6,670 matches
-
hotărât soarta lui Tomiță: -Bă, voi nu vedeți, bă, că s-a scrântit? Luați-l, bă, și băgați-l la balamuc, dacă vreți să n-ajungeți voi acolo, bulău vă mănâncă! s-a răstit el către Gârmoci și Fanache, care ședeau în poziție de drepți, mai mult morți decât vii, gândindu-se că nenorocitul de cizmar le aruncase în aer tot eșafodajul cu migală ridicat de ei. Astfel a fost internat domnul Tomiță la sanatoriul de boli mintale din comuna Valea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și ei smirnă, aproape își țineau respirația: să nu-l supere cumva pe șef și să se năpustească ăsta asupra lor și să-i zboare din funcții. Se mijea de ziuă, când Fanache (care, vigilent, cu mâna pe pistolul încărcat, șezuse mai aproape de „obiectiv“), și-a luat inima în dinți și i-a întrerupt tovarășului Cameniță reveria: -Tovarășe prim, permiteți să raportez. Se petrece ceva ciudat. Obiectivul susură pe la margini și dispare. Cameniță a ridicat privirea nedumerit. Directorul liceului, temându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să trăiască între pereții ăștia fără suflet, visa unul și același lucru: visa vechea sa casă, mai precis se visa pe sine, în copilărie, la poartă, în fața casei bătrânești, într-o zi de Paști, era îmbrăcată în straie de sărbătoare, ședea pe banca de lemn și se uita cum coboară flăcăii gătiți și ei pe ulița în pantă, pavată cu pietre de râu. Asta visa mereu. Atunci tatei i-a venit ideea să-i pună pe oameni să-și fotografieze casele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să plec și de-aia mi-au pus numele ăsta, Spaniolu. Și chiar am plecat, la mine-n sat am fost primu care-a plecat după nouăzeci. Numai că n-am ajuns unde-am plecat, m-am oprit în Franța. Ședeam într-o colonie de rulote lângă Paris, m-am împrietenit cu țigani de-ai noștri care-și făcuseră tabăra acolo: am stat cu ei. Nu departe, era un magazin mare, Carefur, bă mâncați-aș ochii, cât era de mare, m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ale lor. La proces, când am intervenit punând întrebarea cu subînțeles: „Când a dat martorul respectiv declarația din dosar, înainte sau după declarațiile mele?” - căci erau identice. Președintele completului de judecată a răcnit la mine și m-a obligat să șed și să nu mai intervin. Deci după 9 luni în arestul securității Bacău pentru anchetă și după procesul din februarie 1963, am fost depus la penitenciarul Bacău în aceeași celulă împreună cu Pr. Mihai Dămoc, Pr. Iosif Chelaru, Pr. Iosif Duman
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
percheziționându-mă, m-a trimis la „celulă”. Aceasta era o cameră mică de la subsolul casei fostului Regent Buzdugan - unde se aflau deja 4 femei ce abia încăpeau ele pe patul de scândură goală, eu neavând alt loc decât să stau șezând pe un scaun. Timp de 3 zile am fost ținut fără nici un fel de mâncare și nici nu întrebau... După alte 2-3 zile am fost luat sus și fără nici un fel de întrebare mi s-au legat două fire electrice
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Pi Er Scrisă luni, 10 noiembrie, la miezul nopții. P.S. Îmi vei răspunde oral la această scrisoare. 12 noiembrie 1952 I-am dat scrisoarea lui Mihai... și am adăugat: — Ai în ultimul timp, văzându-mă, un surâs vinovat. Nu-ți șade bine. Tu nu-mi datorezi absolut nimic! Ceață cu miros de frunze moarte... 14 noiembrie 1952 Sunt devorat de pasiune... și nu am cum s-o potolesc decât scriind, fie ce-o fi! 17 noiembrie 1952 Vreau să traduc din
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
strict intim. și, ca de obicei în asemenea ocazii, am stat cu Mama și cu Tata și cu alți invitați acasă până la orele douăsprezece, am ciocnit o cupă de șampanie, iar apoi - eu și cu Florino - am plecat la Sterică... ședea destul de aproape de mine, dincolo de Piața Națiunii, lângă frumoasa bisericuță Sfântul Spiridon cel Vechi. Când am sunat la ușă, ne-a deschis Mihai. Avea surâsul său jenat pe buze... — știi, mi-a spus, pe nepusă masă a venit Alby de la Cluj
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
lift. Da, am fost colegi de facultate! În general însă, în cele douăsprezece zile de Prefectură nu prea am fost deranjat cu interogatorii. Pesemne că situația mea „excepțională“ de grevist juca un rol în treaba aceasta. Ziua ne-o petreceam șezând, neavând dreptul să stăm întinși. Dat fiind că celula era mică, ședeam pe jos, sprijinindu-ne de pereți, ceea ce făcea șederea mai comodă, și vorbeam, vorbeam la nesfârșit: autobiografii, filme, story-uri de tot felul... Din motive de precauție, am ținut
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
douăsprezece zile de Prefectură nu prea am fost deranjat cu interogatorii. Pesemne că situația mea „excepțională“ de grevist juca un rol în treaba aceasta. Ziua ne-o petreceam șezând, neavând dreptul să stăm întinși. Dat fiind că celula era mică, ședeam pe jos, sprijinindu-ne de pereți, ceea ce făcea șederea mai comodă, și vorbeam, vorbeam la nesfârșit: autobiografii, filme, story-uri de tot felul... Din motive de precauție, am ținut secret motivul arestării mele, în schimb eram foarte apreciat pentru tot felul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pesemne, a fost discuția noastră cu privire la trecut, anatema pe care am aruncat-o asupra lui. și poate că a fost bine așa... Să lăsăm Trecutul să odihnească în pace. Pierre, din Histria, Augustei la București 26 iulie 1956 Draga mea, șed pe malul lacului într un jilț natural, săpat în stâncă, și îți scriu după o zi de muncă de unsprezece ore. Soarele încălzește încă (ziua de muncă a început la patru și jumătate dimineața, iar acum este de abia ora
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ca să notez răspunsurile, dar nu mi-a dat prin cap să înregistrez și întrebările pe care le puneam noi. Pătrunși la unison de solemnitatea gestului și a clipei, am in trat foarte ușor în contact cu forța de dincolo de lume... șezând față-n față și apăsând ușor cu degetele pe fundul paharului, acesta începu să lunece foarte ușor peste litere, parcur gând cu rapiditate cartonul în toate sensurile. și chiar dacă îmi lipsesc acum întrebările exacte pe care le-am pus, înțelesul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
n-au ce căuta acolo, să facă bine să și le pună altundeva. Dar după ce a murit, ele au mai zăcut acolo câțiva ani. Mama nu mai avea acum nimic împotrivă să le vadă acolo: dacă el tot nu mai ședea cu noi la masă, barem uneltele lui să stea laolaltă cu tacâmurile. Dintr-o dată se strecurase ca o sfială în mâinile mamei, iar abaterile mărinimoase de la propriile reguli îi subminau simțul ordinii. De s-ar mai întoarce tata vreodată la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să arăt cum e prietenia când nu-i deloc de la sine înțeles că mai apuci seara de azi, dimineața de mâine ori săptămâna ce vine: „Pentru că ne era frică, Edgar, Kurt, Georg și cu mine eram în fiecare zi împreună. ședeam împreună la masă, dar frica rămânea atât de personală în fiecare cap, exact cum o aduseserăm cu noi când ne-am întâlnit. Râdeam mult ca s-o ascundem de ceilalți. Dar frica își pierde urma. Când îți stăpânești obrazul, se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
anchetatorul îmi spunea triumfător: „Vezi, iată că lucrurile se leagă“. Avea dreptate fără să știe, căci, în fapt, habar n-avea cât de multe chiar se legau și uneau în capul meu împotriva sa. Până și simplul fapt că el ședea la un birou mare și lustruit, iar eu la o măsuță din lemn prost geluit. „Vezi“ - ei da, vedeai o tăblie de masă purtând urma a numeroase crestături de la interogatoriile altora, despre care nu știai nimic, nici măcar dacă mai sunt
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
zi de sărbătoare, beția era ocupația lui exclusivă. Nu-i plăceau jocurile de societate cu care ceilalți bărbați își petreceau sărbătorile, nu-i plăcea jocul de șah ori de cărți, nici popicele, și nici să meargă la dans. Ci doar ședea și bea până ce ochii și limba i se umflau, iar picioarele i se muiau. Din acest punct de vedere, flashback-urile fotografice documentează și stările lui. Tot în număr de trei și acestea, strecurându-mi-se a doua zi în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Bunica era credincioasă și se ruga de una singură zi de zi, dimineața și seara. De când îi căzuse fiul pe front, nu mai mergea la biserică decât o dată pe an, de Ziua celor căzuți în război. și în acea zi, ședeam de fiecare dată lângă ea. Mă atrăgea în biserică sculptura mare în ghips a Fecioarei Maria, pentru că-i vedeai inima. Care fusese zugrăvită pe rochia ei azurie și lungă pân’la tălpi - o inimă foarte mare, de un roșu întunecat
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de câte ori o priveam, era ca un pepene spintecat. Abia toamna sosea și Ziua celor căzuți în război și bunica mergea împreună cu mine la biserică. Îi șopteam la ureche: „Ia uită-te, inima Mariei e ca o jumătate de pepene“. Fiindcă ședeam lângăalții care ne puteau auzi, ea mai întâi legăna din picior, apoi îmi atingea ca din întâmplare genunchiul și-mi șoptea la rândul ei: „Se poate, dar nu trebuie să vorbești despre asta“. Apoi mai legăna de câteva ori din
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Saison paßt Iserlohn“.2 De câte ori mă urcam într-un tren, mergeam prin vagoane și mă uitam în compartimente, neașezându-mă decât acolo unde dădeam peste Inge Wenzel în drum spre Rimini. Nu mă mai puteam lipsi de ea. În compartiment ședeau călători pe care doar întâmplarea îi strânsese laolaltă, numai Inge Wenzel și cu mine nu eram împreună din întâmplare. Noi călători urcă și coboară mereu, e suficient să mergi ceva mai mult timp cu trenul. În compania Ingăi Wenzel încercam
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pietricică îmi intră în pantoful drept și-mi roade călcâiul. Mama vâră degetul în pantof, scoțând piatra din el. Merg mai departe până ce ajung la marginea ochiului ei, unde dau peste un gard de cimișir; în fața lui, pe un scaun, șade un bărbat în halat alb, care mângâie un dulău și-mi zice: ăsta-i câinele-rac. Desigur, la trezire am știut imediat că de-acum înainte obrazul mamei își are și el umbra lui însemnată. Chiar așa a și fost: la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a face Privirea e arta de a izbuti să-ți duci viața cu ea. Îmi zic uneori: „Viața-i un sictir bătut în piuă“. și când nici asta nu mă mai ajută, îmi amintesc mereu de aceeași anecdotă: Un bătrân șade pe banca din fața casei, iar vecinul trece pe-acolo și-l întreabă: Ce faci, bade, șezi și cugeți? Iar cel întrebat răspunde: —Ba, eu numa’ șed. Această anecdotă reprezintă cea mai succintă descriere a firescului. De douăzeci de ani cunosc
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
uneori: „Viața-i un sictir bătut în piuă“. și când nici asta nu mă mai ajută, îmi amintesc mereu de aceeași anecdotă: Un bătrân șade pe banca din fața casei, iar vecinul trece pe-acolo și-l întreabă: Ce faci, bade, șezi și cugeți? Iar cel întrebat răspunde: —Ba, eu numa’ șed. Această anecdotă reprezintă cea mai succintă descriere a firescului. De douăzeci de ani cunosc anecdota, și de-atunci mă tot așez alături de bătrân pe bancă. Dar nici până azi nu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nici asta nu mă mai ajută, îmi amintesc mereu de aceeași anecdotă: Un bătrân șade pe banca din fața casei, iar vecinul trece pe-acolo și-l întreabă: Ce faci, bade, șezi și cugeți? Iar cel întrebat răspunde: —Ba, eu numa’ șed. Această anecdotă reprezintă cea mai succintă descriere a firescului. De douăzeci de ani cunosc anecdota, și de-atunci mă tot așez alături de bătrân pe bancă. Dar nici până azi nu prea îmi vine să-i dau crezare. Floarea roșie și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
familia aici, nu? Într-adevăr moș Danilov. Soția și copiii. Mă gândeam eu. Hai cu mine, Văsălie. Au intrat în cămăruță. Un pat și o masă cu două scaune. O cană pe un taburet alături de căldarea cu apă. Sărăcia pământului... Șezi, Văsălie. Io nu mi-s bogat, din contră. Da' ce mânc io îț dau și ție. Ia și mâncă! Acestea fiind zise, bătrânul Danilov, sârbul sărac, singur cu desăvârșire în lumea asta ticăloșită, dând dovadă de un bun-simț de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și entuziastă a tuturor fiilor României, a pus și pune mai presus de viața lui binele și fericirea poporului, interesele fundamentale ale națiunii.“ (Tribuna, 15 decembrie 1977) DEZIDERIU Horvath, poet și traducător „Argintul tinereții cu aceeași mândrie A stat și șade alăturea de Aurul țării; Culoarea în flăcări și cu însemnul de stea Al farului, deschizător de eră nouă: Partidul.“ („Tinerețe“, Luceafărul, 11 decembrie 1982) DIACONESCU Ioana „Filele calendarului acestui ianuarie cuprind două aniversări pe care poporul nostru le omagiază din
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]