KorAP: Find »[drukola/base=criză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...2446 2447 2448 ...2509 >

62,720 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

grijă de ea, mai ales atunci când își acordă dreptul de a mânca ceea ce dorește. Trecerea în revistă a sarcinilor și abordare interpersonală a doliului Gwen începe să plângă. Ea mărturisește că a consumat alcool și că a avut mai multe crize puternice de bulimie urmate de vomismente. In urma investigațiilor, se constată că aceasta se simte singură. Ea se gândește la relația sentimentală nereușită și la decesul bunicului său. Terapeutul vorbește despre aceasta cu ea, inspirându-se din abordarea interpersonală a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
sarcinilor Gwen și-a revenit. Ea a mers la cinematograf cu o prietenă, a făcut cumpărături cu mama sa și a reluat legătura cu responsabilii grupului său de scout-iști. N-a consumat alcool și a revenit la situația anterioară în ceea ce privește crizele de bulimie și vomismentele. Ea întâmpină greutăți în încercarea de a nu se cântări în fiecare zi și face două serii de „exerciții abdominale”, una dimineața și una seara. Terapeutul o felicită pentru această revenire și banalizează exacerbarea temporară a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
efectuat Gwen trebuie să reproducă zilnic cele două exerciții, exceptând cazul în care se simte prea rău. Gwen propune să nu se mai cântărească decât o dată pe săptămână. Terapeutul acceptă râzând. Rezultatele actuale ale terapiei Bulimia Gwen are mai puține crize de bulimie (una sau două pe săptămână), pe care le suportă mai ușor. Ea nu-și mai provoacă purgație. Mănâncă trei mese pe zi, într-o cantitate medie redusă dar mai diversificată, cât și o gustare dimineața. Se cântărește o dată

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
bună ziua, mă grăbesc. Consum alcool. Această situație anxiogenă generează în mod obișnuit puternice imbolduri de a bea. Sonia își spune: „Mi-e foarte greu să mă întâlnesc cu sora mea, mă gândesc că mă va enerva. Această situație îmi provoacă crize de teamă”. In mod obișnuit, graba sa o împiedică să-i spună bună ziua cu calm. Ea este criticată atunci de către sora sa: „Ai băut din nou”, situație care agravează starea de disconfort a Soniei, deci dorința de a bea. Este

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
mod clasic: - primirea participanților, - trecerea în revistă a sarcinilor, - pauză, - învățarea de noi competențe, - prescrierea sarcinilor pentru săptămâna care urmează, - concluzie la sfârșitul ședinței. Terapia individuală Terapeutul individual este considerat ca fiind terapeutul principal, „firul roșu” al terapiei; el administrează crizele împreună cu pacientul și îl supervizează pe acesta din urmă în timpul aplicării strategiilor învățate în cadrul grupurilor psiho-educaționale. El îl întâlnește pe pacient într-un program de o ședință săptămânală de o oră.. Conținutul și structura ședințelor Conținutul convorbirilor terapeutice individuale este

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
dureroase pe care le traversează. Regulile consultației telefonice Oricare ar fi contextul consultației telefonice, este necesar să se respecte cu strictețe două reguli: - o consultație telefonică nu este o convorbire terapeutică; ea se centrează pe modul în care pacientul supraviețuiește crizei și nu asupra rezolvării ei în acest mod și constă într-o supervizare a aplicării unor competențe care durează între 10 până la 20 de minute maximum; - terapeutul și pacientul nu sunt autorizați să utilizeze consultațiile telefonice în intervalul de timp

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
are tolerând suferința resimțită. Devine astfel posibilă recontextualizarea evenimentului negativ căruia i se atribuie o dimensiune temporală, deci un sfârșit. Doamna B. întâmpină dificultăți în a aplica această strategie atunci când trăiește emoții dureroase; în schimb, utilizarea acesteia în intervalul dintre crize o încurajează în dorința sa de a aplica celelalte competențe de toleranță la suferință. Sedințele iau sfârșit utilizându-se același scenariu descris mai înainte: sinteză, prescrierea sarcinilor și ritualul de încheiere a ședinței. Modulul eficacității interpersonale Obiective Primul obiectiv al

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
a ședinței. Terapia individuală Caracteristici generale Obiectivele generale ale terapiei individuale sunt acelea de a însoți pacientul în efortul său de a aplica competențele însușite în cadrul modulelor psiho-educaționale, de a-l superviza și de a-l îndruma în situațiile de criză. Fiecare ședință debutează printr-o primire călduroasă a terapeutului care își exprimă plăcerea de a o reîntâlni pe Doamna B. în vederea continuării tratamentului început. Sedința începe prin analizarea fișelor de auto-observare pentru a se identifica, referitor la săptămâna care a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
sale interpersonale. Intr-o primă etapă, terapeutul și Doamna B. elaborează lista competențelor de reglare emoțională și de toleranță la suferință care ar putea să fie aplicate în momentul apariției emoțiilor negative. Doamna B. le înscrie pe o hartă de criză, în ordinea ierarhică a utilității. In legătură cu modul în care Doamna B. va putea intra rapid în posesia hărții sale de criză în momentul în care va avea nevoie de ea, decizia la care se ajunge este aceea de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
putea să fie aplicate în momentul apariției emoțiilor negative. Doamna B. le înscrie pe o hartă de criză, în ordinea ierarhică a utilității. In legătură cu modul în care Doamna B. va putea intra rapid în posesia hărții sale de criză în momentul în care va avea nevoie de ea, decizia la care se ajunge este aceea de a o multiplica pentru a pune câte un exemplar în fiecare cameră din apartamentul său. O altă hartă de criză este păstrată în

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
hărții sale de criză în momentul în care va avea nevoie de ea, decizia la care se ajunge este aceea de a o multiplica pentru a pune câte un exemplar în fiecare cameră din apartamentul său. O altă hartă de criză este păstrată în portofelul său, o alta în pachetul său de țigări. In etapa a doua, Doamna B. enunță împreună cu terapeutul său cuvintele care îi vor permite să-i comunice amantului trebuințele și sentimentele sale într-o manieră asertivă. Terapeutul

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
concepute astfel încât să reducă contactele cu terapeutul care ar putea să aibă o valorare de întărire a comportamentelor suicidare, automutilante sau impulsive. Cele trei tipuri de consultație telefonică: - pacientul îl sună pe terapeut conform unei agende programate; - pacientul are o criză, nu reușește să rezolve o problemă sau se simte în dificultate în ceea ce privește relația terapeutică; - terapeutul îl sună pe pacient. Apel conform unei agende programate In primele săptămâni de terapie, Doamna B. nu-l sună niciodată pe terapeut pentru a-i

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
problemă sau se simte în dificultate în ceea ce privește relația terapeutică; - terapeutul îl sună pe pacient. Apel conform unei agende programate In primele săptămâni de terapie, Doamna B. nu-l sună niciodată pe terapeut pentru a-i cere ajutor în situațiile de criză. O analiză comportamentală progresivă permite evidențierea sentimentului de rușine al Doamnei B. la ideea de a-l deranja pe terapeut. Pentru a contracara procesul de inhibiție provocat de acest sentiment de rușine, Doamna B. elaborează, împreună cu terapeutul, un program de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
B. elaborează, împreună cu terapeutul, un program de expunere la sentimentul de rușine la ideea de a deranja: în fiecare dimineață, la ora 9 fix, Doamna B. îl sună pe terapeutul său pentru a analiza situația. Apel telefonic în situație de criză sau în cazul în care există o problemă sau atunci când relația terapeutică întâmpină o dificultate Doamna B. simte cum crește în ea, începând cu primele ore ale după-amiezii, o dorință imperioasă de a se automutila. Cu lacrimi în ochi, ea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
acord în ceea ce privește un plan de acțiune precis, în care cerințele și exigențele să fie stipulate cu claritate. Terapeutul evaluează împreună cu Doamna B. riscul suicidar și iau în considerație un plan de acțiune în cazul în care răspunsul în situație de criză ar putea apare în următoarele ore. Apelul telefonic din partea terapeutului Doamna B. nu s-a prezentat la ultima ședință de terapie individuală. Terapeutul o contactează telefonic și află că aceasta este bolnavă, a adormit și n-a putut să-i

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
și un neuroleptic atipic în doză mică. Terapeuții care practică terapia comportamentală dialectică (TCD) consideră că acest tratament medicamentos trebuie să fie prescris în cantități moderate, astfel încât să se limiteze realizarea de stocuri și facilitarea utilizării acestora în momentele de criză suicidară. Pentru a se evita transformarea tratamentului medicamentos în miză care să favorizeze apariția comportamentelor nesincere, TCD preconizează ca persoana care prescrie medicamentele să nu fie terapeutul individual. Terapeutul individual dispune astfel de un spațiu de manevră necesar pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
terapeutului sunt în mod grav depășite. Orice spitalizare este consecința unei gândiri mature în care avantajele și dezavantajele sunt cântărite, în măsura în care este posibil împreună cu pacientul, astfel încât să se evite ca aceasta să devină o întărire pozitivă puternică a răspunsului de criză și a manifestării comportamentelor problemă. Amantul Doamnei B. este ambivalent în legătură cu dorința sa de a întrerupe relația. El îi vorbește despre acest lucru de nenumărate ori Doamnei B. ceea ce îi provoacă o stare de stres puternică. Doamna B. ar dori

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
ore înainte de a lua o decizie. Concluzii Două obiective fundamentale au marcat primul an de tratament al Doamnei B.: menținerea în viață și menținerea în terapie. Doamna B. manifestă de acum înainte mai multe comportamente care îi permit să supraviețuiască crizelor într-o manieră constructivă și respectuoasă față de propria sa persoană. Modulele psiho-educaționale au învățat-o pe Doamna B. o serie de tehnici care conduc la diminuarea confuziei în ceea ce o privește, a sentimentului de vid și a perturbațiilor cognitive, la

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cognitive, la ameliorarea controlului emoțiilor, la utilizarea unor comportamente alternative conduitelor impulsive, automutilante și suicidare și la ameliorarea controlului conflictelor. Cu ajutorul terapeutului individual, Doamna B. a învățat să aplice competențele însușite în cadrul grupului la situațiile cotidiene, inclusiv la situațiile de criză. Ea a învățat, de asemenea, în cadrul terapiei, să ceară ajutor în mod eficient și să beneficieze de ajutorul acordat, lucrând în mod sistematic asupra comportamentelor susceptibile de a fragiliza alianța terapeutică stabilită cu terapeutul individual sau cu animatorii de grup

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
întărire tot ceea ce mărește probabilitatea emiterii unui răspuns" (S→ (O)→R→). Prin topografie, se înțelege toate modalitățile concrete ale răspunsului (comportament motor, cogniții și emoții) pe care un observator extern sau subiectul însuși îl poate descrie. De exemplu, într-o criză de mânie, comportamentele de tip țipăt, spargere de obiecte sau lovire a unei persoane aparțin clasei de conduite agresive, dar topografia lor este cu totul diferită. Această concepție ilustrată cu claritate de formula S→R. Skinner, 1938. Un câine flămând

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Analiza contingențelor actuale permite înțelegerea motivului pentru care se menține un comportament. Istoria contingențelor întăririi permite înțelegerea modului în care un comportament a fost stabilit și cum a evoluat acesta. Invățarea prin încercări și erori. Un exemplu este fenomenul numit "criza valorilor" în care regulile nu mai corespund contingențelor de întărire ale mediului. Miller, 1962; Neisser, 1966. Bunge, 1980. Il scutim pe cititor de enumerarea controverselor multiple pe care (re)apariția acestui curent le-a declanșat în lumea practicienilor și teoreticienilor

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cu ajutorul instrucțiunilor terapeutului. Aproximativ douăzeci de ședințe pentru o tulburare de panică cu agorafobie. Pacientul respiră puternic și rapid timp de două minute; acesta resimte imediat aceleași fenomene anxioase de amețeală, înțepături, amețeală, greață...pe care le poate resimți în timpul crizei anxioase. Pacientul poate verifica acest lucru controlându-și respirația, anticipând și apoi confruntându-se cu această situație Tehnici Schultz, Jacobson. Casetele înregistrate în timpul ședințelor permit pacientului să continue antrenamentul pentru relaxare în intervalul dintre ședințe. Salkovskis și Clark, 1989. I

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
exemplu, jena doamnei Y la ideea că este privită, situație care o face să se gândească că este prost îmbrăcată), deci nu sunt reținute. Doamna Y cunoaște perfect regulile care trebuie respectate și ce precauții trebuie luate în cazul unei crize de herpes. Repunerea în discuție a gândurilor se face la început "la rece": pacienta se gândește împreună cu terapeutul, apoi de una singură, la un moment din zi în care se poate izola. Atunci când tehnicile sunt învățate, efortul de diminuare se

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
femeile leșinând și cedându-i imediat. Am văzut mai înainte rezultatele unei astfel de atitudini. Care ascultă și se arată interesat de problemele celuilalt mai degrabă decât să vorbească el însuși. Se poate întâmpla ca însuși tatăl să traverseze o criză personală în legătură cu care s-a confesat fiului său, dezvăluindu-și propriile sale slăbiciuni și mărturisindu-și erorile din tinerețe, situație care consolidează efectele restructurării cognitive. Vezi mai sus. Terapeutul trebuie chiar, la sfârșitul unei ședințe, să efectueze o relaxare și

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
al., 2001. Burtscheidt W. și al., 2002. Fleury, 2003. De exemplu, un subiect cu o patologie somatică (epilepsie) care consumă alcool în cantități superioare celor definite de OMS. OMS definește dependența ca fiind pierderea libertății în raport cu produsul. In ceea ce privește crizele aversive induse cu disulfiram, Conferința consensului (2001) precizează că "nu există indicație privind inducția voluntară, de către terapeut, a crizelor aversive, iar această practică n-ar fi recomandată". Skinner, 1971. Bandura, 1969. Marlatt și Gordon, 1985. Autorii acestui model insistă, de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]