6,278 matches
-
Retorica poemului epic (Dumbrava roșie). Aripa pătată de noroi a Îngerului. X. Spitalul amorului. 1. Apariția conștiinței erotice și nașterea conștiinței lirice. Scriitura erotică și funcțiile ei. Dragostea ca excitant al expresiei. 2. Conachi și preocuparea de a cuprinde noima amorului. Cele două firi ale amorului. Tema fatalității erosului. „Urgiile” și „bețiile” iubirii după Anton Pann și alții. 3. Amorul și prieteșugul. Simpatia, mila și credința. „Muncile” lui Don Conachi. Un Don Juan care se ia drept un Tristan. Umilința, arma
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Aripa pătată de noroi a Îngerului. X. Spitalul amorului. 1. Apariția conștiinței erotice și nașterea conștiinței lirice. Scriitura erotică și funcțiile ei. Dragostea ca excitant al expresiei. 2. Conachi și preocuparea de a cuprinde noima amorului. Cele două firi ale amorului. Tema fatalității erosului. „Urgiile” și „bețiile” iubirii după Anton Pann și alții. 3. Amorul și prieteșugul. Simpatia, mila și credința. „Muncile” lui Don Conachi. Un Don Juan care se ia drept un Tristan. Umilința, arma seducătorului moldo-valah. Impaciența năvălitorului erotic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nașterea conștiinței lirice. Scriitura erotică și funcțiile ei. Dragostea ca excitant al expresiei. 2. Conachi și preocuparea de a cuprinde noima amorului. Cele două firi ale amorului. Tema fatalității erosului. „Urgiile” și „bețiile” iubirii după Anton Pann și alții. 3. Amorul și prieteșugul. Simpatia, mila și credința. „Muncile” lui Don Conachi. Un Don Juan care se ia drept un Tristan. Umilința, arma seducătorului moldo-valah. Impaciența năvălitorului erotic. Cele patru culori ale dragostei. 4. Imaginea obiectului erotic la primii noștri poeți. Nurul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ale dragostei. 4. Imaginea obiectului erotic la primii noștri poeți. Nurul și duhul „ibovnicii slăvite”. Moartea, un șantaj sentimental. 5. Lirismul corporal. Tirania ochilor În poezie. Răbdarea inimii. Dublul record al lui Conachi. Atributele feminității după Anton Pann. 6. Chinurile amorului. „Un potop de tînguire”. Figura catastrofei. 7. Vasalitatea sentimentală. 8. Dreptul de a boci. Petrecerea În suferință. Privirea, substanța, cea mai inflamabilă. Plîns, oftat, suspin, leșin, afazie. 9. Năcazurile pasiunii erotice. MÎhnăciunea mare, jalea și dorul. 10. Milostivirea. Strategia seducției
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suferință. Privirea, substanța, cea mai inflamabilă. Plîns, oftat, suspin, leșin, afazie. 9. Năcazurile pasiunii erotice. MÎhnăciunea mare, jalea și dorul. 10. Milostivirea. Strategia seducției. 11. Semiologia erosului: armele de represiune. 12. Mecanismele imposturii erotice: durerea Întoarsă spre plăcere. 13. CÎnt amorul și armele lui... Atoposul discursului Îndrăgostit. 14. Arta fugii. Exilul amoros. Peisajul erotic. Spațiile securizante: iatacul și locul tainic. „Copaciul cel mare”. 15. Un obiect metonimic: umbreluța. 16. Un univers erotizat. Soarele și alte stele... Demersul conachian: ceremonia apropierii. 17
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
erosului. Cum se poate vindeca „nădădaica” la femei. Femeia modistă după C. Stamati și Asachi. Fatalitatea sexului: „A cui e vina?” de C.A. Rosetti. 22. Misoginismul lui Pann. Un cod al manierelor elegante la 1830. CÎntecele de lume, Spitalul Amorului. Smintirea, prăpădirea sufletului și trupului. Trecerea de la iatac la circiumă. 23. Pann și obsesia muierii rele. Elogiul vinului și contestația femeii (Îndreptătorul bețivilor). Calea de mijloc În educația erotică (Erotocritul). Seducerea prin verde și seducerea prin cîntec. Un salut d
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din jocul alintat cu florile, spuma albă a trupului fraged nu se ceruse decât frământată, murdărită, pângărită de duritatea brațelor păroase ale necunoscutului brun...". Contactul cu realitatea trivială a sexualității îl obligă de acum înainte să se îndoiască de puritatea amorului și a femeii ("icoană ideală"), ceea ce nu-l împiedică să fie în continuare robul iubirii "pentru o ființă ireală". Astfel că, deși femeia "pornise mai de mult să-i umble prin imaginație", la început "nu sub forma dragostei", ci a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cât și, deopotrivă, ca înjositoare dar imperativă dorință de împreunare (acestea sunt, de altfel, coordonatele invariabile ale psihologiei eroului lovinescian). Timidul Bizu preferă să iubească "de la distanță" doar anumite femei (imaginea lor "ideală", mai exact), nu înainte de a cunoaște "taina" amorului carnal prin bunăvoința unei servitoare vulgare, ce acceptă "târgul" fără prea multe fasoane. Experiența sordidă ("Da' iute ai mai fost, cuconașule!", atât găsește de cuviință să spună femeia, înainte de a-și primi cuvenita răsplată) îl vindecă de iluzii, adâncind în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în conștiința sa prăpastia dintre aspirațiile nobile ale sufletului și mizeria trupului torturat de atracția sexuală. Așadar, fiind de natură inconștientă, obsesia erotică devine izvorul unei imaginații mai curând "muzicale", ce îndreaptă "ochiul" tânărului dezgustat de "realitatea" (perceptibilă vizual) a amorului în altă parte, "dincolo" de orizontul lumii sensibile. Lăsându-se fascinat doar de "sufletul", de "iradierea" feminității (care se exprimă prin "zâmbet", "atitudini", "privire"), Bizu ignoră deliberat "detaliile amănuntului plastic" și își alege "din instinct" obiectul pasiunii sale "cât mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de reflecție; printr-însele întreprinde, așadar, cunoașterea vieții. De îndată ce a ajuns la maturitate, suma experiențelor elaborându-se într-o concepție pur teoretică a lumii, el n-o mai trăiește ci o comentează". Și așa, de unde inițial se arătase lovit în amorul propriu de insuccesul cărții (semn că și personajul e sensibil la reacția publicului), eroul lovinescian sfârșește prin a lua partea autorului său, făcând de râs pe criticii de profesie. Împăcat temporar cu această revanșă imaginară 42, autorul încearcă să asculte
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lipsit de ambiție cum îl știm, Bizu caută mai întâi adăpost la fosta lui gazdă din studenție, Rosine Strahl (Rosina), femeie voluntară și plină de viață, robustă, de o senzualitate francă, șireată și cu simț practic, care-l învață lecția amorului sănătos, fără obligații morale, îndemnându-l totodată să-și facă un rost pe măsura diplomelor obținute în străinătate ("devenirea socială era o necesitate la fel de imperioasă ca și sexul"). Instinctiv, Rosina manifestă și o atitudine matern-protectoare față de Bizu, atât din interes
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
era o necesitate la fel de imperioasă ca și sexul"). Instinctiv, Rosina manifestă și o atitudine matern-protectoare față de Bizu, atât din interes, cât și din dorința sinceră de a-i fi pe plac și, poate, de a fi chiar iubită. Înțelegând însă amorul numai pe latură senzuală, ca necesitate imperioasă de a satisface animalul din om și nimic mai mult, femeia cu "pielea satinată" și "formele pline, rotunde" n-avea cum să atingă și sufletul complicat al bărbatului. Rosina "nu era frumoasă" și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și mult prea concret nu-l mai ispitește, și începe să viseze la femeia misterioasă, la frumoasa fără corp, cu profil de icoană. Indiferența Dianei îi rănește însă orgoliul de potențial seducător, făcându-l să clameze o vreme, compensativ, superioritatea amorului virtual, necesitatea frustrării creatoare ("femeia nu există în realitate, ci e proiecția fiecăruia din noi" de aceea, "cu cât sunt mai lipsite și mai biciuite, cu atât simțurile o creează mai frumoasă"). Încercările de apropiere eșuează mereu, și Bizu începe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
arheologie, cultivarea eseului erudit, ironia etc.) și de care-l apropia probabil și "accidentul" tardiv, mai precis iubirea melancolică a bărbatului trecut de amiaza vieții pentru o femeie cu mult mai tânără. Gabriela Omăt, editoarea "agendelor", a identificat "obiectul" acestui amor târziu în persoana Ioanei Postelnicu ("Popea", în caietele criticului), ce i-ar fi slujit prozatorului drept model pentru mai multe personaje feminine din romanele sale. Acribioasa cercetătoare identifică elemente din profilul psihosomatic al "muzei" lovinesciene atât în Silvia, cât și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la Constanța, iar fata, "roșie de plăcere", "îi mângâie frenetic mâna", privindu-l cu "seninătatea pură" (cum altfel?) a ochilor ei "de copil". Însă o dată ce ajunge la destinație, bărbatul pare a-și căuta dinadins "motive de neliniște", în amintirea defunctului amor pentru cealaltă femeie. Începe chiar să o bănuiască (din cauza ușurinței cu care îi cedase, cum și din pricina prezenței lui Margot, mijlocitoarea, în toate planurile lor), însă "îndoielile veneau numai în absență". Altminteri, "de cum o vedea, uita totul", acaparat de frumusețea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
crapi lacomi ce se aruncau la bucățelele de pâine zvârlite de pe pod". Eleșteul constituie, de fapt, o altă "oglindă" menită a reflecta, vom vedea, imaginea cuplului primordial, în care se regăsește mereu "Bârzulica", visând cu ochii deschiși la povestea de amor a Luțicăi cea "ră de muscă", proprietara de altădată a conacului și a parcului din jur67. Luțica întruchipează deci un tip feminin radical opus cloroticei Mili, tipul femeii nesățioase, născută cu o teribilă, pătimașă poftă de viață și de toate
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
asupriți cu neomenie de Lică (iată un alt motiv al bunătății lui Mili). Indiferentă în trecut la asemenea lucruri, Bârzulica "arăta acum o înțelegere clară a datoriilor față de pământ și de țărani". Asta în conversația cu Bizu, se înțelege. Pentru că amorul, iar nu ideile generoase (sugerează criticul liberal) generează și dragostea pentru locurile copilăriei, și dărnicia boieroaicei. Încurajată de scrisoarea lui Bizu ("Te-am simțit alături cu suflet de soră", îi mărturisea el, prudent), Mili se întoarce în București și-i
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
încărcați de stogul lânii mătăsoase". Speriată de forța animalică a pasiunii brute ("nici pentru Poslușnicu nu exista suflet, cum nu existase nici pentru Lică"), Mili (ca și Bizu, ca și Eminescu) începe iar să viseze, cu gândul la altfel de amoruri, mai blânde, mai puțin triviale, pe potriva temperamentului său, de femeie sensibilă. Se retrage din nou la conac, fără să se mai gândească la Bizu, cu sentimentul că și-a găsit, în sfârșit, rădăcinile. Realizează însă curând că nu asta își
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
migălos contextualizate de către realizatorii ediției. Astfel, Gabriela Omăt atrăgea atenția asupra cauzelor de ordin sufletesc care l-au îndemnat pe Lovinescu să-și părăsească "bârlogul" și să călătorească din nou, după aproape trei decenii, în Italia, pe urmele unor presupuse amoruri de tinerețe. Observația are oarecare îndreptățire, dacă ținem cont de natura sedentară a criticului, greu de urnit de la masa de lucru fără un motiv foarte întemeiat. (E de reținut că aproape trei decenii nu a călătorit nicăieri, verile petrecându-și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ultima parte a "trilogiei" închinate lui Eminescu), Lovinescu se întoarce iarăși la Bizu, personaj în care îi place să se regăsească, scriindu-(ș)i, de data aceasta până la capăt, povestea o poveste "burgheză", despre oameni obișnuiți, care nu caută în amor suferința, pasiunea bolnăvicioasă, ci fericirea domestică, liniștea și confortul sufletesc. Înțelegând că și el e un om obișnuit, cu suflet conjugal, burghez, fără apetit pentru aventură, și nu un "inhibit sexual" (precum creatorul de geniu), Lovinescu pare să fi încercat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
îmbrățișați) capătă, pentru biografia lui Lovinescu, o semnificație tulburătoare, de proiecție ideală, de iluzie paradisiacă menită a lumina pustiul unei vieți chinuite fiindcă Mili a rămas, până la urmă, doar un personaj de roman, o pură ficțiune, contrazisă brutal de "realitatea" amorului. Era firesc, așadar, ca însemnările despre boală și singurătate să fie mai abundente. Am ales doar câteva, cu atât mai cutremurătoare cu cât surprind, ca într-o stenogramă, cele mai dramatice momente din biografia sufletească a criticului: "12 april. 1935
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
acreditat mai cu seamă imaginea geniului solitar, care "trăia scriind" (la fel ca Lovinescu!) "acesta a fost felul prezenței sale în lume", zicea cu îndreptățire Petru Creția în "testamentul" lui de eminescolog 102. Și totuși, ce rol va fi avut amorul în creația eminesciană? De ce atribuia Lovinescu psihologiei erotice rolul esențial în geneza personalității și în procesul creației artistice? Întâi de toate se cuvine invocată, am tot spus, influența lui Freud, vizibilă și în alte interpretări (inclusiv, chiar dacă nu explicit, în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
inaccesibilă, angajată într-o altă relație, eventual matrimonială (Mite sau Veronica, de pildă), precum "doamnele" seniorilor adorate în taină de cavalerii rătăcitori. Și fiindcă tot veni vorba, se cuvine menționat faptul că "idealizarea" pe care o presupune orice formă de amor curtenesc are la bază, după cum arăta Norbert Elias în Procesul civilizării, un sentiment de frustrare generat de conștiința inferiorității sociale și economice a adoratorului (a bărbatului, așadar)120. Idealizarea femeii generează, apoi, pe lângă propensiunea (masochistă) către servitutea voluntară, și fenomenul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
înclinațiile "temperamentului moldovenesc". Or, personalitatea poetului oscilează mereu între impulsul afirmării nestingherite (încurajat de șturlubatica Veronică) și tentația contrară, a negației și a inhibiției sexuale (Mite nu rămâne decât o "muză" și nimic mai mult), între acceptarea și refuzul realității (amorului). Bineînțeles, Lovinescu va înclina balanța în favoarea "Nemțoicuței", privilegiind imitația mistificatoare, refugiul obstinat în imaginație, în vis. Criticul împrumuta astfel lui Eminescu chiar profilul său psihic, obligându-l la un comportament stereotip, în acord cu propriile teorii despre "personalitate" și "specificul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
refugiul obstinat în imaginație, în vis. Criticul împrumuta astfel lui Eminescu chiar profilul său psihic, obligându-l la un comportament stereotip, în acord cu propriile teorii despre "personalitate" și "specificul național". În altă ordine de idei, propensiunea spre idealizare a amorului de tip romantic-trubaduresc pare a "masca" o serie de "înclinații" nesănătoase, diagnosticate drept "perversiuni" în studiile de psihopatologie erotică. Mai importante mi s-au părut, în cazul de față: masochismul, fetișismul și voyeurismul 128. Ei bine, tot ca pe un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]