7,946 matches
-
Lasă să spuie, mamă Floare, că eu mă duc, umblu de aici colo să-mi cresc fata și oi pleca”...sărăcuța de ea. Violeta lui moș Grigorie Bâlbâitu interveni arțăgoasă, se ținea bățoasă să nu scape o lacrimă. - Hoțu’, criminalul, țipa femeia cu vocea ascuțită, astupând vorbele mamei Floarea, care îngâna ceva despre bunătatea răposatei, dar numai ea știa ce. N-am putut videa criminal de aista de când mama m- o făcut pe fața pământului. - Așa o făcut, așa, da..., mai
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
muzicanții s-au întors cu fața la perete, în timp ce îndărătul măștii cu ochi pătrați țipătul se umfla până la nebunie, iar femeia se zvârcolea pe pământ, cuprinsă de un fel de criză, apoi, în patru labe, cu capul ascuns în brațele împreunate, a țipat și ea, dar înăbușit, și atunci, urlând întruna și neluându-și ochii de la idol, vrăjitorul a posedat-o repede, cu răutate, fără să se vadă ceva din chipul femeii, îngropat în cutele grele ale rochiei. Singur, cu mintea tulburată, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
stăpânilor mei, da, da, eram sclavul lor, dar dacă și eu sunt la fel de rău ca și ei, atunci nu le mai sunt sclav, chiar dacă mi-s picioarele înlănțuite și gura mută. Căldura asta mă face să-mi pierd mințile, deșertul țipă jur-împrejur sub lumina neîndurătoare, iar de el, de celălalt, de dumnezeul milei, căruia e deajuns să-i rostesc numele pentru a mă cutremura de scârbă, mă lepăd, căci acum îl cunosc. El visa și voia să mintă, i-au tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se întoarcă împotriva intențiilor mărturisite ale Louisei, de vreme ce ea era în fiecare clipă amenințată să se izbească de vreunul din tablourile ce zăceau peste tot în atelier. Zgomotul îl trezea atunci pe copil, care își arăta mulțumirea așa cum putea, adică țipând cât îl ținea gura. Tatăl, încântat de capacitatea pulmonară a fiului său, alerga să-l răsfețe, înlocuit fiind curând în această treabă de nevastă-sa. Jonas ridica atunci pânzele trântite pe jos, apoi, cu penelul în mână, asculta fermecat vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
colivie, clinchetul unui clopoțel care anunță o nouă iubire... În singurătate Afară plouă, copacii sunt desfrunziți, toamna se scurge melancolică și-n mine plouă cu ochi de singurătate... Caut un adăpost; numai în mine am loc. Aud ecoul gândului care țipă, scurgându-se afară ca o apă de ploaie... Adorm ghemuită într-un colț amenajat; gazdă îmi este pânza unui păianjen pe care și-a țesut-o astă vară, temeinic, în liniște, când cucii erau ocupați să-și depună ouăle în
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Cosimo. Cupidonul speriat, surprinzător, de un iepure ! Citise de-atâtea ori despre acest tablou... Cupidon, înfricoșat de un iepure !... Armonia, perfecta liniște la care ajunsese pânza îl bucuraseră, dar îl și ascunseseră pe Cosimo. Înspăimântat, în fața unui iepure ! Gata să țipe și ea, de bucurie sau groază, și-ar apăsa palmele nu peste gură, cum s-ar cuveni, ca să nu tulbure tăcerea sălii, ci peste ochii încinși. Exasperată, din cauza efortului de-a se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nici în scurta pauză de la ora unsprezece. Reacționează cu violență la câteva mărunte incidente, admonestează furios colega cu părul alb de lângă cuier, pentru o greșeală de amănunt, și când aceasta ripostează, smulge foaia de calc de pe planșetă și rupe desenul. Țipă apoi la ciufulita din spatele său că și-a tras planșeta prea în mijlocul sălii, împiedicând trecerea. După ce vacarmul se potolește, vecinul A.P. se ridică de pe scaun, se strecoară afară din sală, să ajungă la timp la librărie, să apuce un exemplar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vîntul era împotrivă. 25. Cînd se îngîna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblînd pe mare. 26. Cînd L-au văzut ucenicii umblînd pe mare, s-au spăimîntat și au zis: "Este o nălucă!" Și de frică au țipat. 27. Isus le-a zis îndată: "Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!" 28. "Doamne", I-a răspuns Petru, "dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape." 29. "Vino!" I-a zis Isus. Petru s-a coborît din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
de omul acesta bănuitor, care parcă și tăcând îi făcea mustrări. Dar în aceeași vreme aștepta să mai afle de la dânsul ceva nespus de important și-i era atât de necaz că nu mai deschide gura, încît îi venea să țipe... Și întunericul umed, înecăcios îi strângea în clește inima, din ce în ce mai fără milă. Apoi, în fața unei case cu ferestrele luminate, se auzi glasul generalului, iar Klapka tresări și zise: ― Eu mă opresc aici... să... Bologa nu răspunse și nici măcar nu salută
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și bătu. Lumânarea se opri șovăind... Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa, și apoi cheia se învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru doamna Bologa, în capul gol, cu fața albă ca hârtia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pieptul strâns într-un lăibăraș de catifea roșie, ca în corset. În cancelarie nimeni; în cealaltă odaie însă Petre horobăia, mormăind rugăciuni. Apostol, care tocmai ieșea din cancelarie, o surprinse pe când ea căuta să se strecoare nesimțită. Îi veni să țipe de bucurie și totuși încremeni în fața ei, privind-o doar cu niște ochi lacomi și plini de spaimă. Și ea se opri, îngrozită, și se clătină puțin pe picioare... Astfel trecură câteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonanței din odaia ofițerului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorbă și se mira cum poate vorbi plutonierul atât de liniștit, ca din carte. Apoi simți o nevoie crâncenă să zică și el ceva și bâlbâi răgușit: ― Îngrozitor! Plutonierul nu auzi bine și căscă ochii cenușii spre Apostol care, furios, țipă așa de ascuțit, că și șoferul se uită o clipă înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcînd repede capul. Îndată ce rămase singur, în fața lui Apostol începu iară să răsară pădurea spânzuraților... Dar acuma părea că toți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ceva ce îi amenință însăși temelia ființei... Se opri în dosul ușii, cu ochii în gol, și deodată îi răsări creanga groasă din copacul spânzuratului singuratic, ca un braț care arată înainte, în viitor, o țintă hotărâtă... Îi veni să țipe, să se apere și anevoie izbuti să pornească de colo până colo, din ce în ce mai grăbit, frămîntîndu-și mâinile încrucișate la spate... Se silea să găsească o apărare împotriva pretorului și o găsi în faptele din trecut. " O rătăcire întîmplătoare nu cumpănește cât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tabloul acela obișnuit al nunților tărănești, zicậndu-mi: “Cậtă vreme există dragoste, nu voi uita acele nopți!” Și cật era el de viu, și cật era ea de moartă, nu știu. Un lucru știu sigur că mie îmi venea sănnebunesc, să țip, să strig, să urlu de durere. Ce înspăimậntător lucru să știi că, orice s-ar întậmpla, și după moarte, o femeie continuă să trăiască! O simțeam pretutindeni, în mirosul proaspăt al lenjeriei fine imprimate cu rosu, simbol al dargostei veșnice
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
tine, Yoane! Unde să te ducem? răspunse un bărbat mai în vậrstă. - Cum adică?... Mă duceți acasă făra ea? Ce să caut eu acasă făra ea? Și se întoarse deodată din drum, mergậnd împleticit către țințirim. -Yoane, unde te duci? țipa o femeie. Opriți-l, oameni buni! - Mă duc să o iau cu mine, n-am s-o las acolo singură, acum , în plin de iarnă... E frig, e tare frig... îngheață acolo!... Cậțiva bărbați l-au dus cu forța în
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
mai lase fleanca aia, eu cu Romtelecom primesc și ultima Împărtășanie, nu mă mut la alte zapuri și astraluri. Gore și Gicu stau cu berile În față, Sandu cu vinul, că de-aia i se zice Șpriț prin cartier și țipă copiii după el, În drumul spre piață. Nea Șpriț, nea Șpriț, hai, nu vii să dai un șpiț? Sandu se laudă de câte ori are ocazia că a jucat fotbal la juniori și că era mai tare decât Hagi plus Popescu, dar
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
amară Lănguros. {EminescuOpIV 21} 25De-ai pătrunde c-o privire Al meu sân, Să vezi marea-i de mâhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncia bine 30Traiul meu: Suflet mort, zâmbiri senine - Iată eu. {EminescuOpIV 22} CINE-I? (din drama "Steaua mării") Norul țipă, marea latră, Plioscăind de stânci în veci, Și scheletele de piatră, În natura cea maratră, 5Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare 10Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Când palida gândire prin țara morții trece, Și moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece Cu-aghiazima cea dulce a lumii frunte-atinge, Păcatele-i i-adoarme, invidia o stinge - Ce ochiu veghiază umed? Ce suflet se frământă, Ce suflet țipă-n doliu, ce liră jalnic cîntă?... Sunt eu!.. Privesc trecutul, și-icoana lui barbară E zugrăvită aspru d-ursita-ne amară. {EminescuOpIV 59} Și gândul meu nu poate să rup-acea perdea, Ce-ascunde viitorul puternic după ea. Cîntarea? Cea mai naltă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o seară-ajung mergând departe Pe uliți strâmte și prin pieți deșarte, Sub zidul unei case vechi și negre, Cu trepte scunde și cu ușe sparte. Aud din întru țipăt și suspine, Aud cum unul bate pe-oarecine, Iar cel bătut țipa strigând mai tare: "Te rog, bătrâne, dă, mai dă în mine ". {EminescuOpIV 406} Ei stau uimiți. Giafer pe scări se suie. Încet cu mâna ușa o descuie, Se uită-nluntru și-o minune vede Cum ca să vadă n-a fost dat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
volburi repezi și prin vânt fierbinte Sbura pe-un cal arab mereu nainte Ca o fantasmă albă a pustiei: Era femeie ce-și ieșea din minte. Căci volburi de nisip o-mpresurară Și calul ei în loc l-împiedecară, Iar ea țipa cu un copil în brațe Chemând pe-Ali în ajutor să-i sară. Cum volbura-mprejuru-i se rotește, Cum arde vântul viața-i și cum crește, Prin aer ea îi aruncă copilul Strigînd: "O, mîntuie-l, Ali, grăbește! " {EminescuOpIV 408} SARMIS Mijește orizontul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ochiu de șerpe, Fugi, fugi în lumea largă! Mă faci să-nnebunesc "Căci te urmez și totuși din suflet te urăsc. " El o cuprinde... Fața ei albă atuncea piere Și gura ei se strânge de-o stranie durere. Ea ar țipa și glasul în gât i se îngaimă. Ea îl sorbea cu ochii deși murea de spaimă... Și cum stau mînă-n mână... tresar, tot mai aproape Se strâng și peste ochii-i își las-a ei pleoape. Din tainiță adâncă părea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
trist, părăsit: Gîndește-atuncea și tu la mine, Nici eu în lume n-o duc mai bine, Și eu sunt, frate, nenorocit. {EminescuOpIV 458} 3. PRINTRE STÎNCI DE PIATRĂ SEACĂ (cca 1867) Printre stânci de piatră seacă Auzi plâns de cucuvaiu, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se înneacă Chipul lunei cel bălaiu. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb e amețit. Fuge, trece, fuge, sboară, Buza-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gândire prin țara morții trece Și moaiă-n visuri de-aur aripa ei cea rece, Și cu acea aiasmă a lumei frunte-atinge Și-n creeri fantasie și-n suflet vis încinge, Ce ochiu veghiază umed?... ce sânge se frămîntă?... Ce suflet țipă-n doliu?... ce liră jalnic cîntă?... Sunt eu!... Privesc trecutul, o marmoră barbară, Pe ea-i gravată aspru ursita-ne amară - Și când văd viitorul cu norii roși de sânge Atunci sufletu-mi geme și inima-mi se frânge. Decis
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
puțin. Omul este singurul instrument de interogare a Universului. Marile adevăruri sunt construite din nuanțe. Intelectual înseamnă, printre altele, nevoia moleculară de cunoaștere. Mișună proiectele în capul nostru precum viermii în hoituri. Inteligența nu este decât o biată premisă. Limitele țipă când vrei să le depășești. Zănatecul Don Quijote se află pe drumul dintre iluzie și luciditatea amăruie. Nu să-ți scrii biografia e greu, ci să descifrezi câte ceva din ea. Dacă nu ajunge la marile esențe, setea de absolut se metamorfozează
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
a lui Noe a crescut marea grădină a lui Dumnezeu. Nici noi nu am mai rămas în Paradis, dar nici reptila. Grăbește-te Sisif! Te așteaptă sus Prometeu. Zeii s-au oprit pe Olimp. Omul a ajuns pe Everest. Oedip țipa al zei. Noi - unii la alții. Nu mai construim piramide. Sunt prea greu de descifrat. Încă nu e clar dacă am fost zămisliți din lut sau din noroi. Cu excepția banului, omul a îngenuncheat toți zeii. Primul mare balcanic a fost
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]