62,029 matches
-
localnici”. Ca urmare, În octombrie 1954, Londra a semnat un acord pentru evacuarea bazei din Suez până În 1956, cu o clauză de „reactivare” a prezenței militare britanice În Egipt În cazul În care interesele britanice ar fi fost amenințate de atacuri asupra sau din partea statelor din zonă. Acordul a fost respectat, ultimii soldați britanici fiind evacuați din Suez la 13 iunie 1956. Dar Între timp, colonelul Nasser, care se autoproclamase președinte al Egiptului În noiembrie 1954, devenise o problemă În sine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adresat un ultimatum Israelului și Egiptului, cerând cu ipocrizie ambelor părți să Înceteze lupta și să accepte o ocupație anglo-franceză a zonei Canalului. A doua zi, avioanele britanice și franceze au atacat aeroporturile egiptene. În 48 de ore de la Începerea atacului, israelienii ocupaseră Peninsula Sinai și fâșia Gaza, ignorând apelul de Încetare a focului lansat de Adunarea Generală a ONU. De cealaltă parte, egiptenii au scufundat nave În Canalul Suez, blocând astfel traficul vaselor comerciale. Două zile mai târziu, primele trupe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Hrușciov și mai tinerii aparatcici, precum Leonid Brejnev, ei erau la fel de vinovați ca și el de complicitate la crimele lui Stalin și, din această postură, nu Îi puteau contrazice afirmațiile sau contesta credibilitatea. Destalinizarea controlată le convenea tuturor. Dar atacul lui Hrușciov asupra lui Stalin n-a putut fi ținut secret - și aici se află sâmburele eșecului său. Deși cuvântarea nu a fost publicată oficial În Uniunea Sovietică până În 1988, serviciile secrete occidentale au aflat despre ea În doar câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Nagy, Suslov a prezentat noile concesii ca fiind prețul ce trebuia plătit pentru a aduce mișcarea de masă sub controlul partidului. Dar calculele Moscovei erau depășite de ritmul evenimentelor din Ungaria. Două zile mai târziu, pe 30 octombrie, după ce atacurile asupra sediului din Budapesta al Partidului Comunist se soldaseră cu 24 de morți din rândurile apărătorilor săi, Imre Nagy s-a adresat din nou țării la postul național de radio. De data aceasta, el anunța că guvernul său se va
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
maghiară de negociatori a revenit În acea seară la cartierul general al armatei sovietice din Tököl, a fost arestată pe loc. La scurt timp după aceea, la ora 04.00, În dimineața zilei de 4 noiembrie, tancurile sovietice au Început atacul asupra Budapestei, urmat, o oră mai târziu, de o proclamație radiodifuzată din partea de est a Ungariei, ocupată deja de trupele sovietice, care anunța Înlocuirea lui Imre Nagy cu un nou guvern. În replică, Nagy Însuși a făcut un ultim apel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
distreze, să-și râdă de cei aflați la putere, În general să facă ce le place - și, astfel, să schimbe lumea. Sous le pavé, cum spunea sloganul, la plage („Sub pavaj, plaja”). Sloganurile din mai 1968 nu invită niciodată la atacuri serioase. Chiar și de Gaulle era văzut mai mult ca un impediment matusalemic decât ca un dușman politic. Revolta din mai mustește de iritare și frustrare, dar trădează surprinzător de puțină mânie. Era o revoluție fără victime, ceea ce până la urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ispășitori pentru eșecul măsurilor din ultimul deceniu sau doar anticipa tentativa lui Moczar de a-l detrona și decisese să le-o ia Înainte opozanților staliniști. Dar hotărârea lui a avut consecințe dramatice. Autoritățile poloneze au dezlănțuit un val de atacuri la adresa evreilor: În toată Polonia, dar mai ales În partid și În instituțiile universitare. Activiștii diseminau zvonul că penuria economică și celelalte probleme erau lucrătura comuniștilor evrei. Se făceau distincții fățișe Între comuniștii „buni”, care slujeau cauza poloneză, și ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Kohout și tânărul dramaturg Václav Havel au atacat conducerea comunistă de după război pentru dezastrul moral și material provocat. Ei doreau o Întoarcere la moștenirea culturală și literară a Cehoslovaciei și regăsirea locului „normal” al țării În centrul unei Europe libere. Atacul implicit la adresa conducerii actuale a Cehoslovaciei era evident pentru toată lumea. Kremlinul, după cum știm astăzi, urmărea deja situația de la Praga cu presimțiri sumbre: Brejnev considerase dintotdeauna Cehoslovacia ca pe elementul cel mai puțin stabil din punct de vedere ideologic al Pactului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revolte violente. Nu era o experiență nouă pentru europeni: naționaliștii flamanzi din Flandra și „austriecii” de limbă germană din Alto Adige În Italia (fostul Tirol de Sud) protestau de mult Împotriva condiției lor „supuse”, recurgând, după caz, la graffiti, demonstrații, atacuri, bombe și chiar la urna de vot. În anii ’70, problema Tirolului de Sud fusese rezolvată prin crearea unei regiuni autonome bilingve - soluție care a mulțumit, cu excepția câtorva critici neîmpăcați, pe toată lumea. Naționaliștii flamanzi din partide ca Volksunie și Vlaams
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din poliția armată a Spaniei era staționată numai În țara Bascilor. Ceea ce nu a Împiedicat ETA să Îl asasineze pe prim-ministrul franchist, amiralul Luis Carrero Blanco, pe 20 decembrie 1973 la Madrid sau să ucidă doisprezece civili Într-un atac cu bombă În capitală, nouă luni mai târziu. Nici execuția a cinci membri ETA În septembrie 1975, cu puțin Înainte de moartea lui Franco, nu a reușit să tempereze activitățile grupului. Instalarea democrației, pe de altă parte, oferea noi oportunități. ETA
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de autonomie, aprobat prin referendum În 1979. Înfuriată - nu În ultimul rând de faptul că i-ar putea pierde pe simpatizanții moderați, mulțumiți cu autoguvernarea și dreptul la exprimare lingvistică și culturală -, ETA și-a intensificat campania de asasinate și atacuri cu bombă. În perioada 1979-1980, organizația a revendicat moartea a 181 de oameni; În deceniul următor, numărul de victime a fost În medie de 34 pe an. Cu toate acestea - și În ciuda fragilității tinerei democrații spaniole -, ETA și aliații ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În mare măsură din imaginea mediatizată a gherilelor revoluționare din America Latină), dar răul pe care l-au făcut este cât se poate de real. Între 1970 și 1981, În Italia nu a trecut un singur an fără crime, mutilări, răpiri, atacuri și alte acte de violență publică. Într-un deceniu au fost asasinați trei politicieni, nouă magistrați, 65 de polițiști și alți 300 de oameni. La Început, Brigăzile Roșii și celelalte organizații s-au limitat la răpirea și, ocazional, Împușcarea unor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politicieni de dreapta, apoi polițiști, ziariști și procurori), strategie menită să „sfâșie masca” legalității burgheze, obligând statul la represiune brutală și polarizând astfel opinia publică. Până În 1978, Brigăzile Roșii nu au reușit să provoace reacția dorită, În ciuda unui crescendo de atacuri În cursul anului precedent. Apoi, la 16 martie 1978, ei au răpit cea mai influentă victimă: Aldo Moro, lider al Partidului Creștin-Democrat, fost prim-ministru și ministru de Externe. Moro a fost ținut ostatic timp de două luni; sprijinit de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu trebuie confundați cu societățile secrete ilegale și că decizia politică de a-i persecuta reprezenta exact acea breșă În „ordinea burheză” pe care Brigăzile Roșii o profețiseră și căutau să o provoace. Dar Negri Încuraja la Universitatea din Padova atacuri violente asupra profesorilor și personalului administrativ, care nu erau foarte departe de tacticile teroriste. Sloganuri precum „ilegalitatea de masă”, „războiul civil permanent” și necesitatea unei organizări „militare” Împotriva statului burghez erau declamate frecvent În cercuri academice respectabile - inclusiv În revista
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-o atmosferă de disconfort și suspiciune punctată de izbucniri sporadice de violență intercomunitară. Guvernele de la Atena și Ankara se erijau În protectoarele compatrioților lor, amenințând ocazional cu intervenția. Dar prudența (și presiunea internațională) le-au reținut, chiar și atunci când atacurile din 1963 asupra turcilor ciprioți au determinat sosirea forțelor ONU de menținere a păcii. Deși greco-ciprioții dețineau monopolul sectorului public și al pozițiilor de autoritate (amintind de majoritatea protestantă din Ulster, care le refuza catolicilor orice pondere sau privilegiu) - sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aceștia Încetaseră să mai creadă, ca pe vremuri, În superioritatea morală a socialismului. Imperialismul american era Într-adevăr rău - dar cealaltă tabără era și mai rea, poate cu mult mai rea. În acest moment, teza „progresiștilor” că loviturile anticomuniste erau atacuri implicite la adresa oricărui proiect de ameliorare a societății - adică pretenția că socialismul, social-democrația, comunismul, naționalizarea, planificarea centralizată și reformele sociale progresiste țineau toate de același proiect politic - a Început să aibă efect de bumerang. Logica era următoarea: dacă Lenin și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-au schimbat - Securitatea a fost oficial desființată -, dar nu și premisele și practicile lor Înrădăcinate: Iliescu n-a făcut nimic pentru a Împiedica tulburările de la Târgu-Mureș de pe 19 martie, unde opt oameni au fost uciși și trei sute răniți În atacuri coordonate asupra minorității maghiare locale. Mai mult, după ce Frontul Salvării Naționale a câștigat cu o majoritate covârșitoare alegerile din mai 1990 (la care promisese inițial că nu va participa) și el Însuși a devenit În mod oficial președintele țării, Iliescu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poziția sa inițială, căutând În zadar un modus vivendi. Dar președintele sovietic era acum atacat din ambele părți. Faptul că ezita să-i zdrobească pe baltici l-a Îndepărtat definitiv de aliații săi militari (doi dintre generalii care au organizat atacurile de la Vilnius și Riga vor avea un rol important În puciul moscovit). Nici foștii prieteni și admiratori nu mai aveau Încredere În el. În martie 1991, Elțîn a denunțat public „minciunile și Înșelătoriile” lui Gorbaciov și i-a cerut demisia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu sprijinul covârșitor al populației și aprobarea tacită a unor importanți lideri europeni. În replică, armata federală s-a apropiat de noua graniță slovenă. Războiul iugoslav era pe cale să Înceapă. Sau, mai bine zis, războaiele iugoslave, fiindcă au fost cinci. Atacul iugoslav asupra Sloveniei din 1991 a durat doar câteva săptămâni, după care trupele s-au retras și au lăsat În pace statul secesionist. A urmat un război mult mai sângeros Între Croația și rebela ei minoritate sârbă (sprijinită de armata
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forțele sârbe), a Început războiul din și pentru Kosovo: Învins pe toate celelalte planuri, Miloševiæ s-a năpustit asupra enclavei, iar dacă populația albaneză nu a fost complet lichidată sau alungată e numai fiindcă În 1999 NATO a lansat un atac fără precedent asupra Serbiei. În fiecare dintre aceste conflicte a existat atât o dinamică internă, cât și o intervenție străină. Independența Sloveniei și a Croației a fost motivată de solide considerente interne, după cum am văzut. Dar existența lor oficială a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regiunile estice din Bosnia și Croația, fie de foști ofițeri din armata iugoslavă precum colonelul Ratko Mladiæ (descris de diplomatul american Richard Holbrooke drept un „ucigaș charismatic”), care s-a declarat din 1992 șeful sârbilor bosniaci și a organizat primele atacuri asupra țăranilor croați din comunitățile majoritar sârbe din Krajina. Obiectivul lor strategic era nu atât să Înfrângă forțele inamice, cât să-i facă pe cetățenii de alte etnii să renunțe la slujbe, case și pământuri pe teritoriile revendicate de sârbi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o Federație „Musulmano-Croată” (constituită În martie 1994 printr-o ceremonie la Washington care a marcat sfârșitul luptelor croato-musulmane) să includă 51% din Bosnia proaspăt federalizată, iar sârbii restul de 49%, liderii sârbi cu baza În orașul Pale și-au continuat atacurile. În februarie 1994, forțele sârbe au lansat de pe colinele Învecinate un obuz de mortieră În piața din Sarajevo, ucigând 68 de oameni și rănind alte câteva sute. NATO, sprijinit de ONU, a avertizat că la următorul atac va riposta cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și-au continuat atacurile. În februarie 1994, forțele sârbe au lansat de pe colinele Învecinate un obuz de mortieră În piața din Sarajevo, ucigând 68 de oameni și rănind alte câteva sute. NATO, sprijinit de ONU, a avertizat că la următorul atac va riposta cu bombardamente; a urmat o scurtă perioadă de acalmie. Dar În mai 1995, ca răspuns la avansul unor trupe bosniace și recapturarea Krajinei de către croați (ceea ce a spulberat mitul invincibilității sârbe), milițiile sârbe și-au reluat atacurile asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
următorul atac va riposta cu bombardamente; a urmat o scurtă perioadă de acalmie. Dar În mai 1995, ca răspuns la avansul unor trupe bosniace și recapturarea Krajinei de către croați (ceea ce a spulberat mitul invincibilității sârbe), milițiile sârbe și-au reluat atacurile asupra orașului Sarajevo. Când avioanele NATO au bombardat, În replică, pozițiile sârbilor bosniaci, aceștia au luat prizonieri 350 de soldați din forțele de menținere a păcii. Temându-se pentru soarta Căștilor Albastre, guvernele occidentale au implorat ONU și NATO să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o campanie de bombardamente masive și susținute, menite să reducă și, În ultimă instanță, să distrugă capacitatea sârbilor de a mai face rău. Era târziu, dar a funcționat. Mult lăudata mașină de luptă a sârbilor s-a evaporat. Supuși unui atac pe termen nelimitat și privați de sprijinul lui Miloševiæ (care făcea acum tot posibilul ca să se distanțeze de cei din Pale), sârbii bosniaci au capitulat. Cu sârbii scoși din joc și americanii implicați serios, instalarea păcii În Balcani - sau măcar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]