6,495 matches
-
dezvoltare a comunității romano-catolice din Siret. Între anii 1993-2000 s-au efectuat lucrări de reparație generală a bisericii sub conducerea parohilor Eugen Lucaci și Valerian Enășcuț. La data de 9 martie 1996, Parohia a aniversat 625 de ani de la înființarea Episcopiei de Siret. În timpul păstoririi parohului Valerian Enășcuț (1993-1999) s-au organizat și dus la bun sfârșit lucrările cele mai complicate: asanarea pereților, înlocuirea pardoselii, a picturii etc. După finalizarea lucrărilor de renovare, la 8 septembrie 2000 (de hramul bisericii) a
Biserica Nașterea Sfintei Fecioare Maria din Siret () [Corola-website/Science/317364_a_318693]
-
Pieszczoch (profesor de istorie la Scoala „Petru Mușat” din Siret) și Mihai Cobilanschi (președinte al Forumului German din Siret), a fost amplasată în pridvorul bisericii o placă de marmură albă pe care sunt înscrise numele celor cinci episcopi titulari ai Episcopiei de Siret. Parohul Irinel Iosif Iosub (din 2009) a inițiat o nouă serie de lucrări de modernizare a parohiei. Biserică a fost restaurată în exterior; în anul 2010 fațadă bisericii a fost văruita în alb, iar învelitoarea de tablă de pe
Biserica Nașterea Sfintei Fecioare Maria din Siret () [Corola-website/Science/317364_a_318693]
-
-lea Mușat, ar fi ctitorit în Siret o biserică romano-catolică cu hramul Nașterea Sfanțului Ioan Botezătorul. Ea se convertise la catolicism și ar fi ctitorit biserică, pentru a-i servi drept loc de veci. Aici a funcționat între 1371-1434 o episcopie catolică, cu o mănăstire dominicana aferentă. După unele opinii, clădirile mănăstirii au fost incendiate de populația românească ortodoxă, răzvrătita împotriva catolicismului în anul 1451 sau după alte opinii biserică a fost dărâmată la începutul secolului al XVI-lea din porunca
Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Siret () [Corola-website/Science/317434_a_318763]
-
studiilor teologice din cadrul Universității “Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Greco-Catolică. Aceste informații au fost sintetizate, de către același autor, în articolul “Părintele martir Ilie Borz“, publicat în revista “Flori de crin“ (nr. 3 - 24/2007), revistă de spiritualitate editată de Episcopia Greco-Catolică Oradea. Ilie Borz, viitorul martir al Bisericii Greco-Catolice, s-a născut în anul 1912 în satul Ratovei, comuna Marin, județul Sălaj. Părinții, Florian si Maria, erau agricultori. Tatăl se mai ocupa și cu reparatul oalelor prin sat și satele
Ilie Borz () [Corola-website/Science/317439_a_318768]
-
a fost solicitat de către multe familii de intelectuali să le mediteze fiii. Studiile liceale le-a făcut la liceul «Samuil Vulcan» din Beiuș, în perioada 1932-1935. A fost un elev eminent terminând în fiecare an «cu laude» si având din partea Episcopiei de Oradea bursă de merit. În această perioadă a primit sprijin material și moral din partea cuvioasei surori Cecilia Maniu. În fotografie îl putem vedea pe absolventul de liceu Ilie Borz, în anul 1935. Și-a continuat studiile la Institutul Teologic
Ilie Borz () [Corola-website/Science/317439_a_318768]
-
Marmației (județul Maramureș), care cuprindea parohii din Maramureș, Transilvania, Crișana și Banat. Vicariatul a fost desființat în anul 1952, fiind transformat în protopopiat ortodox ucrainean de coordonare, cu sediul în comuna Poienile de sub Munte (județul Maramureș) și aflat în subordinea Episcopiei Ortodoxe de Cluj. Această organizare a funcționat până în anul 1990, primind anual sprijin financiar de la Patriarhia Română. În perioada regimului comunist, în anul 1963, au fost desființate școlile în limba ucraineană, bisericile ucrainene rămânând singurul loc unde s-a vorbit
Vicariatul Ortodox Ucrainean din România () [Corola-website/Science/317450_a_318779]
-
recomanda înființarea de parohii greco-catolice în orașele și satele Bucovinei. În anul 1806, mitropolitul greco-catolicilor ucraineni din Liov, Antonie Angelovici, a cerut împăratului austriac înființarea în Bucovina a unui episcopat al rutenilor uniți cu Roma, el susținând că majoritatea enoriașilor Episcopiei ortodoxe a Bucovinei ar fi de fapt galițieni greco-catolici. Începând din 1812, împăratul Francisc I al Austriei a aprobat înființarea de parohii greco-catolice la Siret (1812), Cernăuți (1813), Cacica (1814), iar mai târziu au fost înființate parohii și la Rădăuți
Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România () [Corola-website/Science/317452_a_318781]
-
eparhie era formată din 239 parohii, din care 201 românești unite și 38 greco-catolice rutene, și anume: În calitate de administrator apostolic al Eparhiei de Maramureș, episcopul Iuliu Hossu a înființat la 5 iunie 1930, prin ordin episcopal, Vicariatul Special Greco-Rutean în cadrul Episcopiei Maramureșului. După instalarea sa la 2 februarie 1931 ca episcop de Maramureș, Alexandru Rusu l-a numit, prin ordinul nr. 206 din 7 februarie 1931, pe preotul Mihail Simovici (Mihail Simovicz) ca primul vicar al Vicariatului Special Greco-Rutean, cu sediul
Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România () [Corola-website/Science/317452_a_318781]
-
Marmației (județul Maramureș), care cuprindea parohii din Maramureș, Transilvania, Crișana și Banat. Vicariatul a fost desființat în anul 1952, fiind transformat în protopopiat ortodox ucrainean de coordonare, cu sediul în comuna Poienile de sub Munte (județul Maramureș) și aflat în subordinea Episcopiei Ortodoxe de Cluj. Această organizare a funcționat până în anul 1990, primind anual sprijin financiar de la Patriarhia Română. Preoții greco-catolici ruteni din Bucovina au cerut protecția Episcopiei romano-catolice de Iași, dar, prin adresa nr. 4502 din 21 februarie 1955, aceasta a
Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România () [Corola-website/Science/317452_a_318781]
-
coordonare, cu sediul în comuna Poienile de sub Munte (județul Maramureș) și aflat în subordinea Episcopiei Ortodoxe de Cluj. Această organizare a funcționat până în anul 1990, primind anual sprijin financiar de la Patriarhia Română. Preoții greco-catolici ruteni din Bucovina au cerut protecția Episcopiei romano-catolice de Iași, dar, prin adresa nr. 4502 din 21 februarie 1955, aceasta a comunicat Guvernului României că "„preoții Maniu Nicolae, Rogojinschi Emil, Toniuc Isidor și Vorobchievici Vladimir nu aparțin bisericii noastre catolice, nu-i avem în evidența preoților noștri
Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România () [Corola-website/Science/317452_a_318781]
-
s-a vorbit în limba ucraineană. După Revoluția din decembrie 1989 și abrogarea actului de desființare a Bisericii Române Unite cu Roma, Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean a fost reînființat în 1996, cu sediul la Rădăuți. El a fost plasat în jurisdicția Episcopiei române unite a Maramureșului, cu sediul la Baia Mare. Vicari generali ai greco-catolicilor ucraineni din România au fost preoții Vasile Popovics din Siret (1996-2000), Ioan Voloșciuc din Rădăuți (2000-2012) și Mihai Dubovici (din 2012). În perioada 30 iulie - 1 august 2012
Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România () [Corola-website/Science/317452_a_318781]
-
2012), ocupându-se cu auditul financiar al registrelor contabile din toate parohiile eparhiei. Episcopul Basil H. Losten l-a numit protoiereu (iunie 2005), iar succesorul său, Paul Chomnycky, OSBM, protoiereu mitrofor (iunie 2007). În afară de sarcinile sale de la seminar și de la episcopie, el a fost paroh la parohia misionară din Bedford Hills (1 iulie 2005 - 31 iulie 2006), paroh la Auburn, New York (1 august 2006 - iulie 2009) și la Bridgeport, Connecticut (1 august 2009 - 31 august 2012). La 31 august 2012 pr.
Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România () [Corola-website/Science/317452_a_318781]
-
Gheorghe Abăza (1715-1721). În anul 1775, Imperiul Habsburgic a ocupat nordul Moldovei, teritoriu pe care l-a denumit Bucovina. Autoritățile ocupante austriece au desființat majoritatea mănăstirilor din Bucovina, menținând doar trei dintre acestea: Dragomirna, Putna și Sucevița. În ședința Consistoriului Episcopiei de Rădăuți din 27 februarie 1784, episcopul Dosoftei Herescu și-a dat asentimentul pentru desființarea mănăstirilor Pătrăuți, Ilișești și Sf. Ilie, precum și a tuturor schiturilor. Ctitoria lui Ștefan cel Mare de la Sfântu Ilie a funcționat ca mănăstire de călugări până la
Biserica Sfântul Ilie din Sfântu Ilie () [Corola-website/Science/317461_a_318790]
-
greco-catolic ucrainean, aflat în jurisdicția Eparhiei greco-catolice de Maramureș. În anul 1948, prin Decretul 458, a fost desființată Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de către regimul comunist, patrimoniul acesteia trecând la Biserica Ortodoxă Română. Deoarece Vicariatul greco-catolic ucrainean aparținea de Episcopia de Maramureș, a fost și el desființat. La acea dată, pr. Toniuc avea în grijă 31 de parohii cu 41 de biserici și 40.000 de credincioși ucraineni greco-catolici. Vicarul general , împreună cu mulți credincioși ai săi, a refuzat să treacă
Isidor Toniuc () [Corola-website/Science/317457_a_318786]
-
din locuință, deși avea și trei copii între 5 și 12 ani și i-a fost stabilit domiciliu forțat. Timp de doi ani, familia sa nu a știut nimic despre soarta părintelui . Preoții greco-catolici ruteni din Bucovina au cerut protecția Episcopiei romano-catolice de Iași, dar, prin adresa nr. 4502 din 21 februarie 1955, aceasta a comunicat Guvernului României că "„preoții Maniu Nicolae, Rogojinschi Emil, Toniuc Isidor și Vorobchievici Vladimir nu aparțin bisericii noastre catolice, nu-i avem în evidența preoților noștri
Isidor Toniuc () [Corola-website/Science/317457_a_318786]
-
câteva pietre funerare cu inscripții în limba română cu caractere chirilice. Inscripțiile sunt aproape șterse. Pe una din lespezile funerare se distinge anul 1859. Printre preoții care au slujit aici este de menționat pr. Anton Popescu (1896-1971) - consilier referent la Episcopia Hușilor (până în 1948), a fost arestat din motive politice și deținut la Penitenciarul Aiud între anii 1950-1954. Prin strădania preotului Anton Popescu, parohul Bisericii „Sf. Dumitru”, Parohia a editat foaia religioasă și culturală "Credința", care a apărut lunar începând de la
Biserica Sfântul Dumitru din Huși () [Corola-website/Science/321853_a_323182]
-
revista urma să apară de atunci în format mic, dar de două ori pe lună. Revista „Credința” a apărut de două ori pe lună până la 15 aprilie 1934, când și-a întrerupt apariția. Explicația acestei întreruperi o reprezenta faptul că Episcopia Hușilor a hotărât tipărirea unei reviste săptămânale cu titlul „Credința strămoșească”, sub îngrijirea preoților misionari din eparhia Hușilor. Episcopul Nifon Criveanu (1933-1939) i-a încredințat pr. Anton Popescu grija pentru scoaterea acestei foi, redacția acesteia aflându-se la Biserica Sf.
Biserica Sfântul Dumitru din Huși () [Corola-website/Science/321853_a_323182]
-
al doilea număr, din 27 mai 1934, preotul Anton Popescu anunța faptul că "„Credința”, foaia pe care eu o scoteam până acum, nu va mai ieși."" Cu începere de la numărul din 25 iulie 1934, redacția a fost transferată în clădirile Episcopiei Hușilor, ridicându-i-se preotului Anton Popescu însărcinarea dată de a se îngriji de tipărirea acestei foi. Redacția revistei „Credința Strămoșească” revenea la 21 martie 1935 la Biserica "Sf. Dumitru" din Huși. După alegerea în 1939 a episcopului Nifon Criveanu
Biserica Sfântul Dumitru din Huși () [Corola-website/Science/321853_a_323182]
-
a episcopului Nifon Criveanu ca mitropolit al Olteniei, sarcina pentru redactarea revistei „Credința Strămoșească” i-a fost luată preotului Anton Popescu, iar în numărul din 17 martie 1940 se preciza că de redactarea revistei se va ocupa Secția culturală a Episcopiei Hușilor. La sfârșitul anului 1947, după cum relata „Cronica Hușilor” nr. 9-12/1947, preotul Anton Popescu a fost pensionat pe caz de boală din funcția de consilier referent al secției administrative a Episcopiei Hușilor. El a fost arestat în 1950 și
Biserica Sfântul Dumitru din Huși () [Corola-website/Science/321853_a_323182]
-
redactarea revistei se va ocupa Secția culturală a Episcopiei Hușilor. La sfârșitul anului 1947, după cum relata „Cronica Hușilor” nr. 9-12/1947, preotul Anton Popescu a fost pensionat pe caz de boală din funcția de consilier referent al secției administrative a Episcopiei Hușilor. El a fost arestat în 1950 și condamnat. A fost deținut la Penitenciarul Aiud până în 1954, când a fost eliberat. Preotul Anton Popescu a murit în 1971. În curtea bisericii se află mai multe morminte vechi, pe unele dintre
Biserica Sfântul Dumitru din Huși () [Corola-website/Science/321853_a_323182]
-
gazonul de lângă casă sunt așezate două „Măști Hilare“, lucrări ce au fost create în 1852 de Karl Storck pentru fațada Teatrului Național București, distrus în cel de-al Doilea Război Mondial. Tot în acest muzeu este expusă Colecția Muzeală a Episcopiei Armeano - Gregoriene. Între timp, Muzeul Storck a fost retrocedat foștilor proprietari, în condiții dubioase, afirmă surse din primărie, până în 2003 nefiind clarificat încă statutul valoroasei colecții de artă Storck.. Clădirea ce adăpostește Muzeul Frederick și Cecilia Cuțescu Storck, construită în
Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck () [Corola-website/Science/321875_a_323204]
-
Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 242, având codul de clasificare . Prima atestare a unei biserici la Costâna este în uricul din 15 martie 1490, prin care domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) i-a întărit Episcopiei Rădăuților 50 de biserici cu preoți dintre care 44 biserici din Ținutul Sucevei și 6 din Ținutul Cernăuțiului, printre care și ""biserica cu preotul la Gura Costânei"". După anexarea nordului Moldovei (Bucovina) de către Imperiul Habsburgic (1774), frații Ilie și Ion
Biserica Sfântul Gheorghe din Costâna () [Corola-website/Science/321459_a_322788]
-
fiind pictată de către o echipă condusă de prof.univ. Nicolae Sava. Ea a fost resfințită la 2 iulie 2001 de un sobor de ierarhi și preoți în frunte cu IPS Teodosie Petrescu - Arhiepiscop al Tomisului, PS Ioachim Giosanu "Băcăuanul" - Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului și PC Varlaam Merticariu - Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. La acest eveniment au participat Constantin Simirad - primarul municipiului Iași, senatorul PDSR Vasile Mocanu și viceprefectul Valentin Soroceanu. Cu prilejul anului omagial închinat lui Ștefan cel Mare și Sfânt, la
Biserica Cuvioasa Parascheva din Cotnari () [Corola-website/Science/316329_a_317658]
-
1873-1953), fiica lui Gheorghe și a Mariei Sturdza, care a luat cu ea odoarele bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823. Ea a refuzat inițial să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii și apoii donându-le. Rămasă văduvă și neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârșitul vieții sub numele de maica Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului Castelul Miclăușeni
Mănăstirea Miclăușeni () [Corola-website/Science/316348_a_317677]
-
castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii și apoii donându-le. Rămasă văduvă și neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârșitul vieții sub numele de maica Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului Castelul Miclăușeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinții săi (Gheorghe Sturdza și Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) și toate dependințele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de
Mănăstirea Miclăușeni () [Corola-website/Science/316348_a_317677]