KorAP: Find »[drukola/base=biet & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...244 245 246 ...313 >

7,814 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

dumneata, Eugenia, aveam de vorbit. S-o lăsăm pe altădată. — Nu, nu, să ne întoarcem. E mai bine imediat. Dacă e unchiul dumitale... — Eh! El e anarhist! N-o să-l chemăm. Și-l obligă pe Augusto să urce cu ea. Bietul om, care venise cu aere de experimentator, se simțea acum broască. Când fură singuri în salon, Eugenia, fără a-și scoate pălăria, cu hainele de oraș, așa cum intrase, îi spuse: — Bine, să vedem ce ai să-mi spui. Păi..., păi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
petrece, exclamă: — Gata, am priceput! Vasăzică s-a făcut? Știam eu. Augusto gândea: „Broască, total broască! Au pus toți mâna să mă pescuiască.“ — Azi rămâi, desigur, la masă cu noi, ca să sărbătorim... - zise doña Ermelinda. — N-am încotro! - îi scăpă bietei broaște. XXVII Pentru Augusto începu atunci o nouă viață. Ziua și-o petrecea aproape toată acasă la logodnica sa, dar studiind nu psihologia, ci estetica. Și Rosario? Nu mai reveni pe la el. Data următoare când i se livră lenjeria călcată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
respectăm. — Respect..., respect...; respectul exclude afecțiunea. — Asta s-o crezi tu... Bărbat, ce mai! Și Augusto observa la ea ceva ciudat, ceva forțat. Uneori i se păru că încerca să-i ocolească privirile. Și-și aminti de mama sa, de biata sa mamă, și de dorința ei fierbinte ca fiul ei să aibă parte de-o căsătorie bună. Și-acum, în prejma căsătoriei cu Eugenia, îl chinuia și mai mult ceea ce-i spusese Mauricio cum că avea s-o ducă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ea.“ Augusto se prăbuși pe o bancă, distrus. Curând după aceea, îngenunchea și se ruga. La ieșirea din biserică i se părea că se liniștise, dar era o liniște teribilă, înăbușitoare. Se îndreptă spre casa Eugeniei, unde-i găsi pe bieții ei unchi consternați. Nepoata le comunicase printr-o scrisoare hotărârea ei și nu se mai arătase toată noaptea. Perechea luase un tren care plecase la căderea serii, la foarte scurt timp după ultima întrevedere a lui Augusto cu logodnica lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
autoritar -, tu, copleșit de nefericirile tale, ai conceput ideea diabolică de a te sinucide, dar, înainte de-a o pune în practică, împins de cele citite într-unul din ultimele mele eseuri, vii să te consulți cu mine în privința asta. Bietul om tremura ca varga, privindu-mă ca posedat. Încercă să se ridice, pesemne ca să fugă de mine: nu putea. Nu era stăpân pe forțele lui. Nu, nu te mișca! - i-am poruncit. — Dar..., dar... — Dar tu nu poți să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cititorii mei care vor citi relatarea scrisă de mine despre aventurile și necazurile tale fictive; tu nu ești decât un personaj de roman, sau de riman, cum vrei să-i spui. Acum ți-ai aflat prin urmare secretul. Auzind acestea, bietul om nu făcu o vreme decât să-mi arunce una din acele priviri sfredelitoare ce par a străpunge ținta și-a trece dincolo de ea, îmi contemplă apoi portretul în ulei care-mi prezidează cărțile, culorile îi reveniră în obraji, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ca un zeu. Și mirosindu-l acuma mort, simți că-n spiritul său se prăbușeau toate temeiurile credinței sale în viață și în lume și o imensă dezolare îi umplu pieptul. Și, încovrigat la picioarele stăpânului său mort, gândi astfel: „Bietul meu stăpân! Bietul meu stăpân! A murit, mi-a murit! Totul moare, totul, totul, totul; totul îmi moare! Și mai rău decât să-mi moară totul e să mor eu pentru toate. Bietul meu stăpân, bietul meu stăpân. Lucrul ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Și mirosindu-l acuma mort, simți că-n spiritul său se prăbușeau toate temeiurile credinței sale în viață și în lume și o imensă dezolare îi umplu pieptul. Și, încovrigat la picioarele stăpânului său mort, gândi astfel: „Bietul meu stăpân! Bietul meu stăpân! A murit, mi-a murit! Totul moare, totul, totul, totul; totul îmi moare! Și mai rău decât să-mi moară totul e să mor eu pentru toate. Bietul meu stăpân, bietul meu stăpân. Lucrul ce zace aici, alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
la picioarele stăpânului său mort, gândi astfel: „Bietul meu stăpân! Bietul meu stăpân! A murit, mi-a murit! Totul moare, totul, totul, totul; totul îmi moare! Și mai rău decât să-mi moară totul e să mor eu pentru toate. Bietul meu stăpân, bietul meu stăpân. Lucrul ce zace aici, alb, rece, cu iz de putreziciune apropiată, de carne bună de mâncat, ăsta nu mai e stăpânul meu. Nu, nu mai este. Unde mi s-a dus stăpânul, unde e cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
său mort, gândi astfel: „Bietul meu stăpân! Bietul meu stăpân! A murit, mi-a murit! Totul moare, totul, totul, totul; totul îmi moare! Și mai rău decât să-mi moară totul e să mor eu pentru toate. Bietul meu stăpân, bietul meu stăpân. Lucrul ce zace aici, alb, rece, cu iz de putreziciune apropiată, de carne bună de mâncat, ăsta nu mai e stăpânul meu. Nu, nu mai este. Unde mi s-a dus stăpânul, unde e cel care mă mângâia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
prin îmbrăcăminte. Pantalonii nu sunt decât urmarea faptului că omul s-a ridicat în două picioare. Ce ciudat animal este omul! Nu e niciodată unde trebuie să fie, și anume în ce face, și vorbește ca să mintă, și se îmbracă! Bietul stăpân! Curând îl vor îngropa într-un loc menit acestui scop. Oamenii își păstrează sau depozitează morții, fără a-i lăsa să fie devorați de câini sau de corbi! Și ca să rămână singurul lucru pe care orice animal, începând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fie devorați de câini sau de corbi! Și ca să rămână singurul lucru pe care orice animal, începând cu omul, îl lasă pe lume: o mână de oase. Își depozitează morții! Un animal care vorbește, se îmbracă și-și depozitează morții! Bietul om! Bietul meu stăpân, bietul meu stăpân! A fost un om, da, n-a fost decât un om, a fost numai un om! Dar a fost stăpânul meu! Și, fără să știe și să-și închipuie, cât îmi era de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de câini sau de corbi! Și ca să rămână singurul lucru pe care orice animal, începând cu omul, îl lasă pe lume: o mână de oase. Își depozitează morții! Un animal care vorbește, se îmbracă și-și depozitează morții! Bietul om! Bietul meu stăpân, bietul meu stăpân! A fost un om, da, n-a fost decât un om, a fost numai un om! Dar a fost stăpânul meu! Și, fără să știe și să-și închipuie, cât îmi era de îndatorat!... Cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de corbi! Și ca să rămână singurul lucru pe care orice animal, începând cu omul, îl lasă pe lume: o mână de oase. Își depozitează morții! Un animal care vorbește, se îmbracă și-și depozitează morții! Bietul om! Bietul meu stăpân, bietul meu stăpân! A fost un om, da, n-a fost decât un om, a fost numai un om! Dar a fost stăpânul meu! Și, fără să știe și să-și închipuie, cât îmi era de îndatorat!... Cât de mult! Câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
am ținut treaz cinismul. Ce viață de câine a dus, chiar de câine! Și ce câinoșenie teribilă, mai bine zis ce omenie teribilă i-au făcut ăia doi! Ce bărbătlâc i-a făcut Mauricio, ce muierlâc i-a făcut Eugenia! Bietul meu stăpân! Și-acum aici, rece și alb, nemișcat, îmbrăcat, da, dar fără vorbire nici pe-afară, nici pe dinăuntru. Și nu mai ai nimic de spus Orfeului tău. Și nici Orfeu nu mai are nimica să-ți spună cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
s-a destrămat el în cele din urmă, la ceața din care a crescut și-n care s-a întors - Orfeu simte cum vine ceața întunecată... Și merge către stăpânul său țopăind și dând din coadă -. Stăpâne drag! Stăpâne drag! Biet om!“ Domingo și Liduvina îl luară apoi pe bietul câine mort la picioarele stăpânului său, purificat asemeni lui și asemeni lui învăluit în norul întunecat. Și bietul Domingo, văzând acestea, se înduioșă și plânse, nu se știe bine dacă moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ceața din care a crescut și-n care s-a întors - Orfeu simte cum vine ceața întunecată... Și merge către stăpânul său țopăind și dând din coadă -. Stăpâne drag! Stăpâne drag! Biet om!“ Domingo și Liduvina îl luară apoi pe bietul câine mort la picioarele stăpânului său, purificat asemeni lui și asemeni lui învăluit în norul întunecat. Și bietul Domingo, văzând acestea, se înduioșă și plânse, nu se știe bine dacă moartea stăpânului său sau cea a câinelui, deși cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
povestea cu rimanul se explică chiar într-însul - nu e altceva decât un prolog. Prolog la o operă pe care, slavă Domnului, n-o voi scrie niciodată. Fapt e că într-o bună zi s-a ivit în mine o biată ființă fictivă, un pur personaj de roman, un homuncul care cerea viață. Sărmănuțul voia să fie și să existe. Și nu prea știam cum să-i îndeplinesc dorințele. Îmi aminteam de spusa lui Schopenhauer cum că cel ce face ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
neamț ca și Wundt! Îți spun că ideea asta cu partidul prostiei e o bijuterie! — Și ce? - i-am spus -, s-a format sau începe să se formeze și pe-aici? Cam așa ceva. Începe să capete conștiință de sine. Toate bietele făpturi fictive care nu bănuiesc că sunt proaste, toți cei care nu s-au îndoit niciodată nu doar de propria-le existență, dar nici de propria lor importanță, toți proștii puri, sau proștii pozitivi și ofensivi se grupează sub stindardul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
murit, mi-au murit ai mei, cei ce mă făceau și mă visau mai bun. Mi s-a dus sufletul vieții, picătură cu picătură, iar uneori șuvoi. Sărmani smintiți cei care cred că trăiesc torturat de propria-mi nemurire individuală! Bieți oameni! Nu, ci de-a tuturor celor pe care i-am visat și-i visez, de cea a tuturor celor care mă visează și pe care-i visez. Căci nemurirea, ca și visul, ori e obștească, ori nu e deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nostru spiritual omenesc, căutăm să nu murim; eu să nu mor în tine, cititorule care mă citești, și tu să nu mori în mine, cel care scriu acestea pentru tine. Și bietul Cervantes, care e ceva mai mult decât un biet cadavru, când, sub dictarea lui Don Quijote, a scris povestirea vieții acestuia, căuta și el să nu moară. Și pentru că a venit vorba de Cervantes, nu vreau să scap prilejul de a spune că atunci când ne spune că istoria Cavalerului a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
torent! De cum mă voi putea întoarce în Spania, mă voi duce, Tantal eliberat, să mă scufund în apele acelea consolatoare. Și văd soarele apunând, acum, la începutul de iunie, peste contrafortul Jaizquibel-ului, deasupra fortului de la Guadalupe, unde a fost închis bietul general don Dámaso Berenguer, cel cu nehotărârile. Și la poalele Jaizquibel-ului mă ispitește zilnic orașul Fuenterrabía - oleografie pe coperta Spaniei - cu ruinele acoperite de iederă ale castelului împăratului Carlos I, fiul Nebunei Castiliei și a Frumosului Burgundiei, primul Habsburg al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
oleografie pe coperta Spaniei - cu ruinele acoperite de iederă ale castelului împăratului Carlos I, fiul Nebunei Castiliei și a Frumosului Burgundiei, primul Habsburg al Spaniei, odată cu care a intrat la noi - e vorba de Contrareformă - tragedia în care încă trăim. Bietul prinț Don Juan, ex-viitorul Don Juan al III-lea, cu care s-a stins posibilitatea unei dinastii spaniole cu adevărat neaoșe! Clopotul din Fuenterrabía! Când îl aud mi se răscolește sufletul. Și așa cum în Fuerteventura și în Paris m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pășune. Și Jugo nu prea știu ce, dar nu ce însemnează jugo în spaniolă. U. Jugo de la Raza se plictisește în chip suveran - și ce mai plictis cel al unui suveran! - din cauză că nu mai trăiește decât în sine însuși, în bietul său eu de sub istorie, în omul trist care nu s-a făcut roman. Și tocmai de-aceea îi plac romanele. Îi plac și le caută ca să trăiască în altul, ca să fie altul, ca să se eternizeze în altul. Cel puțin asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
romanesc eu însumi, abia dacă mai scriam, abia dacă mai lucram de teamă să nu fiu devorat de acțiunile mele. Din când în când, scriam scrisori politice contra lui Don Alfonso al XIII-lea <și contra josnicilor tirani pretorieni din biata mea patrie>; dar scrisorile astea, care făceau istorie în Spania mea, mă devorau. Și acolo, în Spania mea, prietenii și dușmanii îmi spuneau că nu sunt om politic, că nu am temperament corespunzător, și cu atât mai puțin unul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]