6,540 matches
-
a regimurilor instaurate ca urmare unei lovituri de stat sunt regimuri civile-militare. 2.2 De ce intervin militarii Înainte de a îndrepta atenția asupra altor modele autoritare, mi se pare util să sintetizăm aspectul referitor la chestiunea intervenției militare. Marea parte a savanților a analizat motivațiile politico-sociale sau cele organizatorice interne ale intervenției militare (așa-zisul pretorianism). Termenii de fond ai problemei pot fi mai bine înțeleși dacă tema principală asupra motivelor intervenției este examinată prin intermediul unor întrebări specifice. 1. De ce în numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
urmare, de amenințarea percepută de clasa medie, de insuccesul guvernelor civile (inegalitate, criză economică, dezordine) și de pierderea legitimității de către un anumit regim; atunci există condiții capabile să declanșeze intervenția militară. Mobilizarea claselor inferioare este un aspect cultivat de diferiți savanți care s-au ocupat de America Latină. Nun [1968] este unul din autorii care formulează problema, plecând de la presupunerea existenței unei coincidențe între interesele militare și cele ale unor sectoare ale claselor medii, date fiind originile sociale ale primilor și slăbiciunea
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de America Latină. Nun [1968] este unul din autorii care formulează problema, plecând de la presupunerea existenței unei coincidențe între interesele militare și cele ale unor sectoare ale claselor medii, date fiind originile sociale ale primilor și slăbiciunea claselor mijlocii (latino-americane). Astfel, savantul argentinian a inventat termenul "lovitura de stat a claselor medii", chiar pentru a defini această situație. Interesul de clasă poate fi găsit și în intervențiile efectuate în alte spații geografice cum este Orientul Mijlociu sau Africa de Nord și nu privește doar clasele
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în considerare studiile autorilor clasici, cum ar fi Tocqueville și Weber, cercetările lui Barrington Moore, dezvoltate ulterior de Rueschemeyer, Huber Stephens și Stephens și de Luebbert, și contribuțiile teoretice "intermediare" ale lui Bendix, Tilly, Rokkan și Rustow. Pornind de la cercetările savantului german Hintze [1962 și 1964], Barrington Moore [1966] identifică condițiile de fond care, în țări precum Anglia, Franța sau Statele Unite, duc, pentru prima dată, la crearea și consolidarea unui regim democratic. Moore vede o unică schimbare, coerentă, prin care se
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Falimentele democrației ne arată, apoi, de ce anumite soluții instituționale ar trebui să fie preferabile altora în ceea ce privește stabilizarea guvernelor și rolului parlamentelor. Deși această lecție este mult mai puțin edificatoare decât precedenta, deși este percepută doar de elitele politice și ca "savanții" instituțiilor, ea își păstrează importanța și are o reprezentare instituțională remarcabilă în țări precum Germania și Austria. Astfel, regimul democratic începe și se consolidează în zonele menționate, având caracteristicile, inclusiv cele instituționale, prezentate deja, și, apoi, se extinde în alte
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
al grupului era următorul: cum să elaborăm protocoale care să armonizeze raporturile dintre știință și politică? Cum ar putea politicienii să țină cont, în deciziile lor, de datele științifice, elaborate în manieră polivalentă și deschisă, și cum ar putea concepe savanții înșiși să le ofere politicienilor cunoștințe mai simple, mai îndreptate spre acțiune? Era în fond vorba de speranța de a ajunge să identificăm raporturile dintre acțiune și gîndire. Grupul celor Zece, printre altele, poate fără îndoială să susțină că a
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
mai simple, mai îndreptate spre acțiune? Era în fond vorba de speranța de a ajunge să identificăm raporturile dintre acțiune și gîndire. Grupul celor Zece, printre altele, poate fără îndoială să susțină că a jucat un rol semnificativ în apropierea savanților, intelectualilor și politicienilor, însă alte acțiuni, în care unii dintre membrii săi vor juca un rol important, permit, poate, păstrarea speranței, niciodată atingerea, dar păstrarea speranței în această încercare. B.C. Influența este, deci, indirectă. Fie-care este informat în legătură cu noile cunoștințe
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Edgar Morin, Gérard Rosenthal, Jacques și eu însămi, de dinaintea constituirii Grupului celor Zece. Concluzia formulată era că oameni aparținînd unor științe diferite nu se cunoșteau, că știința putea oferi mai mult decît o făcea deja, că trebuiau favorizate schimburile între savanți din discipline diferite și că politicienii și oamenii de știință trebuiau să se întîlnească. Era începutul unei aventuri care avea să culmineze cu Grupul celor Zece. Întîlnirile grupului au avut loc la începutul anului 1969, în apartamentul nostru din strada
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
care oamenii să fie în centrul preocupărilor. Importanța cercetării și speranța că descoperirile științifice și tehnice vor ajuta la crearea unei lumi mai drepte sînt scoase în evidență și explică formarea Grupului celor Zece. Dorința de a-i apropia pe savanți și pe politicieni în mod informal are drept scop să permită oamenilor politici să dispună de "cunoștințe obiective" pentru a lua decizii pornind de la baze mai solide. Numeroase omagii îi sînt aduse în momentul morții, în 1973. Este descris cu
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
aux dés (Dumnezeu nu joacă zaruri) (1987), L'esprit du grenier (Spritul din pod) (1992) etc. Henri Laborit este unul din fondatorii Grupului celor Zece și a participat chiar și înaintea întîlnirilor din strada Prony la apropierea dintre politicieni și savanți. Și-a expus ideile despre biologie și politică la întîlnirea Objectif 72 din decembrie 1968, întîlnire aflată la originea Grupu-lui celor Zece: "Politica fiind o activitate umană și omul, o ființă vie, de ce nu ar avea biologul, care se interesează
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
1948, o lucrare intitulată Cybernetics or control and communication in the animal and the machine (Cibernetica sau controlul și comunicarea la animale și la mașini). O amplă introducere prezenta numeroasele puncte de vedere ce i-au făcut pe unii dintre savanții cei mai importanți în disciplinele lor (Rosenblueth, Cannon, Bigelow, McCulloch, Pitts, Lettvin, Lorente de No, Goldstine, Weaver, Fremont-Smith, Bateson, Margaret Mead) să devină conștienți "de unitatea esențială a ansamblului problemelor centrate pe comunicații, comandă și mecanica statistică, fie în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
moleculare. Inginerii își în-sușesc vocabularul folosit în biologie pentru a-l aplica unor entități artificiale. Stefan Hemlreich (1995), care a realizat o cercetare antropologică în mediul cercetătorilor în domeniul vieții artificiale de la Institutul Santa Fe, discută despre felul în care savanții care creează simulări sînt capabili să-și gîndească modelele în termeni de lumi artifi-ciale60. El analizează îndeosebi sistemul lui John Holland, Echo (Ecou), o simulare pe calculator a proceselor evoluției. Procesele nu sînt "informații", iar lumea este un loc ostil
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
informațiilor, absența constrîn-gerilor pentru a produce un document colectiv. Fiecare era liber în propriile scrieri, cu condiția de a respecta regulile jocului și de a-i cita pe ceilalți. B.C. Unul dintre obiectivele grupului era de a-i apropia pe savanți și pe politicieni. J. de R. E o altă problemă care l-a preocupat pe Jacques Robin și el a arătat asta mai ales în Changer d'ère. A păstrat mereu această direcție și a avut dreptate. Grupul s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
oprește aici. Nu am un răspuns mai pertinent decît cel al unui profesionist al politicii, dimpotrivă. Am un răspuns de bun simț, ca al omului de pe stradă. Cînd mi se cere, îl dau în nume personal, dar nu cred că savanții, pentru că sînt oameni de știință și pentru că au o metodologie riguroasă, trebuie să fie capabili să răspundă la orice. B.C. Unii membrii ai Grupului celor Zece opuneau adesea raționalitatea savanților lipsei de rațiune și aspectului magic al politicii. Nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
cere, îl dau în nume personal, dar nu cred că savanții, pentru că sînt oameni de știință și pentru că au o metodologie riguroasă, trebuie să fie capabili să răspundă la orice. B.C. Unii membrii ai Grupului celor Zece opuneau adesea raționalitatea savanților lipsei de rațiune și aspectului magic al politicii. Nu e puțin cam schematic? J. de R. În sînul grupului exista un respect reciproc între politicieni și savanți. Politicienii respectau rigoarea și gîndirea oamenilor de știință, iar aceștia simțeau un fel
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
răspundă la orice. B.C. Unii membrii ai Grupului celor Zece opuneau adesea raționalitatea savanților lipsei de rațiune și aspectului magic al politicii. Nu e puțin cam schematic? J. de R. În sînul grupului exista un respect reciproc între politicieni și savanți. Politicienii respectau rigoarea și gîndirea oamenilor de știință, iar aceștia simțeau un fel de fascinație pen-tru capacitatea de a folosi ideile și de a le traduce în acțiune. B.C. Într-un text din 1974, Alain Laurent vorbea despre Grupul celor
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
activitățile Grupului celor Zece începînd cu 1972. Era formidabil, deoarece exista un amestec pe care nu-l găsim în altă parte nici azi: un amestec de rigoare ideile prezentate erau întotdeauna foarte precise și documentate și de libertate intensă. Nici savanții, nici politicienii nu-și puteau permite să aibă o astfel de libertate de apreciere și de critică în altă parte. Profesorii universitari prezenți își permiteau să critice, să fie nonconformiști etc., iar politicienii își per-miteau să povestească anecdote pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
cînd au ajuns la putere, e o altă întrebare, pe care ar trebui să le-o punem. Michel Rocard își pune întotdeauna genul ăsta de probleme. Dintre politicienii aflați la putere, Giscard d'Estaing a făcut și el apel la savanți, însă într-un spirit opus celui care domnea în Grupul celor Zece. Am comentat acest episod în primul capitol al cărții mele, À tort et à raison (Pe drept și pe nedrept): Giscard d'Estaing, președintele Republicii, a comandat unor
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Boissel. Ați asistat recent, la sediul Transversales, la o discuție pe care am avut-o cu Henri Altan despre ambiguitățile legate de termenul de "informatică" etc... B.C. Obiectivul inițial expus în Grupul celor Zece era de a reuni politicieni și savanți și de a face în așa fel încît experiența oamenilor de știință să le folosească politicienilor pentru ca aceștia să ia cele mai bune decizii: oamenii de știință posedau datele obiective care trebuiau expuse politicienilor pentru ca aceștia să țină cont de
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
întîmpla în 1973. Jacques Robin m-a contactat după ce mi-a citit unul dintre articole. Nu-l cunoșteam, după cum nu-i cunoșteam nici pe ceilalți membri. B.C. Obiectivul era, cred, de a-i face să se întîlnească pe politicieni și savanți? J.A. Nu chiar, de fapt, mă aflam acolo în calitate de economist. Erau foarte puțini politicieni. Michel Rocard a apărut puțin mai tîrziu. B.C. Dar la început erau Robert Buron, Jacques Piette, David Rousset. J.A. Nu i-am întîlnit decît
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
hiper-pozitivist: Totul avea să se schimbe datorită științei!". Congresul de la Épinay, care e congresul fondator al actualului Partid socialist, a avut loc în 1971, și între Jacques Robin și noul Partid socialist, care avea mari ambiții intelectuale și dorea ca savanții să-i alimenteze propria gîndire, s-au format rapid legături. Îmi amintesc că am participat, în calitate de secretar de redacție al Caietelor celor Zece, la o întîlnire de două zile, organizată de Partidul socialist, despre Știință și Politică, temă ce coincidea
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Trebuie amintit faptul că am avut un mare proiect comun cu Jack Baillet, "vînătoarea de alibi". Jack Baillet avusese ideea de a publica o carte pe această temă, deoarece consideram că tot ceea ce oamenii în general, și politicienii și chiar savanții în particular, propuneau în materie de interpretări nu erau decît alibiuri, asta inclusiv în cadrul Grupului celor Zece. Din diferite motive, nu am publicat cartea, dar m-am inspirat din plin pentru cărțile mele, iar Jack a utilizat o mare parte
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Le Nouvel Observateur despre cărțile lui Jacques Monod și François Jacob. Titlul original al articolului meu era L'échelle de Jacob et le Monod-athéisme (Scara lui Jacob și Monod-ateismul), dar a apărut sub titlul stupid de La Révolution des savants (Revoluția savanților). Vorbeam în acest articol despre tot ce găseam interesant și important în operele lor, dar îmi exprimam și nemulțumirea la gîndul că doar hazardul, mutația-hazard ar putea explica totul. Trebuia umplut un mare gol, simțeam că mai trebuiau găsite niște
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
nu eram niciodată mai mult de cinci-sprezece, toată lumea putea să se exprime. Sin-gurul meu aport net era despre sociologia organizațiilor politice, procesul de decizie propriu-zis politică. B.C. Obiectivul inițial al lui Jacques Robin și Robert Buron era de a reuni savanți și politicieni pentru a "atenua partea magică a politicii" și pentru a face în așa fel încît oamenii de știință să poate aduce cîteva date mai mult sau mai puțin obiective politicienilor. M.R. Un demers excelent. B.C. Membrii Grupului celor
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
explicații în cazul oricărei decizii grele și care privește un vi-itor îndepărtat. Această situație e dificil de acceptat pentru oamenii de știință, dar așa stau lucrurile. E una dintre caracteristicile meseriei politice, și e neplăcut și puțin umilitor pentru niște savanți riguroși să vadă atitudini atît de puternice care se opun la ceea ce lor li se pare evident. Cu atît mai mult cu cît se adaugă cele "două crize ale expertizei": prima constă în faptul că expertiza e întotdeauna prea punctuală
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]