6,297 matches
-
inițial o creștere rapidă În producția brută și În PIB-ul per capita. Pe termen scurt, caracterul industrial al economiilor comuniste de comandă a părut astfel impresionant (inclusiv pentru mulți observatori occidentali). Dar nu prevestea nimic bun pentru viitorul regiunii. Declinul agriculturii ar fi justificat singur mare parte din dezvoltarea Europei, așa cum saltul de la țară la oraș și de la agricultură la industrie Însoțise, cu un secol În urmă, supremația britanică. Mai mult, faptul că În Regatul Unit nu mai rămăsese un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei a treia săptămâni de concediu cu plată 8. Un alt motiv pentru care vechile sindicate ale muncitorilor din uzine nu mai erau atât de importante În Europa Occidentală este acela că baza lor - muncitori manuali calificați, bărbați - era În declin. Numărul de lucrători În minerit, oțel, textile și alte industrii de secol al XIX-lea se micșora, deși fenomenul a devenit evident abia În anii ’60. Din ce În ce mai multe slujbe erau create În sectorul terțiar, iar persoanele care le acceptau erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Regatul Unit. În 1975, British Leyland, singurul producător independent de mașini de masă din Marea Britanie, s-a prăbușit și a trebuit să fie resuscitat prin naționalizare. Câțiva ani mai târziu, părțile profitabile vor fi cumpărate pe nimic... de BMW. Declinul și, În cele din urmă, dispariția unui sector automobilistic britanic autonom poate fi un exemplu pentru experiența economică a țării În ansamblu. Economia britanică nu a dus-o inițial atât de rău: În 1951 era Încă principalul centru industrial al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1950; douăzeci de ani mai târziu, ele constituiau doar 10,8%. Marea Britanie Își pierduse cota de pe piața mondială, iar furnizorii ei tradiționali - Australia, Noua Zeelandă, Canada și coloniile africane - se Îndreptau acum și către alte piețe. Într-o anumită măsură, declinul economic relativ al Marii Britanii era astfel inevitabil. Dar contribuția ei nu trebuie subestimată. Înainte de al doilea război mondial, se știa deja că industria britanică este ineficientă și se bazează pe succese din trecut. Nu era vorba despre faptul că britanicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Attlee identificase cu precizie maladia economică a Marii Britanii drept o problemă de subinvestiții, lipsă de inovație, imobilitate a muncii și mediocritate managerială. Dar, odată ajuns În funcție, el și succesorii lui au părut incapabili să facă ceva pentru a opri declinul. În timp ce industria germană moștenise toate avantajele schimbărilor aduse de nazism și de război, industriile tradiționale și necompetitive ale Marii Britanii moșteniseră stagnarea și o profundă teamă de schimbare. Industria textilă, mineritul, construcțiile navale, industria energetică și siderurgică aveau toate nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
argumentele demografice Împotriva contracepției, făcând din opoziția răspicată a autorităților ecleziastice o poziție izolată. Tot mai puțini oameni participau la mesă În Europa de Vest. Indiferent de motive - mobilitatea geografică și socială a sătenilor până nu demult supuși, emanciparea politică a femeilor, declinul școlilor religioase și asociațiilor caritabile catolice În era statului asistențial -, problema era una reală și, după cum realizau cei mai subtili dintre liderii catolici, nu putea fi rezolvată prin simplul apel la autoritate și tradiție sau suprimată, ca la sfârșitul anilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a reușit nici să inverseze tendința de diminuare a practicii religioase În rândul catolicilor din Europa: chiar și În Italia, procentul participanților la mesă a scăzut de la 69% dintre credincioși În 1956 la 48% doisprezece ani mai târziu. Dar, cum declinul religiei În Europa nu se limita la catolicism, evoluția era probabil inevitabilă. Un lucru pe care Conciliul Vatican II l-a realizat - sau cel puțin l-a facilitat și autorizat - a fost divorțul final, În Europa continentală, Între politică și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
martor a replicat că n-ar avea nimic Împotrivă - dar că În ruptul capului nu l-ar lăsa pe mâna paznicului său de vânătoare. Treizeci și cinci de experți au depus mărturie În favoarea editurii, care a fost achitată de acuza de obscenitate: declinul autorității morale a instituțiilor britanice poate fi datat cu precizie În momentul acestei sentințe. În același an, În Regatul Unit au fost legalizate jocurile de noroc. Patru ani mai târziu, noul guvern laburist a abolit pedeapsa cu moartea; În 1967
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prin legislație, consecințele sociale nu au Întârziat să apară: Între 1970 și 1985, rata divorțului În Belgia, Franța și Olanda s-a triplat. Prerogativele În scădere ale autorităților În materie de moralitate și relații personale nu Însemnau Însă și un declin În rolul cultural al statului. Dimpotrivă. În acei ani, Europa Occidentală considera În unanimitate că numai statul avea resursele necesare pentru a satisface nevoile culturale ale cetățenilor: lăsați singuri, indivizii și comunitățile nu ar avea nici mijloacele, nici inițiativa necesare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Teatrul Național - care avea să devină gazda și promotorul noului teatru britanic - era un beneficiar de frunte al generozității Consiliului Artelor. Ceea ce nu Înseamnă, trebuie să remarcăm În treacăt, că teatrul a devenit un divertisment mai popular. Dimpotrivă: Încă de la declinul music-hall-urilor, teatrul a fost frecventat cu predilecție de un segment de mijloc, chiar și atunci când subiectul era ostentativ proletar. Dramaturgii puteau scrie mult și bine despre viața clasei muncitoare - publicul lor era perfect burghez. Așa cum Beckett și piesele lui au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ba chiar a Înflorit - În Europa Într-o stare de animare suspendată. Comunismul stalinist era În dizgrație după evenimentele și revelațiile din 1956. Partidele comuniste din Vest erau fie irelevante politic (În Scandinavia, Marea Britanie, RFG și țările de Jos), fie Într-un declin lent, dar iremediabil (Franța), fie, În cazul italian, obligate să se distanțeze de moștenirea moscovită. Marxismul oficial, ilustrat de istoria și Învățăturile partidelor leniniste, era În mare parte discreditat - mai ales În teritoriile unde aceste partide se aflau la putere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Toamna anului 1956 a fost o ocazie ratată, a explicat el. Zece ani mai târziu, În Polonia domneau privilegiile, ineficiența și cenzura. Comuniștii pierduseră pulsul națiunii, iar reprimarea lui Kuroñ, a lui Modzelewski și a criticilor formulate de ei indica declinul partidului - și al țării. Ko³akowski, după obicei, a fost exclus din partid ca „burghez-liberal”, deși colegii lui de la Universitatea din Varșovia au amintit cu vitejie titlurile sale de noblețe marxiste, recunoscute pe plan internațional. Douăzeci și doi de scriitori și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin surprinzător decât a părut pe moment. Marea migrație europeană a surplusului de forță de muncă din agricultură spre producția industrială urbană se terminase În anii ’70; nu mai exista „decalaj” de recuperat, iar ratele productivității au intrat Într-un declin inexorabil. În economiile majore din Europa, bazate pe industrie și servicii, ocuparea completă a forței de muncă era În continuare regula - inclusiv În 1971, șomajul În Marea Britanie era de 3,6%, În Franța de doar 2,6%: ceea ce Însemna că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intre la apă. Invocând rata mărită a inflației din 1971, reprezentanții muncitorilor solicitau creșteri salariale și alte compensații Într-o economie care dădea semne de extenuare Încă dinainte de criza din 1973. Salariile reale umbreau sporul de productivitate; profiturile erau În declin; noile investiții au Început să scadă. Excesul de capacitate născut din strategiile de investiție entuziaste de după război nu putea fi absorbit decât prin inflație sau șomaj. Iar din cauza crizei din Orientul Mijlociu, europenii au avut parte de amândouă. Criza anilor ’70
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
timp, Franța a restricționat sever imigrația din Algeria și fostele sale colonii africane, iar Marea Britanie a Înăsprit condițiile de intrare pentru potențialii imigranți din subcontinentul sud-asiatic. Combinația de șomaj structural, importuri de petrol tot mai scumpe, inflație și exporturi În declin a condus la deficite bugetare și insolvabilitate În toată Europa de Vest. Nici măcar Republica Federală Germană, capitala industriei europene și campioană la export, nu a fost cruțată. Surplusul balanței de plăți a țării (9.481 de milioane de dolari În 1973) s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1974 și 1986 au fost disponibilizați 166.000 de oțelari britanici (deși În acest din urmă an, liderul În domeniu, British Steel Corporation, a realizat pentru prima oară profit În mai mult de un deceniu). Construcțiile navale au intrat În declin din același motiv; la fel construcția de autovehicule și industria textilă. Courtaulds, cel mai mare combinat chimic și textil din Marea Britanie, a renunțat Între 1977 și 1983 la jumătate din angajați. Recesiunea din anii ’70 a decimat locurile de muncă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
identificau puternic cu Marea Britanie. Sentiment câtuși de puțin reciproc: restul Regatului Unit nu avea o părere prea grozavă despre Irlanda de Nord (În rarele momente când se gândea la ea). Vechile industrii din Ulster, ca și cele din restul țării, intraseră În declin spre sfârșitul anilor ’60 și era deja limpede pentru factorii de decizie din Londra că forța de muncă industrială de acolo, predominant protestantă, avea un viitor incert. Dar În afară de asta se poate spune că autoritățile britanice nu se gândiseră de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unde PCI reușise performanța unică de a se impune În anumite regiuni ca partid de guvernare (locală), comuniștii au menținut un scor important, fără a egala Însă culmile succesului din 1976. În alte părți Însă, eurocomunismul și-a continuat netulburat declinul constant. Comuniștii spanioli, care Îl inventaseră, au obținut În 1982 doar 4% din voturi. Paradoxal, Leonid Brejnev Încuviința de la Moscova eforturile eurocomuniștilor de a-și consolida puterea locală distanțându-se de el. Gestul sovietic, corolar al politicii internaționale de destindere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din primul deceniu al regimului 12. În iunie 1968, plecându-se În fața realității moderne, Franco a admis În premieră principiul libertății cultelor, permițându-le spaniolilor să practice deschis orice rit. Dar, În acel moment, religia intra deja Într-un lung declin: Într-o țară care la Începutul anilor ’60 se mândrea cu 8.000 de seminariști, 12 ani mai târziu existau mai puțin de 2.000. Între 1966 și 1975, o treime dintre iezuiții spanioli au părăsit Ordinul. și militarii erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de fisc, pe care ea venea să-i elibereze după zeci de ani de domnie a intereselor mascate și a paraziților subvenționați care profitau de generozitatea plătitorului de impozite. Economia britanică s-a ameliorat incontestabil În timpul lui Thatcher, după un declin inițial În perioada 1979-1981. Prin eliminarea firmelor ineficiente, creșterea competiției și demoralizarea sindicatelor, productivitatea și profitul afacerilor au crescut spectaculos. Vistieria a fost umplută din nou (soluție irepetabilă, din păcate) cu banii obținuți din vânzarea bunurilor naționale. Măsura nu figura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
masă al proletariatului. Dreapta nu mai era unificată de persoana și aura lui de Gaulle, care murise În 1970, iar măsura fundamentală a conservatorismului politic În Franța - cei care votau cu dreapta erau frecvent catolici practicanți - a fost afectată de declinul manifestărilor religioase În public, pe măsură ce bisericile din satele și orășelele franceze pierdeau din enoriași, și mai ales din copiii enoriașilor, plecați În centrele metropolitane. Dar se petrecea și o transformare mai profundă. În cursul anilor ’70, societatea tradițională franceză și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urbane. șoselele și căile ferate, de zeci de ani părăginite și năpădite de buruieni, au fost reconstruite, reproiectate sau Înlocuite de o rețea nou-nouță de comunicații naționale. Orașele mici și mari, conservate mult timp Într-un tern aspect urban de declin și investiții aproape inexistente, erau acum animate și neîncăpătoare. Viteza schimbării nu era Întotdeauna pe placul francezilor. Au apărut mișcări politice de protest Împotriva accelerării și urbanizării vieții sociale, expansiunii urbane și depopulării satelor. O moștenire a anilor ’60 - interesul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a născut conservator și așa va muri, dar Între timp a reușit să devină socialist. Această „căsătorie” din interes a funcționat chiar mai bine decât Își imaginau ambele părți. În decursul anilor ’70, când laburiștii britanici intrau În faza de declin terminal, socialiștii francezi erau În pragul celui mai mare succes al lor. O majoritate de stânga Întârziase să apară În Franța din cauza a două impedimente gemene: farmecul personal al lui Charles de Gaulle și teama multor alegători că un guvern
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
5% În Danemarca. Însă majoritatea lucrătorilor la stat erau acum În sectorul terțiar, nu În industrie: nu mai produceau bunuri, ci asigurau și administrau servicii (financiare, educative, medicale și de transport). Liberalizarea economică nu a semnalat prăbușirea statului asistențial, nici măcar declinul său final, așa cum speraseră teoreticienii ei. Dar a ilustrat o mișcare seismică de transfer al resurselor și inițiativei dinspre sectorul public spre cel privat. Problema nu era doar cine e proprietar la ce fabrică sau cât de reglementată trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Spania, RFG sau Italia erau acaparați În acești ani de probleme locale - deși amenințarea teroristă care Îi preocupa avea și ea implicații ce discreditau utopismul radical. Intelectualii din Marea Britanie, care n-au fost niciodată seduși de comunism, erau indiferenți la declinul acestuia și distanți față de noua dispoziție de pe continent. În Franța, În schimb, proiectul comunist se bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când anticomunismul a luat amploare În dezbaterile publice din viața franceză, În conjuncție cu declinul constant ca rezultate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]