KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...245 246 247 ...289 >

7,219 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445

ce-ați servi? întrebă acesta stânjenit. — Bitter, spuse cu glas gros una din ele. Niște bitter am vrea. Episodul 22 Cilioaie și femeiuști Sorbind încet, grijulii, din păhăruțele cu antigel, cei trei roboți pământeni contemplau barul semiobscur și persoanele aflate înăuntru. În special privirile le erau atrase de cele două tinere cilioaie ce încercau să-și ascundă vârsta fragedă sub straturi groase de fard, deși acesta nu făcea decât să le pună și mai mult în evidență trista frumusețe. Căci amândouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
comandantul Felix S 23 se sculă cu chiu și vaiete și apăsă pe care buton vedea cu ochii, deschizând hubloul principal. Imediat, în cadrul lui apăru un tip înalt, cu barbă neagră îngrijit tăiată, ținând în mână un megalaser automat. Sări înăuntru cu megalaserul îndreptat spre ei și fluieră scurt. Îl urmară de îndată alți doi inși, înarmați și ei, unul cu ochi pieziși, asiatici, mic de statură, celălalt blond și cu o balalaică în spate. Cu cine avem plăcerea? bâigui comandantul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
clanță! răsună tânguitoare vocea. — Deschide-i, Felix, șopti Getta 2. Stă omul afară, în frigul cosmic... Încă șovăind, comandantul Felix ridică drugul oblic, trase zăvorul, descuie broasca, deschise ușa și simți că un lucru nevăzut, aproape atingându-l, se strecură înăuntru. — Uf! auziră roboții și-apoi văzură uimiți cum perna fotoliului de lângă ușă se lasă în jos, ca și cum s-ar fi așezat cineva acolo. Unde sunteți, tovarășe inspector? zise cam speriat Felix S 23. Aici, răspunse vocea dinspre fotoliu. Nu vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

aveau nevoie de mai mult ajutor decât le putea da Ada și a plecat după Inna, care a venit la revărsatul zorilor. Deja Lea scâncea ca un câine. Cum a ajuns și-a pus mâinile pe burta Leei și apoi înăuntru. A așezat-o pe o parte și i-a masat spatele și coapsele cu un ulei de mentă. Inna i-a zâmbit Leei și i-a spus: „Copilul e la ușă”. Și în timp ce-și scotea instrumentele, le-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
roșu înainte de apusul soarelui. Eu am rămas afară ca să ajut la punerea mesei. Niciodată n-am muncit mai din greu ca în acea seară. Nu era ușor să hrănești paisprezece bărbați, băieți și doi bebeluși, în afară de femeile care se aflau înăuntru. Sarcina cea mai grea cădea pe mine, pentru că Zibatu îi dădea mereu să sugă bebelușului ei și Inna nu avea răbdare deloc cu frații mei. Eu mă simțeam mândră că eram cea care hrănea familia, că făceam adică treaba unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
stăteau și priveau, cu brațele încrucișate pe piept și urmăreau cum bătrânul desface fiecare desagă, fiecare cort rulat, cum își bagă degetele în fiecare sac cu grâu și cum strânge fiecare burduf de vin să vadă dacă nu e ceva înăuntru. Când s-a îndreptat spre cortul lui Iacob, Simon și Levi au încercat să-l împiedice, dar Ruben i-a dat la o parte. S-au mulțumit să-l urmeze pe Laban și să-l vadă cum scutură fiecare pătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
când trăia. Bunica spune lucruri foarte urâte despre mama și asta e ceva rău. Verișoara mea și-a încruntat sprâncenele și ochii i s-au umplut de lacrimi. Dar îmi place foarte mult cortul ei. E așa de frumos acolo înăuntru și ea însăși, deși e cea mai bătrână femeie pe care am văzut-o vreodată, e foarte frumoasă. Tabea a chicotit și a adăugat: - Bunica zice că semăn cu ea, deși e clar că semăn cu mama în toate cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
pâlc de copaci ale căror crengi implorau un paradis fără nori. Când ne-am apropiat, a devenit clar că era mai mult un baldachin decât o locuință, pentru că era deschis pe toate laturile, ca să poate primi călători din toate direcțiile. Înăuntru, am întrezărit draperii cu modele care erau în același timp și delicate, dar și îndrăznețe, cu femei care dansau și pești zburători, cu stele, luni, sori și păsări. Era mai frumos decât orice alt lucru făcut de mâna omului. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
a rupt tăcerea maiestuoasă în care stătuse până atunci. - Probabil ești flămând și însetat, Isaac, a zis ea, invitându-l cu o voce glacială. Copiii tăi sunt arși de soarele de pe drum. Las-o pe Debora ta să te aducă înăuntru. Și să vedem dacă nurorile tale știu să gătească. O învolburare de veșminte albe a întins masa și festinul a început. Bunicul a mâncat bine, luând fiecare înghițitură din mâinile femeii acoperite cu văl. S-a interesat dacă nepoții lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
niciodată! Bunica s-a ridicat în toată înălțimea ei și a pleznit-o pe Ada cu putere. Biata femeie s-a făcut grămadă la pământ, tânguindu-se de frica blestemului care avea să cadă asupra ei. Bărbații, care se repeziseră înăuntru să vadă care era motivul supărării Bunicii, s-au dat înapoi la auzul blestemului proferat de Oracol, iar apoi s-au îndepărtat, văzând că era o problemă între femei. Ada s-a târât afară, dar Tabea s-a aruncat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
de la cortul Oracolului erau mereu deschise și străinii veneau din toate direcțiile. Aceasta era moștenirea lăsată de Sara și de Avraam care, se spune, îi primeau la fel pe prinți și pe cerșetori. Așa că, în fiecare dimineață, Rebeca primea pelerini înăuntru frumosului ei cort. Stătea cu fiecare - zdrențăros sau strălucitor - și nu se grăbea cu săracii. Stăteam cu femeile ei în timp ce își primea oaspeții. Mai întâi, o femeie care nu putea avea copii s-a apropiat și a implorat-o pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
rupt tăcerea: - Mamă! Innana! Regina nopții! Acceptă ofranda de sânge a fiicei tale, în numele mamei ei, în numele tău. În sângele ei să trăiască, prin sângele ei să dea viață. Nu m-a durut. Uleiul a făcut-o să alunece ușor înăuntru, iar triunghiul îngust mi s-a potrivit perfect când a intrat. Mă uitam spre apus în timp ce micuța zeiță se uita spre răsărit atunci când mi-a rupt sigiliul pântecului. Când am țipat, a fost mai puțin de durere și mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
am spus, în limba femeilor din jurul meu. - Mamă, i-am spus lui Re-nefer, adu o oglindă ca să văd eu singură. Mi s-a adus o oglindă și o lampă care mi-au arătat cât de încordată aveam pielea. - Intră acolo înăuntru, i-am spus lui Meryt, amintindu-mi cum făcea Inna. Cred că e întors. Intră acolo și întoarce-i fața, umărul. Meryt a încercat să facă cum i-am spus eu, dar avea mâinile prea mari. Pielea mea era prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Meryt l-a luat cu frică. Cum țipam și încercam să mă abțin să împing, ea a pus lama pe pielea mea și a deschis ușa, de sus până jos, așa cum mai văzusem că se face și înainte. A pătruns înăuntru să mute umărul copilului. Durerea era atroce, de parcă stăteam pe soare. Într-o clipă, copilul a ieșit. Dar în locul unui țipăt de veselie, a fost primit cu tăcere; avea cordonul în jurul gâtului, iar buzele îi erau vinete. Meryt s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
masat burta și am încercat să împing copilul afară. Pe Hatnuf n-o țineau picioarele și Meryt a trebuit curând să-i ia locul lui Ruddedit în spatele ei, de unde îi șoptea vorbe de încurajare, iar eu am băgat iar mâna înăuntru și de data asta am simțit capul copilui, care era acum la ieșire. Durerile au devenit continue și de nesuportat pentru biata femeie de pe cărămizi. Ochii i s-au dat peste cap și a căzut în brațele lui Meryt, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
petreceri de bun-venit. Se lăsa deja noaptea când Menna ne-a condus pe Meryt și pe mine pe străduțele luminate de lună înspre casa lui, care era aproape. Deși era mai mare și mai bine aranjată decât a lui Hori, înăuntru era cald și neaerisit, așa că am urcat cu așternuturile pe o scară pe acoperiș, unde stelele păreau aproape să le atingi cu mâna. M-am trezit chiar înainte de răsărit și m-am ridicat în picioare ca să văd întregul oraș visând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

decât cu țara unde l-a ars soarele la începutul vieții. Numai ciudata stea nouă nu i-o mai arătase până acum niciodată cerul atlant. Chiar învelindu-se, târziu, cu pătura de lână, înainte de a-și muta viața din afară înăuntru, în clipele de așteptare a somnului, Auta nu se mai gândea decât la steaua aceea. Și era nerăbdător să stea în sfârșit de vorbă cu Marele Preot, care ajunsese acum pentru el cea din urmă nădejde a dezlegării tainei din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca întotdeauna, un cârlionț tremurător de fum care apoi se destrăma în cer. Ochii lui Auta străluciră, revăzând palatul. Ochii lui spuneau, pentru cine s-ar fi putut uita atunci în ei, că înăuntru arde o bucurie nerăbdătoare. Oricui dintre sclavii Atlantidei i s-ar fi părut stranie bucuria lui, fiindcă nimeni nu era mai nefericit decât în clipa când trebuia să intre din nou în casa stăpânului. Bucuria lui Auta avea însă cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
De aceea mă tem pentru tine, după moartea mea. Nu toți au nevoie și de înțelepciune când au putere. Nu știu ce te vei face tu... caut de mult un mijloc. Dar în clipa aceea ușa se trânti de perete și năvăli înăuntru un sutaș voinic, plin de praf și de scaieți și cu ochii roșii de oboseală. Auta sări în picioare și puse mâna pe toiagul de abanos, negăsind la îndemînă altă armă mai potrivită să-și apere stăpânul. Marele Preot întoarse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
scaun lung, cu două rezemătoare față-n față. Străinul care părea să fie fată veni lângă sclav și-i făcu un semn, din care acesta înțelese că trebuie să se așeze. Se așeză într-o parte a scaunului, lăsîndu-și picioarele înăuntru, pe un fel de prag. Străinul (sau străina) se așeză în partea cealaltă și apăsă ceva ca un sâmbure negru. Scaunul se ridică în sus, spre tavan, pe un fel de picior lung, și se opri dinaintea unui soi de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Învelișul lui avea darul să îmbogățească lumina aruncată asupra lui. Erau aproape de turn. Marele Preot făcu semn sclavilor să se oprească. Se dădură jos, și el și Tefnaht. Bătrânul stătu îngîndurat și nehotărât. Îi spuse încet lui Tefnaht: - Auta e înăuntru la ei. Nu văd nici un cort. - Dar unde sunt oare soldații care au venit cu el? întrebă Tefnaht. Tot înăuntru? Despre ei nu ți-a scris nimic, slăvite. - Nu mă gândesc acum la soldați! zise bătrânul. Mă gândesc cum să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
oprească. Se dădură jos, și el și Tefnaht. Bătrânul stătu îngîndurat și nehotărât. Îi spuse încet lui Tefnaht: - Auta e înăuntru la ei. Nu văd nici un cort. - Dar unde sunt oare soldații care au venit cu el? întrebă Tefnaht. Tot înăuntru? Despre ei nu ți-a scris nimic, slăvite. - Nu mă gândesc acum la soldați! zise bătrânul. Mă gândesc cum să-i dăm de veste lui Auta. - Poate e mai bine să așteptăm într-un cort până dimineața... Marele Preot îl

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
întrebă mirat: - Ai ieșit din întîmplare? - Nu, stăpâne, am auzit sunet de voci, și am recunoscut vocea ta. Marele Preot tresări. - Nu minți cumva? Cum se poate auzi dinăuntru?... Ai auzit și ce spuneam? - N-am deslușit, stăpâne, căci și înăuntru vorbeau. Tefnaht schimbă o privire cu Marele Preot. - Tu minți! zise Tefnaht. Cine te poate crede, când chiar tu i-ai scris slăvitului nostru stăpân că pereții turnului sunt groși de trei palme! Marele Preot îi iscodi ochii. - Nu mint

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
groși de trei palme! Marele Preot îi iscodi ochii. - Nu mint, stăpâne, răspunse Auta. Ei au o oglindă fermecată în care se poate vedea tot ce este în jurul turnului, și au o cutie din care se aude, când e liniște înăuntru, chiar și foșnetul vântului în spice... Te-am așteptat cu nerăbdare, stăpîne! Marele Preot se întoarse spre un slujitor: - Atunci să se întindă corturile. Până dimineață stăm aici. - Nu veniți înăuntru? îl întrebă Auta. Nu-i nevoie de cort pentru

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o cutie din care se aude, când e liniște înăuntru, chiar și foșnetul vântului în spice... Te-am așteptat cu nerăbdare, stăpîne! Marele Preot se întoarse spre un slujitor: - Atunci să se întindă corturile. Până dimineață stăm aici. - Nu veniți înăuntru? îl întrebă Auta. Nu-i nevoie de cort pentru tine, slăvite stăpâne, și pentru strălucitorul Tefnaht. Marele Preot își opri o întrebare pe buze. Spuse altceva: - Dacă socoți că nu e primejdios să intrăm la ei, vom intra să-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]