9,447 matches
-
apărea doar intermitent, În acest volum ea devine centrul ordonator al viziunii. Voronca Își structurează de fapt acum, pentru prima oară, Întregul discurs liric În funcție de problematica scrisului, asumat ca dimensiune existențială majoră, angajînd un destin uman dramatic, prins Între conștiința amară a solitudinii și voința generoasă a afirmării a ceea ce poetul va numi mai tîrziu „frumusețea acestei lumi”. „În frunte un stigmat, la dreapta echinoxul” - sună, emblematic, primul vers al cărții, numind cele două mari deschideri ale viziunii: spre o subiectivitate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cîțiva pași liniștea s-a deschis coridor”, „orașul s-a deschis ca un porte-cigarettes”, „ca un păun anotimpul În piept s-a desfăcut”, „pasul ca un cuvînt, geam deschis / CÎmpul Între coaste plug sau pian”, „Noaptea despletire albă...”, „În ținutul amar, ochean glasul tău”, „sufletul peste cupole despletit”, „sînul se deschide porte-feuilles”, „se desfac stele”, „arterele mi le descui ca mănușile”, „Intră În mine ca un tren În gară” - sînt doar cîteva spicuiri din cele zece poeme ale Invitației la bal
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
află, parcă, În fața unei cetăți, poate ideală, profilată de "noi zări", "oraș natal" În care omul e imaginat ca "prieten" și "frate" și către care "apropierea" are loc la o vîrstă a maturității depline: Și-o veste-aduc mai dulce, mai amară / CÎnd mă apropii, ziduri, cu alți ani, de voi". Locul său de acum e "tabăra" ("E mai rotundă vocea În tabără, mai scundă") și "cortul" soldatului, stilizat, acesta, la modul emblematic-cavaleresc, În timp ce metaforele tensiunii interioare fac apel la registrul războinic
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
este mai degrabă de 2,5% pentru greutăți, dar, în linii mari, același principiu se aplică celor mai multe modalități perceptive, foarte variate, mergând de la văz până la auz. De exemplu, în cazul senzațiilor gustative, el este de 20% pentru dulce, 25% pentru amar, 15% pentru sărat și 21% pentru acru. Această lege psihofizică este generală, deoarece corespunde unui mecanism cerebral. Deseori, neuronii sunt organizați vertical, iar unii neuroni de asociere nu se activează decât dacă neuronul motor are o activitate superioară celor senzitivi
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
să nu ne grăbim când mâncăm. A treia senzație detectează gustul acru, al cărui prototip este acidul clorhidric, HCl. Acizii distrug țesuturile, astfel încât este nevoie de o mare sensibilitate la gradul de aciditate pentru a le proteja. În fine, gustul amar, al cărui prototip este chinina, pare să corespundă unei protecții pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri, animalele, deoarece multe otrăvuri (de exemplu, cele din ciuperci) sunt alcaloizi cu un gust amar. Concluzie Sensibilitatea este diferită în privința gustului, ca
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
pentru a le proteja. În fine, gustul amar, al cărui prototip este chinina, pare să corespundă unei protecții pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri, animalele, deoarece multe otrăvuri (de exemplu, cele din ciuperci) sunt alcaloizi cu un gust amar. Concluzie Sensibilitatea este diferită în privința gustului, ca și în cazul celorlalte percepții, fiind pusă în evidență de raportul lui Weber (suprasenzații tactile), de 20% pentru dulce, 25% pentru amar, 15% pentru sărat și 21% pentru acru. Astfel de studii confirmă
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
otrăvuri (de exemplu, cele din ciuperci) sunt alcaloizi cu un gust amar. Concluzie Sensibilitatea este diferită în privința gustului, ca și în cazul celorlalte percepții, fiind pusă în evidență de raportul lui Weber (suprasenzații tactile), de 20% pentru dulce, 25% pentru amar, 15% pentru sărat și 21% pentru acru. Astfel de studii confirmă faptul că, în general, copiii între 11 și 15 ani preferă concentrații de dulce mai mari de opt ori față de adulți (Desor și Beauchamp, 1987). Există diferențe enorme de
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
niciodată: căci celulele ei s-au sfărmat, țesuturile ei sunt sfâșiate. În timp ce doar coaja își recapătă molatec forma datorită elasticității sale, un lichid de ambră s-a răspândit, întovărășit de prospețimi, de parfumuri suave, desigur, dar adesea și de conștiința amară a unei expulzări premature de sâmburi. Trebuie oare să ne hotărâm pentru unul dintre aceste două moduri de a suporta cu greu opresiunea? - Buretele e numai mușchi și se umple cu vânt, cu apă curată sau cu apă murdară, după
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
nevastă ca să mor cu zâmbetul pe buze/te uită cum ninge decembre, citește-mi/ceva din marcuse”), deși vădește în mod clar intenția parodică a autorului, nu anihilează cu totul un anumit tragism subteran. „Jocul” absurd, deși țintă a unei amare ironii, nu este până la urmă nici amuzant, nici gratuit. Andrei Bodiu avea dreptate să afirme că „umorul și vitalitatea sunt doar coordonatele de suprafață ale acestor poeme, care în profunzime conturează portretul țăranului ca om fără însușiri”411. Deși nu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
nu vine În contact În chip direct, ci prin intermediul unei fabule. CÎnd, la urmă, poetul se hotărăște să atace tema pe față: „Dar eu om de-naltă fire Decît ea mai cu simțire Cum poate să-mi fie bine?! Oh, amar și vai de mine!” el recurge la obișnuita interogație și la fel de comuna lamentație. Oh-ul de la urmă reprezintă un dublu refuz: de a asuma durerea și de a asuma (determina) obiectul durerii. Ienăchiță se exprimă, așadar, prin evitare sau deturnare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
emoțional, pustiirea, jalea, complexul amărîtă turturea, iar În plan stilistic: o strategie a ocolului, Întoarcerea sistematică a oglinzii spre cealaltă față (Întunecată) a obiectului. Complexul Ienăchiță Văcărescu are, astfel, un dublu registru, În cel mai prefăcut oh al lui („oh, amar și vai de mine”) răzbate și suspinul omului de Început de drum care trebuie să zăgăzuiască fluviile limbii pentru a crea un limbaj poetic. Complexul părintelui fondator este mai puternic și mai autentic În versuri decît celălalt, erotic, Îmbrobodit de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În cînd, descinde În saloanele epocii și atunci obrazul (și limbajul) ei se mai colorează. VIII Dimitrie Bolintineanu. «Simțualismulă și teroarea retoricii. „Iar poetul ei cel tînăr o privea cu Îmbătare, Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare — Și astfel Bolintineanu Începu cîntecul său.” M. Eminescu Cu productivul, inegalul D. Bolintineanu, poezia română se deplasează spre sud, spre zona orientalo-mediteraneană, acolo unde se amestecă miturile. Florile Bosforului, Macedonele, puternicul poem Conrad inventează un spațiu liric În care natura
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce luce sub lumină, RÎu d-ambru, se Îngînă cu purpura divină
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
i-a prezis că soarele dimineții, de-l va prinde, Îl va risipi Într-o rouă dulce. Ceea ce se și Întîmplă: „Pe un drum de piatră domnul Își repede Sprintenu-i fugar; Dupe-un vîrf de stîncă draga lui Îl vede Lăcrimînd amar. — « Noapte-oprește-ți zborul! stele mîndrioare, Mai stați În eter!ă Astfel roagă Încă juna plîngătoare Căutînd la cer. Iară printre umbră o cetate-albește; El s-a bucurat. Însă, o, durere! soarele lucește... Domnul s-a-nrouat!” Motivația lirică e discretă. Bolintineanu, atît de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
decât moartea. Cilia, Întocmea ca păstorul din balada lui Alecsandri, Îi lăsase un testament prefăcut: „Voi, oițe, voi, mioare, CÎnd păstorul va veni Ochii lui În lăcrimioare Lipsa lui Îi va topi, Spuneți lui cu-ndemînare Că-ntr-o noapte de amar A venit o doamnă mare Și m-a luat pe al ei car. Că În roche de mireasă Ea pe mine m-a-mbrăcat, Și mi-a pus pe frunte leasă De lilițe de grenat.” Păstorul, rău filozof, face reflecții despre viața
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hohot ce răsună Ca clocotul de codri cînd cerurile tună. Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare Ce stă În dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mînă... Și pînă-n ziuă urlă dulăii de la stînă. Amar de cine intră prin ramurile dese A codrului de moarte! Sărmanul, dacă iese, El pare-un strigoi palid zărit ca printr-un vis, Ce caută cărarea mormîntului deschis... Acolo-i cuibul spaimei și adăpostul urei. Grui-SÎnger, ucigașul, e regele pădurei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însoțirea naturii cu mîndrul soare”. Însă nu totdeauna mesajul latent, spre a vorbi În limbajul psihanalizei, corespunde cu mesajul (limbajul) de suprafață al poemelor. Alecsandri nu mai contenește cu vaietele lui: „cumplita iarnă”, „gerul aspru și sălbatic”, „e un ger amar, cumplit”, „urgie crudă” etc, Însă, dacă trecem de acest prim nivel al versurilor, descoperim că, În profunzimi, se adună imaginile unui anotimp fastuos. Există, În fapt, două peisaje ale hibernării, iar dacă ținem seama și de peisajul interior (cabinetul poetului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înnoire. Războiul lui nu-i spre moarte, ci spre dulce pătimirea, Cari-nghimpă și deșteaptă și iuțăște toată firea.” Poemul acesta (și, În genere, toate versurile lui Conachi) se grupează În jurul unei vaste figuri a oximoronului. Relația rece - cald, dulce - amar este urmărită pe toate planurile. CÎteva definiții sînt fine. Pentru Amor, zice Într-un loc stihurgosul, mișcarea și repaosul sînt totuna: „mărsul, dusul și stătutul la dînsul sînt tot o stare”. O stare, va să zică, ce n-are stare sau o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai vrei? Doar te-i sătura De cruzimea ta.” Însă măcelul este Întreținut În chip deliberat. Jeluitorul ibovnic se oferă cu voluptate crudului minotaur al iubirii. Semn că cruzimea femeii este o altă formă a grației sale. Exceptînd cîteva versuri amare, Între care cele mai aspre sînt următoarele: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Lume, astăzi să desparte de tine un muritor”... iar Scrisoarea se deschide spre un orizont și mai Întunecat: „Din toți muritorii lumii cel mai În nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult În osîndire Este omul care-ți scrie [... ] ........................................................................... Amar mie, În ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară! Și de sînt și de am viață, dar lumea ce-mi folosește CÎnd a ochilor mei lume din vedere Îmi lipsăște! Soarele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi și cu suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere”. LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul. Cine suspină ușor oftează tot atît de ușor. Și plînge repede. Plîns, vaiet, oftat, suspin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu viață, ori mai degrab-oi muri? Ce noian de cufundare, ce mormînt Întunecat Este noaptea privegherii pentr-un suflet Întristat. Toate rălele trecute să Întorc și vin la loc, Sporesc cele viitoare, arz și mă frig ca pe foc. Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere.” Conachi este primul nostru poet astenic. Conachi este primul nostru poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mare, răspîndită În poezia erotică a evului mediu: unirea eternă În moarte. Este mitul tristanian al pasiunii care află plenitudine și liniște În transcendent. Nu-ți vine să crezi că ipocritul boier moldav Împinge libovul lui spre o asemenea metafizică: „Amar nouă, ce durere ne arde și ne topește, Noi murim, și lumea toată nimic nu ne folosăște! Nu-i scăpare, căci nădejdea de la noi este departe, S-o-nchegat lumina vieții cu apusul cel de moarte. Scăpare zicem, dar unde-i, cînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a se lamenta. Ieșirea este de a nu ieși din acest lung, insuportabil „pustiu de jale”... Există, adevărat, o soluție: moartea, insă moartea nu vine. Salvarea e a trăi În insuportabilul care durează, a trăi exaltînd neputința de a trăi: „Amar mie, În ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară! Și de sînt și de am viață, dar lumea ce-mi folosăște CÎnd a ochilor mei lume din vedere Îmi lipsăște!” Barthes
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ei este să fie totdeauna contra. Are o imensă, absurdă capacitate de Împotrivire. În citatul Calendar dăm peste jeluirea unui bărbat despre muierea lui rea: „Bici de foc muierea mea, Una voi eu ș-alta ea, CÎnd voi dulce, ea amar, Eu cer apă, ea-mi dă jar. Eu zic cald, ea zice frig, Și-mpotrivă-i n-am să strig. Doamne, nenorocit fui! Vai de nunta ce făcui.” În Îndreptarul bețivilor, unde Pann face o clasificare a tipurilor de bețivi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]