6,839 matches
-
întotdeauna, se aude vocea groasă a lui Romulus Vrăbiescu, căruia Cristi îi întorsese spatele cu atâția ani în urmă. Numai când nu-i de acord cu tine, râde Fernic, în oglindă, alături de fantoma profesorului. — Și dumneavoastră ați murit ? — Ce-ți pasă ? Nu ai catadicsit nici măcar să vezi dacă sunt bine, ai plecat și ai închis ușa în nas pentru totdeauna celui care ți-a cizelat vocea ta caldă. — Îmi pare rău... — Ah, dar nu am venit să-ți scot ochii pentru
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pentru a profita de pe urma sufletului său bun și a dării de mână. Lecția de la Jilava i-a fost învățătură de minte ; atunci a văzut bine, dintre sutele de lăudăroși și așa- ziși apropiați și dintre miile de admiratori, cui îi pasă de fapt de nenoro- cirile lui. A numărat pe degete oamenii care chiar l-au ajutat, fie și cu un gând bun. Atât și nimic mai mult, iar nici acesta nu a venit de cele mai multe ori. Unde au fost zecile
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mine, prostule, râde Cristi. Eu, ca și ceilalți oameni, am un drum sigur și acela e praf și pulbere de stele. Dar muzica, prietene, muzica... Muzica va rămâne. Poate eu voi fi uitat de mâine, definitiv și irevocabil, nu-mi pasă, dar Zaraza ? Niciodată ! Un mic semn al unor mărunte existențe, care s-au visat mari, dar n-au fost niciodată mai mult decât niște furnici amețite și bezmetice, mereu în căutare de dragoste. Dar niște furnici care au schimbat lumea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ci din inimă. Aici nu e vreun concurs, nu contează dacă ești cel mai bun sau ultimul muzicant din lume, care abia-și poate ține arcușul în mână. Aici contează doar să fii alături de ei, să le arăți că îți pasă. Când aud că marele dizeur Cristian Vasile este printre ei, deodată se luminează la față. Prezența mea, notorietatea mea și grija pe care le-o port îi încurajează. Ce poate fi mai frumos decât să le aduc lumină oamenilor, atunci când
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
până la sosirea ambulanței. Cu ochii dați peste cap, ultimele cuvinte ale scriitorului - urlate - înainte de a fi transportat, citez: «Îl iau cu mine pe ovreiașul ăsta» încheiat citatul.“ Paul Bogaards răspundea cu propriile sale e-mailuri, cum ar fi: „Nu-mi pasă dacă-i vâri scriitorului un băț de mătură-n fund ca să-l scoli pe scenă - Fă-O.“ Mă simțeam de parcă aș fi fost luat ostatic. Turneul părea lung și monstrous de nedrept. Leșinam mai tot timpul din cauza presiunilor de tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sută șaptezeci de mile pe oră, am tors eu. - Cât? - Doar zece mii. - Bravo. Ce s-a ales de Ducatti? - Trebuit să-l vând. Jayne credea că-i va da idei periculoase lui Robby. Iar idea mea că puștiului nu-i pasă de nimic s-a dovedit inutilă. - Cum e tatăl, așa și... - Nu mai gâfâi pe aici de nerăbdare și trage o coca. Jay a tras o linie, apoi s-a oprit, strâmbându-se. O secundă de tăcere. - Care-i treaba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să înaintez pe coridor și m-am oprit în fața ferestrei uriașe care se deschidea spre curtea casei: petrecăreții înotau în piscina încălzită și se lăfăiau pe șezlonguri. În cimitir se strânsese un grup de studenți în jurul unei țigări de marijuana, pasând-o de la unul la altul, iar alt grup se târa în jurul pietrelor de mormânt, urmărindu-se unii pe alții. Deasupra pietrelor de mormânt am văzut desenul lunii, lumina selenară prelingându-se pe câmp, iar dinspre pădure se revărsa spre noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
reacții mai blânde. - Și cine era tipul care a venit costumat în Patrick Bateman noaptea trecută? am întrebat. Tipul în costumul Armani stropit cu bulion. - Habar n-am. Un student de-al tău? Unul dintre nenumărații tăi fani? Ce-ți pasă? - Păi...nu l-am recunoscut, am bâiguit. Credeam... - Ce credeai? Că-l cunoști? - Nu contează. Am tăcut și m-am gândit o vreme. Și ai aflat până la urmă ce s-a întâmplat în camera lui Sarah? am întrebat cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe șezlong, cu brațele încrucișate, privind spre cerul fără stele. - Cum te joci asta? - Kane e „prins“ și trebuie să numere până la 170. - Și pe urmă? - Mă duc la Loew’s Multiplex și văd un film la matineu. - Lui îi pasă? îl întrebară pe Adam. Adică... faptul că nu te găsește? Gardner dădu din umeri. - Probabil că nu. Se duce și stă în fața calculatorului. Se zgâiește la drăcovenia aia toată ziua. Gardner se gândi la ceva o vreme. În cele din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
i se adresează în mod direct... - Dar sindromul tulburării de atenție a for exclus, Bret, spuse Jayne abia stăpânindu-și furia. - ... vreu să zic, Dumnezeule, n-ai auzit prostiile din seara asta? - Nu ești părintele ei, zise Jayne. Nu-mi pasă dacă-ți zice tati, nu ești părintele ei. - Dar l-am auzit pe un profesor în seara asta spunându-ți că fiica ta stă mult prea aproape de oameni și vorbește prea tare și nu e capabilă să-și pună în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în lungile ore de drum -, își trage cu plăcere pielea esticului cârtitor. „Așa e în Occident.“ Dar nu peste tot, cred, și nu întotdeauna vei întâlni această modalitate perversă de a te replia, de a nu interveni. Oricum, senzația celui „pasat”, eludat, boicotat trebuie să fie înfricoșătoare: să rămâi singur în fața sistemului care nu iartă, pentru că, nu-i așa? „sunt destui șomeri care așteaptă la porțile întreprinderii”. La noi, în Est, există mai mult altruism, mai multă colegialitate, ai zice, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Dar posibilitățile celor din Malbork sunt mai modeste. VITALIE CIOBANU: Scriitorii sunt invitați să lupte în armurile cavalerilor. Prima se oferă Jessica Falzoi, blonda din stafful german. Deși arată tare caraghios în „corsetul de fier al cavalerilor teutoni”, nu-i pasă, râde cel mai tare. Vasile dă curs și el invitației gazdelor și încearcă să-și tragă straiele cavalerești. E un întreg ritual îmbrăcarea lor. Ai nevoie de doi scutieri care să-ți încheie toate curelele. Pe sub armură ți se propune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
basarabenii, inclusiv Maria. Tofan e originar din Fălești. A fost angajat al Portului din Riga, s-a căsătorit cu o letonă și a rămas aici. În Riga locuiesc vreo 5.000 de basarabeni. Unii dintre ei, foarte bogați. Nu le pasă de Asociație. Regretă doar că vor călători tot mai greu spre Basarabia și România din cauza vizelor pe care vor trebui să le obțină contra plată. Victor - amicul lui Tofan - e ras în cap, scund, zâmbește știrb, o ființă aparent inofensivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
atârnate de pereți, simbolizând lumina care străpunge întunericul. E un loc de reculegere pentru orice individ, dincolo de originea, vârsta, religia și convingerile sale politice, care este îndemnat să se gândească la ce face istoria din oameni, atunci când oamenilor nu le pasă. Privit de aproape, Reichstagul încă mai conservă imaginea cumplitei devastări din perioada luptelor pentru Berlin din primăvara lui 1945. Numeroase urme de gloanțe crestează suprafața sură, bine șlefuită a zidurilor: găurile n-au fost în mod deliberat astupate, sunt păstrate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
suprafeței planetei. Certitudinea de a putea face corp comun cu o fantomatică umma, în spațiu, este dublată de speranța unui război fără limite în timp. Ceva cam ca: "Puteți voi să mă omorâți pe mine în chichineața mea, ce-mi pasă! N-o să ne puteți omorî pe toți, un miliard de brațe înfrigurate, din Dakar până la Jakarta, mâine vor apuca în propriile lor mâini balașnikovulmeu de doi bani. Și-o să vedeți voi până la urmă, chiar dacă eu personal nu voi mai fi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
numără treizeci și patru de mii de suflete pe un singur kilometru pătrat, împărțit în patru cartiere înghesuite, izolate dar lipite unul de celălalt (evreiesc, creștin, musulman și armenesc). Voința de a nu ști capătă un relief abrupt, deși nimănui nu-i pasă, fiecare din aceste lumi luându-se drept singura lume. Se pare că, atunci când cineva debarcă în cetatea lui David, este considerat un privilegiu faptul de a putea alege să locuiască în secolele al XII-lea, al XIX-lea sau al
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
tare. Și în plus, voi aveți rețelele de securitate. Jocul democratic este posibil atunci când tabăra care pierde este asigurată, în cazul în care pierde alegerile, că nu își pierde și viața, casa, pământurile și banii din bancă. Vouă ce vă pasă, vă lansați fără griji în aventură. Nu riscați nimic. Noi avem hăul sub picioare. Înaintea democrației e pacea. Nu puteți înțelege. V-ați apăra țara cu arma în mână? Dacă acest regim, care nu vă place, și aveți motivele voastre
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de funcționari în spitale, la poștă, în jandarmerie. Acum Mont-Liban are monopolul cotelor de reprezentare. Creștinii de la frontiere sunt cei mai năpăstuiți. Suntem prea săraci și nu prea instruiți. Enoriașii mei nu prea calcă pe la biserică și nici nu le pasă cine știe ce de credință, dar în sfârșit... Cei mai săraci sunt și cei mai înclinați spre fundamentalism, cei mai radicali. Aici lumea ține mai curând cu Geagea, nu cu Aoun. Eu și preoții mei îl simpatizăm pe general. Numai el ne-
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
an sub uniformă, această atitudine e rară. Un patriotism specific salvării publice îmbinat cu un nonconformism intelectual îmi pare a fi, una peste alta, cea mai puțin proastă dintre formulele asociative. Noi avem, în Franța, ecuația inversă: nimănui nu-i pasă de țară, în adâncul ființei lui, dar vai de cel ce are curajul să iasă din tipare. Nu-i un lucru frecvent să vezi o castă de ofițeri în rezervă care conduce și administrează, flancată de un grup de cârcotași
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nimic. La Bruxelles, ați înscris în marmoră dreptul de a merge și a veni, binefacerile liberei circulații a mărfurilor, persoanelor și capitalurilor. La Saint-Malo exaltați literatura-lume, iar la Paris, Mediterana ca spațiu al schimbului și al metisării. Dar puțin vă pasă că niște bieți oameni rămân închiși la Betleem, că mii de palestinieni fac obiectul unor măsuri de exil interior și că sardelele săracului destinate exportului putrezesc la soare fără a putea pleca din Karni. Faceți legi împotriva discriminărilor, dar drumurile
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
privește cu răceală, arabul de la colț vă zâmbește. Ca european, iată-vă disprețuit de două ori în același timp. Acum înțeleg mai bine butada auzită la Tel-Aviv. Neamțul plătește și tace din gură. Europeanul bombăne, dar de fapt nu-i pasă; americanul trage o linie și discută". Între emisarul american care merge drept la țintă și delegatul european stând între două scaune și neterminându-și frazele, care-i mai demn de respect? Nu demult, un tip de la consulatul american ar fi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a venit o singură carte. Și zicea la fiecare joc: pas! cu o impasibilitate grozavă, parcă-i venea să doarmă, și ași fi crezut că doarme chiar dacă nu se prefăcea că vrea să fluere, ca să dovedească adică că nu-i pasă că pierde... Popa Alexandru se apropie într-un rând și eu îi spun: Maiorul are ghinion, pierde". Și preotul începe a râde: "Apoi așa are totdeauna ghinion. Nu câștigă niciodată." Și jocul urmează și maiorul tot schimbă hârtii și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
convorbire cu Marinescu, că Bulgarii au 700.000 oaste... Toate argumentele și vorbele lui Marinescu, ca să-i demonstreze deșertăciunea acestei afirmații, au fost zădarnice. De unde poate avea Bulgaria atâta oaste? Nu se poate! Ei, asta-i! Avem noi, ce vă pasă. Bine, dar cum poți ști dumneata mai bine decât toate gazetele românești, nemțești, rusești, franțuzești. Așa-i cum spun eu: avem 700.000 de oameni. Și număra pe degete diviziile și armatele. Dar noi, cât crezi c-am mobilizat? 200
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Nicolae, cafeaua mea, nu m-ai văzut că m-am așezat la masă, Minuleasa ș.a.... și-i caracterizează pe toți. Feuer breitet sich nicht aus, Hast du Minimax in Haus. Ai un Minimax în casă? De incendiu nici nu-ți pasă! 15 Mai. E. Măciucescu ne povestește o istorie cu Villiers de L'Isle Adam dr. La Pommeraege și d-na Urlățeanu. Villiers de L'Isle Adam a scris o istorie adevărată o nuvelă luată după un fapt-divers. Un doctor La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
că s-a stricat o cantitate de 150 kgr. brânză fapt constatat și de dl. ministru C. etc. etc. El însă tot nu era în clar, mai ales asupra expresiei "aferim cocoș belit". 26 Aug. Beiuș Primar: Ghiță Cozma. pas! pasă! ogradă vâșcă curte (reședința boierului) cergă hârtop ponor fărină beteag vintre fânaț În sat la Roșia este un om bătrân de 108 ani, care e-n toată firea și-n toate mințile. Am, zice el, unul din vremea mea, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]