8,208 matches
-
piesa proaspăt scrisă de Sorescu și am avut privilegiul să lucrez cu George Constantin. Radu Penciulescu, În ultima perioadă a directoratului său la Mic, m-a ales pentru acest proiect, dându-mi carte blanche să experimentez. Era greu de găsit decorul care să corespundă spațiului descris de autor: burta unui pește care l-a Înghițit pe Iona: peștele e la rândul lui Înghițit de o serie de pești: Încercând să evadeze, trecând din burtă În burtă, Iona se trezește În final
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
albe pneumatice, ale căror forme și volume erau modulate În cursul acțiunii, creând spații ce răspundeau destul de fidel cerințelor dramaturgice. George Constantin dispărea și reapărea În pliurile cavităților care Încercau să-l devoreze. Actorul avea de luptat la propriu cu decorul cinetic avangardist, care la orice pas Îl putea destabiliza, iar la figurat cu metaforele complexe ale textului, Însă, cu talentul său excepțional, jongla cu brio printre obstacole. Sensul piesei răzbătea clar și subversiv. Pentru toți cei prezenți În sală la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
am fost bucuros să-l invit la rândul meu pe Liviu la Covent Garden, să semneze scenografia spectacolului Cneazul Igor, pe care l-am regizat În 1989-1990. Acolo, la Londra, Într-o seară când eram amândoi la hotel, lucrând la decor, a sunat telefonul din România. Era imediat după Revoluție. Mesaje entuziaste, care ne invitau pe amândoi să revenim „acasă“. Am răspuns diferit la chemare: eu m-am precipitat să primesc, În timp ce Liviu a amânat cu Înțelepciune, dar despre acest episod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Prometeu, o serie de evenimente ducea la concluzia poveștii, odată cu răsăritul soarelui (spectacolul era plănuit să Înceapă la apus și să ia sfârșit În zori). Ne aflam cu toții În fața unor experiențe inedite. Obișnuiți cu scena Închisă Între patru pereți, cu decoruri construite, cu lumina de teatru artificială, descopeream aici aerul, orizontul, soarele orbitor, nisipul fierbinte, stâncile, șerpii și scorpionii, iar noaptea luna, stelele și focul. Starea de totală expunere și vulnerabilitate, sub cerul liber, fără adăpostul clădirii unui teatru, ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
tibetane care aveau o reverberație perfect potrivită cu momentul recunoașterii dintre sora și fratele revenit printre cei vii. Mulți ani mai târziu, la București, după ultima reprezentație cu Electra, am plantat copăcelul alb din spectacol (era un mesteacăn care În decor simbolizase nașterea, primenirea) la mormântul mamei din Cimitirul Bellu și am avut bucuria să constat de câte ori am revenit În țară că a prins rădăcini și a crescut. Priscilla, care o juca nu doar pe Medeea, ci și pe Electra, În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să mai stau cruciș.“ M-a asigurat că energia va veni urcând treptele. Nu l-am crezut, dar din politețe l-am urmat. Am reușit cu chiu cu vai să ajung pe terasă și să-mi Încrucișez picioarele pe piatră. Decorul era magnific, parcă dintr-o piesa Nô sau dintr-un film de Kurosawa: luna apărea misterioasă, oglindindu-se În lac, printre copaci, ca Într-o miniatură de Sharaku, totul era zen În adierea calmă cu miros de tei. Am Închis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de actori și spectatori concret, sub forma voiajului În pădure, Îi ajuta pe toți să fie mai deschiși față de transmisia secretă, mai subtilă, care are loc În spatele peripețiilor, cu siguranță mai mult decât Între pereții unui teatru convențional cu un decor de carton și un joc artificial. La final, zeul căsătoriei, Hymen, apărea să celebreze unirea cuplurilor, nunta părând a fi așteptatul happy-end. Dar piesa nu se sfârșește aici. Colonia celor refugiați În pădure decide să se reîntoarcă acasă și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vii, aduși din serele din New Jersey, pământ și iarbă „organică“ erau plasate cu grijă În spațiu. Cu ajutorul scenografului japonez Jun Maeda (un meșter tăcut și genial, care scotea minuni lucrând cu un fierăstrău medieval minuscul - cu ajutorul căruia a clădit decorurile la toate piesele pe care le-am lucrat acolo!), am jucat pe poduri ridicate peste mici Întinderi de apă, pe care spectatorii treceau ca să pătrundă „În pădurea din Ardennes“. Dar efectul nu a fost același. Nimic nu a putut reproduce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Spațiul devenea când intim, când se deschidea pentru acțiunile majore, spectatorii fiind mișcați odată cu gradenele, cu ajutorul unor sisteme hidraulice. Se creau astfel diferite dispozitive de joc, de la arenă la teatrul rotund, schimbând perspectiva spectatorului În concordanță cu situația dramatică. Dar decorul cinetic ne-a jucat feste: nu numai că a ridicat bugetul spectacolului, dar a avut efectul contrar celui scontat, Îndepărtând publicul de emoție. Am fost furios pe mine pentru slăbiciunea de a fi cedat tentației tehnologice, fără să fi luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fi crezut În laudele și complimentele care se Înlănțuiau În Vogue. Așa Însă, am avut distanța și dubiul necesare pentru a rămâne mai mult sau mai puțin cu capul pe umeri. La reluarea spectacolului În Central Park, vara, am redus decorul la esențial și am regăsit În simplitatea naturală a parcului, sub cerul liber, o conexiune cu natura cosmică și umană a piesei, pe care o pierdusem În meandrele tehnologiei. Sonata spectrelor la Yale Robert Brustein, faimosul critic și decan al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și corupție, ce seamănă mai mult a vampiri, a demoni rafinați, cu ochi care strălucesc de răutate, În același timp patetici și triști În singurătatea lor - astfel apăreau personajele izolate În cutii de sticlă, cuști cu pereți transparenți, ce defineau decorul expresionist semnat de Michael Yeargan, un tânăr absolvent de la Yale, care mi-a devenit În timp colaborator scenografic de lungă durată. Eram intrigat de ultima scenă, care avea o atmosferă cu totul aparte. Aveam impresia că Strindberg a scris-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o relație mai subiectivă, mai intimă și sensibilă cu textul, cu actorii și cu spațiul: am folosit unul dintre holurile teatrului care avea coloane și arcuri ce aminteau, fapt curios În mijlocul Manhattanului, de subsolurile metroului moscovit. Acțiunea se derula fără decor, pe o structură simplă de rampe În formă de cruce. Printre actorii care debutau atunci la Public erau Jan TÎiska, proaspăt sosit de la Praga, unde jucase roluri de neuitat În spectacolele lui Krejța, și F. Murray Abraham, pe atunci actor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Brook, Îi jucau pe Maestru și, respectiv, pe Woland, diavolul cu nuanțe mistice. Această relație era cea mai importantă pentru mine și, ca și distribuția de la New York, cea din Paris promitea ceva special. Dar n-a fost să fie așa. Decorul, prea ambițios să explice vizual ce se Întâmpla, dădea impresia de masivitate puțin greoaie, și nu de sugestie onirică, riscând să sufoce imaginația. Spiritul de ansamblu al actorilor francezi s-a dovedit și el prea analitic, prea cartezian pentru un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
incită atracția pentru grandios, deci ei se așteaptă să vadă imagini grandioase, proporționale cu donația. E chiar periculos că În ziua de azi, când banii pentru cultură sunt tot mai puțini, la operă poți Încă să-ți permiți să comanzi decoruri abracadabrante și costume foarte laborioase. Pentru cei care venim din teatru, unde avem norocul să fim nevoiți să ne folosim imaginația, din lipsă de buget, uneori e periculos să fim seduși de aviditatea și lăcomia fără capăt a operei. Prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
dar ca grup, și molipsiți de artificialitatea operei, se dovedeau epuizanți. Bancurile lor neîncetate Îmi tăiau concentrarea. Eu Încercam să-i aduc În atmosfera duioasă și sensibilă a lanurilor de grâu și a câmpiei slave nesfârșite, pe care o sugerau decorul și muzica, ei se jucau cu spicele ca la grădiniță și hohoteau de râs. Pierzându-mi răbdarea, m-am hotărât să mă arăt sever și strict, așa cum mi s-a spus că trebuie să fii la operă ca să te impui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a determinat să vină până la New York și a reușit. Am refăcut Oneghin de mai multe ori, În alte țări, căci reversul medaliei sau blestemul succesului În lumea operei este că ești chemat să reproduci același spectacol cu aceeași concepție, aceleași decoruri și costume, dar cu alți cântăreți, alt cor, altă orchestră și alt dirijor, pe o altă scenă. De obicei se apelează la un asistent ca să refacă originalul, dar eu insist să fiu prezent la cel puțin jumătate din repetiții de câte ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
e preluat de o nouă casă de operă, ce a „mers“ În altă parte trebuie reevaluat, recreat. Situația e nouă, iar experiența trebuie să fie la fel. La Seattle, de exemplu, scena finală din Oneghin a reușit cel mai bine. Decorul lui Yeargan reprezenta un pavilion rotund de sticlă, ce transmitea senzația lipsei de aer, asemănătoare ca atmosferă cu cea a exilaților strindbergieni din Sonata spectrelor. În această colivie erau Închise personajele. Ultimele acorduri ale muzicii sunt pline de tensiune și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și Bo Skovhus formau o pereche de cântăreți ideală pentru a atrage atenția și simpatia spectatorilor, În plus Angelika Kirschlager era o foarte picantă Valencienne. Am făcut tot ce am putut ca dragostea să triumfe la Staatsoper și, În ciuda unui decor greoi și fără vino-ncoace, intriga amoroasă se ridica deasupra tuturor celorlalte. Scenografia era semnată de un celebru arhitect vienez, invitat de Holender pentru că era foarte „la modă“ În arhitectura locală, dar experiența ne-a convins că nu orice arhitect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
noi, dar, de spaimă, a preferat să nu fie deloc prezent În teatru. Dar, cu două zile Înainte de premieră, nu a mai putut să stea deoparte și a apărut val-vârtej, țipând din Întunericul sălii că lumina pe scenă e greșită, decorul prea prezent și că nici o replică nu e spusă cum trebuie. Din fericire, Brustein era acolo și a reușit să-l calmeze, invitându-l la un restaurant bun și asigurându-l, cu autoritatea lui de critic teatral respectat, că piesa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
le insuflu pasiunea mea pentru teatru copiilor mei, ca să le respect dezvoltarea și propria individualitate fără să-i expun excesiv influențelor care m-au marcat pe mine. Când erau mici, umblau fericiți pe scenă printre actori sau se cățărau pe decoruri, În timp ce repetam fabulele lui Gozzi, și au fost prezenți la multe din spectacolele mele, În teatru, cât și În operă (Antony la doisprezece ani și Nico la unsprezece au urmărit fascinați șaisprezece ore de muzică ale Întregii Tetralogii de Wagner
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fost un adevărat „scandal“, comparată de unii cu „bătălia pentru Hernani“. Mă refer la Lucia pariziană. Dar mai Întâi a fost o altă Lucie, cea de la Chicago, cu totul altfel. Bill Dudley, un decorator englez de excepție, a construit un decor de film. Într-adevăr aveai impresia că te aflai În Scoția. Un conglomerat de roci de diferite forme printre care apăreau boschete sălbatice, ca vegetația dealurilor stâncoase și sterpe, Îți dădea impresia că ești În lumea castelelor medievale nordice a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
film. Într-adevăr aveai impresia că te aflai În Scoția. Un conglomerat de roci de diferite forme printre care apăreau boschete sălbatice, ca vegetația dealurilor stâncoase și sterpe, Îți dădea impresia că ești În lumea castelelor medievale nordice a Lamermoorilor. Decorul se rotea pe turnantă descoperind uneori grote amenințătoare, alteori interiorul castelului. Lucia se cățăra pe stânci, alergând În căutarea iubitului În timp ce-și cânta ariile! June Anderson era Lucia și știam de ce riscuri e capabilă din Puritanii la care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În sală și a privit tăcut pentru un moment muntele stâncos de pe scenă. Mă așteptasem să fie dificil, dar, curios, pentru moment Krauss se arătă zâmbitor, chiar amabil. Chi è la regista? - se uită În jur, eu mă prezint. „Complimenti, decorul è bellissimo!“, Îmi spune și mă bate pe umăr, după care Îl invit pe scenă. De acum credeam că va fi ușor de convins să se adapteze concepției noastre, dar nu a fost să fie așa. „Scuzați-mă, dar eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
după care Îl invit pe scenă. De acum credeam că va fi ușor de convins să se adapteze concepției noastre, dar nu a fost să fie așa. „Scuzați-mă, dar eu sunt obișnuit să cânt doar la avanscenă. Vă admir decorul, dar nu e pentru mine!“ La premieră, Lucia cânta de pe munte, rostogolindu-se pe stânci În căutarea iubitului, dar iubitul cânta de lângă fosă. June se ascundea În grotă, așteptându-l pe Krauss, dar el Îi făcea semne drăgăstoase de lângă dirijor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cânta de pe munte, rostogolindu-se pe stânci În căutarea iubitului, dar iubitul cânta de lângă fosă. June se ascundea În grotă, așteptându-l pe Krauss, dar el Îi făcea semne drăgăstoase de lângă dirijor, din centrul scenei, chemând-o să iasă din decor. La Los Angeles am reluat Lucia, dar fără Alfredo Krauss. June, care a revenit În rol, se simțea foarte acasă În decorul romantic, găsind un suport În pericolele ce trebuiau Înfruntate În realismul filmic al scenei. Deși lucrurile au mers
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]