7,719 matches
-
Ucraina, inclusiv unul în Piață Independenței din Kiev, care a atras aproximativ 200.000 de participanți care au făcut un marș pașnic în fața sediului Verhovna Râdă, parlamentul ucrainean, multi dintre ei purtând haine sau steaguri portocalii (culoarea de campanie a coaliției lui Iușcenko). Kiev, Lviv și alte orașe au refuzat să admită legitimitatea rezultatelor alegerilor date publicității în acea zi, iar Iușcenko a depus un jurământ de serviciu simbolic. Deși Iușcenko a început negocieri cu președintele Leonid Kucima în efortul de
Revoluția Portocalie () [Corola-website/Science/297884_a_299213]
-
conține sloganul "Tak! Iușcenko!". se bazează pe modelul eliminării lui Slobodan Milošević de la putere în Șerbia și pe cel al Revoluției Rozelor din Georgia. Aceste două victorii, desi aparent spontane, au fost rezultate ale unor campanii extinse și a unor coaliții puternice în opoziție. Ambele au constat în victorii ale opoziției în alegeri, urmate de demonstrații de stradă după încercarea șefilor de stat de a păstra puterea. Toate aceste mișcări sociale s-au bazat pe munca în forță a studenților activiști
Revoluția Portocalie () [Corola-website/Science/297884_a_299213]
-
Kmara. O mișcare care până acum nu a avut succes este Zubr în Belarus. În Ucraina, mișcarea a lucrat sub sloganul Pora sau "E timpul!" Activiștii din fiecare dintre acesste mișcări sunt antrenați în tactici de rezistență non-violentă de o coaliție de consultanți profesionali sprijiniți de o serie de guverne și agenții non-guvernamentale străine. Conform ziarului the Guardian, printre acestea se află Departamentul de Stat American și UȘ AID.
Revoluția Portocalie () [Corola-website/Science/297884_a_299213]
-
ar fi colectivele muncitorești, asociațiile publice și organizațiile societății civile, așa cum era și în perioada sovietică. Nici partidele pro-Lukașenko, cum ar fi Partidul Socialist Sportiv din Belarus și Partidul Republican al Muncii și Dreptății, și nici partidele de opoziție din Coaliția Populară 5 Plus, cum ar fi Frontul Popular din Belarus și Partidul Civil Unit din Belarus, nu au obținut vreun loc în parlament la alegerile din 2004. Organizațiile internaționale, cum ar fi OSCE au declarat că alegerile nu au fost
Belarus () [Corola-website/Science/297847_a_299176]
-
cum ar fi OSCE au declarat că alegerile nu au fost libere, din cauza rezultatelor slabe ale partidelor de opoziție și din cauza polarizării mass-media în favoarea guvernului. La alegerile prezidențiale din 2006, Lukașenko a candidat împotriva lui Alaksandar Milinkievič, care reprezenta o coaliție de partide de opoziție, și împotriva social-democratului Alaksandar Kazulin. Kazulin a fost reținut și agresat de poliție în timpul protestelor din timpul Adunării Populare Pan-Belaruse. Lukașenko a câștigat alegerile cu 80% din voturi; Federația Rusă și CSI au considerat alegerile
Belarus () [Corola-website/Science/297847_a_299176]
-
numitei "Defiance Campaign against Unjust Laws" (), o inițiativă pașnică de nesupunere civilă. În 1953 a devenit conducătorul organizației partidului în regiunea Transvaal, funcție în care a supervizat conferința "Congress of the People" din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliție de partide opuse apartheidului, cu ANC-ul în frunte. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 și 1961 pentru trădare, însă nu a
Nelson Mandela () [Corola-website/Science/297865_a_299194]
-
tactice, la acea vreme a fost văzută ca risipire de fonduri. În 1915, a fost unul din politicienii și inginerii militari responsabili pentru dezastrul din Campania Gallipoli din timpul Primului Război Mondial. Când primul ministru Asquith a format un guvernul cu o coaliție între toate partidele, conservatorii au cerut retrogradarea lui Churchill. Pentru mai multe luni Churchill a servit ca sinecură pentru Cancelarul Duceatului Lancaster. Pe 15 noiembrie și-a dat demisia din guvern, simțind că nu se apelează la el și, deși
Winston Churchill () [Corola-website/Science/297866_a_299195]
-
fost consultant al Burmah Oil (acum BP plc) pentru a convinge guvernul britanic să le permită birmanezilor să aibă control total asupra resurselor iraniene de petrol, care au fost acordate. În septembrie, Partidul Conservator s-a retras din guvernul de coaliție în urma unei întâlniri de backbencheri nemulțumiți cu gestionarea Crizei Çanakkale, o mișcare care a precipitat alegerile legislative din octombrie 1922. Churchill s-a îmbolnăvit în timpul campaniei, și a suportat o intervenție chirurgicală, o apendicectomie. Pentru continuare, a se vedea Activitate
Winston Churchill () [Corola-website/Science/297866_a_299195]
-
Orașele reprezentau un spațiu al libertății în occident. Orașele intrau deseori în conflict cu regii, încercând să dobândească autonomie. Uneori, orașele se coalizau, cum s-a întâmplat în cazul împăratului german, Frederic al II-lea care a fost învins de coaliția orașelor italiene. Regii din Franța au sprijinit mișcarea comunală împotriva seniorilor locali, dar au limitat autonomia orașelor din zonele pe care le controla direct. Zidurile care înconjurau orașul indicau capacitatea defensivă a orașului împotriva atacurilor unor nobili, năvălitori atrași de
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
guvernului irakian. În practivă, acest guvern este limitat puternic, datorită absenței unor importanți lideri sciiți, lipsa de control asupra activității trupelor străine și atacurile teroriste ale rezistenței irakiene. Dintre cele 45 de țări considerate de Statele Unite a fi membre ale Coaliției Statelor Unite contra Irakului, următoarele au trupe active în Irak: Retragerea Spaniei din Irak (martie 2004), urmată de Honduras, Nicaragua și Republica Dominicană, a redus din sprijinul internațional acordat ocupației conduse de Statele Unite. Ultima unitate combatantă a forțelor militare ale SUA a
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
stabilit "cât mai rapid posibil". În noiembrie 2003, funcționarii americani au anunțat planul de colocare a unei autorități politice în Irak. Statele Unite a prezentat planuri pentru menținerea autorității militare, se creează chiar și o nouă armată irakiană. Autoritatea Provizorie a Coaliției a împărțit Irakul după anumite chestiuni administrative, în trei zone de securitate: o zonă de nord formată din regiunile Mosul-Kirkuk, o zonă centrală formată din regiunile Bagdad-Tikrit și o zonă de sud formată din regiunile Basora-Nasiriya. Zonele nordică și centrală
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
centrală formată din regiunile Bagdad-Tikrit și o zonă de sud formată din regiunile Basora-Nasiriya. Zonele nordică și centrală sunt administrate de trupele americane, în timp ce zona sudică este guvernată de trupe poloneze (în special în Nasiriya) și britanice (în special Basora). Coaliția comandată de Bush nu a găsit nici o presupusă armă de distrugere în masă, arme care au fost pretext pentru invadarea Irakului. Acest lucru a provocat o luptă de credibilitate între Tony Blair și întreprinderea de comunicații BBC, în urma căreia credibilitatea
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
invazia Afganistanului) și au prezentat Națiunilor Unite o rezoluție, care oferea Statelor Unite și Marii Britanii puterea de a aplica sancțiuni economice în Irak, permițând țărilor alite să exploateze resursele de petrol în schimbul reconstrucției Irakului (distrus în timpul războiului, în principal de trupele coaliției). Rezoluția permitea și numiterea de către aceste ei înșiși un guvern provizoriu. Pe 22 mai 2003 Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a votat cu 14 la 0 în favoarea rezoluției prezentate pentru acordarea puterii de guvernare a Irakului și utilizarea resurselor
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
și numiterea de către aceste ei înșiși un guvern provizoriu. Pe 22 mai 2003 Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a votat cu 14 la 0 în favoarea rezoluției prezentate pentru acordarea puterii de guvernare a Irakului și utilizarea resurselor de petrol coaliției care participă la recontrucția țării, în special SUA și Marea Britanie. Rezoluția 1483 a terminat aproape 13 ani de sancțiuni economice, impuse inițial după invazia irakiană a Kuweitului în 1990. Rezoluția aprobă trimiterea de către secretarul general al ONU, Kofi Annan, a
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
alegerii unor persoane care se opun prezenței americane și britanice, cum ar fi persoane din cler sau alți funcționari radicali și periculoși. La 15 noiembrie 2003, Consiliul de Guvernare a Irakului a anunțat că guvernul de tranziție va prelua puterile coaliției în iunie 2004, și că acesta va fi la rândul său uramt de un guvern ales la sfârșitul anului 2005, odată ce va fi redactată și aprobată o constituție. Guvernul de tranziție va fi ales în iunie 2004 printr-o selecție
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
țării. Aiatolahul Sayed Mohammed Baqir al-Hakim, care s-a întors în Irak după decenii de exil la scurt timp după ocupație a declarat: "Pe noi nu ne sperie trupele britanice și americane. Țara vrea să-și păstreze suveranitatea, iar forțele coaliției vor trebui să plece." O parte din lupte sunt duse de teroriști străini, adepți ai mișcării Al-Qaida, conduși până în momentul uciderii sale în 2006 de Al-Zarqawi În lunile care au urmat ocupației, au început să se înregistreze o medie de
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
iunie a distrus cea mai importantă conductă de petrol pentru transportul petrolului la rafinăriile din Bagdad. În plus, jaful generalizat a suspendat reactivarea producției în giganticul depozit de petrol de la Rumaila. Între grupurile care au revendicat atacurile contra ocupației de către coaliție și sabotajele se află Frontul Național Irakian al fidelilor lui Sadam, Partidul Șerpilor și Regresul. Ca mijloc de presiune pentru ca SUA și aliații lor să abandoneze teritoriul irakian, la 8 aprilie 2004 a început o campanie spontană de sechestrări a
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
aprilie 2004 a început o campanie spontană de sechestrări a cetățenilor națiunilor invadatoare, soldată cu reținerea a trei japonezi, opt sud-coreeni și doi israelieni arabi. La sfârșitul acelei lunii, cifra prizonierilor a crescut la 40, lucru care a determinat țările coaliției să ceară cetățenilor civili să abandoneze Irakul. Trupele filipineze chiar, s-au retras cu totul de pe teritoriul irakian după ce au negociat cu un grupare din rezistența eliberarea cetățenilor săi. De atunci, securitatea țării este din ce în ce mai precară. Sectoarele șiite, de la care
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
chiar, s-au retras cu totul de pe teritoriul irakian după ce au negociat cu un grupare din rezistența eliberarea cetățenilor săi. De atunci, securitatea țării este din ce în ce mai precară. Sectoarele șiite, de la care invadatorii se așteptau la sprijin, s-au ridicat împotriva coaliției conduși fiind de clericul Muqtada al-Sadr și s-au opus forțelor străine în orașul Nayaf, oraș de mare importanță religioasă. Al Sadr, văzând că ziarul său a fost interzis de trupele invadatoare și chiar el însuși era obiect de persecuție
Ocuparea Irakului din 2003-2004 () [Corola-website/Science/297890_a_299219]
-
creșterea colaborării între serviciile de informații și supraveghere. A doua cea mai mare operațiune a războiului global american împotriva terorismului în afara Statelor Unite, și cel mai mare legat direct de terorism, a fost răsturnarea regimului dictatorial taliban din Afganistan de o coaliție sub conducere americană. Statele Unite nu au fost singura țară care a crescut nivelul de pregătire militară, alte exemple notabile fiind Filipine și Indonezia, țări cu propriile lor conflicte interne și cu terorismul islamic. Oficialii americani au speculat imediat după aceea
Atentatele din 11 septembrie 2001 () [Corola-website/Science/297889_a_299218]
-
după atacuri, de teama reacției guvernului american. Pakistan, deja gazda a numeroși refugiați afgani din conflictele anterioare din acea țară, și-a închis granița cu Afganistan la 17 septembrie. După aproximativ o lună de la atacuri, Statele Unite au condus o largă coaliție de forțe internaționale într-o acțiune de îndepărtare a regimului taliban acuzat de adăpostirea organizației al-Qaeda. Autoritățile pakistaneze au acționat decisiv, aliindu-se cu Statele Unite într-un război împotriva talibanilor și împotriva al-Qaeda. Pakistanul a furnizat Statelor Unite mai multe aeroporturi
Atentatele din 11 septembrie 2001 () [Corola-website/Science/297889_a_299218]
-
din liderii comunității maghiare. Evenimentele tragice din martie 1990 au dus la tensionarea relațiilor interetnice din Transilvania. În anii 1996-2000 UDMR a făcut parte din guvernul CDR, apoi, între 2000-2004, a susținut guvernarea PSD+PUR fără să fie prezent în coaliție. Între 2004-2008 a fost la guvernare, inițial împreună cu Alianța D.A., apoi, după trecerea PD-L în opoziție, a rămas în coaliție cu PNL. În urma alegerilor legislative din 2008 a trecut în opoziție alături de PNL. După demiterea Guvernului Boc (1) (PDL-PSD
Uniunea Democrată Maghiară din România () [Corola-website/Science/297913_a_299242]
-
a făcut parte din guvernul CDR, apoi, între 2000-2004, a susținut guvernarea PSD+PUR fără să fie prezent în coaliție. Între 2004-2008 a fost la guvernare, inițial împreună cu Alianța D.A., apoi, după trecerea PD-L în opoziție, a rămas în coaliție cu PNL. În urma alegerilor legislative din 2008 a trecut în opoziție alături de PNL. După demiterea Guvernului Boc (1) (PDL-PSD) în octombrie 2009, UDMR a intrat la guvernare alături de PDL și UNPR, formând Guvernul Boc (2), în funcție din 23 decembrie
Uniunea Democrată Maghiară din România () [Corola-website/Science/297913_a_299242]
-
formând Guvernul Boc (2), în funcție din 23 decembrie 2009. Uniunea a primit câteva ministere: al culturii, sănătății și mediului. La congresul UDMR desfășurat în 26-27 februarie 2011 la Oradea au participat atât primul ministru Emil Boc (PDL), partener de coaliție al UDMR, cât și liderii celor două formațiuni din opoziție, Crin Antonescu (PNL) și Victor Ponta (PSD), semn al normalizării relațiilor dintre români și minoritatea comunitară maghiară. În urma demiterii prin moțiune de cenzură al guvernului Ungureanu, coaliția dintre PDL și
Uniunea Democrată Maghiară din România () [Corola-website/Science/297913_a_299242]
-
PDL), partener de coaliție al UDMR, cât și liderii celor două formațiuni din opoziție, Crin Antonescu (PNL) și Victor Ponta (PSD), semn al normalizării relațiilor dintre români și minoritatea comunitară maghiară. În urma demiterii prin moțiune de cenzură al guvernului Ungureanu, coaliția dintre PDL și UDMR s-a desființat iar UDMR a trebuit să treacă în opoziție. UDMR se consideră reprezentanta comunității maghiare, întrucât este cea mai mare forță politică a ungurilor din România. Uniunea se declară și reprezentantă a intereselor secuimii
Uniunea Democrată Maghiară din România () [Corola-website/Science/297913_a_299242]