7,950 matches
-
unul intră fără scăpare pe orbite străine primelor elanuri și este scurtcircuitat pentru orice prietenie. Prietenia mea cu Ion Caraion nu s-a legat deloc chiar din zilele când ne-am cunoscut, ci asemeni unei semințe cu gestație lungă, a răsărit târziu, acoperită des de zăpezi grele. După plecarea mea de la Statistică într-o seară am avut la corectură un nou coleg. Era chiar el, un băiat cu iritări bruște, repede reprimate, cu un râs subțire și sarcastic. Ceva ne atrăgea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
printre acești oameni materialiști. În calitate de comandant al tuturor forțelor armate ale Marelui Judecător nemuritor, el asigura personalul pe care alții îl modelau fără cruțare. Sarcina lui era să cucerească, unul câte unul sau mai multe deodată, acele state-"bandit" care răsăriseră pe tot cuprinsul planetei după cel de-al treilea război atomic, ce se încheiase cu mai mult de douăzeci de ani în urmă. Odată acest lucru îndeplinit, îi preda pe cei cuceriți organizatorilor și polițistului-călău. Apoi se retrăgea, întrucât restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
devenea extrem de important. În mod sigur cineva îl pregătise dinainte, instalând în capul lui Burnley un circuit care făcea posibilă preluarea controlului din exterior. MARIN OFTĂ, DESCHISE UȘILE TRANSPARENTE DE PLASTIC ȘI IEȘI ÎN GRĂDINĂ. VENEAU ZORILE, DEȘI SOARELE NU RĂSĂRISE ÎNCĂ. AERUL ERA PROASPĂT ȘI RECE, APROAPE TĂIOS. ERA GREU DE IMAGINAT CĂ SE AFLASE ÎN ORAȘUL JUDECĂTORULUI CU PUȚIN TIMP ÎNAINTE ȘI CĂ ACOLO ERA ÎNCĂ DUPĂ-AMIAZĂ. STÂND NEMIȘCAT ÎN LUMINA CENUȘIE DINAINTEA RĂSĂRITULUI, MARIN SE GÂNDEA CĂ SE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
și dintr-o variantă reținută de V. Alecsandri, holera apare pe malul Prutului ca "O clonțată ce rîdea,/ O clonțată-nveninată,/ Cu pielea pe trup uscată/ Și cu părul despletit, / Tot cu șerpi împleticit. / Ea din loc sărea,/ Spini în urma-i răsărea,/ Iarba câmpului ardea/ Și oamenii morți cădea". Printre victimele ei s-a numărat și, în această variantă, un anume Vâlcu, care, călărind lângă caru-i tras de patru boi, mergea la treburile sale negustorești; zadarnic i-a oferit el clonțatei calul
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
flăcăul să- ți intre în vorbă că n-o fi foc și pară. Saveta întorcea mereu capul oamenilor din sat. Chipul blând, ochii calzi, trupul împlinit și mlădios, mirosind mereu a trandafir, făceau din tânăra fată o prezență plăcută. Soarele răsărea, soarele apunea, iar Saveta iubită de toți se stingea ușor. - Vezi, tu, ce-i așa palidă? - Apoi de, țață Ileană, o fi având ea ceva. Dumnezeu știe. - Da’ mai duce-ți-vă pe pustii cu gura voastră, cum să se
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de glasuri. M-am lungit în car cu fața în sus și am deschis ochii. Ziua se bătea cu noaptea. Un război al norilor spart de razele mici, subțiri, timide, ale soarelui. Ici colo câte o pasăre mai spărgea frumosul răsărit în căutare de cuib, ici colo câte un glas de om nervos supăra văzduhul cu limba lui spurcată. Lăsasem de mult satul în urmă. Era doar legănatul carului. Pentru o clipă am închis ochii și totul s-a oprit. Mă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
străchinile smălțuite, pomana porcului era rumenă și răcorită de varza murată, rozalie ca poama văratecă. Bătrânii își făcuseră o cruce își înfipseră degetele în bucatele de frupt. Mecanic, Andrei le urma gesturile, bucuros că acum știe pe dianfară “Steaua sus răsare”. - Pocăitul!! - Pe el!! - Nu-l lăsați să scape. Cu bulgări, faceți bulgări, să dăm cu bulgări. Scapă... - Fuge.... Troienele de zăpadă se deschideau în fața lui Andrei. Nu privea în spate, ar fi vrut să se oprească, să le spună “Steaua
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Pe el!! - Nu-l lăsați să scape. Cu bulgări, faceți bulgări, să dăm cu bulgări. Scapă... - Fuge.... Troienele de zăpadă se deschideau în fața lui Andrei. Nu privea în spate, ar fi vrut să se oprească, să le spună “Steaua sus răsare”, să le zică ce gust bun are carnea de porc, să le povestească despre colinde și Nașterea Domnului... Nu-și mai simțea picioarele. Nu știa dacă îi este frig sau dacă îl dor de la alergat... Ar fi vrut să țipe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Un lucru, cel puțin, e sigur, îl aștept pe misionarul care vine să mă înlocuiască. Mă aflu aici, la marginea drumului, la o oră depărtare de Taghasa, ascuns după un morman de stânci prăbușite, și sub mine simt țeava puștii. Răsare soarele deasupra deșertului, e încă tare frig, peste puțină vreme va fi prea cald, pământul ăsta te face să-ți pierzi mințile, iar eu, de atâția ani... Stăpânește-te, nu mai ai mult de răbdat! Misionarul trebuie să vină în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lumânarea, mâncam mai puțin decât mi se dădea, voiam să fiu o pildă pentru ceilalți, ca să mă știe cu toții, și, știindu-mă, să slăvească învățătura care mă făcuse mai bun, văzându-mă pe mine închinați-vă Domnului-Dumnezeului meu. Soare sălbatic! răsare, și deșertul își schimbă fața, nu mai are culoarea ciclamelor de munte, de munții mei, și zăpada pufoasă și moale, nu, e de un galben murdar, e ora cenușie dinaintea marii revărsări de lumină. Nimic, nimic, cât vezi cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
somn. Dimineața telefonul sună, febril și insistent, în casa pustie, deasupra unui trup de-a pururi surd. Dar el trăia, el asculta în sine această liniște, își aștepta steaua, încă ascunsă, dar care se pregătea să urce din nou, să răsară, în sfârșit, strălucitoare, peste acele zile goale și tulburi. "Strălucește, strălucește, spunea el. Nu mă lipsi de lumina ta." Nu se îndoia că steaua va străluci din nou. Dar trebuia să mai mediteze o vreme, acum că avea, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
până la sfârșitul zilelor! Când anotimpurile trec pe lângă noi Ador răsăritul vara când soarele îmbrățișează și sărută apa apoi, se ridică pe cer, asemeni unui zeu, să împlinească tot ritualul zilei. Iubesc vara pe muzica lui Vivaldi; parcă din fiecare acord răsare câte o pasăre și înflorește o floare, în apă, lebedele, rațele sălbatice se răsfață, iar bobul de grâu se coace în trilul ciocârliei. Iubesc fiecare firicel de iarbă care te face să fii optimist, lanurile de floarea soarelui, luminându-mi
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
și albă, de pe care au dispărut măștile, farfuriile, paharele. Coama sârmoasă a părului ruginit, de aceeași culoare cu fața cărămizie. Ceafă viguroasă, rotită lent. Se vede lobul îndelung ornamentat al urechii. Nările mari. Din nou fruntea rugoasă. Lentilele, în spatele cărora răsare, treptat, chipul de altădată... Prelung și palid apare chipul ei tânăr, plutind într-o înserare umedă. Coroana părului strânge fâșii de lumină : încununarea așteptării liniștite, primitoare, încărcată de chemări. Fruntea netedă, ca albul și nemișcarea unei amiezi solare, tulpina gâtului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o fantastică exactitate și coerență, amplificându-și misterul, la adevărații artiști. Soarele lumina atunci, pe brațul canapelei roșii, o pată prelungă de praf și bărbatul zâmbise. — Dintr-o pată de praf, care e, ca acum, și o pată de soare, răsar capetele de demoni, lebede ninse, dinții roșii de sânge ai pruncilor, gâtul gingaș al vrăjitoarelor. Verdele umed și proaspăt al ierbii, retezată de galopul cailor. N-ai crede, poate, visul treaz poate fi pornit, adesea chiar căutat, în astfel de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de altfel nici măcar menționat în multe cărți, căuta sugestia viitoarelor lui lumi enigmatice în scuipatul bolnavilor. Pentru că iubea și credea în natură ? Greu de imaginat, nu ? Soarele văzut dintr- odată, în acest scuipat al bolii, al morții. Din care să răsară, cândva, liniștea tulbure, acea albă așteptare a luminii de pe chipul femeii cu care dumneata mi s-a părut că semeni... Totul a devenit mereu mai mult un pretext sau un joc. Îmi dau singur seama. N-ar fi meritat, poate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
auzea. Continua pe același ton alb. De parcă n-ar fi remarcat năucirea care împietrise gesturile femeii. Într-adevăr, deținuta prindea, deodată, glas. — Bine, dar... Atât apucase să bâiguie. Doar atât. Privea cu ochii treziți și mari spre colțul camerei unde răsăreau, aliniate, atâtea cutii și pachete. Aduse, își amintea, încă în după- amiaza zilei care trecuse. Fantoma unchiului pe care nu-l recunoscuse ?... părea, ca și altădată, în duminica ploioasă când răsărise pentru prima și ultima oară în fața ușii, și cum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu ochii treziți și mari spre colțul camerei unde răsăreau, aliniate, atâtea cutii și pachete. Aduse, își amintea, încă în după- amiaza zilei care trecuse. Fantoma unchiului pe care nu-l recunoscuse ?... părea, ca și altădată, în duminica ploioasă când răsărise pentru prima și ultima oară în fața ușii, și cum avea să și-l amintească, un fel de mărunt meseriaș sau vreun înșelător slujbaș din administrație. — Am adus tot ce trebuie ca să desenați, să pictați. Dacă veți voi neapărat gravură, veți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
avea bătaie scurtă, s-a dovedit, și flacăra șovăielnică. Ar trebui poate păstrată o opinie cumpătată despre rolul, pe nedrept ignorat, al artiștilor mediocri ? Ale căror existență și mici îndrăzneli și abuzuri fulgeră brusc și despică noaptea din care vor răsări viitorii mari dăruiți, marile miracole. O luptă câștigată, împotriva ei înseși, a delăsării care ar fi vândut-o nu doar dușmanilor, ci dușmanului care zăcea într-însa tolănit în noroiul singurătății și-al unei deznădejdi elementare. În celula umedă, obligată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
el că nevroza mea e adevărată, profundă.“ Trase ușa cu încetineală. Coborî treptele. Primul etaj, parterul. La recepție nu se afla nimeni. Ieși în stradă. Alei slab luminate, panta spre centrul stațiunii. Restaurante și grădini de vară flancau hoteluri înalte, răsărite printre vilele de altădată. Tribul era cumințit. La ora zece seara se închideau restaurantele, după o oră și hotelurile. De când turiștii străini nu mai veneau, aveau și autohtonii acces la litoral. Pat la hotel, plajă cât vrei, băutură cât vrei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dreptate, uitasem... răspunse cândva, sec, Lucian. Abia după prânz, cândva, își dădu seama că cei trei Manole plecaseră cu automobilul spre București și îl luaseră și pe colegul Lucian. Plaja încă ardea ; final de iulie, pârjolit. Marea adormise. Pletele înotătorului răsăreau, aurii, la intervale mereu mai scurte. Rămase până târziu sub cerul nemișcat, în pustiul de nisip și ape. Amurgul îl găsi sub valuri, abandonat adorației marine. Se afla în vecinătatea unui cuplu bizar. Un popă sau rabin dolofan, cu bărbuță
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și ape. Amurgul îl găsi sub valuri, abandonat adorației marine. Se afla în vecinătatea unui cuplu bizar. Un popă sau rabin dolofan, cu bărbuță argintie, se bălăcea drăgăstos lângă consoartă, ca într-un tandru leșin copilăresc și impudic. Amintirea barbișonului răsărind cu intermitențe deasupra apei, lângă delicata femeie lăptoasă, zbenguiala molcomă, puerilă, înlănțuirea ireală reveniră multă vreme. Noaptea, trenul. Călătorul pendula pe pernele compartimentului gol. Încerca să rețină sub pleoape calmul mării fraterne. Coboară, răsuciți, din troleibuze, sar de pe scările autobuzelor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
laolaltă. Se trezește într-una din zile singur, în sala imensă. Ridică privirea. Alături, colegul îl așteaptă, zâmbind. De multă vreme, amicul nu îl mai așteaptă după terminarea lucrului. Ora cincisprezece și unsprezece minute. Vineri. Foaia flutură pe calendar : soarele răsare la ora șapte și unsprezece minute, apune la ora șaisprezece și șase minute, luna răsare la ora cincisprezece și două minute și apune la ora cinci și douăzeci și trei de minute. Ce s-a întâmplat în vară ? Celălalt zâmbește
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl așteaptă, zâmbind. De multă vreme, amicul nu îl mai așteaptă după terminarea lucrului. Ora cincisprezece și unsprezece minute. Vineri. Foaia flutură pe calendar : soarele răsare la ora șapte și unsprezece minute, apune la ora șaisprezece și șase minute, luna răsare la ora cincisprezece și două minute și apune la ora cinci și douăzeci și trei de minute. Ce s-a întâmplat în vară ? Celălalt zâmbește oblic, roșește, scoate ramele aurii de pe nas, regăsește vocea cuvenită : — Am să-ți spun. Își
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care zice: 15. "Țara lui Zabulon și țara lui Neftali înspre mare, dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor, 16. Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ținutul și în umbra morții, a răsărit lumina." 17. De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, și să zică: "Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape." 18. Pe cînd trecea pe lîngă marea Galileii, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, și pe fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
vrăjmașii voștri, binecuvîntați pe cei ce vă bleastămă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, 45. ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți; 46. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? 47. Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]