62,720 matches
-
nu sunt familiarizați cu viața politică a Mexicului, să clarificăm statutul de democrație neconsolidată al acestei țări. Spre deosebire de majoritatea cazurilor care compun cel de al treilea val de democratizare din America Latină, în Mexic tranziția nu a fost însoțită de o criză constituțională majoră. După constituirea Partido Revolucionario Institucional (Partidul Revoluționar Instituțional) - PRI, în 1929, Mexicul nu a experimentat vreodată o lovitură militară, iar tranziția s-a derulat lent, întinzându-se pe aproape zece ani, fără să altereze fundamentele cadrelor constituționale aflate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Orice politician care s-a opus public acestei strategii, iar aici exemplul notabil este Cuauhtémoc Cárdenas i s-a pus ștampila de trădător (vezi, de exemplu, Cruz Gonzáles, 2006). Pe scurt, dacă López Obrador nu a reușit să provoace o criză constituțională, acest lucru nu înseamnă că nu s-a străduit din toate puterile să o facă. Superficialitatea adeziunii sale la instituțiile democrației liberale, atitudine manifestată și de majoritatea suporterilor săi, a fost cât se poate de clară. Pentru toți aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
produsul intern brut, în timp ce 20% dintre cei mai săraci beneficiau de doar 5% (Alarcón Gonzáles, 1994: 87). Mai mult, în anii '80 lucrurile au mers într-o direcție încă și mai greșită. Începând cu 1981, Mexicul a experimentat o severă criză economică care a erodat puterea de cumpărare și standardele de viață. Criza a alterat capacitatea statului de a furniza cetățenilor bunuri materiale sau de a menține programele de distribuție ale alimentelor de bază, așa cum sunt tortilla, uleiul sau pâinea. Săracii
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
5% (Alarcón Gonzáles, 1994: 87). Mai mult, în anii '80 lucrurile au mers într-o direcție încă și mai greșită. Începând cu 1981, Mexicul a experimentat o severă criză economică care a erodat puterea de cumpărare și standardele de viață. Criza a alterat capacitatea statului de a furniza cetățenilor bunuri materiale sau de a menține programele de distribuție ale alimentelor de bază, așa cum sunt tortilla, uleiul sau pâinea. Săracii Mexicului, care după unele analize reprezentau aproape jumătate din populație (Levy & Bruhn
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
un mănunchi de voturi băgate în urnă) la "urna însărcinată" (o urnă în care erau deja introduse voturi). Elita coruptă era ușor de identificat: era vorba de PRI. Poporul pur era reprezentat de către masele care sufereau de pe urma austerității și a crizei economice. Iată de ce, populiștii din aripa cardenista afirmau că săracii au fost pedepsiți în folosul bogaților și al elitei politice - săracii au platit factura ajustărilor economice structurale pentru nisște datorii de care nu au beneficiat niciodată. În acest context, Andrés
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
parlamentari ai acestuia nu s-au grăbit să-l urmeze. Dacă ar fi putut să convingă PRD să boicoteze lucrările congresului în perioada 2006-2009, în lipsa parlamentarilor acestui partid (aproximativ un sfert din total) López Obrador ar fi putut provoca o criză de legitimitate, care l-ar fi putut forța demisia lui Calderón. Se poate spune deci că relația lui AMLO cu partidul a încurajat adoptarea unui compartament defectuos, limitându-i, totodată, efectele politice. Aceste considerații ridică o altă întrebare importantă. Cât
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
fiind suporteri PAN. Între alegătorii neafiliați politic și perredistas, 40% din populație avea dubii serioase în privința existenței unor instituții democratice. Chiar dacă, deocamdată, nivelul de neîncredere nu este la fel de mare ca în Peru sau Venezuela, țări care au trecut printr-o criză profundă a sistemului politic, acest aspect trebuie privit ca un semnal că răbdarea mexicanilor este pe cale să-și atingă limita. În 2009, lipsa de încredere în mecanismul electoral și dezgustul față de partidele politice a contribuit la apariția unei mișcări în favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
înseamnă că el nu a trebuit, decât foarte rar, să intre în conflict cu aceste instituții, fiind suficient să le ignore. Lipsa sprijinului pentru afirmațiile sale după alegerile din 2006, i-au limitat posibilitățile de a provoca o mai serioasă criză de legitimitate. Al doilea factor privește tipul de autoritate legală de care se bucură populiștii. Puterile limitate de care se bucură primarul, sugerează că AMLO ar fi putut fi mult mai nociv ca președinte decât a fost ca administrator al
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
conducerea FPÖ luase deja decizia în 1994 să caute să intre la guvernare în cazul în care ar fi obținut suficiente voturi în următoarele alegeri generale, astfel încât pierderile electorale care inevitabil ar fi urmat să nu îl arunce într-o criză existențială. Khol (2010: 384) arată că Haider a preluat conceptul de "arc constituțional" sub forma unui program operațional ca să pregătească FPÖ pentru participarea la guvernare (în coaliție cu ÖVP). De fapt, Haider s-a dezis public de șovinismul german (Deutschtümelei
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1990, nu a marcat doar un moment de răscruce în viața politică din Venezuela, ci a transformat, de asemenea, dezbaterea savantă referitoare la renașterea populismului în America Latină neoliberală. În anii 1980, populismul era în bună parte considerat perimat, victimă a crizei datoriilor și a măsurilor de austeritate care au subminat modelele de industrializare prin intervenție statală de care populismul a fost atașat din punct de vedere istoric (Dornbusch și Edwards 1991). Deoarece noi lideri cu tendințe populiste și-au făcut totuși
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
nicio urmă de îndoială că formele de populism mai tradiționale, etatiste nu au fost aruncate în lada de gunoi a istoriei; de fapt, ele s-au reîntors cu putere într-o ordine post-liberalizare, marcată de tulburare socială și de o criză a instituțiilor reprezentative tradiționale. Într-adevăr, Chávez a fost probabil personalitatea populistă cea mai reprezentativă pe care America Latină a cunoscut-o de la Juan Perón, legendarul lider argentinian care a fost aproape sinonim cu populismul în regiune. Indiferent cum a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cu neoliberalismul, ci mai degrabă dacă putea crea alternative semnificative și viabile la acesta. În al doilea rând, în Venezuela și în alte state din America Latină, această căutare de modele de dezvoltare alternative a politizat din nou inegalitățile socio-economice. După criza datoriilor din anii 1980, solicitările de stabilizare a economiei și slăbirea mișcărilor muncitorești consacrate au dus la marginalizarea actorilor politici responsabili de aplicarea măsurilor redistributive. Cu toate acestea, populismul lui Chávez promova în mod explicit incluziunea socială și economică a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și Rovira Kaltwasser în introducerea acestui volum (vezi și Dahl, 1971). Aceste tensiuni - care, în ultimă instanță, reflectă diferențele dintre democrația înțeleasă ca suveranitate populară și cea percepută ca pluralism instituționalizat - reprezintă punctul central al analizei care urmează. 7.1 Criza democrației venezuelene și ascensiunea chavismului Relația contradictorie dintre chavism și democrație poate fi înțeleasă numai dacă fenomenul populist este analizat în contextul în care a apărut - mai precis, cel al crizei profunde a regimului democratic venezuelean, al prăbușirii unui sistem
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
reprezintă punctul central al analizei care urmează. 7.1 Criza democrației venezuelene și ascensiunea chavismului Relația contradictorie dintre chavism și democrație poate fi înțeleasă numai dacă fenomenul populist este analizat în contextul în care a apărut - mai precis, cel al crizei profunde a regimului democratic venezuelean, al prăbușirii unui sistem de partid care l-a susținut și al unei puternice reacții negative a populației față de o serie de încercări eșuate și zadarnice de liberalizare a unei economii bazate pe redevențele încasate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
astfel, acesta nu este un tip de populism care apare în contextul unei democrații tinere, neconsolidate (ipoteza 3), întrucât regimul democratic avea vechime și părea consolidat la finalul anilor 1980. Cu toate acestea, la începutul anilor 1990, trecea printr-o criză, iar semnele decăderii erau evidente. Prin urmare, deși catalogarea regimului ca neconsolidat în anii 1990 probabil ar induce în eroare (conform ipotezei 7), adâncirea crizei a făcut ca democrația venezueleană să fie expusă efectelor populismului mai mult decât am putea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
consolidat la finalul anilor 1980. Cu toate acestea, la începutul anilor 1990, trecea printr-o criză, iar semnele decăderii erau evidente. Prin urmare, deși catalogarea regimului ca neconsolidat în anii 1990 probabil ar induce în eroare (conform ipotezei 7), adâncirea crizei a făcut ca democrația venezueleană să fie expusă efectelor populismului mai mult decât am putea estima folosind ipoteza 6, pentru cazul unui regim democratic complet consolidat. Într-adevăr, ascensiunea chavismului a făcut ca regimul democratic de după 1958 din Venezuela să
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
contextul unor regimuri democratice tot mai consolidate și al unor sisteme de partid care nu lăsau prea mult spațiu pentru manevre politice, virarea Venezuelei către stânga s-a produs sub conducerea unui populist venit din afara politicii, care a profitat de criza instituțiilor reprezentative pentru a mobiliza opoziția împotriva establishmentului politic. După cum afirmă cu claritate Panizza (2005: 9), populismul "este limbajul politicii atunci când ea nu poate funcționa ca de obicei: o modalitate de găsire a identității specifică perioadelor de dezorganizare și de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
bun început, să refacă ordinea stabilită prin constituție și să recreeze instituțiile democratice - opțiuni care pur și simplu nu existau în viziunea partidelor de stânga care funcționau în cadrul regimurilor democratice și a sistemelor partinice mai extinse care nu traversau o criză. De asemenea, caracterul de stânga al alternativei populiste din Venezuela a reflectat eșecul unui sistem de partid decadent în a oferi alternative bine conturate, viabile la liberalizarea pieței (Morgan, 2007), în ciuda opoziției extinse față de reformele neoliberale și față de slabele lor
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
stânga al alternativei populiste din Venezuela a reflectat eșecul unui sistem de partid decadent în a oferi alternative bine conturate, viabile la liberalizarea pieței (Morgan, 2007), în ciuda opoziției extinse față de reformele neoliberale și față de slabele lor rezultate în ușurarea unei crize economice tot mai profunde. Într-adevăr, reformele pieței au fost puse haotic în practică, de o manieră "atrage și înlocuiește"1, de către lideri aleși care au făcut campanie electorală împotriva acestor reforme - un tipar de gestionare al crizei care se
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ușurarea unei crize economice tot mai profunde. Într-adevăr, reformele pieței au fost puse haotic în practică, de o manieră "atrage și înlocuiește"1, de către lideri aleși care au făcut campanie electorală împotriva acestor reforme - un tipar de gestionare al crizei care se pliază perfect pe o mișcare populistă care întrece și atacă establishmentul dinspre stânga spectrului politic. Totuși, la fel ca toate mișcările populiste, chavismul era eclectic și destul de prost definit din punct de vedere ideologic, întrucât amesteca puternicele curente
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în decursul guvernării lui Chávez. Mișcarea a pornit de la un mic grup clandestin cunoscut sub numele de Mișcarea Revoluționară Bolivariană (MBR 200), înființat în 1983, de către Chávez împreună cu alți ofițeri de rang inferior din cadrul forțelor armate venezuelene, pe fondul unei crize economice tot mai adânci provocate de datorii care spulbera iluziile prosperității permanente, născute după creșterea prețului petrolului în anii 1970. MBR 200 a preluat simbolurile lui Simon Bolívar și ale altor personalități naționaliste ale secolului al XIX-lea, adoptând o
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
sistemul bipartid tot mai corupt al țării și față de inegalitățile socio-economice permise în context democratic. Cospiratorii militari au dezvoltat relații cu mai multe partide mici radicale de stânga și și-au înăsprit opoziția față de regim pe măsură ce democrația venezueleană intra în criză la finalul anilor 1980. Chávez și aliații săi au fost profund dezamăgiți mai ales de momentul în care armata a fost solicitată să reprime o serie de revolte urbane de amploare cunoscute sub numele de Caracazo, care au izbucnit după
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și din rezultatele dezastruoase ale administrării, de către cele două partide, a economiei bazate pe petrol a Venezuelei. Cheltuielile excesive, anomaliile structurale și ineficiențele tot mai mari asociate cu creșterea prețului la petrol la mijlocul anilor 1970 au degenerat rapid într-o criză a datoriilor atunci când prețul petrolului a scăzut, conducând la două decenii de greutăți economice cronicizate. Spre sfârșitul anilor 1990, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu 20%, ajungându-se la niveluri comparabile cu cele din anii 1960 (Crisp
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Database of the Americas, Georgetown University, la http://pdba.georgetown.edu. Totuși, odată ajuns în funcție, după un experiment inițial cu o serie de măsuri macroeconomice neconvenționale, Caldera a fost nevoit să recurgă la măsuri neoliberale ca răspuns la o criză economică tot mai adâncă și la scăderea veniturilor obținute din exportul de petrol. Liderii AD și ai Mișcării pentru Socialism (MAS) de centru-stânga au colaborat cu noua orientare de factură neoliberală și astfel au pregătit scena pentru apariția unui conducător
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a creat un nou front electoral denumit Mișcarea a V-a Republică (MVR, pentru Movimiento Quinta República), care să candideze în alegerile naționale din 1998 (López Maya, 2003: 81-83). Între timp, cele două partide tradiționale s-au adâncit într-o criză tot mai mare. Pierzând președinția pentru prima dată în 1993, AD și COPEI și-au retras în cele din urmă candidații pentru prezidențialele din 1998, alegând în loc să susțină alte personalități independente, într-o încercare disperată de a bloca ascensiunea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]