63,117 matches
-
de industria textilă din gospodăria tradițională. „Funari” locali ca „Teiu' lu' Rîpă” și David Stoica („Floierașu' ”) au deprins meseria la Râmnicu Vâlcea și confecționau funii de diverse întrebuințări, „hurduzane”, căpestre, „salbe”, bice, etc. "Olăritul" atât ca meșteșug cât și ca fenomen de cultură strâns legat de cotidianul locuitorilor, nu a fost atestat ca atare în viața satului. Trebuie menționat faptul că în antroponimia locală, numele de Olaru există din anul 1698. "Cărămidăritul" a fost un meșteșug condiționat direct de apariția cărămizii
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
are ca obiect evoluția studiului și aplicațiillor în practică ale fenomenelor electrice. Încă din antichitate a fost remarcat fenomenul de electrizare a corpurilor. Au trecut secole până la elaborarea unei teorii electromagnetice riguroase, prin contribuțiile unor mari fizicieni ca: Ampère, Faraday, Maxwell. Einstein realizează unificarea dintre teoriile mecanicii clasice și ale electromagnetismului
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
are ca obiect evoluția studiului și aplicațiillor în practică ale fenomenelor electrice. Încă din antichitate a fost remarcat fenomenul de electrizare a corpurilor. Au trecut secole până la elaborarea unei teorii electromagnetice riguroase, prin contribuțiile unor mari fizicieni ca: Ampère, Faraday, Maxwell. Einstein realizează unificarea dintre teoriile mecanicii clasice și ale electromagnetismului. Printre primele aplicații practice ale electricității putem menționa
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
liniilor câmpului magnetic. Girolamo Cardano, în lucrarea "De subtilitate", apărută în 1550, face distincția dintre forțele magnetice și cele electrice. În lucrarea "De magnete, magneticisque corporibus, et de magno magnete tellure" apărută în 1600, savantul englez William Gilbert descrie acest fenomen și altele similare și utilizează termenul "electro" de la cuvântul grecesc ce denumește acea piatră prețioasă. Așadar Gilbert poate fi considerat părintele conceptului actual care definește electricitatea. O altă descoperire a acestui savant este faptul că Pământul este un magnet uriaș
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
Humphry Davy studiază efectele chimice ale curentului electric, fiind astfel fondatorul electrochimiei. Prin procedee electrolitice, reușește să separe elemente ca: magneziu, bariu, stronțiu, calciu, sodiu, potasiu, bor. În 1813, fizicianul și chimistul danez Hans Christian Ørsted (1777 - 1851) prezice existența fenomenelor electromagnetice descoperind relația dintre electricitate și magnetism. Acesta a observat că în jurul unui conductor parcurs de curent electric se creează un câmp magnetic. Fizicianul estonian Thomas Johann Seebeck descoperă în 1821 efectul termoelectric, care va sta la baza construcției termocuplului
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
realizată de Volta și, în 1826, descoperă proporționalitatea dintre diferența de potențial, intensitatea curentului electric și rezistența electrică, denumită ulterior legea lui Ohm. În cinstea sa, unitatea de măsură a rezistenței îi poartă numele. Americanul Joseph Henry (1797 - 1878) studiază fenomenele electromagnetice și de inducție, fiind descoperitorul fenomenului de autoinducție. Unitatea de măsură a inductanței îi poartă numele. Michael Faraday (1791 - 1867) continuă cercetările lui Ampère referitoare la forțele electromagnetice și descoperă în 1831 fenomenul de inducție electromagnetică, enunțând Legea inducției
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
proporționalitatea dintre diferența de potențial, intensitatea curentului electric și rezistența electrică, denumită ulterior legea lui Ohm. În cinstea sa, unitatea de măsură a rezistenței îi poartă numele. Americanul Joseph Henry (1797 - 1878) studiază fenomenele electromagnetice și de inducție, fiind descoperitorul fenomenului de autoinducție. Unitatea de măsură a inductanței îi poartă numele. Michael Faraday (1791 - 1867) continuă cercetările lui Ampère referitoare la forțele electromagnetice și descoperă în 1831 fenomenul de inducție electromagnetică, enunțând Legea inducției electromagnetice, care pune bazele teoretice ale conversiei
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
Americanul Joseph Henry (1797 - 1878) studiază fenomenele electromagnetice și de inducție, fiind descoperitorul fenomenului de autoinducție. Unitatea de măsură a inductanței îi poartă numele. Michael Faraday (1791 - 1867) continuă cercetările lui Ampère referitoare la forțele electromagnetice și descoperă în 1831 fenomenul de inducție electromagnetică, enunțând Legea inducției electromagnetice, care pune bazele teoretice ale conversiei diferitelor forme de energie în energie electrică și demonstrând astfel că un câmp magnetic variabil poate genera un curent electric. Faraday a mai studiat și electroliza și
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
îi poartă numele, astfel fiind considerat unul din fondatorii electrochimiei. Faraday a evidențiat clar modurile în care poate fi obținută electricitatea: prin frecare, prin inducție, pe cale chimică sau termoelectrică. Cercetările lui Faraday au condus la o interpretare științifică riguroasă a fenomenelor electromagnetice, ale căror legi au fost enunțate ulterior de către Maxwell. Matematicianul, astronomul și fizicianul german Carl Friedrich Gauss (1777 - 1855) se asociază în 1831 împreună cu Wilhelm Eduard Weber și efectuează cercetări asupra magnetismului și legilor lui Kirchhoff. Fizicianul estonian Heinrich
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
și care apar într-o masă de metal aflată într-un câmp magnetic variabil. Aceștia provoacă, conform regulii lui Lenz frânarea masei de metal aflată în mișcare sau, conform efectului Joule, încălzirea acesteia. În 1873, Frederick Guthrie descoperă emisia termoelectronică, fenomen redescoperit de Edison în 1880 și utilizat ulterior la construcția diodei. În 1874, inventatorul german Karl Ferdinand Braun (1850 - 1918) descoperă conducția unilaterală, fenomen ce va sta la baza realizării diodei semiconductoare de mai târziu. Fizicianul scoțian James Clerk Maxwell
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
aflată în mișcare sau, conform efectului Joule, încălzirea acesteia. În 1873, Frederick Guthrie descoperă emisia termoelectronică, fenomen redescoperit de Edison în 1880 și utilizat ulterior la construcția diodei. În 1874, inventatorul german Karl Ferdinand Braun (1850 - 1918) descoperă conducția unilaterală, fenomen ce va sta la baza realizării diodei semiconductoare de mai târziu. Fizicianul scoțian James Clerk Maxwell (1831 - 1879) elaborează, în 1861, setul de ecuații care descriu legile de bază ale electromagneticii, numite ulterior ecuațiile lui Maxwell și prin care a
Istoria electricității () [Corola-website/Science/320539_a_321868]
-
de Luca, miracole care nu sunt amintite de alți autori. Edward Gibbon scria cu ironie deliberată de „neatenția indolentă” a unor mari istorici, cum ar fi Seneca și Plinius cel Bătrân, care „într-o lucrare laborioasă, [au] notat toate marile fenomene ale Naturii, cutremure, meteori, comete și eclipse” dar ar fi fost martori la întunericul de trei ore care a cuprins lumea după crucificare. „Atât unul cât și celălalt au omis să menționeze cel mai măreț fenomen pe care ochii muritorilor
Coerența internă a Bibliei () [Corola-website/Science/320583_a_321912]
-
au] notat toate marile fenomene ale Naturii, cutremure, meteori, comete și eclipse” dar ar fi fost martori la întunericul de trei ore care a cuprins lumea după crucificare. „Atât unul cât și celălalt au omis să menționeze cel mai măreț fenomen pe care ochii muritorilor l-au văzut de la crearea lumii.” Mai mulți cercetători au criticat modul în care Luca a folosit sursele pe care s-a bazat. De exemplu, Richard Heard a scris că: „în narațiunea de la începutul Faptelor Apostolilor
Coerența internă a Bibliei () [Corola-website/Science/320583_a_321912]
-
pentru prima oară dezvoltată în Europa sub influența Creștinismului. Școala de istorie religioasă numită "Religionsgeschichtliche Schule" a fost o școală de gândire germană din secolul al 19-lea care a fost prima ce a studiat sistematic religia ca pe un fenomen socio-cultural. Descria religia ca o evoluție împreună cu dezvoltarea culturii umane, de la primitivul politeism la eticul monoteism. "Religionsgeschichtliche Schule" a apărut într-un moment când studiile avansate ale Bibliei și ale Istoriei Bisericii erau în plină dezvoltare în Germania cât și
Istoria religiilor () [Corola-website/Science/320628_a_321957]
-
unui sistem care reproduce și descrie artificial sistemul original existent, care permite studierea sistemului, servind astfel pentru cunoașterea proprietăților sistemului original și predicția comportării acestuia. Un model este o descriere schematică a unui sistem, a unei teorii sau a unui fenomen care explică proprietățile sale cunoscute sau presupuse și care poate fi folosit pentru studiul ulterior al proprietăților sale. Pentru multe studii este necesar să se ia în considerare numai acele aspecte (sau variabile) ale sistemului care sunt relevante pentru problema
Modelul unui sistem () [Corola-website/Science/320620_a_321949]
-
destul de fidelă a sistemului pe care îl modelează. Există totdeauna o deosebire profundă (gap) între sistemul real și modelul acestuia. Amploarea acestei deosebiri depinde de complexitatea modelului, fidelitatea, precizia, "realismul" etc. Scopurile construirii modelelor pot fi prezentate succint astfel: ٭relevarea fenomenelor sau proceselor ce se desfășoară în interiorul sistemului real; ٭prevederea consecințelor sau utilității diferitelor metode de decizie; ٭descrierea elementelor componente sau a subsistemelor sistemului real. Modelele pot fi clasificate în două categorii principale: ٭"modele fizice" (naturale, materiale); ٭"modele matematice". "Modelul fizic
Modelul unui sistem () [Corola-website/Science/320620_a_321949]
-
iconice pot apărea la scară în trei dimensiuni, de exemplu un automobil, un pod sau o linie de producție. Fotografiile sunt alt tip de model iconic, însă doar în două dimensiuni. Un "model analogic" () este un model care explică un fenomen (deseori denumit "sistem-țintă") prin referire la alt fenomen, considerat ca fiind analog , mai analizabil sau mai comprehensibil. Această metodă de modelare este denumită și "analogie dinamică". Analogiile dinamice stabilesc analogii între sisteme electrice, mecanice, acustice, magnetice, electronice etc. Exemple de
Modelul unui sistem () [Corola-website/Science/320620_a_321949]
-
de exemplu un automobil, un pod sau o linie de producție. Fotografiile sunt alt tip de model iconic, însă doar în două dimensiuni. Un "model analogic" () este un model care explică un fenomen (deseori denumit "sistem-țintă") prin referire la alt fenomen, considerat ca fiind analog , mai analizabil sau mai comprehensibil. Această metodă de modelare este denumită și "analogie dinamică". Analogiile dinamice stabilesc analogii între sisteme electrice, mecanice, acustice, magnetice, electronice etc. Exemple de modele analogice sunt: modelul hidraulic al unui sistem
Modelul unui sistem () [Corola-website/Science/320620_a_321949]
-
Această metodă de modelare este denumită și "analogie dinamică". Analogiile dinamice stabilesc analogii între sisteme electrice, mecanice, acustice, magnetice, electronice etc. Exemple de modele analogice sunt: modelul hidraulic al unui sistem economic sau modele-circuite electrice ale sistemelor neurale. Două lucruri/fenomene sunt analoage dacă există similitudini relevante certe între ele. Un "model matematic" utilizează simboluri și relații matematice pentru a evalua o situație. Modelele matematice pot fi "analitice" sau "deterministe", respectiv "stohastice" ("probabiliste"). Un model matematic "determinist" este un model în
Modelul unui sistem () [Corola-website/Science/320620_a_321949]
-
etc. MM geometrice se utilizează pentru rezolvarea problemelor de proiectare în construcția de mașini, de dispozitive, în radioelectronică, pentru elaborarea documentației tehnice etc. Un tip particular de model matematic al unui sistem este "modelul de simulare", cu ajutorul căruia sunt simulate fenomenele ce caracterizează sistemul respectiv, păstrându-se structura lor logică și succesiunea evoluției în timp, ceea ce permite ca prin variația parametrilor de intrare să se obțină informații asupra stărilor procesului la momente de timp determinate. Starea sistemului" este definită ca fiind
Modelul unui sistem () [Corola-website/Science/320620_a_321949]
-
posibile). "Parametrii sistemului". Acestea sunt mărimi care au o valoare specifică dată, pentru o formulare particulară a modelului. Pentru modele de simulare, parametrii rămân ficși în timpul unei rulări unice pe calculator a simulării. "Constantele sistemului". Sunt mărimi invariabile, dependente de fenomenul studiat (de exemplu, constanta gazelor). "Relații matematice". Sunt ecuații sau inecuații care descriu interacțiunea dintre variabile, parametri și constante. Relațiile matematice încearcă să descrie funcționarea sistemului în condițiile impuse de mediul său înconjurător, adică în condițiile variabilelor perturbatoare care descriu
Modelul unui sistem () [Corola-website/Science/320620_a_321949]
-
ne propune, de data aceasta in extenso, sub forma unui TRATAT, abordarea unei tematici extrem de interesante și actuale asupra administrației publice. Alegerea inspirată a titlului a fost în așa fel aleasă încât să poată sugera ab initio abordarea interdisciplinară a fenomenului administrativ. Și aceasta pentru că de-a lungul timpului, profesorul universitar dr. Ioan Alexandru a publicat numeroase lucrări de drept administrativ, de drept administrativ comparat și de drept public european, precum și numeroase studii și eseuri, toate trădând, deopotrivă formațiunea sa de
Ioan Alexandru (jurist) () [Corola-website/Science/320648_a_321977]
-
și funcționării administrației publice, ci să întreprindă cercetări deosebit de importante în domeniul Teoriei și Științei Administrative, apelând la metode și tehnici de căutare proprii sociologiei, științei politice sau managementului public. Numeroasele lucrări în domeniul juridic ori în care a abordat fenomenul administrativ în plan interdisciplinar pentru care a fost laureat de opt ori cu premii ale Uniunii Juriștilor din România, i-au îngăduit autorului să elaboreze lucrarea de față intitulată pe drept „TRATAT”. Suntem convinși că la denumirea de „TRATAT” autorul
Ioan Alexandru (jurist) () [Corola-website/Science/320648_a_321977]
-
unei problematici deosebit de variate și complexe. Ca urmare, prin natura ei, știința administrației este - trebuie să fie - o știință compozită, interdisciplinară, întrucât transgresează frontierele mai multor științe, cum ar fi: știința dreptului, științele economice, finanțele publice, managementul ș.a., indispensabile exercițiului fenomenului administrativ. După părerea autorului, pe care o împărtășim integral, în prezent, știința administrativă este mult rămasă în urmă. Ea se cere urgent reconfigurată, ca obiect și scop, arie de preocupări, domenii de activitate, legi, principii, metodologie, mijloace și instrumente, sistem
Ioan Alexandru (jurist) () [Corola-website/Science/320648_a_321977]
-
2012, Historia are și un supliment denumit Historia Special care apare pe piață o dată la 3 luni (Martie, Iunie, Septembrie, Decembrie). Spre deosebire de revista lunară acest supliment este dedicat integral unui singur subiect: fie el un personaj, un eveniment sau un fenomen istoric. «„Historia Special” este un nou proiect editorial marca „Historia”, cu o frecvență trimestrială. Este un număr dedicat unei singure teme, care nu va înlocui ediția obișnuită a revistei „Historia” din luna respectivă, ci o va completa. Numărul 1 al
Historia () [Corola-website/Science/320667_a_321996]