KorAP: Find »[drukola/base=criză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...2442 2443 2444 ...2509 >

62,720 matches

Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768

de informații false. Acuzații asemănătoare au fost folosite pentru a închide un adversar politic fost guvernator de stat în 2010 (Human Rights Watch, 2010). În timp ce Venezuela se îndrepta spre alegeri legislative naționale în septembrie 2010, într-o perioadă de adâncă criză economică și de tulburări sociale, Chávez a decretat formarea unei noi funcții publice cu un potențial de cenzură pe scară largă. În ciuda acestor măsuri prin care a urmărit să slăbească ori să descurajeze opoziția și să încline balanța în favoarea sa

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
opoziției au ales să formeze o nouă coaliție pentru a intra în competiție cu chavismul în 2010, încrezătoare că vor reuși să obțină un nou sprijin în contextul unei rate a criminalității în creștere, a unei recesiuni severe provocate de criza financiară mondială și a lipsei de produse de bază în unele piețe. Deși PSUV-ul lui Chávez a învins la muchie coaliția opoziției și a obținut majoritatea locurilor, pentru prima dată în alegeri nu a reușit să aibă 50% din

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
observăm că bilanțul este amestecat și regimul are un caracter hibrid, cu elemente democratice și elemente autoritare (vezi Corrales și Penfold, 2010). În materie de democrație participativă și de includere, regimul Chávez a făcut progrese considerabile în comparație cu democrația lovită de criză și discreditată a anilor 1990. Într-adevăr, la apogeul popularității sale la mijlocul anilor 2000, regimul Chávez a fost unul de succes în comparație cu alte democrații din America Latină. În sondajele de opinie la nivelul continentului realizate în 2005, de exemplu, cetățenii venezueleni

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
închis și cu o reputație proastă a fost principalul mobil al nemulțumirilor care au dus la mobilizarea populistă în Venezuela. O astfel de mobilizare nu este în sine una anti-instituțională, cu atât mai puțin una antidemocratică. Într-un context de criză politică acută, personalitățile populiste pot lua cu asalt instituțiile reprezentative tradiționale în calitate de lideri din afara sistemului. Totuși, dacă ajung să dețină puterea politică, ei pot foarte bine să reconstruiască instituții politice noi și mult mai puternice pentru regim, alături de căi de

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
caracter mai incluziv, de exprimare a suveranității populare, subminând în același timp controlul și echilibrul cerut de contestarea democratică eficientă sau de pluralismul instituționalizat. Provocarea pe care Chávez a lansat-o la adresa democrației liberale din Venezuela era profund marcată de criza regimului democratic de după 1958 și în oportunitățile pe care aceasta le oferea pentru o mobilizare populistă anti-sistem și anti-establishment. Ideologiile colectiviste tipice naționalismului și socialismului care au fost asociate cu populismul venezuelean nu erau condiții nici necesare, nici suficiente pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
motivație puternică să atace instituțiile democratice reprezentative: să eludeze sau să bocheze acțiunile congresului, să controleze sau să dizolve Curtea Supremă sau să rescrie constituția. Din aceste motive, alegerea unui populist în funcția de președinte adesea atrage după sine o criză instituțională în care un om din afara sistemului, care tocmai a câștigat alegerile, având un mandat să spulbere instituțiile corupte și nereprezentative este învrăjbit împotriva unei elite politice tradiționale care vede în acele instituții ultimele bastioane cu care se mai poate

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Mario Vargas Llosa (1994: 434), susține că nu "s-a gândit nicio clipă la el", până la ultimele zece zile de dinaintea alegerilor. Ascensiunea lui Fujiomori de la statutul obscur pe care-l avea la cel de președinte poate fi pusă pe seama unei crize dezvoltate pe trei axe. În primul rând, Peru a suferit o cădere economică spectaculoasă spre sfârșitul anilor 1980, caracterizată printr-o recesiune severă și prin hiperinflație. În al doilea rând, insurecția crescândă a partidului Calea Luminoasă Maoistă a adus statul

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
controlau un sfert din municipalitățile din Peru și pătrunseseră în suburbiile sărace ale Limei, crescând șansele Căii Luminoase de a obțin o victorie (vezi Burt, 2007; Mauceri, 1996). A treia problemă legată de cele de mai sus a fost o criză a reprezentării politice. În 1990, sistemul de patru partide din anii 1980 era pe punctul de a se destrăma (Cameron, 1994; Tanaka, 1998). Cele două partide mari, Acțiunea Populară (AP) și Alianța Populară Revoluționară Americană (APRA), guvernaseră în timpul anilor 1980

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
partide din anii 1980 era pe punctul de a se destrăma (Cameron, 1994; Tanaka, 1998). Cele două partide mari, Acțiunea Populară (AP) și Alianța Populară Revoluționară Americană (APRA), guvernaseră în timpul anilor 1980 și erau considerate responsabile în bună parte de criza economică și socială prin care trecea țara. Stânga Unită (IU), care e posibil să fi profitat de eșecul partidelor mari, a suferit o ruptură în 1989, în urma căreia nu și-a mai revenit. Partidul Popular Creștin conservator (PPC) era o

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
a suferit o ruptură în 1989, în urma căreia nu și-a mai revenit. Partidul Popular Creștin conservator (PPC) era o organizație cu centrul la Lima, elitistă, cu prea puțină susținere în rândurile sărăcimii orașelor sau în interiorul țării (Cameron, 1994: 19). Criza reprezentării a fost amplificată de creșterea economiei urbane subterane, care cuprindea aproape jumătate din populația activă din punct de vedere economic din Lima în 19903. Economia la negru a erodat legăturile partidelor tradiționale cu societatea, și așa foarte slabe, a

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
vedere economic din Lima în 19903. Economia la negru a erodat legăturile partidelor tradiționale cu societatea, și așa foarte slabe, a șubrezit organizațiile de clasă și a frânat acțiunea colectivă a săracilor (Grompone, 1991; Roberts, 1998). În acest context de criză triplă, nemulțumirea publică față de partidele tradiționale a crescut. Un studiu din 1990 a descoperit faptul că doar 10% din respondenți s-au identificat cu unul din cele patru partide mari, față de 34% în 1986, în timp ce 80% s-au declarat independenți

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
că "oamenii sunt tot timpul înșelați de politicieni". Același procent a spus că "întotdeauna politicienii ajung să aranjeze treburile între ei" și 89% au fost de acord cu faptul că "politicienii și bogații sunt mereu în cârdășie unii cu ceilalți". Criza a erodat, de asemenea, încrederea publică generală în sistemul democratic din Peru. Un studiu din 1990 a arătat că 59% din respondenți au considerat faptul că țara doar "un pic democratică" sau "nu era deloc democratică" (Mauceri, 2006: 252). Într-

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
doar "un pic democratică" sau "nu era deloc democratică" (Mauceri, 2006: 252). Într-un alt studiu, derulat în împrejurimile orașului Lima, unde populația avea venituri mici, doar 44% dintre respondenți credeau că Peru are un sistem democratic (Roberts, 1995: 98). Criza triplă a creat condiții pentru candidați politici care se puteau declara ca fiind "din afara sistemului" (Roberts, 1995). O vedetă radio, Ricardo Belmont, a câștigat în 1989 alegerile pentru primărie ca unul venit din afara sistemului și, cum alegerile prezidențiale din 1990

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
voturi de la cei săraci (Cameron, 1994: 127, 143). 8.3 Populismul la putere: conflict politic și prăbușire a democrației, 1990-1992 Atracția populismului lui Fujimori și-a schimbat oarecum caracterul după ce acesta a ajuns la președinție în 1990. În fața unor mari crize economice și de siguranță națională, Fujimori a recurs în privința programului de guvernare la măsuri de dreapta, preluând o mare parte din platforma lui Varga Llosa și a câtorva dintre cei mai buni consilieri ai acestuia (Conaghan, 2000: 256; Murakami, 2007

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
fulgera, Fujimori a atacat "sistemul de partide în întregul său" (Conaghan, 2000: 265), pretinzând că partidele tradiționale erau corupte și nereprezentative și că îi blocau în mod intenționat eforturile de a pune în practică voința poporului și de a rezolva criza economică și de siguranță națională a Perului. Într-adevăr, el a început să susțină că Peru nu era chiar o democrație sau că nu era condus de popor, ci mai degrabă era o "partidarhie" sau era condus de partide (Roberts

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
popor sau este un guvern al majorității? Îmi vine greu să spun că da. Suntem un guvern care, cu adevărat, a fost mereu guvernat de minorități puternice (În Conaghan, 2005: 30). Strategia populistă a lui Fujimori a contribuit la o criză de regim. Schimbarea '90 controla doar 32 din cele 180 de locuri din Camera deputaților și 14 din 62 de locuri din Senat. Cea mai mare parte a locurilor din legislativ a rămas în mâinile partidelor tradiționale 9. Mai mult

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
mandat. În plus, dată fiind nemulțumirea pe scară largă a opiniei publice față de această elită, o strategie plebiscitară a funcționat cu prisosință în avantajul politic al lui Fujimori. De aceea, logica mobilizării pe criterii populiste a dus la o severă criză instituțională și, în cele din urmă, la prăbușirea democrației peruviene. 8.4 Ascensiunea autoritarismului competitiv, 1992-2000 Regimul care a apărut după autogolpe, în aprilie 1992, a fost cel al autoritarismului competitiv (Levitsky și Way, 2010). Planurile inițiale de guvernare într-

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
în care majoritățile populare sunt folosite pentru a submina controlul și echilibrul instituțional, drepturile minorităților și alte elemente-cheie ale democrației liberale. Mai general, acest capitol a susținut că în cadrul democrațiilor fragile ascensiunea populiștilor la putere atrage adesea după sine o criză instituțională și, în multe cazuri, o glisare înspre autoritarism competitiv. Deși ne-am centrat pe cazul statului Peru sub conducerea lui Fujimori, afinitatea electorală între populism și autoritarism poate fi observată și în cazul altor state, inclusiv Argentina lui Juan

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
pe soluționarea sincopelor și a alternanțelor democratice, nu pe calitatea democrației (Boniface, 2007: 53). Aceasta înseamnă că susținerea democrației implică un demers din partea OAS mai degrabă reactiv, decât unul proactiv. Într-adevăr, OAS tinde să intervină numai atunci când apare o criză majoră; nu are criterii și nici instrumente de acțiune clare când vine vorba despre confruntarea cu un proces de "moarte înceată a democrației" (O'Donnell, 1992: 19), cum a fost cazul în Peru și în Venezuela odată cu ascensiunea lui Fujimori

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
289, 290, 338, 346; în Venezuela, 243, 251 Constituție, 64, 65, 68, 86, 136, 218, 228, 243, 244, 245, 251, 260, 264, 265, 276, 281, 282, 284, 300, 333, 338, 353; anticonstituțional, 67; arc constituțional, 201; constituționalism, 43, 45, 318; criză constituțională, 150; Curtea constituțională, 216, 219, 220, 221, 285, 312, 337, 340; drepturi constituționale, 65, 66, 81; ordine constituțională, 226, 239, 240, 241, 249, 251; principii constituționale, 31, 32, 67; protecție constituțională, 34, 40, 100, 115, 262, 323; reformă constituțională

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
236, 239, 253, 336 Correa, Rafael, 263, 265, 292, 348 corupție, 48, 50, 110, 127, 128, 132, 137, 143, 152, 159, 161, 165, 201, 203, 232, 254, 303, 317, 321, 322, 324; elită coruptă, 62, 94, 126, 322 Costa Rica, 292 criză: a datoriei, 223, 225, 232; a legitimității, 176, 183; a reprezentării, 69, 267; constituțională, 164; economică, 173, 174, 229, 234, 255, 267, 273, 275; instituțională, 223, 228, 264, 280, 292; morală, 128; politică, 182, 257 D Dahl, Robert, 10, 31

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
politice tradiționale și să devină unul structural pentru dezbaterea publică din anii următori. Față de liniile argumentative expuse de Mudde și Rovira Kaltwasser în această lucrare, principala evoluție "deviantă" pare a fi cea produsă de efectele politice inegale și inedite ale crizei din 2008. Aceasta a lovit îndeosebi țările Europei Centrale și de Est, stimulându-i pe liderii executivelor din regiune să recurgă la metode autoritare în implementarea politicilor de austeritate. Țări precum România, Bulgaria sau Ungaria au operat restructurări sectoriale masive

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
a reușit să se impună mai ales mizând pe tematicile anticomunistă, neo-religioasă, dar și ultra-capitalistă și anti-colectivistă, a venit să susțină retorica necesității reformelor radicale, limitării drepturilor sociale și reducerii drastice a cheltuielilor bugetare. Ceea ce era mai puțin vizibil înainte de criză, devine evident după: există forme de populism neoliberal, care exaltă identitatea colectivă a poporului tocmai în numele capitalismului, competitivității, curățeniei morale și dreptului la auto-determinare. În final, se impune să ne întrebăm ce piste poate urma cercetarea populismului astăzi. Pe de

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
populismul drept un tip particular de politică macroeconomică, care este deosebit de dăunătoare, deorece pe termen scurt generează creștere economică și intensifică redistribuția, amplificând rolul statului, însă pe termen lung duce la creșterea inflației și a datoriei publice, și astfel la criză economică majoră (Dornbush & Edwards, 2010; Sachs 1989). Chiar dacă această interpretare are o oarecare plauzibilitate pentru analizarea unor cazuri specifice (e.g. primul guvern al lui Alan Garcia în Peru), este dificil de stabilit motivul pentru care acest tip de politică macroeconomică

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
de unde [veneau] aceste rezultate" și că "ceva primejdios era [pe cale] să se întâmple" (în Bowen și Holligan, 2003: 384). 20 În noiembrie 2000, o înregistrare video înfățișându-l pe Montesinos mituind un parlamentar al opoziției a atras după sine o criză a sistemului, forțându-l pe Fujimori să solicite organizarea de noi alegeri și, în cele din urmă, să lase baltă președinția (și țara). Vezi Cameron (2006). 21 Între aceste posturi se numărau: funcția de prim-ministru (Beatriz Merino), cea de

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]