14,398 matches
-
dimineață, aici și săptămâna trecută, făcându-și freza în oglinda galbenă a apei. Se ridică plin de respect la apariția femeii ca de patruzeci de ani, poate și mai puțini, brunetă, aer de maghrebiană, fața lungă ca după o noapte pierdută, cu două pungi uriașe de Marche într-o mână. Ea grăbește pe chei, păcănind sonor cu tocurile, urmată cu chinuri vizibile de un puști de vreo șase ani. Copilul țâșnește după un câine pe peluza stropită chiar atunci, femeia după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mi seama cu o senzație de rău la stomac că nu mi l‑am mai verificat de destul de mult timp. Și, firește, mesageria clipește de mama focului. Nu, nu l‑am primit, zic, uitându‑mă fix la telefon, cu privirea pierdută. Nu l‑am primit. Am crezut... Nu mai pot să continuu și dau vag din cap. Nici nu știu ce am crezut. Oare chiar am crezut că nu are de gând să vină? — Te simți bine? zice Luke, așezându‑se lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
O, Doamne! O, Doamne! Nu mă simt deloc pregătită pentru asta. Încerc să‑mi iau un aer de detașare plină de încredere, deschid ușa larg și zic veselă: — Tarquin! — Becky! face el, holbându‑se la mine de parcă aș fi comoara pierdută a lui Tutankamon. O, Doamne, e la fel de slăbănog și de ciudat ca întotdeauna, cu un pulover tricotat de mână, de un verde dubios, îndesat sub o vestă de tweed și un ceas uriaș cu lanț, care i se bălăngăne din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ambele pagini interioare. Citesc cu inima spărgându‑mi pieptul; simt că‑mi ia foc capul, apoi cum mă ia cu frisoane. E atât de urât. E atât de... personal. Pe la jumătate, nu mai rezist. Închid ziarul și rămân cu privirea pierdută, și simt că‑mi vine să vărs. Apoi aproape imediat îl deschid iar, cu mâini tremurătoare. Trebuie să văd cu ochii mei ce au spus despre mine. Trebuie să citesc fiecare rând oribil și umilitor. Când, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
îi reînnoiesc speranța. Bărbați atrăgători, cu idei atrăgătoare. Există aluzii despre modalități prin care să-și „asigure” locul în rând. O vede în ochii lor. Însă nu vrea, totuși, să se culce cu ei. E precaută, își oblojește încă iubirea pierdută. Nu vrea să se implice într-o relație în care să ajungă să fie într-o poziție cu nimic mai bună decât cea a unei concubine. Nu vede nimic rău în un pic de flirt, însă, și acceptă toate invitațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
un cal împiedicat de glezne, care aleargă împotriva vântului puternic, biciuit, lovit, șerpuind spre vârful unui munte învăluit în ceață densă. Urc pe stâncile Quen-Rung să mă uit împrejur Îmi simt inima schimbătoare și deloc înțeleaptă. Amugul coboară Mă simt pierdută și oropsită. Gândindu-mă la țărmuri îndepărtate Mă fac bine... El miroase aerul umed. Aerul care poartă greutatea apei. Își aude ritmul propriei respirații. Clipește din ochi și își șterge sudoarea de pe frunte. După lăsarea cortinei, Kang Sheng îl conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ideogramelor chinezești, aranjate ca să fie ușor de înțeles. Însemnările lui devin delicatesa ei de fiecare seară, în care pasiunea vorbește printre rânduri. Încet-încet, un zeu coboară dintre nori și își împarte viața cu ea. El își exprimă sentimentele pentru iubirea pierdută, pentru soră, pentru frate, pentru prima lui soție, Kai-hui, omorâtă de Chian Kai-shek. Și pentru copiii săi, de care a fost silit să se despartă între bătălii, pentru ca mai apoi să-i găsească morți sau pierduți. Ea îi primește lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
exprimă sentimentele pentru iubirea pierdută, pentru soră, pentru frate, pentru prima lui soție, Kai-hui, omorâtă de Chian Kai-shek. Și pentru copiii săi, de care a fost silit să se despartă între bătălii, pentru ca mai apoi să-i găsească morți sau pierduți. Ea îi primește lacrimile și îi împărtășește tristețea. Ceea ce-i răpește inima este faptul că descoperă că în poemele lui nu e nici un pic de mânie; în schimb, el laudă felul în care natura îi împărtășește secretele - el acceptă respectuos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
aștepți, continuă vocea rece. Ea așteptă, lunga iarnă și toată vara. Mao nu veni deloc. Când începu Revoluția Culturală și Shang-guan văzu poza lui Mao și Jiang Ching stând umăr la umăr pe Poarta Păcii Cerești, ea știu că e pierdută. Gândurile lui Shang-guan se întrerup. În fața unei oglinzi înalte, ea zâmbește obosită. Reședința ei a fost tăcută în dimineața asta. E o singură vilă, plasată pe pajiști bogate. O suburbie a Beijingului. Cu două nopți în urmă, Shang-guan a descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
lume la volanul mașinii roșii, deși a fost, vè rog sè rețineți, onoratè instanțè, conștient de faptul cè nu are permis, trebuie sè o ia de la începuturi, Nu chiar de la Adam și Eva, dar mè rog, tot despre un paradis pierdut va fi vorba, adicè despre AnM, Sunt vinovat cè o iubesc! Sunt vinovat cè nu respect codul familiei în care, presupun, se stipuleazè toate drepturile maritale și cè am încèlcat flagrant obligațiile fidelitèții conjugale! Sunt vinovat cè am invadat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
se fac negri. * — Părinții se deciseseră după multe ezitări să vândă casa de pe Hauptstrasse care aparținuse familiei, câteva generații la rând, și să ne mutăm, Într-una mai mică, la periferie, pe Bergstrasse. Era de altfel ceva obișnuit, după războiul pierdut venise criza, se vindeau curent proprietăți vechi, chiar și castele! Papetăria de lângă noi era a unui prinț care ajunsese să-și servească chiar el clienții. Într-o zi a Închis-o, a vândut și a plecat În Elveția. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
descoperit mi-a Înghețat de mult În pâlpâitul fumegos al lumânărilor și ochii lor se Întorc mereu spre mine, pâlpâind fumegos sub broboadele negre. — Al cui ești? — Al cui ești? — Al cui ești? — Al cui? -- Cine? — Eu sunt oaia cea pierdută... Și mă uit la cele trei mese de Înălțimi diferite, puse cap la cap, acoperite cu mușama și mușamaua, și ea, acoperită cu o cârpă nu prea curată. Curate sunt doar coșurile În care licăresc lumânările Înfipte În prescuri, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
șovăind, tremurând, aș Întinde piciorul, ca să mă prăbușesc În adâncurile fără fund, umede, Înghețate, care au să se Închidă, uleioase, tăcute, deasupra mea, acoperindu-mă, cu frig și beznă. Al cui ești? Al cui ești? Cine? Eu sunt oaia cea pierdută... De fapt, nu aș vrea Într-adevăr să vreau să merg acolo, doar dacă ar fi prea nasol și m-aș gândi c-o să fie Încă și mai și, atunci Îmi aduc aminte de Mihnea și-mi spun: lasă, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Se simte mai vinovat acum decât atunci când a descoperit, În camera de hotel, buzunarele goale. Ori poate doar acum, povestindu-i Christei Întâmplarea, Își simte, Întreagă, vinovăția? Capitolul 23 Viețile trecute ale zeiței Callypso —...Este, desigur, neplăcută Întâmplarea cu bilețelele pierdute, dar cred că Îi dai proporții exagerate. Chiar dacă nu ai fi rătăcit adresele, ai stat prea puțin acolo ca să ai timp de vizite ori ca să Îți pierzi timpul cu telefoane protocolare, de rămas-bun. Nemulțumirile tale provin din așteptări nerealiste, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Încă nu mi-am propus așa ceva. Fața primadonei Nanone era toată numai miere și strălucire. De mai multă vreme privea peste umărul generalului, spre ușa cabinei. Acolo, în picioare, învăluit în acea aură aeriană a poeților în cătarea unui vers pierdut și înconjurat de mireasma florilor care umpleau chicineta, aștepta un tânăr, același tânăr care uitase să mai bată din palme după ce terminase ea de cântat. Iar cele două nestemate negre o mistuiau acum, ca și atunci, cu aceeași ardoare. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
despletit, potrivindu-i colțul între sprâncene. Cu ișlicul pe cap, ea căpătă, dintr-odată, un aer sălbatic, ușor straniu, ceva dintr-o Ofelie nebună sau dintr-o prințesă alungată, decăzută din rang, rătăcind la întâmplare prin pădurile lumii. O privi pierdut, conștient că acea ultimă imagine va rămâne, că o va descoperi mereu în el, așa cum regăsea icoana în fiecare dimineață, pe același perete, la locul știut. ― Na... none! Sania ei, însă, aproape că nu se mai vedea. Ea nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
încă vii ale sufletului armean. Se ascundeau, dispăreau, pentru ca să se ivească ici-colo, asemenea miresmelor, asemenea muzicii. Prințul nu se născuse în Armenia, dar ajunsese să o cunoască bine din străvechiul covor moștenit de la tatăl său. Ori de câte ori îl privea, țara aceea pierdută se reconstituia în el din aspirația către propria sa origine, din inefabila genealogie păstrată în sângele său, din ofranda vie a tradițiilor. Se simțea parte din urzeala acelui covor, purtat prin pustiuri, prin lanuri cu maci scuturați, prin munți golași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dintre aceste covoare l-ați prefera ca fundal? întrebă Luciano. Prințul avu o mișcare de îndreptare, ca și cum ar fi fost mult aplecat în față până atunci. Numai el știa cât de greu îi venea să se despartă de acea țară pierdută, abia regăsită. ― Ar fi prea mult, desigur, să le prefer pe toate, dar ar fi totuși prea puțin dacă aș alege doar unul. Mă gândesc că ar fi mai potrivit dacă ați alătura unele elemente din fiecare. Sunt amănunte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
raiului, ținând-o strâns de un capăt, îl scăpă repede auzind acel urlet. ― Fugi, fugi! Hai, mișcă, Hermelinule! Vine! Îl aud deja cum urcă. Hai, nu trebuie să te găsească aici. În nici un caz aici. Hermelinul, însă, era cu totul pierdut. Aproape că i se oprise inima. Toinette îl smulse din pat, îl săltă, îl cără, îl împinse, îl târî, îl strecură dincolo de ușa dormitorului și acolo îi făcu vânt pe culoarul care ducea spre scara de serviciu. ― Și hainele? îngăimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
schimbările intervenite. În general, Manuc suporta greu popularitatea de care se bucura. Dar nu-i putea refuza chiar pe toți. De aceea, acceptase câteva invitații, deși știa că se va alege doar cu gustul fad al frivolității și al timpului pierdut. Într-un fel, se iluziona că nu părăsise Bucureștiul. Tânjea după peisajul bucureștean, după senzația de oraș deschis pe care i-o dădea capitala țării Românești. Brașovul arăta ca o închisoare. Doar ziduri și turnuri de observație, dublate de centura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mereu tot arde, când zici: sărăcie, vrei să spui mai degrabă: necaz, fleac - măcar pentru că la ei, În Ardealul lor, la un om sărac Îi zic: prăpădit... Ceea ce o face pe mama să zâmbească: la noi, prăpădit, Înseamnă adevărul, adică pierdut, rătăcit pe undeva - dar nu singur, ca omul Într-o pădure, ci ca un lucru pe care l-ai avut și nu-l mai ai; ori ca banii cheltuiți pe nimica toată... Se plânge-ntr-una domnișoara Tuza, că aici - aci, -n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de cântece din filme vechi, pe care mama lui le asculta pe când era copil. Ah, tristețea aceea obsedantă, vocea aceea limpede care se scurgea direct în inimi din gâtul Latei Mangeshkar, o voce care cânta despre moarte și despre iubirea pierdută, despre picioare ca florile de lotus și piele de santal, despre ochi negri și migdalați, despre singurătate și despre durere, despre tortura cumplită a amintirilor. Toate astea și chiar mai mult, își zise, veneau de la pasărea mică și fragilă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de fiecare dată când iau contact cu Deborah. Julia s-a așezat la picioarele patului de parc-ar fi cărat în spate o mare greutate. Tratamentul ei facial, care ar fi trebuit s-o relaxeze, era de-acum o cauză pierdută. —Tu ai sunat-o pe ea sau ea te-a sunat pe tine? James s-a încruntat. —E relevant? Pentru mine, da. —De ce? Julia a oftat. —Fă-mi pe plac, James. Măcar o dată. Te rog. Tăcere. Apoi bărbatul a oftat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
își amintea de prea multe lucruri din copilărie. Moto-ul femeii era „Trecutul e trecut, prezentul e prezent“, așa că-și vedea de viață, hotărâtă să nu pună nici un eșec pe seama a ceea ce unii ar fi văzut ca fiind o „copilărie pierdută“. În următoarele două ore, Susan și Nick au mai dat gata o sticlă de vin și au încheiat cu câte-un pahar de cognac. Când Nick a reușit să se concentreze destul ca să ceară nota, el și Susan rămăseseră ultimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
violent și pe neașteptate, purtat în brațe de aliatul său, vântul, și se năpustise asupra călătorilor, învăluindu-i și transformându-i într-o altă dună între milioanele de dune din erg. Câți au murit după aceea urmărind visul miticei caravane pierdute, nimeni nu putea spune, și bătrânii nu încetau să-i roage pe tineri să renunțe la această smintită încercare: — Ceea ce deșertul vrea pentru el aparține deșertului, spuneau. Ferească-l Alah pe cel ce încearcă să-i răpească prada... Gacel avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]