KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...244 245 246 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

cap, bîiguind: ― E nebun!... A înnebunit! Ce să fac eu cu nebunul?... Doamne, Doamne, ce să fac? Apostol se apropie și zise mișcat: ― Poate că nici nu merit zbuciumarea d-tale, domnule căpitan... Sunt ingrat că nu te ascult, dar acuma... zi-mi adio și îmbrățișează-mă! Căpitanul se uită un răstimp la el, potolit brusc și cu fața grăsună asudată de durere. Apoi îl sărută pe obraji, plângând cu hohot și mormăind înfricoșat, iarăși cu însuflețire: ― Adio, dragă prietene... Adio

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de toate umbrele... Dar muscalii nu sunt proști să ne atace azi, hodoronc-tronc, când de-abia mâine-poimâine vine schimbarea! Bologa îi strânse mâna cu mulțumire și-i ură somn bun. Niciodată nu i-a fost atât de drag sublocotenentul ca acuma. Parcă a vorbit din sufletul lui: doar nu-s proști muscalii... Se obișnui cu întunericul și se uită cu multă grijă spre liniile de dincolo. Nu vedea și nu se simțea vreo mișcare. Peste câteva minute însă un foc de

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
o toropeală prelungă, l-au chinuit și i-au sfâșiat sufletul. Își zicea că toate sforțările lui de a ocoli soarta s-au zdrobit și că de azi încolo numai moartea l-ar mai putea mântui... Moartea însă îl îngrozea acuma mai mult chiar decât perspectiva de a trebui să meargă pe frontul românesc. Degeaba încerca să-și biciuiască ambiția, învinovățindu-se de lașitate; dragostea de viață, din ce în ce mai impetuoasă, îi tăia orice avânt, murmurîndu-i neîncetat în inimă: "Întîi eu, și pe

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
tăcerea îl apăsa și-l amăra. De aceea a fost fericit când doctorii i-au dat voie să iasă din odaie, s-a împrietenit cu alți camarazi de prin celelalte saloane și mai mult stătea cu dânșii decât cu Bologa. Acuma, în așteptarea vizitei medicale de după-amiază, huzarul se perpelea ca peștele pe uscat, mai ales după ce toate sforțările lui de-a scoate o vorbă din Bologa au rămas fără ecou. ― Ce ai, Bologa? izbucni în sfârșit Varga, jignit. M-ai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-se de amenințări închipuite la fiecare cotitură. Într-un vagon rezervat pentru ofițeri, Apostol Bologa stătea pe coridor, la o fereastră lăsată în jos, sorbind nesăturat priveliștea munților, care-i aminteau valea Someșului și-l făceau să uite unde merge acuma. Din clipa când a pornit la gară, i s-a trezit în suflet o îndîrjire neastâmpărată, care-i feconda iubirea și i-o păstra mândră și curată. Deodată ușa compartimentului de la spatele lui se deschise și se închise cu zgomot

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și curată. Deodată ușa compartimentului de la spatele lui se deschise și se închise cu zgomot și în ureche îi răsună glasul lui Varga, foarte încîntat: ― Știi, Bologa, cine se află în trenul nostru?... N-ai să ghicești!... Generalul Karg!... Uite acuma ne spuse Gross... Apostol se întoarse. Prin geamurile ușii se vedeau în compartiment, în fumul de țigări, câțiva ofițeri. Gross rânjea batjocoritor, explicând ceva cu gesturi violente. ― Zice c-a vorbit despre noi cu generalul, urmă Varga. Ba zice, pe

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
scurt, apoi zise repede, cu glas mai cald, apucîndu-l de mânecă și împlîntîndu-i în ochi privirea hotărîtă: ― Ascultă, Varga... Tu ai fost odinioară om și te lăudai că, sub mundirul militar, vei purta veșnic o inimă! De aceea îți zic acuma: dă la o parte rațiunea cazonă și spune ce-ai face tu dacă, de pildă, fiind în armata rusească, te-ar trimite să te bați cu ungurii, care au pornit să te dezrobească? ― Stai, stai... nu-i așa, prietene! bâlbâi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
izbucni locotenentul, grav și amenințător. Eu te-aș aresta, ba te-aș împușca dacă ai încerca să te împotrivești, cu toate că mi-ai fost prieten! ― Fii liniștit! zise Bologa iarăși ironic. Am să mă feresc de sectorul tău ca de foc... Acuma ești mulțumit? ― Tu poate glumești, Bologa, dar eu... ― Nu glumesc deloc! declară Apostol, devenind dintr-o dată sfidător. Locotenentul Varga era jignit personal de toate câte auzise. Seninătatea și hotărârea cu care Bologa, un ofițer, îi declara că va dezerta îl

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
un răspuns scurt: nu. De aceea nu-și putu stăpâni o secundă de ezitare, care se stinse singură. Apoi vorbi cu o cutezanță înfrumusețată de claritatea glasului: ― Niciodată n-am fost laș, excelență, și deci am să vă mărturisesc și acuma că în sufletul meu s-a prăbușit o lume! Degetele grase și încărcate de inele se agățară nervos de mustața burzuluită, iar sprâncenele late se înfoiră când generalul, uluit, întrebă: ― Adică cum?... Ce lume s-a prăbușit? Bologa surâse atât

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
stăpânit râsul, își reluă masca obișnuită și serioasă, povestind colonelului cum i-a cerut Bologa să nu vie pe frontul românesc și cum el totuși l-a iertat, având de-a face cu un ofițer foarte capabil și conștiincios, deși acuma vede că e și încăpățînat. Colonelul ascultă cu respect până ce sfârși și apoi, cu același respect, zise: ― Eu, excelență, nu admit, firește, pentru că nu-mi permite legea, dar mă pun în situația locotenentului și-i înțeleg amărăciunea... E regretabil că

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
o mână grasă și moale, se închină și ieși cu figura luminată... Trecu grabnic în vagonul soldaților, se înghesui printre țăranii de pe coridor. Preotul era tot unde-i lăsase. II văzu de departe și fruntea i se îmbroboni de sudori. Acuma îl recunoscu și se tulbură de bucurie. ― Așa-i că nu mă mai cunoști, părinte? îi strigă, însuflețit, întinzîndu-i mâinile. Preotul îngălbeni, parcă I-ar fi surprins într-o faptă rea. Când Bologa își spuse numele, în ochii lui izvorî

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
huruie creierii. Am să mă orientez mai târziu... ― Desigur, nici vorbă, răspunse repede locotenentul. De altminteri și schița e învechită și va trebui s-o completezi... Iacă, de pildă, colea, tocmai la margine, la sud, sectorul acesta... uite, e ocupat acuma de huzarii descălecați, deoarece umblă zvonul că românii se pregătesc să ne atace... În sfârșit, ai să te orientezi și o să te familiarizezi cu situația... Firește, schița e numai pentru orientare, căci pe tine aici nu te interesează decât artileria

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
e foame, căci în tren mai mult am răbdat decât am mîncat! În tindă, prin ușa rămasă întredeschisă, auzi glasul unuia: ― Mi se pare că și locotenentul e valah... Vorbele acestea aproape disprețuitoare, care altă dată l-ar fi jignit, acuma îl liniștiră ca niște laude, încît trecu dincolo înseninat... Odaia lui era curată, cu pat bun, cu ghivece de mușcată în ferestre, cu blide înflorite pe pereți. La mijloc masa așternută îl aștepta, iar în soba de cărămidă duduia un

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
duduia un foc zdravăn. Apostol își roti privirea, mulțumit, și se opri brusc văzând lângă sobă o fetișcană de vreo optsprezece ani, cu năframă roșie-aprinsă în cap, cu niște ochi mari negri, care parcă râdeau, cu buzele umede și pline. Acuma își aduse aminte că a mai văzut-o și adineaori, când a intrat în ogradă, și n-a luat-o în seamă, deși fata îl cântărise din ochi cu o îndrăzneală neobișnuită. ― Dar asta? întrebă Apostol pe ordonanță, arătând cu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și s-a prăpădit nici nu se știe pe unde, prin cele țări muscălești, înainte de a se împlini un an. Cât l-a plâns și el, și fata, o, Doamne! Dar parcă lacrimile și bocetele au înviat vreodată pe morți? Acuma Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte!... Altfel, pe-aici a fost liniște până când au sărit și românii în bătălie. De atunci însă vai și amar! Mulți au fugit de frică mai spre inima țării, care cum a putut

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Pe urmă, când am aflat că ești pe cale de vindecare, tot Meyer a zis că trebuie să-ți fie nespus de dragă viața... Căpitanul tutuia parcă n-ar mai fi vorbit de un secol și ar ține să-și verse acuma tot sufletul. Apostol Bologa primi bucuros invitația la masă; era obosit de drum și nesomn, și-apoi acasă, obsedat de privirile stranii ale unguroaicei, mâncase ca și cu gura altuia. Avu numai o clipă de ezitare, gîndindu-se cî va trebui

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
măduva oaselor că credința mea e desăvârșită și totuși mă îngrozeam doar la gândul morții. Suferințele miau înfrînt mândria, încît azi știu bine că numai credința căreia îi jertfești fără șovăire însăși viața ta, numai aceea te poate mîntui!... Și acuma dragostea de viață e mai puternică în inima mea decât credința, îmi dau seama... Am ajuns să-mi fie frică de mine însumi! Credințele și hotărârile se macină dacă le cântărești mult, și eu nu pot să nu le cîntăresc

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
telefoane. Azi e confirmată oficial. În Rusia a izbucnit revoluția... Vasăzică, speranțele noastre, uite-așa, în vînt!... Plecăm grumazul și continuăm, Bologa! Apostol își aduse aminte că și groparul i-a vorbit de revoluția rusească, dar nici atunci și nici acuma, nici barem n-a tresărit. Răspunse mai nervos: ― Ce mă interesează pe mine ce se petrece acolo?... Nu vreau să știu și nici n-am încercat niciodată. Tocmai necunoscutul mă ispitește, necunoscutul în care locuiesc toate posibilitățile... Ș-apoi eu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
luptele conteniseră, așa că nici o primejdie nu-l mai amenințase. Se mai gândea, chiar deseori, la înflăcărările sale naționale și se stima în sinea lui din pricina lor, dar avea grijă să le ascundă și să le păstreze pentru alte vremuri... Și acuma, cu Bologa, după întîile izbucniri de bucurie, mai ales însă de când a înțeles că n-a renunțat la gândurile de dezertare, socotea că ar fi cuminte să nu se amestece prea mult în niște planuri primejdioase. De aceea profită de

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
românește, îmbrățișîndu-i și spunîndu-le că-i iubește și la noapte va fi negreșit acolo de unde au venit ei... Apoi, cutremurîndu-se ca de frig, se apropie de sublocotenentul captiv și zise românește, cu un început de zâmbet în colțurile buzelor supte: ― Acuma ai căzut prins, trebuie să... Prizonierul nu se miră deloc auzind graiul românesc; întoarse niște ochi furioși spre Bologa și îi curmă vorba cu ură: ― Aici vă purtați cu prizonierii ca niște sălbatici. O brută de ofițer m-a lovit

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Klapka rămase pe loc, puțin încurcat, simțind că Bologa vrea să-i vorbească. ― Știi ce mi-a spus prizonierul? zise deodată Apostol, cu fața crispată într-un rânjet. M-a insultat și m-a disprețuit, căpitane, auzi? M-a scuipat!... Acuma vezi bine că trebuie să plec numaidecât... că nu mai am nici un minut... că deseară... O, cât îl iubeam și el cum m-a umilit! Klapka se uită la dânsul, înțelese că dorește un răspuns sau barem un cuvânt, dar

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
măcar să-l întrerupă. Vorbea pentru a-și alina sufletul prea încărcat, întocmai cum plângi ca să-ți mulcomești o durere prea mare. Numai după ce se răcori, se adresă direct preotului, dar cu vocea schimbată și cu o lucire nouă în ochi: ― Acuma s-a umplut paharul, părinte! Acuma nu mai pot! O ură istovitoare îmi roade inima. Urăsc tot ce-i aici, pe toți oamenii, prieteni, camarazi, superiori, inferiori, tot, tot, Constantine! Aerul de-aici mi-e nesuferit și mă înăbușe... Dacă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-și alina sufletul prea încărcat, întocmai cum plângi ca să-ți mulcomești o durere prea mare. Numai după ce se răcori, se adresă direct preotului, dar cu vocea schimbată și cu o lucire nouă în ochi: ― Acuma s-a umplut paharul, părinte! Acuma nu mai pot! O ură istovitoare îmi roade inima. Urăsc tot ce-i aici, pe toți oamenii, prieteni, camarazi, superiori, inferiori, tot, tot, Constantine! Aerul de-aici mi-e nesuferit și mă înăbușe... Dacă voi mai sta în lumea aceasta

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lăcrimat, ridicând brațul drept într-o protestare fricoasă: ― De ce vrei să mă nenorocești, Apostole?... Eu... abia azi-dimineață am sosit acasă din internare... știi bine, doar ți-am spus în tren... Am fost nevinovat, și totuși am ispășit... Cum să ascult acuma planurile tale, și încă să mă fac părtașul tău? Am și familie, și necazuri grele... și tocmai eu să... ― Dar ești român, părinte, fratele meu! zise Bologa înmărmurit. ― Sunt numai om astăzi, Apostole, răspunse preotul Constantin mai liniștit. Un biet

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu încetul întreaga lui ființă s-ar fi topit într-o imensă revelație. În sfârșit, brusc, fără nici o trecere, apăru iarăși gândul roșu că un noaptea aceasta trebuie să plece, și iarăși zigzăguind în vălmășagul altor mii de crâmpeie nelămurite. Acuma însă toate parcă erau strânse în cleștele fierbinte al unei păreri de rău usturătoare. Simțea că încă n-a adormit. I se părea că vremea s-a oprit în loc ca un ceasornic stricat și de aceea nu poate dormi și

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]