KorAP: Find »[drukola/base=negru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...244 245 246 ...2423 >

60,569 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

unic. Duceau în sângele lor timpurile străbătute de oraș, iar viitorul le țâșnea prin țâțele atât de bine sculptate! Cariatidele teatrului le priveau cu invidie. Toate calitățile acestei frumuseți sculpturale izvorau din pământul Bărăganului. Aleargă o fecioară goală cu părul negru despletit printr-un lan de grâu copt. Și, alături, o căprioară. Și adaugă și un fuior de apă, afluent grăbit spre mumă-sa, Dunărea. Și să vedem pe care o strângi în brațe? Nehotărârea e uriașă, ca frumusețea însăși. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
uriașă, ca frumusețea însăși. Și roagă-te la Divina Mamă a Naturii să stingă o clipă Wații Soarelui și să ghilotineze zarea cu cortina înstelată a nopții luminată de veioza de pe noptieră a Lunii. Și alergați Fecioara goală, cu părul negru fluturând prin imensul lan de grâu copt. Alături, căprioara sorbind apă din afluentul grăbit spre ugerul Dunării. Dacă poate spune Luna că a negociat cu Soarele pentru a privi mereu acest tablou unic al Brăilei, înseamnă că recursul la acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
în afară, deopotrivă. Fapt ce a permis Autorului să facă un colaj impresionant din trăirile mele. Pe care nu-l mai acuz de plagiat. Va scrie rece și riguros cum îl știu, fazele mele de Lună nouă sau de Lună neagră. Refluxurile și tulburările produse mie însămi de propriile-mi cataclisme pentru a mă întregi; va trebui expus și misterul părții întunecate. El nu poate fi demitizat pentru că așa cum spunea Blaga va genera mistere și mai mari. Mă sprijin pe cârjele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Doar acea parte care poate folosi la ceva. Bine, dar la ce? Atât timp cât prezentul avea uscăturile lui, bietul brăilean trebuia să se-mpiedice și de vechile cioturi. Cum-necum, Primarul le-a dat loc de casă în cartierele Chercea și Radu Negru. Putem admira și acum în arhitectura cu design modern a peisajului citadin: caii cu trăsuri, alături de Cielo, Volvo, Espero și Nubira. Bodegile, covrigăriile, cuptoarele pentru cozonaci, alături de pizzerii, cazinouri și cluburi de noapte. Meseriile dispărute își făcură loc: cizmarii, pălărierii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
la curbă, fulgerând scântei albastre. Ploaia care se pornise mărunt spălă invizibilul și descoperi casă cu casă, castanii, aleile de trandafiri, perspectiva. Atunci i se păru Brăila uluitor de frumoasă. Merse prin ploaie până la Dunăre. De pe faleză, vedea un tunel negru susurând monoton și înfundat. Dunărea era întreagă. Parcă vedea orașul pentru prima oară. Așa de mult îl iubea, cu forma veche a caselor alături de arhitectura modernă a blocurilor, cu foșnetul ploii, cu torsul fluviului, cu rochia ei de mireasă strălucind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
dotările indispensabile întreprinderii sale: zbaturi, foreză, coardă elastică, parașutele de frânare, pernele de aer cu gonflare automată. Timpul se opri și odată cu el Mioara făcu primul popas. De pe terasamentul obosit privi în apusul straniu câmpul de oase umane. Pe tăblițe negre scria cu vopsea albă: Necropola nr. 1 M1 adâncime 165 cm, cap: fragment de calotă și bucăți din membrele superioare întinse pe lângă corp. Le stropi cu apă neîncepută și Mioara se încarnă. Tu ești eu? o întrebă Mioara noastră. Fantoma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
despre mine din scrierile altora, deși eu însumi săpasem pe hârtia zilelor fiecare literă, cifrele anilor, altcineva mi le aduna pe ABAC, fiecare bilă avea esența amprentată de mine, eu îi dădusem formă și culoare, chiar dacă pe sârme majoritatea erau negre. Moșule, strigau ielele goale, înnebunitor de frumoase, vâjâind în jurul obeliscului de inox, ca vântul prin frunzișul lanurilor de porumb, tu abia te naști, abia te naști, totul începe cu sfârșitul. Atunci e bine, îmi spuneam. Și continuam să casc pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
surprindere că un înger scria în locul meu. Când m-a văzut, s-a rușinat, a ridicat din umeri și s-a volatilizat, lăsând din grabă pe vraful de hârtii o pată de soare. Am încercat să o acopăr cu tușul negru al pixului, dar parcă aș fi scris peste o pată de grăsime. Nu se vedea nimic. N-am mai răsfoit paginile scrise până atunci de-a lungul tinereții, ca nu cumva pata să fi trecut dilatată până la începutul primului capitol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
să vadă băncile goale, podeaua ondulând ca o apă de lemn, mișcare pe care pereții o preluară imediat, valul se propagă dinspre fundul clasei spre ușă. Sticla ferestrelor murdare de praf lunar se topi ca celofanul, prelingându-se ca râme negre pe podea și, în timp ce tavanul devenea concav ca o boltă de biserică, Fați se prelinse încet pe lângă tocul ușii, după care, cu un scâncet auzit doar de biletele înnegrite cu blesteme destinate Căpcăunului, ascunse în spatele lambriurilor, își dădu ultima suflare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
până la ușă. După patru luni se apropia 22 aprilie, bătu la ușă o țigancă tânără, cu sânii copți înmugurind sub bluza de mătase înflorată. Râdea și-și pieptăna părul lung cu degetele subțiri, privindu-mă până în suflet cu ochii ei negri de mânză nărăvașă. A zis mama să te grăbești și, făcând o piruetă, își răsuci clopotul fustei crețe și dispăru pe poartă. Se mai auzeau lipăind tălpile goale pe trotuar. În zorii zilei de marți, nea Costică s-a îmbrăcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Așa, ca o răzbunare a idealizării lui Mircea Eliade pentru Maitreyi lipsită total de poezie. Discipolul și-a concentrat toată forța pentru a arunca măiestrit la țintă. Fără simboluri, fără versificație, fără rimă. În vers alb, bine săpat în carnea neagră în metrul antic. Și pe foarte multe pagini. Videoproiectorul expuse pe ecranul nopții imagini în reluare. Sfârșitul venise peste început, cei ce aveau să fie eroii evenimentelor priveau fără să vadă adevărul măreței lor nimicnicii și râdeau ca la vizionarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
diferențiabilă în punctul x0, atunci ea este continuă în acest punct. Demonstrație: Eram în transformare. Cu ajutorul pictorului Hugo Mărăcineanu, ora de sport era saltul peste prezent. Atunci Nilă Hagiu scria la romanul său neterminat nici în ziua de azi Soarele Negru. Proba consta nu în elocvența redării, cât în viziunea radicală, deși prolixă, asupra existenței. A jongla cu termeni care aveau să fie inventați peste 50 de ani, cu ferocitatea disecării în filigran a nonexistenței, ca esență a cauzei și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
pe țiganul, proful de biologie, văzând în eleva lui, Piranda ideală, întruchiparea țigăncii Cerestina, Preoteasa țigănimii de pretutindeni, cu pielea aromată ca o Coca-Cola și ochi de smarald. Și îi căzu cu tronc, trimițându-și la Dracu' deontologia profesională. Ea neagră, el negru, s-ar fi căutat noaptea în pat, două bucăți de beznă putredă, fără să se găsească decât după scânteile iubirii gândea Gustav cu glas tare, fapt ce trezi la realitate prin vibrațiile vocale pe Magiștri, declanșând pe loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
proful de biologie, văzând în eleva lui, Piranda ideală, întruchiparea țigăncii Cerestina, Preoteasa țigănimii de pretutindeni, cu pielea aromată ca o Coca-Cola și ochi de smarald. Și îi căzu cu tronc, trimițându-și la Dracu' deontologia profesională. Ea neagră, el negru, s-ar fi căutat noaptea în pat, două bucăți de beznă putredă, fără să se găsească decât după scânteile iubirii gândea Gustav cu glas tare, fapt ce trezi la realitate prin vibrațiile vocale pe Magiștri, declanșând pe loc Propoziția 4

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
un fir de praf efemer, neștiind că sunt efemere, căutând cu ochii un sprijin material ce le-ar fi putut oglindi frumusețea, neștiind că sunt frumoase, în jurul lor razele soarelui țeseau un curcubeu compus din străluciri verzi sau albastre sau negre ale ochilor din lumina verde sau albastră sau neagră a gândurilor din portocaliul cu zimți roșii strălucitor al poftelor sexuale în repaos, rotindu-se în sensul universal al acelor de ceasornic, cu artileria gândurilor tuturor bărbaților țintită spre gândurile lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
căutând cu ochii un sprijin material ce le-ar fi putut oglindi frumusețea, neștiind că sunt frumoase, în jurul lor razele soarelui țeseau un curcubeu compus din străluciri verzi sau albastre sau negre ale ochilor din lumina verde sau albastră sau neagră a gândurilor din portocaliul cu zimți roșii strălucitor al poftelor sexuale în repaos, rotindu-se în sensul universal al acelor de ceasornic, cu artileria gândurilor tuturor bărbaților țintită spre gândurile lor, fără doborârea voluptuosului inamic, masculii își trimiteau corpul eteric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
lăsaseră nicio urmă. Nicăieri nu mirosea a fugă de la ore, peste tot a vodcă și tutun. Chirilă și Halipa dispăruseră poate într-un tablou al pictorului Hugo Mărăcineanu. Personaj fix, de asemenea Prunilă, poet, și Nilă, prozator al romanului Soarele Negru, ajuns după 50 de ani la pagina 31. Moș Eveniment dat lipsă la apelul de seară. Mioara Alimentară a fost singura care a răspuns Prezent. Vrem filmul înapoi! se auzi o voce, atât de puternică era vraja, încât un magistru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ațintească trecutul pentru ultima dată. Forme diferențiale: am văzut că spațiul funcționalelor liniare pe Kn este izomorf cu Kn acum însă va trebui să facem distincție netă între elementele lui Kn și elementele dualului său (Kn). Nilă lucra la Soarele negru. Subiectul era simplu. În primul rând, se pornea de la eliminarea inhibiției, dezvelit, mereu născut, mereu uimit, privind fără să analizeze, să primească totul ca un dar firesc, fără a cumpăni valoarea. În care așa gol să adauge din nimic valori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
fost pușcăriaș, sau pe nepot, cu viitorul trecutului lui cu tot. Dacă Gustav voia început de toamnă, Hugo picta început de toamnă în spațiul neconvențional al magaziilor, cocinilor, cotețelor de păsări și pomii fructiferi din spatele casei în care locuia Pupăza Neagră, Any Palade. Întâi, scenografia trebuia adaptată pe gustul lui Gustav, vopselurile odată sfârșite, își găsea alinarea în ambrozia zeilor și atunci n-avea să combine puțină flacără din focul de paie al iubirii care se credea torță olimpică, puțină învolburare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
unui Vezuviu dezlănțuit îi surprinsese în atitudinea locuitorilor din Pompei, domestice sau înspăimântate, în aceleași robe roșii, fără măști. Lunecă într-o fântână, îi putea vedea îmbucăturile cilindrilor de beton, până când simți că sparge cu capul o pojghiță de gheață neagră și se trezi amețit din leșin în fața unei carafe cu vin, cu Any Palade. Alături, părinții lui, profesorul de matematică, Moș Eveniment și, râzând gros pe un șezlong, Hugo, pictorul mânjit cu vopsele. O mână ușoară pe umăr și din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
existenței, axată numai pe clefăit, sforăit, sorbit, trântit de uși, turat de motoare, zgomotind tot timpul fără oprire, ignorând totul. Nilă reprezenta singura realitate în existența iluzorie pe care o accepta ca pe un dat care hrănea substanța romanului Soarele Negru. Nu luă în seamă încă o umbră care se simțea tot mai îndărătnică în calea sa. Cu greu se trezi din teoremă, consfințind până la urmă că aceea care-i aținea calea era o femeie. Bântuia printre foșnete, speriată și umilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
aici, gata creat, ei urmând a da naștere unui alt neant și mai mare. Singura șansă pentru a filosofa despre nemurirea noastră este trecerea trenurilor! îi spuse Prunilă lui Hagiu. Nilă se trezi din gropile tăcerii sale mustind de existențialism negru, ca urmare a înclinațiilor psihodepresive transmise ereditar de garniturile de trenuri-cisterne pline cu vodcă perfuzată de destin în venele strămoșilor și plănui, împreună cu apologetul strivirii omului sub șenilele vieții, Prunilă, un poem strălung închinat irefutabilului cauzal. Deși mirosea a zgură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și împinse maneta în sus pentru deblocarea frânelor. Ajutorul său învârti roata de metal, puțin mai mică decât volanul unui autoturism, și cu ambele mâini, după ce privi manometrul cu acul la zero, împinse o altă manetă cu măciulie de ebonită neagră, în sus. Trenul se puse în mișcare, Profesorii din Turnul de Control schimbară pe panoul electronic macazul și boul de fier porni în marșarier până când botul locomotivei cu farurile aprinse dispăru la curba dinspre Gara orașului. Trebuia parcat în depou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cădere. Apoi liniște. Șarpele muzical se zvârcolea în depărtare, spre Ghecet. Am plecat alături de Zeu, urmărind de la distanță panglica albă, fără să mă mir că respirăm apă, ca peștii. M-am văzut pe mine dormind pe mal alături de un câine negru. Zeul Păgân m-a dus în împărăția înecaților Dunării, arătându-mi oglinda orașului. Nu lipsea nici strada mea, cu casa de unde fugisem pe geam cu Zeul în toiul nopții, nici Cartierul Chercea în care amicul Mihai trebuie că dormea, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
verticală împărțind ecranul în două, ca și cum fălcile unei menghine strânsese cu bacurile zimțate capul lui Gustav. Dunga se umfla, obiectivul își reglă focalizarea ca să se poată citi clar pe banderola capsată la ceafă: VINOVAT! Gustav compunea romanul cu un câine negru la picioare și, în timp ce scria, ficțiunea devenea realitate în celălalt capăt al orașului, în Cartierul Pisc, de unde, ascunși într-o fântână părăsită, au țâșnit pe furiș într-o noapte Chirilă și Halipa. Chiar în timp ce s-au dus la Plaja Lipovenească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]