9,472 matches
-
ar fi urmat un alt curs. Există, bineînțeles, și afirmații care, oricît de multe direcții ar fi luat cursul istoriei, nu ar putea corespunde realității; textele S.F. sînt pline de asemenea exemple. Numeroase romane conțin ceea ce am putea numi "dublă ficțiune"; în acest caz, autorul introduce elemente și personaje care sînt imaginare chiar în cadrul imaginar de bază al textului. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că, deși percepem diferența între ceea ce găsim în operele literare și ceea ce întîlnim în realitate, nu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în continuare spune că autorii textelor literare "își avertizează de obicei cititorii că operele lor nu trebuie considerate nici minciună, nici adevăr, ci ceva diferit de ambele". Aceste avertismente iau diverse forme: cea mai simplă este afirmația că textul este ficțiune. Cititorul știe în acest caz la ce să se aștepte și ce reguli să aplice. După cum spune Pleynet (1968:95; cf. Culler 1975:136; Pavel 1986:123): Într-adevăr, cuvinte de genul "roman", "poezie", prezente pe coperta unei cărți, sînt
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
aplice. După cum spune Pleynet (1968:95; cf. Culler 1975:136; Pavel 1986:123): Într-adevăr, cuvinte de genul "roman", "poezie", prezente pe coperta unei cărți, sînt ceea ce (prin convenție) ne programează sau ne "orientează lectura". Roberts numește astfel de texte "ficțiune intenționată" și observă: Dacă scriitorul s-ar folosi de toate mijloacele posibile pentru a-l face pe cititor să uite avertismentul inițial, acest lucru nu ar afecta statutul de ficțiune intenționată al textului în ochii criticilor literari. (Roberts 1972:24
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
programează sau ne "orientează lectura". Roberts numește astfel de texte "ficțiune intenționată" și observă: Dacă scriitorul s-ar folosi de toate mijloacele posibile pentru a-l face pe cititor să uite avertismentul inițial, acest lucru nu ar afecta statutul de ficțiune intenționată al textului în ochii criticilor literari. (Roberts 1972:24) Semnalele de avertizare de acest gen au fost stabilite prin convenție. De exemplu, fraza introductivă "A fost odată" nu este o afirmație legată de restul conținutului (cf. Macdonald 1954:169
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a inclus numeroase evenimente imaginare, și a modificat anumite trăsături ale personajelor. Nimic nu trebuie luat ca atare". Însă ea spune de asemenea că romanul său nu este un text literar, ci "un amestec de real și imaginar, biografie și ficțiune" (Modjeska 1990:317). Această afirmație se află inclusă în prefața cărții, nu în textul propriu-zis și, drept urmare, poate fi considerată autentică. Însă, datorită faptului că nu se specifică exact care evenimente din cele relatate sînt de domeniul biografiei, cititorul are
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
puțin veridice. În acest sens, literatura este privilegiată; cititorii sînt dispuși să colaboreze cu autorii, acceptînd caracterul imaginar al textelor. Însă nu întotdeauna acest privilegiu este necondiționat, iar imaginarul nu a fost întotdeauna considerat inofensiv. În orice caz, conceptul de "ficțiune", binecunoscut în ziua de azi, are la rîndul său o lungă istorie non-ficțională. Bok (1978:207 n) simplifică foarte mult lucrurile afirmînd că "literatura și minciuna sînt două noțiuni complet diferite"... Ea spune în continuare: Confuzia între literatură și minciună
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciuna sînt două noțiuni complet diferite"... Ea spune în continuare: Confuzia între literatură și minciună are o lungă istorie". Aici Bok folosește termenul "literatură" cu un sens destul de restrîns. Steiner (1975:224), pe de altă parte, pare să folosească termenul "ficțiune" cu un sens atît de larg încît include toate formele de înșelătorie verbală. Referindu-se la evoluția limbajului, el explică originea ficțiunii prin supraviețuirea valorii înșelătoriei. El afirmă că: Ficțiunea era o deghizare față de cei care căutau același refugiu, aceeași
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
termenul "literatură" cu un sens destul de restrîns. Steiner (1975:224), pe de altă parte, pare să folosească termenul "ficțiune" cu un sens atît de larg încît include toate formele de înșelătorie verbală. Referindu-se la evoluția limbajului, el explică originea ficțiunii prin supraviețuirea valorii înșelătoriei. El afirmă că: Ficțiunea era o deghizare față de cei care căutau același refugiu, aceeași himeră sau aceeași fantezie sexuală. A dezinforma, a nu spune întreg adevărul, era o necesitate vitală de detașare. Selecția naturală îl favorizează
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1975:224), pe de altă parte, pare să folosească termenul "ficțiune" cu un sens atît de larg încît include toate formele de înșelătorie verbală. Referindu-se la evoluția limbajului, el explică originea ficțiunii prin supraviețuirea valorii înșelătoriei. El afirmă că: Ficțiunea era o deghizare față de cei care căutau același refugiu, aceeași himeră sau aceeași fantezie sexuală. A dezinforma, a nu spune întreg adevărul, era o necesitate vitală de detașare. Selecția naturală îl favorizează întotdeauna pe cel cu imaginație bogată. Însă cînd
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dacă ne gîndim la Loki, Odiseu sau Robin Hood și alte personaje din mituri și basme. Bok face referințe mai convenționale. Ea vorbește de Platon, care dezaprobă artiștii și dramaturgii, și continuă prin a menționa cazuri "de mijloc" în care ficțiunea și minciuna se intersectează. Faptul că ele se întîlnesc nu este surprinzător, deoarece succesul unui roman depinde, în parte, de capacitatea noastră ca cititori să ne transpunem în lumea imaginară construită de autor. Conceptul de ficțiune, ca tip de discurs
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de mijloc" în care ficțiunea și minciuna se intersectează. Faptul că ele se întîlnesc nu este surprinzător, deoarece succesul unui roman depinde, în parte, de capacitatea noastră ca cititori să ne transpunem în lumea imaginară construită de autor. Conceptul de ficțiune, ca tip de discurs, este în mare măsură rezultatul evoluției literaturii din secolul al XVIII-lea, descrisă de Lévi-Strauss (1981:652) ca o perioadă în care "narațiunea literară" a trecut "de la mit la roman". Deși conceptul de roman nu era
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
așa puritani cum erau, par să fi fost dispuși să accepte faptul că Peripețiile Pelerinului era o alegorie și nu o povestire adevărată. Totuși, unii dintre criticii săi baptiști priveau cu suspiciune ceea ce Sharrock (1954:139) numește "libertatea periculoasă a ficțiunii" (cf. Newey 1980:27). Ar trebui să ne amintim că "de-a lungul secolului al XVIII-lea lectura literară era considerată o activitate inferioară și, deseori, chiar periculoasă" (Uphaus 1988:vii). Aceste atitudini erau cu siguranță la modă în vremea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de "a depăși limitele prezentului real" (Rappaport 1979:180). În ziua de azi, discursul poate relata și adevărul istoric, fără a fi considerat înșelător. Însă, dacă majoritatea dintre noi nu ezită să clasifice aceste două cărți ca fiind mai degrabă ficțiune decît relatare istorică, deoarece nu sînt plauzibile și/sau credibile, ce atitudine să avem față de romanul lui Defoe, destul de credibil (a fost publicat în 1725) însă destul de neadevărat, O nouă călătorie în jurul lumii, pe care l-a scris fără să
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe un adevăr istoric". Cu alte cuvinte, Defoe a mințit de atît de multe ori, încît criticii săi nu l-au mai crezut nici cînd a fost sincer. Rousseau a adoptat un punct de vedere oarecum diferit asupra relației dintre ficțiune și nesinceritate. El pare să fi fost convins că descrierile de personaje imaginare care ne deformează principiile morale, cum este spre exemplu Mizantropul lui Molière, sînt minciuni (cf. Gourevitch 1980:94). Scriind în 1777, el a afirmat același lucru despre
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fi considerat păcăleala una din acele "minciuni ocazionale lipsite de importanță", pe care ar fi tolerat-o. Mai tîrziu, în secolul al XVIII-lea, conceptul de "roman", ca gen recunoscut și acceptat al literaturii, a prins rădăcini (Watt 1957:10), ficțiunea în sine fiind un tip de discurs care "dă dreptul oricărui fel de act imaginativ să se desfășoare" (Pavel 1986:2). Chiar și așa, mulți creștini au continuat să se arate suspicioși față de toate formele literaturii. De exemplu, Edmund Gosse
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Edmund Gosse (1949: 20) a crescut la sfîrșitul secolului al XIX-lea într-o casă din care "cărțile de orice fel" erau excluse de către mama sa, care considera că "a povesti" era un păcat. În plus, contrastul dintre adevăr și ficțiune n-a rămas complet necontestat, după cum demonstrează și posibilitatea permanentă de a satiriza aspecte ale realității prin opere literare (e.g. Hardy 1971; cf. Roberts 1972:91). Această posibilitate i-a îndemnat pe unii editori din secolul al XX-lea să
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
permanentă de a satiriza aspecte ale realității prin opere literare (e.g. Hardy 1971; cf. Roberts 1972:91). Această posibilitate i-a îndemnat pe unii editori din secolul al XX-lea să introducă în prefața romanelor o scurtă afirmație cu privire la privilegiile ficțiunii. Nu cunosc nici un termen potrivit, însă "dezmințire" pare cel mai bun cuvînt pentru a defini afirmațiile de acest gen, fie ele scrise sau spuse (Hewitt și Stokes 1975). Dezmințirile ce susțineau că nici unul dintre personajele prezente în text nu avea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
roman și toate locurile și împrejurările descrise sînt imaginare. De asemenea, și personajele sînt fictive; orice asemănare de nume este întîmplătoare și neintenționată. (Bush 1949:vii) În aceste afirmații și în altele de același gen, întîlnim aluzii la concepte ca "ficțiune", "alegorie" și "roman", care au rolul de a elibera autorii de obligația de a spune adevărul, obligație pe care Grice (1989:27) o consideră un super-principiu: fii sincer (în conversație). Uneori un scriitor poate să-și extindă dreptul de a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
astăzi în Belgia"). Statutul altor afirmații (e.g. "Am aranjat patruzeci de directori de bancă") rămîne astfel deschis imaginației și credulității cititorilor (Sunday Sport 1991). Chiar dezmințirile convenționale pot fi folosite pentru a ataca noțiuni uzuale legate de adevăr, realitate și ficțiune. De exemplu, într-o "Notă introductivă", romancierul Oakley Hall (1973:5 ) spune: Însă orice similaritate între personaje și persoane reale, în viață sau decedate, nu este întotdeauna doar o coincidență, deoarece mulți oameni sînt figuri care se află la granița
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
numai la o notă introductivă; este întîlnit și la un alt nivel, pe care Patricia Waugh (1984:2) îl numește "metaficțiune": texte literare care atrag intenționat atenția asupra propriului statut, ca un artificiu prin care se pune problema relației între ficțiune și realitate. Păcat că Defoe nu mai este printre noi pentru a comenta această perspectivă modernă. Totuși, în majoritatea cazurilor, se știe fără nici o urmă de îndoială care opere sînt și care nu sînt ficțiune, indiferent dacă există sau nu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se pune problema relației între ficțiune și realitate. Păcat că Defoe nu mai este printre noi pentru a comenta această perspectivă modernă. Totuși, în majoritatea cazurilor, se știe fără nici o urmă de îndoială care opere sînt și care nu sînt ficțiune, indiferent dacă există sau nu în introducere afirmația că "orice similaritate cu persoane reale este întîmplătoare". După cum spune Scheibe (1980:21): "Forma justifică natura conținutului. O minciună care se numește singură minciună nu mai este acest lucru, ci devine ficțiune
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ficțiune, indiferent dacă există sau nu în introducere afirmația că "orice similaritate cu persoane reale este întîmplătoare". După cum spune Scheibe (1980:21): "Forma justifică natura conținutului. O minciună care se numește singură minciună nu mai este acest lucru, ci devine ficțiune". Romanele realiste trebuie să reflecte viața, însă fără a fi copii perfecte. Chiar atunci cînd conține o dezmințire, romanul care imită lumea reală poate fi o satiră. Legile calomniei diferă semnificativ de la o jurisdicție la alta, încît adevărul, care poate
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care poate constitui o armă de apărare într-un sistem legal, poate fi, în alt sistem, o circumstanță agravantă a ofensei. Însă oricare ar fi criteriile legale, un proces pentru calomnie este o încercare de a nega statutul privilegiat de ficțiune al romanului. Principalul motiv care stă la baza majorității protestelor împotriva operelor literare este mai degrabă defăimarea decît minciuna, însă pot apărea și acuzații de nesinceritate, mai ales atunci cînd adevărul este arma de apărare. Astfel, într-un proces recent
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și menționează diferite atitudini pe care ei le-au adoptat pentru a se apăra. Pericolul persistă, în special atunci cînd comentariul politic ia forma unui roman. După cum spune Sutherland, "Romanul... reflectă viața reală pe riscul propriu". Relația dintre fapt și ficțiune este problematică nu numai în privința romanelor și a altor specii literare; ea a devenit un subiect de controversă și în unele ramuri ale științei sociale, în special în etnografie. Într-adevăr, se pare că Edmund Leach le-a spus colegilor
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că ar trebui să se critice singuri nu pentru incompetența profesională, ci pentru lipsa de talent la scris (Abrahams 1987:15). Leach (1987:1, 9, 12) spune că "întreaga etnografie este ficțională" (sublinierea îi aparține), că "majoritatea monografiilor etnografice sînt ficțiuni", că pînă și "algebra transformării structurale" este substituită "pasajelor necunoscute din istorie", iar "trecutul devine o invenție a etnografului" (Leach 1987:11). Asocierea etnografiei cu minciuna a ajuns chiar să fie la modă, după cum arată și afirmația "Toți antropologii sînt
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]