KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...245 246 247 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

și să dai dracului toate! În inima lui Bologa disperarea rodea ca pecinginea. Prețul vieții e viitorul și viitorul lui i se părea zăvorât ca o poartă de fier în care și-a zdrobit pumnii bătând zadarnic. Neputința în fața vieții acuma mai mult îl îngrozea decât îl revolta. Conștiința că toate năzuințele și strădaniile lui sunt tot așa de neputincioase și fără rost ca și zvârcolirile unei râme îi năpădea din ce în ce sufletul, împreună cu constatarea amară că viața omului

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
aprig cu ea. Dar ei nu-i pasă de strășniciile dumnealui, că ea știe să se păzească. ― Iacă, eu te-am văzut că ești volnav de când ai intrat alaltăieri în ogradă și i-am spus ordonanței să aibă grijă. De-acuma însă, dacă ai încăput în seama mea, nu mai ai nevoie de ajutorul ordonanței. De treabă este dânsul, nu-i vorbă, și cu dragoste de stăpânul lui, dar bărbații nu se pricep la bolnavi, oricât și-ar da silința. De

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
eu sunt mai mare și că trebuie să faci tot ce-ți zic până când ți-oi spune eu că ești sănătos, altfel... Aici se opri brisc, luă o sticluță cu medicamente și o linguriță, veni lângă pat și-i zise: ― Acuma trebuie să bei din zeama asta, că-i dulce... am gustat-o și eu... ― Lasă, Ilona... mai vorbește! răspunse Apostol rugător. Fata se făcu roșie ca mușcata din fereastră și, o clipă, șovăi. Apoi numaidecât zise iarăși, cu o supărare

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ți-am promis... Până atunci însă n-ai voie să ieși din casă, ia seama! Nici dincolo, la cancelarie, deloc!... Răbdare! Cum ai răbdat zece zile, vei mai răbda două... Și fiindcă atunci, știi, mi-ai șoptit o prostie, află acuma de la mine, tinere prietene, că viața nu e niciodată o povară și că moartea e povara cea mai grea!... Așa! Ține minte ce-ți spune un doctor ursuz și amărît: moartea cea mai eroică nu prețuiește în realitate cât viața

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
o ștergi!... Ce, nici nu te bucuri? Ei, poftim recunoștința militară! Mă bucur eu, om bosumflat, și dumnealui face mofturi!... Bravo!... A, să nu uit: acasă trebuie să te așterni pe o cură de mâncare și de odihnă, știi, eroică!... Acuma aide, să nu scapi trenul!... ― Dar oare se mai întoarce aici, domnule doctor? întrebă atunci Ilona, fără sânge în obraji și cu o îngrijorare rău ascunsă în ochi. ― Desigur, fetițo, făcu medicul jovial, luînd-o de bărbie. N-ai grijă, că

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Fac și eu singur, don' locotenent, zise Petre, crezând că Apostol ceruse fetei să le dea o mână de ajutor. Bine că ne-a ajutat Dumnezeu să ne mai tragem și noi pe acasă din cele străinătăți... Apostol Bologa numai acuma își dădu seama că nu se bucură de concediu. " Nici nu-mi bate inima că merg acasă, nici rău nu-mi pare că mi-au căzut în baltă planurile, se gândi el abătut. Și mă prăpădesc cu firea din pricina unei

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
arătând cu capul spre o casă mândră, pe dreapta. Apostol nu răspunse, parcă n-ar fi auzit nimic, deși vorbele ordonanței îi atinseră urechile ca o mustrare, fiindcă tocmai în clipa aceea se uitase și el spre casa în care acuma, ca și odinioară, stăpânea Marta, ființa iubită. Se simțea atât de vinovat față de logodnica lui, că de-abia aștepta ziua de mâine, să alerge la ea, să-i cadă la picioare și să-i ceară iertare... În curând se zăriră

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
în iatacul ei, în fund, cu o singură fereastră, și aceea oblonită. Din tavan atârna lampa cu abajur de porțelan. Patul era așternut. Aici și-a petrecut Apostol copilăria, până ce a trecut în Năsăud. Aici fusese pătuceanul lui, unde-i acuma o sofa cu căptușeala roasă la colțuri, și aici zicea cu glas tare rugăciuni fierbinți, dimineața și seara, în genunchi, cu ochii la icoana cea veche din perete, deasupra patului, privind lacom pe bunul Dumnezeu, care șade pe nouri albi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cel polonez și am robit toată ziua ca să curățim în odaia unde a stat aproape șapte luni, știi, în odaia ta și care a fost a tatălui tău, fie iertat... Ce-i drept, maiorul a fost om de omenie, dar acuma a trebuit să plece că, zice, iar o să pornească bătăliile cele mari... Degeaba, nu se arată a pace... S-a tot vorbit vreo două săptămâni că vine pacea, că muscalii așa și pe dincolo... aș, palavre! De altfel, de pe aici

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
continuă tot rîzînd: ― Atunci ce mi-am zis? Hai să-l iau cu mine, să-l prezint lui Apostol, ca nu cumva să fie gelos!... Și uite așa I-am luat... De altfel și el e logodnic, așa că... Iar râse. Acuma însă cei doi, încurcați, zâmbiră cu câte o ușoară plecăciune. Marta, încurajată, deveni mai sinceră, aruncă la o parte râsul silit și urmă cu glas moale: ― N-ai fost deloc sârguincios cu scrisorile... Dar eu nu m-am supărat, ci

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
plâns mult din pricina... din pricina ta, mai ales de când am aflat ce-ai suferit... Cinci răni și cinci luni de spital, îngrozitor! Dumnealui m-a asigurat mereu că o să vii acasă, în concediu de boală, și nu I-am crezut deloc. Acuma i-a ieșit dreptatea... Bine că n-am pus rămășag, că era cât pe-aci să... Întâlni privirea lui Bologa și nu mai sfârși, cuprinsă de o frică pe care n-o putea birui. Lui Apostol, ascultînd-o, îi trecea întruna

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
se mândrește cu vina, pe când el... a vrut să-i ceară iertare. El a purtat-o în fundul inimii și i s-a închinat ca la o icoană, în vreme ce ea își omora plictiseala cu honvedul. ― Îngrozitor, îngrozitor! îi murmurau buzele singure. Acuma era absolut sigur că numai din pricina ei a pornit la război, numai ca să-i împlinească un capriciu și-a pus inima în fața gloanțelor... Pentru un capriciu! Atât de mult a iubit-o! Peste drum crucea din turnul bisericii strălucea cu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și amintirea tatălui său. I se părea că literele s-au cam șters și se gândi să cheme pe pietrarul cel bătrân, să reînnoiască poleiala. În aceeași clipă însă își aduse aminte, atât de clar ca și cum le-ar fi auzit acuma întîia oară, cuvintele pe care i le-a spus tatăl său odinioară, în Năsăud: "Să-ți faci datoria totdeauna și nu uita niciodată că ești romîn!" își amintea perfect nu numai glasul, ci și intonația exactă: "niciodată" și "romîn" le-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
uita niciodată că ești romîn!" își amintea perfect nu numai glasul, ci și intonația exactă: "niciodată" și "romîn" le-a rostit apăsat, ca o subliniere, iar în "romîn" a pus cel puțin trei "r"... " Adică ce rost are amintirea aceasta acuma?" se întrebă Apostol, luîndu-și seama și negăsindu-i rostul, nici legătura cu ceea ce-l preocupa pe el în momentele acestea. Mai stătu vreo jumătate de oră în cerdac, fără să găsească soluția. Intră în odaia sa, abătut, nehotărât, cu gândurile

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
un scaun și ștergîndu-se pe obraji cu batista: ― Nu m-aș fi așteptat să-mi facă Apostol una ca asta, pentru nimica-n lume, doamnă, îți jur! Atâta încredere am avut într-însul, în cumințenia și în cinstea lui, că acuma parcă mi-a dat cu barosul în frunte, zău așa, dragă doamnă! Cu cât vorbea, se aprindea și asuda mai tare, fiind cam grăsun de la Dumnezeu. Căuta să se liniștească, îndulcindu-și glasul din ce în ce, dar îngrijorarea din

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
important este ca vina desfacerii logodnei să cadă asupra lui Apostol, căruia nu-i putea strica nimic, pe când fata... Din vorbă-n vorbă, Marta ajunse la convingerea că toată supărarea logodnicului ei s-a iscat, cu siguranță, din pricina conversației ungurești. ― Acuma sunt absolut sigură, tăicuțule! strigă ea triumfătoare. Am și observat în privirea lui o încruntare ciudată, de m-a și speriat... Dar spune și tu, tăicuțule, se poate oare să vorbim noi doi o limbă pe care al treilea de

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
acasă și bietul protopop să-i dea o mână de ajutor... Liniștea lui Apostol însă nu avu viață lungă. În aceeași seară, retrăgîndu-se îndată după cină, ca să evite alte discuții cu doamna Bologa, fu cuprins de îndoieli din toate părțile. Acuma își dădu seama că toată ziua gândurile lui cele mai tainice au alergat mereu departe, ca și cum acolo ar fi căutat sprijin. Oare dacă n-ar fi fost Ilona în inima lui, s-ar mai fi grăbit să înapoieze Martei inelul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
dragul meu? Apoi doar nu uita că e război și nimeni nu mai e stăpân pe nimic... Moartea și groaza stăpânesc azi peste toți oamenii, dragul mamei!... Tu ești mai învățat și trebuie să știi mai bine... Nu-i vremea acuma să ne arătăm dușmanilor inimile, altfel pățim ca bietul protopop... Că Pălăgieșu ce așteaptă, decât să facă rău și necaz oamenilor... Tu, ca tatăl tău, fie iertat, te uiți numai înainte, dar în război omul se strecoară cum poate... Până

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
le ia în seamă. A ieșit puțin prin târg, un ceas-două pe zi, s-a întîlnit cu mai toți surtucarii și toți i s-au părut schimbați și speriați, deși cu nici unul n-a vorbit decât nimicuri, cum zicea dânsul. Acuma înțelegea și schimbarea, și spaima lor, acuma simțea că toți s-au ferit de el pentru că n-a îngăduit Martei să grăiască ungurește. Plecă ochii în farfuria goală, ca și cum n-ar mai fi putut îndura privirea mamei sale. Din clipa

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
prin târg, un ceas-două pe zi, s-a întîlnit cu mai toți surtucarii și toți i s-au părut schimbați și speriați, deși cu nici unul n-a vorbit decât nimicuri, cum zicea dânsul. Acuma înțelegea și schimbarea, și spaima lor, acuma simțea că toți s-au ferit de el pentru că n-a îngăduit Martei să grăiască ungurește. Plecă ochii în farfuria goală, ca și cum n-ar mai fi putut îndura privirea mamei sale. Din clipa aceasta însă toate cuvintele ei i se

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
să asculte mai bine. ― Prin dibăcia mea, prin munca mea am creat aici o atmosferă patriotică absolut necesară în vreme de război, ca și de pace, urmă Pălăgieșu privindu-l scrutător, ca și cum ar fi vrut să-i zdrobească orice împotrivire. Acuma căzuși tu ca un bolovan într-o apă liniștită și ai tulburat-o. Ai dat prilej de flecăreală, de aprobări și dezaprobări, în sfârșit, tulburare și iar tulburare... Un ofițer care vine de pe front nu poate să aibă atitudinea ta

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
îi apăreau meschine, egoiste, chiar ridicole. Cum l-au indignat, în spital și după aceea, vorbele și întîmplările care nu se potriveau cu așteptările lui! Cum a împărțit lumea întreagă în două felii, una de iubire și alta de ură!... Acuma își dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a părut că-i sunt dragi toți cei de un neam cu dânsul și, îndată ce n-a găsit în inimile

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu patimă și de care totuși se ferea, ca un copil încăpățînat care a săvârșit greșeli peste greșeli și nu mai îndrăznește să apară în ochii părinților, poate tocmai fiindcă e sigur de iertarea greșelilor. Vru să se ferească și acuma, închise pleoapele, dar atunci întrebarea îi aprinse în suflet o flacără albă, în jurul căreia se înșiruiră toate gândurile vieții lui, de la crâmpeiele cele mai infime ce i-au murit în creieri înainte de a se limpezi, până la cugetările grele, ordonate, mândre

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de frumusețe, tresăltă ca în fața unei minuni. Nu mai avea stare și se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe jilțul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oameni sau în mijlocul firii, bucurîndu-se de fiece clipă a vieții. Acuma era dornic să-și poarte, în văzul tuturor, fericirea, să vestească umil că a găsit taina cea mare, să-și împartă iubirea cu alții, căci toți oamenii au nevoie de iubire și sunt vrednici de ea. Apoi azi nu-i

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
la "cazină", ba s-a lăudat că are să-l învețe minte și omenie, de să-l pomenească cât va trăi. Apostol, fără să spună un cuvânt, își luă chipiul și porni grăbit spre piață, lăsând pe maică-sa îngrozită, "că acuma de bună seamă o să omoare pe afurisitul de buzat", regretând că i-a mai spus ce-a auzit chiar de la biata Marta. Doamna Bologa petrecu un ceas spăimântător, frîngîndu-și mâinile, plângând și mai dojenind pe Rodovica asta, care "s-a

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]