei „căutări având
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
-și verifice e-mailul. Acolo, înconjurat de un desen viucolorat, îl aștepta un mesaj de la fiul său. NU UITA, spunea mementoul electronic, AZI E SEARĂ DE FILM. În fiecare marți, încă din timpuri imemoriale, Jack și Ben oficiau un ritual străvechi, constând în a comanda pizza și a vedea un film împreună. Când îl inițiaseră, fusese Postman Pat, iar acum erau șanse să fie mai degrabă The Postman Always Rings Twice, dar tradiția dăinuise. Jack era oarecum măgulit, fără a o mărturisi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
din laturile catedralei, și era înzestrată cu toate semnele distinctive ce făceau apanajul industriei tradițiilor culturale. Bârne înnegrite de vreme, șemineu rustic, potcoave, jilțuri de stejar și o podea înclinată, din piatră. Singura diferență dintre Cathedral Arms și majoritatea cârciumilor consta în faptul că aceasta era cu adevărat veche și că aici își udaseră gâtlejul tăietori în piatră, cărăuși și negustori de grâne încă din Evul Mediu. Gurile rele spuneau că nici instalația sanitară nu se schimbase prea mult de-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
graficele pentru Fair Exchange pe care le pregătise profitând de fiecare clipă liberă. Apoi își puse tot talentul și entuziasmul la bătaie, încercând să convingă întregul grup. — Vezi, mamă, nu e doar o ofertă promoțională. Cheia succesului pentru Fair Exchange constă în a fi cu adevărat local, dar nu trebuie să se limiteze la Woodbury. Am putea lansa unul în Westwold sau în Sawbridge. Odată ce punem sistemul în mișcare, există cinci sau șase orașe destul de mari care să poată beneficia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ofertă de slujbă. Când sosiră, broșurile de prezentare ale căminelor o deprimară la culme pe Fran. Erau atât de lucioase și prelucrate, ca o reclamă la vreun hotel de weekend, care promitea bufet suedez și piscină, deși știai că realitatea consta mai degrabă în niște sendvișuri cu brânză și o cadă mizerabilă. Cu toate astea, și Laurence și maică-sa insistară să meargă să le vadă. În cele din urmă, restrânseră opțiunile la două. Tawny Beeches, care oferea ultimul răcnet în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sub povara amintirii. — Eu te-am dorit cu înverșunare, deși nu sunt mama ta biologică. Mâna lui Laurence îi atinse ușor umărul. — Știu, mamă. Știu. Nu spuse cu voce tare lucrul pe care îl gândeau amândoi, anume, că tragedia lor consta în faptul că acest lucru încă mai conta foarte mult și n-avea să poată fi uitat, orice ar fi făcut. Fran iubea birourile de la Citizen când erau pustii aproape tot atât de mult ca atunci când răsunau de vacarm. Întotdeauna își găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
la cafeneaua de peste drum. Doamne, te scotea din fire. Intra aici ca la el acasă și o lua pe Stevie pe sus, fără să scoată vreun cuvânt despre faptul că nunta fusese anulată. Deodată fu cuprinsă de panică. Dacă propunerea consta în a-i oferi o altă slujbă lui Stevie? Nu putea să-și închipuie Citizen-ul fără Stevie. Se împăcase cu ideea de-a avea un copil și de a-și continua activitatea ca redactor, de a lansa chiar noi diviziuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
slab al autorului“: „Fără cusur în limba lor domoală, într-un ton de melancolie stinsă, toate aceste schițe și nuvele sunt lipsite de invenție“. În Sadoveanu sau Utopia cărții, Nicolae Manolescu va scrie: „Invenția are aici un sens special, căci constă, înainte de orice, chiar în abundența plină de savoare a detaliului, în concretul unei proze a cărei originalitate ține prea puțin de fabulă, de anecdota epică, dar mai ales de modul expunerii. ș...ț Geniul lui Sadoveanu este al variațiunii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că ceea ce dis- cutăm noi acum are doar o singură față. Până și luna are o față nevăzută. - Și care ar fi fața nevăzută a celor discutate de noi acum, domnule? - Partea urâtă, adică răul, bună prietenă. - Și în ce constă acest rău? Ce înfățișare are, ca să poată fi cunoscut și ocolit? - El nu are o înfățișare concretă - îl vezi și te vede - dar îl poți distinge în comportamentul oamenilor. - Foarte interesant! - Vezi? Omul care își bazează ambițiile pe forțe proprii
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
ne-am certa, am da faliment. Aflând el că eu și Claudia suntem părinții Adinei, deci români, Adem nu a stat mult pa gânduri și a și pronunțat: - Hagi! După câteva clipe doar, adică atâta cât i-a trebuit să consta-te satisfacția pe fețele noastre, a mai pronunțat: - Gică Popescu! După ce ne-am întors în țară, am trimis un mesaj către Gică Hagi, pe adresa hotelului său de pe Litoral. Sunt cam trei ani de atunci, iar eu încă mai am
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
se cheamă aici Risk. E un fel de Monopoly, ținta jocului fiind pur și simplu dominarea lumii. E un joc de zaruri, dar și de strategie. Participanții trebuie să fie cel puțin trei. Nu intru în amănunte. În mare, strategia constă în a face alianțe pentru a se opune celui care se afirmă drept cel mai puternic. Într-o zi jucam Risk cu fiică-mea, pe cale să devină avocată, și prietenul ei, un italian care își face la Paris doctoratul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
fidel de la ramura maternă și augmentată de numeroase meleuri turistice) nu îmi va permite niciodată să mă strecor prin oceanul de carne, așezat în contrapunctul Pacificului. Ochii mi se îngustează, scanând împrejurimile, în timp ce mintea încearcă să găsească o redempțiune fizică. Constat cu uimire că promenada de lângă faleză este complet liberă, însă o fâșie lungă, pe care scrie, cum aveam să aflu ulterior, "accesul interzis", îi face pe temătorii și corecții japonezi să nu se apropie de drum. Cu o infinită doză
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
creștine versus budiste). Însă, în opinia mea, teroarea occidentală nu ia neapărat în calcul ideea de posesiune demonică (filmul citat, The Exorcist, constituie doar un exemplu de nișă), ci pe cea a întoarcerii fizice de pe tărâmul de dincolo. În aceasta constă dihotomia care se poate stabili între Vest și Est: prima cultură își îngroapă morții, în vreme ce ultima și-i incinerează. Recte, în cel dintâi caz, persoana continuă să existe, chiar dacă la un nivel pur elementar, grosier, pe când, în cel de-al
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
prin prospețimea și claritatea lor. Iar, o dată cu ele, timpul se dilată, devenind foarte elastic și încăpător, în stare să cuprindă și să transmită lucruri despre care ai crede că pot încăpea doar într-o viață. Și, poate tocmai în asta constă bogăția vieții, farmecul ei inconfundabil care, oricât ai încerca, nu pot fi circumscrise cuvintelor, devenite, acum, mult prea leneșe. IV. 1.Iată-mă, aproape fără să-mi dau seama, pe o uliță, devenită, acum, stradă, ca la oraș, și căreia
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
preotului Petru Toma. Avea în el acest popă de țară un amestec straniu de cucernicie și necredință, care se făcea remarcat doar la simpla rostire a numelui său întreg, pentru ca, după aceea, când ajungeai să cunoști mai bine omul, să constați că dihotomia aceasta devenea mai reală ca oricând. Sătenii, cei mai vârstnici, firește, și-l amintesc și astăzi: spătos, cu privire blajină și ochi calzi, cu suflet blând și cu o voce care știa a fi, la nevoie, atât de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
natural cu putință. “Rolul îl știi dumnzeiește?” m-a întrebat el. “Îl visez și noaptea” “Foarte bine! Mâine, înainte de repetiție, treci pe la mine. Mergem împreună”... M-am frământat toată noaptea, dar n-am putut să pricep cam în ce-ar consta planul lui Stelică. Repetiția era pe la ora șase după-amiaza. Pe la cinci, cinci și ceva, am fost acasă la Stelică. Stătea destul de aproape atât de liceu, cât și de Casa de Cultură “Minerul”, locul unde avea loc repetiția. Cu sufletul la
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
comuniștilor, tuturor celor din redacție. Este, în opinia mea, clar că tocmai aceste lipsuri, la care mă voi referi ceva mai încolo, au oferit o canava pentru broderie. Maturitatea politică la care suntem chemați de forurile superioare, de noi înșine, constă, în opinia mea, în a spune aici pe nume, fără menajamente, carențelor noastre, în scopul înlăturării lor definitive și, în același timp, a nu lăsa să planeze asupra colectivului nostru de comuniști nici un neadevăr. „Ascultă, vrei să spui că vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dorește o polemică, dar două precizări tot va face, și anume că a vorbit despre Meme în acești termeni de cel puțin zece ori în ultimii ani, de față cu toată lumea, iar în ce privește munca colectivă, a spus că ea a constat doar în ședințele de sumar. Și, tocmai când se pregătea altul să ia cuvântul, l-am văzut pe Patriciu privindu-și ceasul, tresărind, șoptindu-le ceva celorlalți doi, apoi spunând: „Luăm o pauză, tovarăși, avem nevoie cu toții de puțină relaxare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
rezolvă nicicând pe de-a-ntregul, dar care îi definește câmpul de acțiune. Mult mai târziu, în perioada când punea în scenă Hamlet, Antoine Vitez 1 va deveni întru câtva continuatorul acestui discurs al lui Craig. „Suveranitatea teatrului”, va spune el, „constă tocmai în capacitatea sa de a reprezenta nereprezentabilul, adică de a incarna fantoma”. Un nereprezentabil imposibil de disociat de acel invizibil pe care teatrul îl dezvăluie prin spectrul ce se întrupează. Iar pentru Vitez, ca și pentru Craig, tot spectrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cu ei, iar întoarcerea lui (legată întotdeauna, mai mult sau mai puțin, de o perturbare, de o situație conflictuală) se poate realiza în felurite chipuri: apariție efectivă, apariție în vis, posedarea trupului intrat în transă sau o posedare mai subtilă, constând în pecetea pe care womi o lasă asupra pruncului încă nenăscut (așadar, o revenire a celui mort în identitatea celui viu). Ceea ce definește un mort care se întoarce printre oameni este dubla lui poziție: situat la hotarul dintre două lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
intermediar" Un actor mascat pătrunde și pe scena teatrului no: e shite, singurul al cărui nume înseamnă „actor” (în sensul de „cel ce acționează”) și, de asemenea, singurul al cărui chip se ascunde sub o mască. În teatrul no, acțiunea constă - ca să reluăm celebra formulă a lui Claudel - în faptul că „vine cineva, și nu că se întâmplă ceva”. „Cineva” sosește din acele spații diferite care sunt lumea morților sau lumea zeilor și a demonilor. Întreaga „intrigă” dramatică se organizează în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de la Tertulian și de la Sfântul Augustin încoace, demonizarea strigoilor merge mână-n mână cu cea a imaginilor, a acestor asemănări mincinoase folosite ca amăgiri, capcane, iluzii seducătoare și, mai presus de orice, cu demonizarea teatrului. Teatrul, artă a cărei esență constă în a vedea și a fi văzut, artă a privirilor reciproce, artă în care puterile viziunii par demultiplicate. Teatrul, artă idolatră prin excelență, care împinge până la ultimele limite confuzia dintre imitatio și animatio. Teatrul - artă demiurgică rivalizând cu creația, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
repetiție a evenimentelor, o repetiție jucată, desigur, dar la vederea căreia Claudius părăsește în grabă sala, fugind de la fața locului așa cum ar fi făcut-o în prezența unei adevărate fantome. Asemănarea ca probă a realității apariției efective - iată în ce constă forța acestei piese. Să spunem în încheiere că acestea sunt „miracolele”, „minunile” datorate unor forme care, precum fantomele venite de pe alte tărâmuri sau zămislite de viziuni interioare, își fac simțită prezența în spectacolul teatral. Chiar dacă-s trează, visul e în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se înscrie chiar în centrul acestei multiplicări de dubluri. Jocul dublurilor îi dă realității din teatru un statut de realitate indeterminabilă, de figură care este și, totodată, nu este ceea ce reflectă, ceea ce reprezintă. Trăsătura esențială a halucinațiilor din scena azilului constă tocmai în apartenența lor la acest spațiu intermediar între a fi și a nu fi. Iată cum reapar marile întrebări shakespeariene: „A fi sau a nu fi?”, „Cine-i acolo?”, „Cine umblă pe acolo?”, întrebări cărora nu li se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]