6,958 matches
-
nu consideră deci că adevărul sau faptele constituie ceva absolut și se dezice adesea de pozițiile pe care se situase anterior. Opiniile lui Iorga erau exprimate într-o manieră violentă și emoțională, fără să reflecteze prea mult înainte de a le așterne pe hîrtie. Există însă o fidelitate constantă și inflexibilă față de interesele României (așa cum le vedea el) în cadrul naționalismului său cultural. Există mari diferențe între opiniile exprimate de Iorga ca istoric sau chiar în jurnalul său, Memorii, (șapte volume) și articolele
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
neîntinată de spumă. Către orizont, se aprinde întrun purpuriu somptuos, striat cu dungi de verde smaraldin. Chiar la muchea orizontului, se topește în indigo. În apropierea uscatului, unde câmpul meu vizual e crenelat de movilițe gheboșate din rocă gălbuie, se așterne o fâșie de un verde deschis, înghețat și pur, mai puțin strălucitor, ba chiar opac, lipsit de transparență. Ne aflăm în nord, și lumina solară nu poate străpunge marea. În locurile unde apa molcomă linge stâncile, stăruie la suprafață o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
zări stâncile. De la ferestrele parterului însă, marea este invizibilă, și nu ți se înfățișează decât stâncile falezei, de dimensiuni și forme elefantine, care înconjoară casa. Ușa din spate, care e ușa bucătăriei, dă spre mica „pajiște“ împrejmuită de bolovani și așternută cu iarbă aspră ca țepii de cactus și cu cimbru. Am de gând s-o las în voia poftelor naturii. Oricum, eu nu am aptitudini de grădinar. (Acesta este primul petic de pământ pe care l-am avut vreodată.) Iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Shruff, o iei la stânga, drumul te poartă printr-un defileu strâmt, curios, pe care eu l-am botezat „Pasul Khyber“. Aci, cărarea a fost tăiată într-o uriașă masă stâncoasă, ce invadează ținutul pe o distanță considerabilă. Dincolo de defileu, se așterne o mică plajă pietroasă - unica plajă din întreg cuprinsul, pentru că oriunde în altă parte apa este foarte adâncă, izbucnind chiar de la muchea țărmului, fie că-i flux sau reflux; e una din caracteristicile care m-au atras de la bun început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
răsplățile ei. La sfârșitul sfârșitului, am fost amândoi desăvârșiți. Biata Clement! Înspăimânător tărâm, bătrânețea! Curând, o să-i încalc și eu hotarul. Oare de asta simt atâta nevoie de Lizzie? Acum când scriu e a doua zi dimineața. Noaptea trecută, în timp ce așterneam cele de mai sus la masa din salon, s-a petrecut ceva foarte derutant. Mi-am ridicat privirile și timp de o clipă am avut certitudinea că văd o față care se uita la mine prin geamul camerei interioare. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fetiță dintr-o oribilă căsnicie anterioară cu „Ginger“ Godwin. (Ah, pe unde o mai fi și ăsta acum?) De ce s-or fi căsătorind oamenii? Mă rog, va trebui să vorbesc despre Rosina, și poate că-mi va face bine să aștern pe hârtie întreaga poveste. Deși n-aș putea-o așterne “în întregime“ chiar de-ar fi să scriu volume întregi. Rosina a fost un fenomen gigantic. Când am întâlnit-o prima oară, era măritată cu Perry. Se cunoscuseră în America
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe unde o mai fi și ăsta acum?) De ce s-or fi căsătorind oamenii? Mă rog, va trebui să vorbesc despre Rosina, și poate că-mi va face bine să aștern pe hârtie întreaga poveste. Deși n-aș putea-o așterne “în întregime“ chiar de-ar fi să scriu volume întregi. Rosina a fost un fenomen gigantic. Când am întâlnit-o prima oară, era măritată cu Perry. Se cunoscuseră în America, la câtva timp după ce l-am detectat eu la Gate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
voalat, vag licăritor, pătruns de o notă expectativă, de parcă ar aștepta să se întâmple ceva. Poate că fulgere, sau monștri care să se înalțe din ape. Slavă Domnului, nu am mai avut halucinații, și uitarea aproape completă care s-a așternut asupra vedeniei mă convinge o dată în plus că a fost vorba într-adevăr de un efect întârziat al drogului pe care l-am luat în chip atât de nebunesc. Sau am „văzut“ într-adevăr ceva care să merite măcar atâta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unui „nume“ bine cunoscut sau unei „vedete“. Chiar dacă cititorii pretind că iau afirmațiile „sub beneficiu de inventar“, nu-i adevărat. Tânjesc cu toții să creadă, și cred, pentru că a crede e mai ușor decât a nu crede, și pentru că orice e așternut pe hârtie trebuie să fie “într-un fel“ adevărat. Sper că această reflecție trecătoare nu va determina pe nimeni să se îndoiască de adevărul oricăreia dintre părțile acestei povestiri. Când voi ajunge la descrierea vieții mele cu Clement Makin, credulitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ei era Mary Hartley Smith. Cât de repede și de ușor l-am scris. Și totuși inima îmi bate să-mi spargă pieptul. O, Dumnezeule! Mary Hartley Smith. Deci acesta este începutul poveștii. Dar, realmente, nu pot istorisi povestea. Voi așterne doar câteva note, și poate că niciodată nu voi povesti totul. Sau poate că este într-adevăr de nepovestit, din moment ce nu-i țesută din “întâmplări“, ci numai din simțiri, simțirile unui copil, ale unui adolescent, ale unui tânăr bărbat, simțiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-mă din rațiuni de morală, a transformat întreaga mea viață într-o criză metafizică. Oare asta m-a determinat să îmbrac masca imoralității? Speculații pompoase de genul ăsta nu sunt, desigur, decât un nonsens, și mă surprinde când mă văd așternându-le. Care au fost „rațiunile“ lui Hartley? N-am să știu niciodată. E posibil ca în legătura mea cu Clement să se fi strecurat o demonică nevoie de a renunța la inocență, ca și cum i-aș fi spus lui Hartley: „Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și întreg, la suprafață, sfâșiind-o, simți parcă un miros vag de flăcări și pucioasă. Desigur, întreaga mea viață a fost o urzeală de amintiri legate de Hartley. Dar cred că până acum n-aș fi fost în stare să aștern lucrurile astea pe hârtie; sau să recunosc că, în ciuda ei și a mea, această veche dragoste este încă, în oarecare măsură, vie. Firește, nu am revăzut-o niciodată. Am mulțumit Domnului că, în anii ce-au urmat, demonul geloziei m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
amintesc. Probabil că eram beat. Oricum, nu-mi propun să mă căsătoresc. — Nu? Și mi-ai promis că dacă te vei stabili vreodată permanent alături de cineva, aceea voi fi eu. Din nefericire, și asta era adevărat. Pe fața Rosinei se așternu un zâmbet. Avea dinți lungi, albi, ușor neregulați și un soi de „zâmbet“ în care dinții de jos avansau, întâlnindu-i pe cei de sus, iar buzele i se răsfrângeau. Efectul era teribil. — Nu erai beat, și-ți amintești bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un soi de exaltare. Cum ai putut crede că te condamn sau că te-am uitat? Tu ești dragostea mea, încă mai ești, însemni încă pentru mine tot ce ai însemnat. O ușoară grimasă ciudată, asemănătoare unui zâmbet, i se așternu pe față și își scutură din nou capul, fără să se uite la mine. Nu puteam spune nimic mai mult, trebuia să mă năpustesc cu teribila întrebare: — Ai același... soț... cel cu care te-ai măritat... atunci? — Da, e același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
puternic, din cele costisitoare. Marea, poleită de lumina clară, strălucea în cameră, ca o oglindă emailată. Lumina bogată mă ațâța și mă deprima, mă orbea în asemenea hal, încât abia de puteam desluși obiectele care mă împrejmuiau. Pe jos se așternea un covor gros, iar încăperea era încinsă, înăbușitoare, excesiv parfumată de trandafiri. Hartley intră urmată de soțul ei. La prima mea privire năucită, înfățișarea lui Fitch mi-a apărut grosolan băiețească. Era scund și îndesat, și avea un cap rotund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de inferioritate. Percepeam desenul floral, cafeniu și galben, al covorului, tapetul cafeniu deschis, dalele lucioase, gălbui, din jurul căminului electric, îngropat în zid. De fiecare parte a căminului atârna câte un ornament de alamă, cu basoreliefuri reprezentând biserici. Deasupra covorului era așternută o scoarță mițoasă, ciudată, ce pricinuia dificultăți suplimentare unuia din picioarele mesei. În cameră se mai găsea și un televizor mare, pe care era așezată altă vază cu trandafiri. Nici o carte. Încăperea era foarte curată și îngrijită, astfel încât am dedus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
întunecată și, prin contrast cu revărsarea caldă a asfințitului, rece și umedă. Mi-am turnat puțin sherry amestecat cu bitter, am ieșit cu paharul afară, pe mica mea pajiște din spate, îngrădită cu pietre, și m-am așezat pe scoarța așternută peste banca de stâncă, lângă jgheabul unde-mi tezaurizez pietrele. Dar pe dată mi s-a părut insuportabil să nu văd marea, așa încât m-am cățărat puțin, ținându-mi paharul cu grijă, și m-am așezat pe creasta unei stânci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
M-am ridicat, i-am luat paharul din mână, și l-am așezat pe masă. După aceea s-a îndreptat încet către ușă, s-a uitat la locul unde scuipase Pamela, a rupt o bucată din ziarul slinos și a așternut-o cu grijă peste scuipat. Pe urmă s-a reașezat pe scaun. — Bea, Charles, băiete! Nu bei deloc. Ești prea treaz. Bea! — Ziceai ceva despre teatru. — Ai avut dreptate să nu-ți publici piesele, erau un nimic, un nimic, spumă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
uscatul cu prezențele fantomatice ale stâncilor și copacilor neclintiți. Cerul era de un negru albăstrui, limpede, tolerând abundența de lumină a lunii, dar nelăsându-se iluminat de ea. Pământul și obiectele sale păreau muiate într-un cafeniu vaporos. Umbrele se așterneau dur, și fiecare formă pe lângă care treceam își afirma atât de distinct identitatea, încât mă uitam întruna îndărăt, cu nervozitate. Tăcerea era nemărginit\, de altă structură decât tăcerea vătuită de pâclă a dimineții; din când în când o știrbea câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de a răspunde la prima întrebare. Trebuia să descopăr, în măsura în care mi-era cu putință, cum era în realitate acest mariaj și ce însemnau cei doi unul pentru celălalt. Luna, strălucind din mare, făcea ca umbrele parilor de lemn să se aștearnă peste pajiștea înclinată de la Nibletts. Iarba lucea de parcă se lăsase bruma asupr\-i. Descoperisem încă de jos că „fereastra panoramică“ a camerei de zi, acoperită de o perdea, era puternic iluminată. Am pășit peste sârma lăsată în jos și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
slab dar înfricoșător, și un spin ascuțit mi-a străpuns gamba. M-am instalat teribil de incomod, înghețat de spaimă, cu spatele rezemat de zid, cu ochii holbați și gura căscată, zărind brusc marea vastă, argintată de lună, care se așternea sub mine, și așteptând cu groază să aud un: „Cine-i acolo?“. Dar glasurile continuau să discute, și acum le puteam desluși foarte dar. Cât e de ușor să spionezi niște oameni lipsiți de orice bănuială! Experiența care a urmat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fidel, Charles.“ „P.S. Treci oricum pe la mine, fără nici o condiție, dă-mi voie doar să te ajut și să te servesc, și atunci vei putea hotărî, în libertate și cu calm, unde și cum dorești să-ți continui viața.“ Am așternut această scrisoare în grabă, pătimaș, și fără să fac vreo corectură. Când am recitit-o, m-am simțit la început tentat să o modific, pentru că, pe alocuri, suna plină de autoimportanță: puțin pompoasă, poate că puțin histrionică? Pe urmă însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vedea câte o fereastră luminată, sătenii se duceau devreme la culcare. Pașii mei alergători reverberau ecourile grabei și ale spaimei. Am ajuns în dreptul bisericii, și am cotit, gâfâind, spre deal. Nu se zărea nici o lumină pe acolo [i drumul se așternea întunecat sub umbrele pădurii care-l domina. Mi-am încetinit pașii până la mersul normal, și mi-am dat seama că aproape îmi atinsesem obiectivul. Iată luminile bungalovului Nibletts, cu ușa larg deschisă și, stând în poartă cu privirile ațintite în josul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nu te duci să recuperezi scrisoarea? Nu. Oricum cred că-i prea târziu. — Și n-ai să fugi de la mine? — N-am să fug de la dumneavoastră. A ieșit pe ușa din spate. Afară, seara se încețoșase, iar umbrele stâncilor se așterneau lungi pe iarbă. Nu m-am uitat la ceas. M-am așezat lângă Hartley. Își luase mâinile de pe față și acum zăcea inertă, uitându-se la masă. Acolo unde o apucasem de rochie, se ivea o ruptură triunghiulară. Și prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care luase forma unei delirante dorințe de inconștiență. — Vreau să dorm, trebuie să dorm, singurul lucru care contează e somnul, somnul, o să dorm. Avusesem bunul-simț de a anticipa asemenea situație și îi pregătisem un culcuș în mijlocul camerei interioare de la etaj, așternând pe jos salteaua divanului. Îi adusesem de asemenea o lumânare, chibrituri, ba chiar și o oală de noapte. I-am oferit o pijama de-a mea, dar s-a întins imediat, îmbrăcată în rochie, și și-a tras pătura peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]