6,476 matches
-
dramatic delimitat temporal și valoric de momentul Caragiale, presupune, în mod concret, un exercițiu tematologic și intertextual sinaptic, de reconstituire a fluorescenței literare caragialiene. Așadar, scopul acestei lucrări nu este simpla prezentare diacronică a ipostazelor literare ale comicului și ale absurdului în literatura română, ci descoperirea în cadrul acestora a reverberațiilor caragialismului, pentru a demonstra că, față de ceilalți "mari clasici", departe de a rămâne un simplu colos în "muzeul" literaturii noastre, Caragiale a a avut o influență covârșitoare, întrucât a creat o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin mostre specifice praxisului caragialian, probând în acest fel, atât validitatea acestuia drept etalon pentru ilustrările ulterioare, cât și asimilarea modelului său în cea mai mare parte a acestora. În mod similar sunt trasate în următoarele capitole coordonatele specifice esteticii absurdului, pornind de la sumare considerații teoretice și continuând cu sondarea operei lui Caragiale pentru astfel de repere, care îi certifică statutul de precursor în raport cu Urmuz, cu Eugen Ionescu și cu alți scriitori români ispitiți de formulele literare ale absurdului. Capitolul final
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
specifice esteticii absurdului, pornind de la sumare considerații teoretice și continuând cu sondarea operei lui Caragiale pentru astfel de repere, care îi certifică statutul de precursor în raport cu Urmuz, cu Eugen Ionescu și cu alți scriitori români ispitiți de formulele literare ale absurdului. Capitolul final aduce în prim plan raporturi de descendență mai puțin sau chiar deloc adâncite în studii anterioare, și anume cel dintre Caragiale și Urmuz, respectiv Caragiale și reprezentanții "Școlii de la Târgoviște". Ambele analize evidențiază calitatea marelui dramaturg de precursor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Urmuz, respectiv Caragiale și reprezentanții "Școlii de la Târgoviște". Ambele analize evidențiază calitatea marelui dramaturg de precursor al precursorilor, întrucât opera caragialiană, bazată pe "jocuri cu mai multe strategii"4, se dovedește generoasă în elemente anticipatoare, pe de o parte ale absurdului estetic prefigurat în "paginile bizare" urmuziene, pe de altă parte, ale "postmodernismului românesc"5 anunțat de scriitorii târgovișteni 6. De altfel, nu doar aceste două tipuri de raporturi nu au beneficiat de analize care să umbrească utilitatea demersului de față
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
De altfel, nu doar aceste două tipuri de raporturi nu au beneficiat de analize care să umbrească utilitatea demersului de față. Din câte cunoaștem, nici un alt studiu nu s-a ocupat de diseminarea caragialismului și împlicit a comicului și a absurdului în literatura română. În privința celui dintâi, câteva observații sunt adunate în capitolul D. D. Pătrășcanu umor 1910, din volumul lui Silvian Iosifescu, De-a lungul unui secol, în care se pleacă de la premisa că "puțini sunt umoriștii secolului nostru care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în dramaturgia, cât și în proza noastră din secolul trecut, poate constitui punctul de plecare al unei astfel de lucrări sintetice. De asemenea, nu sunt lipsite de interes și importanță nici intertextualitățile care pot fi reperate în cadrul literaturii românești asociate absurdului, pe de o parte în interiorul triadei Caragiale-Urmuz-Eugen Ionescu, pe de altă parte, între scriitori precum Tudor Arghezi, Teodor Mazilu, Marin Sorescu și respectiva triadă. Iată de ce demersul nostru, de marcare a traseului literar postcaragialian, prin cartografierea comicului și a absurdului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurdului, pe de o parte în interiorul triadei Caragiale-Urmuz-Eugen Ionescu, pe de altă parte, între scriitori precum Tudor Arghezi, Teodor Mazilu, Marin Sorescu și respectiva triadă. Iată de ce demersul nostru, de marcare a traseului literar postcaragialian, prin cartografierea comicului și a absurdului din proza și dramaturgia românească, își dovedește legitimitatea. 1.2. Semnul lui Caragiale Înainte de orice, crucială este definirea noțiunii de caragialism nucleul termenului de "postcaragialian" propus pentru decuparea temporală și structurală a perioadei literare avute în vedere. Apelând la imensa
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
apropiată de grotesc. Societatea modernă suferă de ,,moartea tragediei"28, de păcatul deriziunii, de dezagregare sub impulsul unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de număr într-o serie, de obiect insignifiant, situat la periferia unei lumi absurde. În eseul Probleme de teatru, Fr.Dürrenmatt observa această depreciere a umanului și această pervertire a tragicului în comic:,,Tragedia implică eroarea, aprecierea justă, necesitatea, responsabilitatea. Dar într-o lume haotică, nu mai există vinovați și responsabili. Nimeni nu poate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în funcție de abaterile de la legile discursului, respectiv de la normele conversaționale inventariate de Paul Grice și de la regulile de conivență a căror importanță în comunicare a fost semnalată, între alții, de Ervig Goffman. Astfel, încălcarea principiului general de cooperare poate genera comicul absurdului, nerespectarea maximei de relație ("fiți pertinenți!") creează comicul în general, violarea maximei modalității ("fiți clari!") poate fi responsabilă de producerea echivocului comic, a jocurilor de cuvinte, a qui-pro-quo-ului etc., în timp ce ignorarea maximei cantității ("cuvinte saturate", adică "spuneți suficient!") sau a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și mușcă în același timp", că derutează și captivează prin ambivalența mesajului deopotrivă senin și grav, vesel și trist, indiferent și combativ, chiar și în cele mai neutre dintre texte. Deși nu foarte frecvent, atunci când gravitatea neregulilor perpetuate în mod absurd și urbanitatea ironiei sau a zeflemelei i se pare că sunt ireconciliabile, Caragiale recurge la satirizare în tonalități diferite, de la cea aparent involuntară din comedii, decurgând din simpla selectare semnificativă a situațiilor care se incriminează parcă de la sine, până la diatriba
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
capăt al cetății până la celalt, de o mulțime monstruoasă de linii de tramways; pe dasupra capetelor bunilor cetățeni, se-ncrucișează-n aer, în lung și-n lat, după sistema engleză, șinele unui număr nenumărabil de căi ferate, și o sumă absurdă de fabrici, în întrul cărora mii de drugi de fier, milioane de roate cu dinți se sucesc și se-nvârtesc, funcționează necontenit cu o regularitate de desperat. Sublimă civilizație! Pretutindeni fier și oțel! 27 Așadar, ce satiriza Caragiale în această
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
trecute chiar prin mimetismul reiterării obiceiurilor mondene: acumulări de Luchieni, fixarea unei zile de primire, afișarea unui comportament libertin în cuplu, achiziționarea cățeilor de buzunar, căutarea stării de spleen etc. În același mod se poate constata reconversia satirică a formulei "absurdului" presupuse de parabola utopiei din piesa Paradisul de Horia Lovinescu. Cu excepția acestora însă, chiar dacă reprezentările literare ale modului satiric sunt numeroase mai cu seamă în anii postbelici, mimetismul la limita epigonismului în cazul unora sau conținutul ideologic în cazul celor mai multe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din conversația emigranților:"am stat la masă cu niște tipi grozavi. Străini, mi se pare, Onulieni, dacă am reținut eu bine"66. Astfel de scurte derapaje înspre comic nu izbutesc să edulcoreze tragicul problematicii de fond, axată pe umilitorul până la absurd statut al exilaților, care, din profesori universitari, medici etc. în țara lor transformată într-o "lume concentraționară fără sârmă ghimpată"67, au devenit apatrizi "fără profesie"68 și tratați ca "prizonieri ai lumii libere"69. O imagine pivot a romanului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile, "poveștile", portretele-caricatură din publicistica lui Caragiale, dar și farsa O soacră, considerată de Florin Manolescu o exemplară parodie a literaturii de consum și a celei sentimentale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei"99 Sintagma "o comedie a comediei", prin care Eugen Ionescu își caracteriza retrospectiv prima sa "antipiesă", relaționează parodia extremă care vizează referenți multipli, cu un tip de comic al absurdului derivat din perceperea distorsionată a "tragediei limbajului"100, ilustrată printr-o ingenioasă mise en abyme a noncomunicării. Se știe, din mărturisirile adunate în celebrele Note și contranote, că Eugen Ionescu a început să scrie teatru pentru că îl detesta profund. Aversiune
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
personajelor din Cântăreața cheală, creatorul lor afirmând categoric: "Cei din familiile Smith și Martin nu mai știu să vorbească pentru că nu mai știu să gândească"116. Explicația nefuncționalității limbajului este, deci, lipsa suportului rațiunii, instalarea "neantului, ca sursă generatoare a absurdului, în edificiul logicii, în aserțiunea logică și în universul discursivității în general"117. Recursul frecvent de raționamente se face în sens parodic, cu scopul subminării prestigiului logicii ca mijloc de a accede la un adevăr absolut. Falsitatea silogismelor, relativismul deducțiilor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
înroșindu-și buzele sau bând whisky.120 Așadar, nongândirea, evidențiată prin "ducerea la extrem" a rațiunii care-și dovedește astfel mai pregnant ineficiența, are drept consecință noncomunicarea. În această piesă care a dat o primă configurare de valoare a dramaturgiei absurdului, noncomunicarea acaparează toate nivelele rezultate din cuplarea combinatorie a celor trei instanțe ale comunicării: personaje, autor și public. Teatrul presupune un dialog multietajat în care Receptorul (spectatorii) decodează mesajul piesei și transmite propriul mesaj de răspuns prin aplauze, hohote de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Profund tragică, prin sugestia apocalipsei cuvântului ce anunță disoluția totală a umanului, noncomunicarea este percepută, astfel, paradoxal, prin comic. Nu este vorba, însă, de comicul de factură tradițională, declanșator al râsului vesel, plin de voioșie, ci de un comic al absurdului, asociabil pe de o parte acelui râs crispat al disperării, înghețat prin intuirea sau manifestarea angoasei și, pe de altă parte, deriziunii. Unei deriziuni duse la extrem, pentru că dramaturgul avangardei postbelice susține că doar prin paroxisme și excese poate fi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umorului lingvistic. În plus, dacă nerespectarea maximelor legate de calitate, cantitate și manieră este comună glumelor obișnuite încadrate umorului tradițional, deliberata omisiune a principiului relevanței este o tehnică tipică în cazul dadaiștilor și al suprarealiștilor, generatoare deci de un umor absurd. Replici precum " Iaurtul e bun pentru stomac, rinichi și apoteoză", "Nu te uita la curci, mai bine pupă-l pe primar!", "Mai bine o pasăre de câmp decât un ciorap într-un copac", "Ți-aș da papucii soacrei mele, dacă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Cu picioarele poți merge, dar te încălzești mai bine cu electricitate și cărbuni."131 În concluzie, "șarja parodică extremă"132 direcționată pe amintitele paliere al discursului didactic, filosofic, dramatic, și, în ultimă instanță, al celui conversațional se subordonează astfel comicului absurdului pentru a configura profilul acestei "comedii a comediei" nu ca pretenție de reper superlativ, ci, dimpotrivă, ca "antipiesă", deci ca expresie a negației și a contestării, specifice avangardei postbelice. Perspectiva asupra conformismului universal, marionetizarea personajelor și, mai cu seamă lucida
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și în special această primă piesă a sa, amintesc de viziunea caragialiană, concretizată într-un univers ficțional guvernat de o "mare trăncăneală"133 la fel de ineficientă din perspectiva comunicării. De altfel, așa cum vom demonstra la momentul potrivit, aceste aspecte configurează dimensiunea absurdului din paradigma caragialismului, pentru care Eugen Ionescu este, cu siguranță, unul dintre descendenți. În ceea ce privește coordonata parodiei din aceeași paradigmă, ceea ce rezultă din această succintă prezentare a panoramei literare românești de această factură, este importanța de necontestat a textului caragialian, atât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și forțat să râdă la descoperirea insuportabilului antagonism care confruntă rizibilul și monstruosul. Dincolo de râs, grotescul provoacă o stare apăsătoare, de neliniște în fața derizoriului spectacol al hazardului din alternanța frumos-urât, nobil-vulgar, plăcut-dizgrațios etc., expresii concrete ale tragicului dualism viață-moarte. Asemenea absurdului, grotescul va fi explorat cu precădere de avangarda literară postbelică în sens pozitiv, ca modalitate paradoxală dar adecvată de eliberare, de expulsie magică a răului prin exhibare ritualică în scop terapeutic, sau ca instrument de trezire a conștiințelor amorțite de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în scop terapeutic, sau ca instrument de trezire a conștiințelor amorțite de frumosul convențional. "Nu trebuie ascunse sforile, ci făcute vizibile, deliberat evidente, ajungându-se la grotescul profund, la caricaturi, dincolo de ironia spirituală a comedienilor de salon"180. Imperativul teatrului absurdului, redat în această celebră formulare ionesciană, viza chiar această funcție catartică a plonjării prin grotesc în paroxismul care marchează sursele tragicului. Putem spune, așadar, că grotescul profund, echivalat cu extrema caricatură, exhibat deliberat ca într-un exercițiu terapeutic de exorcizare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de tren.188 În Tablete din Țara de Kuty (1933), "adevărat florilegiu al prozei argheziene"189, întrucât " oferă mostre pentru fiecare din tendințele ilustrate anterior"190, după cum preciza Dorina Grăsoiu în "Bătălia" Arghezi, grotescul este subsumat satirei bazată pe formula absurdului și domină numeroasele portrete-caricatură. Cel al Prezidentei, amintind de imaginea coanei Lucsița din La Moși, este printre cele mai virulente. Hidoșenia fizică este redată printr-un noian de comparații insolite care evidențiază ridicolul disproporțiilor, al dizarmoniei și al diformului prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
-i prestigiu genealogic, se găseau astfel știrbite periodic, ca o liturghie de catedrală în care ar intra lătrând un câine urmărind o pisică.191 Interesantele piese într-un act ale lui Ion Coja sunt, de asemenea, plasate sub semnul umorului absurd (Președintele) și al grotescului, chiar al celui cu sensul etimologic de contopire și transpunere fabulistică a umanului în animalier și invers (Vreau să număr stele), sau al celui dedus din supralicitarea sinistrului, prin fatala anulare a răului prin mai rău
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]