6,476 matches
-
de Orléans cădea, înjunghiat de pumnale perfide, ostașul cel bătrân își înșfăca sulița lungă și își umfla pieptul... „Cum se face oare, m-am întrebat eu cu spaimă, că toate aceste patimi, dureri, iubiri lasă atât de puține urme? Ce absurde sunt legile acestei lumi, în care viața unor femei atât de frumoase, de ispititoare, depinde de fâlfâirea unei pagini: într-adevăr, dacă foaia aceea nu s-ar fi întors, eu nu le-aș fi salvat de la uitarea care ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
au murit pentru ca voi să puteți trăi!”, da, refrenul acela patriotic a dobândit brusc pentru mine un sens nou și dureros. Și foarte personal! Rusia, asemenea unui urs după o iarnă îndelungată, se trezea în mine. O Rusie nemiloasă, frumoasă, absurdă, unică. O Rusie opusă lumii prin destinul ei tenebros. Da, dacă la moartea părinților mei mi s-a întâmplat să plâng e pentru că m-am simțit rus. Si pentru că grefa franceză din inima mea a început, din când în când
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
misterul lui Beria, de haremul lui de femei violate, omorâte. Acum, de violul franțuzoaicei aceleia în care nu voi putea, parcă, niciodată să o recunosc pe Charlotte. Erau prea multe deodată. Excesul acela mă năucea. Coincidența gratuită, de o evidență absurdă, îmi încâlcea gândurile. Îmi spuneam că, într-un roman, după povestea atroce a femeilor răpite în inima Moscovei, cititorul ar fi fost lăsat să-și revină de-a lungul mai multor pagini. Ar fi putut să se pregătească pentru apariția
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ar fi interceptat gândurile mele febrile! Mi-a întins mâna, m-am cocoțat lângă el. Copacul acela era un adevărat post de observație. Văzută de sus, unduirea sutelor de trupuri înlănțuite avea cu totul altă înfățișare. Părea în același timp absurdă (toate ființele acelea care băteau pasul pe loc!) și dotată cu o oarecare logică. Trupurile circulau, se uneau în timpul unui dans, se despărțeau, uneori rămâneau lipite unul de celălalt de-a lungul mai multor cântece. De pe copacul nostru, dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe scrisoare. În cele din urmă, am început să merg drept înainte, uitând unde trebuia să mă duc. Nu mă gândeam la Charlotte. Ceea ce-mi făcea rău în primele clipe era amintirea vizitei mele la doctor: da, aplecarea aceea absurdă până la pământ și zelul meu îmi păreau, acum, de două ori inutile și umilitoare. Numai când m-am întors acasă am devenit într-adevăr conștient de ceea ce mi se întâmpla. Mi-am agățat haina în cuier. Dincolo de ușa din fund
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ci În raport cu ceva care, pentru un motiv sau altul, Îl exclude și Îl neagă. Realitatea sa este inseparabilă de această mișcare care Îl respinge, Îl aruncă În afară, oricare ar fi domeniul său, pentru a-l plasa În zona iluziilor, absurdului, minciunii (J.-P. Vernant, 1974b, p. 355). Astfel, mitul a acumulat trăsături semantice valorizate negativ și a ajuns să desemneze un mod de a concepe universul opus reflecției raționale, străin de jocul argumentelor și de proba faptelor, atașat reprezentărilor tradiționale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nu pe suporturi scrise; c) discursuri care au ca scop persuasiunea, prin emoționare, și nu prin jocul dialectic al argumentelor; d) discursuri al căror conținuturi trimit la realități greu de verificat empiric și greu de acceptat rațional - lumi fictive, șocante, absurde; e) discursuri al căror sens adevărat nu este evident și care cer, pentru a fi acceptate, o tehnică de interpretare specială - deoarece adevărul lor nu se află În text, asemenea adevărului demonstrației, evident prin jocul argumentelor, este necesară o hermeneutică
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cer, pentru a fi acceptate, o tehnică de interpretare specială - deoarece adevărul lor nu se află În text, asemenea adevărului demonstrației, evident prin jocul argumentelor, este necesară o hermeneutică, o artă a traducerii, capabilă să dezvăluie rațiunea ascunsă de povestirea absurdă (Fr. Châtelet, 1962, p. 41; M. Detienne, 1999, p. 163; P. Frutiger, 1930, pp. 33-37; Ch. Kerényi, 1957, p. 20; B. Lincoln, 1999, pp. 33-42; J.-P. Vernant, 1974a, pp. 213-214). Respins de către logos, mitul nu mai este considerat capabil
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
caragialiană / 163 4.4.1 Oralismul / 178 4.4.2. Concizia / 180 4.4.3. Transparența textuală / 182 4.4.5. "Temă și variațiuni / 184 4.4.6. Lista / 187 Capitolul V. ABSURDUL / 189 5.1. Scurtă incursiune pe tărâmul absurdului / 189 5.2. Comic prin absurd și absurd prin comic / 193 5.3. Absurdul și comicul absurdului la Caragiale / 195 5.4. Ipostaze absurde ale personajului caragialian / 198 5.5. Dezarticularea limbajului / 201 5.6. De la absurd, la comic / 207
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
182 4.4.5. "Temă și variațiuni / 184 4.4.6. Lista / 187 Capitolul V. ABSURDUL / 189 5.1. Scurtă incursiune pe tărâmul absurdului / 189 5.2. Comic prin absurd și absurd prin comic / 193 5.3. Absurdul și comicul absurdului la Caragiale / 195 5.4. Ipostaze absurde ale personajului caragialian / 198 5.5. Dezarticularea limbajului / 201 5.6. De la absurd, la comic / 207 5.7. În lipsa comicului / 213 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană / 215 Capitolul VI. CARAGIALE PRECURSOR
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
184 4.4.6. Lista / 187 Capitolul V. ABSURDUL / 189 5.1. Scurtă incursiune pe tărâmul absurdului / 189 5.2. Comic prin absurd și absurd prin comic / 193 5.3. Absurdul și comicul absurdului la Caragiale / 195 5.4. Ipostaze absurde ale personajului caragialian / 198 5.5. Dezarticularea limbajului / 201 5.6. De la absurd, la comic / 207 5.7. În lipsa comicului / 213 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană / 215 Capitolul VI. CARAGIALE PRECURSOR AL PRECURSORILOR / 233 6.1. Urmuz și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în opera scriitorului. Caragiale explorează valențele tuturor modurilor operaționale, evidențiază situații comice, tipologii rizibile, stereotipii de limbaj, discrepanțe lingvistice. Folosește aforismul ca formă de spirit, "moftul", ca emblemă a suficienței, figurile retorice pentru a intensifica tensiunea comică. Formele comice ale absurdului sunt reliefate printr-o expresivă antimetateză. Perceput ca "nonsens", absurdul declanșează comicul. Receptat ca "ilogic" și "irațional", comicul generează absurdul. Caragiale și Eugen Ionescu au explorat deopotrivă sugestiile comice ale metabolei, prin care absurdul și comicul se pun deopotrivă în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Târgoviște" și generația optzecistă. Familiarizarea cu opera, studiul conexiunilor dintre literatura caragialiană și creațiile postcaragialiene i-au oferit Loredanei Ilie o altă perspectivă asupra receptării critice. Și nu ezită să-și exprime independența profesională. Evident, Caragiale rămâne un precursor al absurdului în literatura autohtonă, dar este eronată absolutizarea notiunii. Caragiale afirma I. Constantinescu ar fi văzut " absurdul lumii sale și chiar a profetizat câteva din elementele devenirii sale viitoare": alienarea, antieroul, antidialogul ș.a. Mai mult, și-ar fi caracterizat viziunea prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sale viitoare": alienarea, antieroul, antidialogul ș.a. Mai mult, și-ar fi caracterizat viziunea prin adjectivele : "monstruos", "absurd", "apocaliptic". Extragerea unor atribute "folosite contextual" de Caragiale și investirea lor cu rolul "de pecete definitivă" comentează autoarea rămâne o procedură identic de "absurdă'. Ezitarea Loredanei Ilie de a-l include pe Caragiale în aceeași serie cu Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov este justificată prin distanța temporală, viziunea estetică diferită și deosebirea referențialității. Între Caragiale și Eugen Ionescu, de pildă, există o deosebire
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
distanța temporală, viziunea estetică diferită și deosebirea referențialității. Între Caragiale și Eugen Ionescu, de pildă, există o deosebire atitudinală. Ionescu a creat deliberat "un absurd rizibil și înfricoșător totodată". El dilată "limitele posibilului" la maximum, pentru a crea "un univers absurd, terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurd, terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda insignifianță. Un absurd care constata André Lalande, în Vocabulaire technique et critique de la philosophie "designe tout ce qui est contraire au sens commun ou même à nos habitudes d'esprit". Caragiale a creat "individul" dominat de un "pustiu tragic lăuntric
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a prozei și a dramaturgiei, particularitățile intrigii, distorsiunea limbajului, conflictul dintre individ și sistem, râsul "crispat, înghețat", asemănător cu râsul din farsa tragică, modernă pledează pentru situarea dramaturgiei lui Caragiale "la o distanță aproximativ egală" între piesele clasice și dramaturgia absurdului. Aceeași mutație s-a produs la nivelul tipologiei. Specificitatea personajului clasic consta în consecvența devenirii temporale. Caragiale și Eugen Ionescu aduc pe scenă personaje caracterizate prin discontinuitate, dezarticulare, amețeală, nebunie, pierderea identității. Similitudinile sunt extinse la procesul de comunicare, în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
devenirii temporale. Caragiale și Eugen Ionescu aduc pe scenă personaje caracterizate prin discontinuitate, dezarticulare, amețeală, nebunie, pierderea identității. Similitudinile sunt extinse la procesul de comunicare, în ansamblu. Caragiale a sesizat "uzura expresiilor verbale, convenționalitatea limbajului, capcanele automatismelor" verbalizate. Nonsensurile, gluma absurdă, agramatismul construcțiilor sintactice sunt indicatori cu valoare caracterizantă. Fracturarea sintaxei, digresiunile haotice, noncomunicarea nu caracterizează numai vidul sufletesc al personajelor, inaptitudinea lor de a judeca și raționa. Micșorează distanța temporală și augmentează semnificațiile valorice existente în creațiile amândurora. Loredana Ilie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
postmodernismului românesc, Costache Olăreanu, Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu au ei înșiși un precursor în Caragiale. Prin omologii interferente și reproductive, toți trei au asimilat tipologia și intuițiile textualiste ale maestrului: "mozaicarea discursului, fărâmițarea ficțiunii, indeterminarea, ambiguizarea". Privirea globală asupra absurdului comic caragialian îi permite Loredanei Ilie să imprime o imagine valorizatoare dramei Năpasta, descalificată valoric de Paul Zarifopol, în eseul Publicul și arta lui Caragiale. Defectele amendate de critic sunt întoarse în trăsături particulare ale farsei tragice moderne. Sugestivă, demonstrația
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu absurdul comic caragialian, este și interpretarea "paginilor bizare", semnate de Urmuz. Comentariul Loredanei Ilie se deosebește de analiza aplicată acelorași pagini de Nicolae Balotă, în eseul monografic Urmuz, 1970. Cu un zâmbet, autoarea demonstrează cum, "din formele benigne" ale absurdului caragialian au răsărit, "asemenea unor "flori ale răului"" plăsmuirile urmuziene. Proza și dramaturgia lui Caragiale au avut rolul unor "dependențe catalizatoare" cum le numea Paul Cornea -, au acționat ca un ferment și au conturat "transmutația creatoare" în "paginile bizare", dând
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exercitată de opera lui Caragiale, direct sau prin reminiscențe afective. Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
expresive caracterizări metaforice. În Conul Leonida față cu reacțiunea, cuvântul anunță "apropiata lui metamorfozare în element decorativ, cu efect de somnifer". Personajele urmuziene "mimează viața prin mișcările repetitive ale ciclului mecanic prestabilit", "Verigi în lanțul genealogic al literaturii române a absurdului, Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu se definesc unii pe ceilalți ca într-o ecuație reversibilă, presupusă de "jocul cu mărgelele de sticlă" al intertextualității" etc. În structura de profunzime, studiul Un veac de caragialism argumentează perenitatea creației lui Caragiale și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de dificultate sau a evidenței presupusă de răspunsuri este pusă în lumină de fascicolul interogațiilor pe care, la rândul lor, acestea le suscită. Astfel, pare de la sine înțeles că obiectul studiului trebuie să fie reprezentările literare ale comicului și ale absurdului. Însă, ce este comicul și ce este absurdul vor fi automat întrebările care vor trebui lămurite inițial și pentru care, de neocolit va fi avântarea în zona hățișurilor conceptuale și tipologice pentru acea orientare și ghidare care conferă siguranță în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
investigație în "proza și dramaturgia română postcaragialiană" necesită clarificări ale termenului care o delimitează. Definirea acestuia, adevărată piatră de încercare, va trebui să lumineze atât acel teritoriu temporal și valoric din câmpul literaturii noastre, cât și cristalizările comicului și ale absurdului identificate aici. Astfel încât, următoarea verigă din lanțul interogațiilor vizează, în mod firesc, esența noțiunii de caragialism, noțiune axială, întrucât relaționează cei doi poli ai analizei (comicul și absurdul, pe de o parte și literatura românească, pe de alta), în încercarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în încercarea de configurare a moștenirii literare caragialiene. Clarificarea obiectivului impune apoi și răspunsul la cea de-a treia întrebare, răspuns care se constituie în formularea metodei propuse: depistarea mărcilor caragialiene indisolubil legate de reprezentările specifice comicului și uneori ale absurdului, pe tărâmul epic și dramatic delimitat temporal și valoric de momentul Caragiale, presupune, în mod concret, un exercițiu tematologic și intertextual sinaptic, de reconstituire a fluorescenței literare caragialiene. Așadar, scopul acestei lucrări nu este simpla prezentare diacronică a ipostazelor literare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]