KorAP: Find »[drukola/base=nebun & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...244 245 246 ...305 >

7,611 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

și să nu pui prea multe Întrebări. Flăcău, Înțelegi ce vreau să spun? — În culori, ca la cinema. — Vei fi transferat de la detectivii de la Secția Centrală atunci cînd Parker va face publice restructurările. Vrei să lucrezi pentru mine? Aș fi nebun să nu vreau. De ce, Dudley? — De ce ce, flăcău? — Te-ai luat În coarne cu Ellis Loew ca să mă ajuți să scap și toți din Birou știu că tu și Loew sînteți foarte apropiați. De ce? — Pentru că Îmi place stilul tău, flăcău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
drogați. S-o luăm În direcția asta. De unde-și iau marfa? Coates Își propti privirea În podea. Ed spuse: — Procuratura nu-i vede deloc bine pe traficanții de droguri. Și ai făcut cunoștință cu Jack Vincennes, Marele V. — Al dracului nebun! Ed rîse. — Da, Jack are o fărîmă de nebunie. Personal, eu cred că oricine are dreptul să-și facă praf viața cu droguri, că doar trăim Într-o țară liberă. Dar Jack e prieten bun cu noul procuror districtual și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
afirmat că sînt utilizate toate metodele standard de investigație. El a afirmat că ambele victime au fost torturate Înainte de a fi Împușcate, dar nu a dorit să descrie locul crimei. „Vrem să păstrăm secretă această informație“, a spus el. „Uneori nebuni amatori de publicitate mărturisesc comiterea unor asemenea crime, deși nu ei sînt făptașii. Păstrăm pentru noi detaliile, pentru a discerne Între vinovați și nevinovați.“ Peter și Baxter Englekling nu au nici o rudă cunoscută În viață. Cadavrele lor se află la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
aia și ochii ăia te băgau În sperieți. Exley citi articolul și rupse fițuica În două. — E mîna lui White. Tu du-te la San Bernardino și vorbește cu mama lui Sue Lefferts. Eu o storc pe curva aia. Goni nebune;te spre San Berdoo. Îl vedea pe Exley storcînd-o pe curva aia ca Într-o succesiune de diapozitive. „Hilda Lefferts“ În cartea de telefon, indicații, casa: șindrilă albă, cameră anexă din cărămizi de zgură compactă. O femeie cu Înfățișare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
să aflu ce a fost. Și, domnule căpitan, mai știi ceva? Dacă Pierce avea asemenea copii, sînt sigură că le-ar fi distrus. Ultima ei propoziție sunase fals, iar Ed răspunse cu o minciună pe măsură. — Știu că Jack e nebun după droguri. Se zvonește de ani de zile la noi prin Birou. Și mai știu că minți În privința dosarelor și că Vincennes ar face orice ca să și-l recapete pe al lui. Nici tu și nici Patchett n-ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Îl Împinse Înăuntru - ferm, dar fără ostilitate. — Să lăsăm o clipă deoparte problemele noastre. Ai auzit ce am spus? Numele Începeau să-și facă efectul: oamenii de acțiune ai unei bande și o linie deloc rea spre HEROINĂ. White părea nebun - neîngrijit, un adevărat fanatic... Fisk Întrebă: — Domnule, vreți să...? Ed Își Îndreptă umerii. White lăsă mîinile să-i cadă. — Două minute, domnule căpitan. Speriat. Fii căpitan, ce dracu’! — Duane, du-te și fă rost de o cafea pentru tine. White

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
vreau o zi, ca să văd ce găsim legat de Dudley. — Și să vezi dacă White Încearcă să te Înjunghie pe la spate. Putea să-i spună lui Gallaudet toată povestea, dar n-a făcut-o. — În chestia asta White e la fel de nebun ca noi toți. Tomberon rîse. — Da, ca tine. Șefule, dacă tu și Gallaudet vreți ca toată tărășenia să ajungă la proces, ar fi mai bine să-l Închideți undeva pe băiatul ăla. E decis să-i omoare și pe Dudley

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Dar nu ai făcut-o. Cooley a donat peste cincisprezece mii de dolari pentru fondurile tale secrete. Ai sunat la hotelul Biltmore de la locuința ta din Newport și i-ai avertizat pe Spade și pe ceilalți indivizi că un polițai nebun o să vină să le facă necazuri. White l-a găsit și l-a interogat pe Dublu Perkins, adevăratul asasin. Perkins l-a trimis după Spade, crezînd, probabil, că o să-l omoare și că el o să scape el de pedeapsă. Perkins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

dimineață și nu mai poate merge cu mine.“ „Nici o problemă!“ „Adică mergi tu?“ „Doar dacă nu vreți să vă ducă vreun tip mai nemaipomenit ca mine, deși mă îndoiesc că există. Și, dacă există, nu-l găsiți până mâine.“ „Ești nebun! Să te scol?“ „Cred că o să fie invers. La șapte o să fim acolo, așa cum trebuie. Colentina nu-i departe.“ Încă n-are somn. Nu mai simte durerile, dă, Doamne, să nu mai apară, măcar în noaptea asta! De ce numai în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de a fi poet, ci pentru că avea totuși intuiție și pricepea că e nevoie de un miracol interior pentru artă și că nici o meditație n-o s-o ducă în lumea de miracole. Ea zicea că e nevoie să fii puțin nebun. Se poate să aibă dreptate. Dar toate acestea la un loc nu erau decât exagerările exterioare, exaltante și exuberante care nu izbucneau decât cu puține prilejuri și mai mult de față cu Andrei Vlădescu. Atenția ei se îndrepta întotdeauna mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
că mi-aș putea rupe picioarele. Și ce-ai fi vrut să-i răspund, îi povestea, decât că sunt gata să mi le tai și să i le dau să le păstreze, numai să înceteze cu cicălitul?! M-a făcut nebună și zănatică. Avea temeri inexplicabile, pe care nu i le putea scoate nimeni din cap. I-a povestit că în casa lor trăise înainte de război un negustor grec, putred de bogat, din moment ce fusese în stare să-și construiască vila asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai credeai, naivă, că activiștii ăia se vor bucura, pentru ei cazul redactorului-șef era încheiat, sigilat, îi plictisea, voiau capul altcuiva, iar tu credeai că se vor liniști dacă vor auzi ce credeai că vor să audă - „O, eram nebună, bineînțeles că eram nebună!“. Atunci cred eu că ai greșit. Adică ai crezut că se dorește un anumit lucru și ai crezut asta până la sfârșit, fără să înțelegi jocurile. Dar tu, chiar dacă te scoseseră din funcție, nu trebuia să taci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
activiștii ăia se vor bucura, pentru ei cazul redactorului-șef era încheiat, sigilat, îi plictisea, voiau capul altcuiva, iar tu credeai că se vor liniști dacă vor auzi ce credeai că vor să audă - „O, eram nebună, bineînțeles că eram nebună!“. Atunci cred eu că ai greșit. Adică ai crezut că se dorește un anumit lucru și ai crezut asta până la sfârșit, fără să înțelegi jocurile. Dar tu, chiar dacă te scoseseră din funcție, nu trebuia să taci, ci să spui ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să aștept să afli ce-i în tine?!“ „Chiar vorbești serios? Nu ți-am mai spus?“ „Ba da, mi-ai spus, n-au trecut încă ăia doi ani de care tu ai nevoie ca să te lămurești în legătură cu un om. Sunt nebună, proastă, uitucă, plină de erori, exigentă, ironică, trebuie să fiu pedepsită. Cum mă pedepsești? Vreau să fiu pedepsită. Vreau să fiu pedepsită!“ „O să mă apuc să scriu și ca s-o pot face și să nu mă împiedice nimeni, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
iar emoția s-ar fi trădat în palmele lor transpirate și strânse una în cealaltă, palpitând la răstimpuri, ca niște inimi. Și mai apoi ea l-a mai strâns o dată în brațe, cu capul pe umărul lui, îndârjită, furioasă, aprigă, nebună, în timp ce, abia acum, el îi spunea că o va aștepta, după care ea a pășit cu mersul aristocratic peste zidul a cărui construcție înghețase, lăsând în urmă un gol imposibil de acoperit cu flashbackurile celor o mie de zile. Ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ne mai uitam eu, cu o încăpățânare care mă uimea, și verișoara absentă, cu profilul ei roman. Apoi au început să vorbească iarăși, Ileana Roman mai ales, care se plângea că au uitat-o toți prietenii ei de dinainte. „Ești nebună!“, protesta Andrei Vlădescu, „eu, care sunt aici nu însemn nimic?“. „Ei, tu...“, o auzeam spunând, repetând pronumele de câteva ori cu o gravitate care nu reușea să-i ascundă tristețea. „M-au uitat cu toții“, mai zicea și mi s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să aștept și să am răbdare pentru că mă va căuta până la urmă, atunci când va veni vremea, va coborî din turnul lui, pe care în zadar îl zgâlțâi și îl zgârii cu unghiile, și va porni cu mine în lume, așa, nebună cum sunt, și mi se va părea că totul e o pajiște însorită și că zilele sunt fără sfârșit și ne va fi bine și ne vom distra, o, Doamne, ce viață o să fie... numai că nu pot, sunt incapabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
măritat. Am vrut să rămân în București, de parcă mare brânză mă aștepta aici. Nu-mi iubeam bărbatul, dar toată lumea mi-a spus că iubirea vine cu timpul și că sunt mult mai trainice căsătoriile care nu se fac din dragoste nebună. Și asta-i o prostie, fiecare, cum își așterne, așa doarme. Bărbatu-meu s-a mirat când a văzut că sunt fată mare, îi împuiasem și lui capul cu experiența mea și cu multele mele aventuri. Cel puțin în el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ei și e greu. Îmi pleznește capul la sfârșitul fiecărei zile. N-am mai putut răbda și m-am certat cu el.“ „Cum adică te-ai certat?“ „I-am spus verde în față tot ce-ți zic ție acum.“ „Ești nebună“, a zis el. „Cum nebună? Adică să-l las să mă calce în picioare și să-și facă el mendrele pentru că nu știu ce fufă i-a căzut cu tronc?“ Cu un ton din ce în ce mai aspru, a început s-o critice pentru purtarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pleznește capul la sfârșitul fiecărei zile. N-am mai putut răbda și m-am certat cu el.“ „Cum adică te-ai certat?“ „I-am spus verde în față tot ce-ți zic ție acum.“ „Ești nebună“, a zis el. „Cum nebună? Adică să-l las să mă calce în picioare și să-și facă el mendrele pentru că nu știu ce fufă i-a căzut cu tronc?“ Cu un ton din ce în ce mai aspru, a început s-o critice pentru purtarea ei. N-ar fi trebuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
N-o mai făcuse decât cu ani în urmă, după plecarea Domniței. Pentru două săptămâni își luase concediu să-și pregătească examenele. De patru ani făcea la fel. Era ultimul hop, se simțea obosit, dar avea în el o dorință nebună să lucreze mult și să termine cu bine. I se părea că îi reușesc toate. Își stabilea un program de lucru zilnic, mereu mai mare. Îl îndeplinea și era în el o ușoară uimire. Dormea puțin, dar nu se simțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
palid?“, l-a întrebat. S-a gândit câteva clipe, apoi a răspuns: „Cred că mă despart de Ioana.“ „Ei, asta-i acum, ce-ți veni?“ Se oprise în loc și se uita la el mirată. „Nu eu, ea dorește.“ „Prostii. E nebună.“ Și după alt timp: „Hai cu mine acasă să-ți fac o cafea și să-mi povestești. Hai, domnule, nu te mănâncă nimeni. Și pe urmă ea nici nu-i acasă. Poți veni.“ Se plimba agitată și energică prin holul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
tot timpul să...“ - „Crezi?“ „Dar mai e și un alt plan. Ți-e teamă de căsătorie. De ce? Trebuie să-ți explici asta, ție însuți. Căsătoria e un compromis, îl vrei sau nu, dar îl închei pentru că trebuie. Iubire, pasiune, amor nebun, giugiuleli, toate sunt vorbe. Adică astea nu presupun și căsătoria care e un compromis necesar și pentru un sex și pentru celălalt. Dar trebuie să dezlegi odată nodul. Îți trebuie curaj pentru asta. Ai avut curaj? Nu. Acum o să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

care murise unchiul lui. De pe coridor se auzea o muzică de orgă molcomă, neliniștitoare. Au coborât din nou la parter și au fost prezentați celorlalți membri ai familiei Kenneth: verii lui Guy, Jane și Malcolm, unchiul lui Edward și mătușa nebună Emily, pentru care timpul părea să se fi oprit în loc după primul război mondial. Cu o clipă înainte ca avocatul să înceapă că citească testamentul, a mai apărut o femeie; o tânără blondă și frumoasă, interpretată de Shirley Eaton. Venise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cele mai tainice ascunzișuri ale istoriei familiei. Ceea ce a însemnat, imediat ce m-am luminat, că nu-mi voi afla odihna, că nu voi considera expediția încheiată până ce nu voi găsi răspunsul la o întrebare fundamentală: era Tabitha Winshaw cu adevărat nebună, sau era o urmă de adevăr în convingerea ei că Lawrence era resonsabil, pe cine știe ce căi ascunse și întortocheate, de moartea fratelui lui? Nu era suprinzător că acesta era un alt subiect asupra căruia familia se ferea să-mi dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]