6,278 matches
-
interdependente, e limpede că poetul liric (Eminescu, în cazul de față) va fi sensibil mai mult la "sugestia erotismului" decât la ipostazele lui concrete și triviale. Nu întâmplător, înainte de a o săruta, Eminescu încearcă să inițieze pe Mite în "arta amorului" (care, știm asta de la Ovidiu, e totuși altceva decât "amorul" în sine) și-i vorbește despre "ritmica armonioasă" a mișcărilor unui cuplu de îndrăgostiți, zărit de departe: Am avut o senzație de voluptate mărturisește el femeii iubite pe care nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
față) va fi sensibil mai mult la "sugestia erotismului" decât la ipostazele lui concrete și triviale. Nu întâmplător, înainte de a o săruta, Eminescu încearcă să inițieze pe Mite în "arta amorului" (care, știm asta de la Ovidiu, e totuși altceva decât "amorul" în sine) și-i vorbește despre "ritmica armonioasă" a mișcărilor unui cuplu de îndrăgostiți, zărit de departe: Am avut o senzație de voluptate mărturisește el femeii iubite pe care nu mi-ar fi produs-o împerecherea cea mai pătimașă". Voluptatea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Andrei, fie Bizu, fie Eminescu), o jignește însă pe Mite, femeie care, ca orice femeie, vrea totuși să fie dorită întreagă, cu sufletul și cu trupul deopotrivă. Zadarnică dorință: când nu e "fetișist" (poetul adoră ba brațul, ba rochia femeii), amorul bărbatului (care e o conștiință scindată) devine... "idealist", având în vedere că îndrăgostitul dorește ca împreunarea "să nu se facă prin organele de evacuare, într-o promiscuitate jignitoare de funcțiuni, ci prin organele superioare ale facultăților intelectuale: iubirea să stea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
promiscuitate jignitoare de funcțiuni, ci prin organele superioare ale facultăților intelectuale: iubirea să stea din împerecherea a două suflete ca două flori ce și-ar amesteca aroma"141. Fetișismul semnalează însă, după cum afirmă Krafft- Ebing 142, tocmai tendința individualizării în amor, ceea ce conduce firesc la unicizarea obiectului pasiunii, a femeii iubite. Concomitent cu procesul individualizării, fetișismul produce, de asemenea, și un soi de exaltare foarte asemănătoare cu aceea religioasă 143. Ca atare, când nu-i un simplu "fetiș", femeia va fi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
V al Divinei Comedii, în care e vorba despre faimoasa poveste de dragoste dintre Francesca da Rimini și Paolo Malatesta. Dacă îmi amintesc bine, în poemul dantesc, Francesca și cumnatul ei, Paolo, căzuseră în păcat din cauza unei alte "povești" de amor adulterin (dintre Lancelot și Guinevere), funcționând ca "model" (pentru "dorința triunghiulară"), poveste a cărei lectură avusese efectul unui veritabil "filtru" de dragoste. S-ar părea deci că Eminescu vrea s-o atragă pe "burgheza" lui parteneră într-un joc mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fără pic de înțelegere nici pentru poezia lirică, nici pentru suferința obligatorie. De aceea, în romanul lovinescian Caragiale "vorbește" astfel: "bărbatul să fie bărbat, să știe ce vrea și să meargă de-a dreptul la țintă", fără "mizeria sentimentală", fiindcă amorul "e drumul cel mai scurt între două puncte, între două principii". Inutil să mai precizez de partea cui este Lovinescu în această dispută. Dar dacă nici Caragiale nu poate aspira la o glorie mai durabilă (pe motiv că literatura sa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
așadar, creativitatea poetică urmează, dacă se poate spune așa, un tipar "feminin". Nu întâmplător, în romanele criticului lirica eminesciană e apreciată mai mult de femei, și tot femeile sunt cele care plăsmuiesc "mitul poetului tragic", al "tânărului geniu" nefericit în amor de unde și nevoia firească de consolare, duioșia resimțită invariabil, la lectura versului eminescian, de cititoarele cu inimă bună, recrutate mai cu seamă (nu știu de ce) din rândul nevestelor de ofițeri. Dar nu numai. Spre exemplu, înainte de a-l fi întâlnit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în nori și-n ceruri nalte"). Nu întâmplător, confirmând parcă "sugestiile" oferite de interpretarea lovinesciană, exegeții operei eminesciene au subliniat faptul că experiența sufletească din care a crescut Luceafărul și, în genere, lirica erotică eminesciană, se regăsește în mitul lui Amor și Psyche, după cum reiese și din următorul fragment epistolar: "până a nu te cunoaște numai puțin, simțământul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre Amor și Psyche. Dumneata erai o idee în capul meu, te iubeam cum iubea cineva
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a crescut Luceafărul și, în genere, lirica erotică eminesciană, se regăsește în mitul lui Amor și Psyche, după cum reiese și din următorul fragment epistolar: "până a nu te cunoaște numai puțin, simțământul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre Amor și Psyche. Dumneata erai o idee în capul meu, te iubeam cum iubea cineva un tablou"153. Pornind de la confesiunea aceasta, D. Caracostea identifica un "complex om-zeiță" (întâlnit și în mitul lui Endymion, ce fascinase și pe Keats, și pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
îi caută "sfârcul urechii, până ce i-l prinse într-o mușcătură aprigă". Aceeași țigăncușă, "luându-i degetul cel mic, i-l duse la gură și i-l mușcă până la sânge", ceea ce-l făcu să simtă "o ușoară silă" față de "realitatea" amorului: "De ce o fi mușcând așa? se tot gândea el. În dragoste era deprins cu senzații mai blânde". Ca atare, numai "imaginea ideală a Veronicăi" va izbuti să-i risipească "urmele dinților țigăncii" și "pe această Veronică, așa cum i-o sculptase
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
influență spirituală asupra lui Eminescu". În schimb, "trivialul" Călinescu neglijează cu totul "episodul Mite", ca și Ibrăileanu de altfel, care nutrea convingerea că Eminescu nu iubise cu adevărat decât pe... Cleopatra Poenaru. Așadar, fiecare critic pare să-și fi imaginat amorurile poetului în chip subiectiv, potrivit cu propriul profil psihologic. De aceea va atribui Lovinescu lui Mite și ceva din personalitatea Emiliei, femeia cu suflet de soră alături de care celălalt erou lovinescian, Bizu, își găsea, într-un final, fericirea. E vorba, desigur
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
personalitatea Emiliei, femeia cu suflet de soră alături de care celălalt erou lovinescian, Bizu, își găsea, într-un final, fericirea. E vorba, desigur, tot de o proiecție bovarică: iubind-o (inconștient) pe Veronica, eroul lovinescian trăiește (conștient) iluzia unui altfel de amor, "mai nobil", față de Mite. Mistificația e mai mult decât evidentă. Dincolo de atâtea, variate, nuanțe, e clar că Lovinescu prezintă erotismul eminescian ca pe o formă de trăire contradictorie, de atracție și respingere față de femeie (Venere și Madonă deopotrivă), deoarece "elementul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Firu'n patru. În trenul care-l duce spre Iași, la Veronica, Eminescu se cufundă în reverie și rememorează povestea lor de dragoste (așa cum și-o imaginase el), fără să observe că în compartiment se consumă un trivial adulter, un amor clandestin între doi necunoscuți ce încearcă să-și ascundă identitatea reală sub niște nume de împrumut (Gică și Geta). Contrastul sugerează, vădit, imposibilitatea "comunicării" dintre "vis" și "realitate" ("trase storul ca să nu mai vadă urâțenia peisajului și se adânci în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
învins, și de data aceasta, "voința" criticului-scriitor, care se gândise la un moment dat să abordeze "drama triunghiulară" într-un alt registru decât în acela obișnuit, melodramatic, cu speranța că ar putea vorbi mai convingător decât până atunci despre suferința amorului înșelat. N-a fost să fie. 2.5. Consecințele unui eșec: reinventarea melodramei Dintre interpreții operei lovinesciene, doar Marian Papahagi observa că, la lectura operei "în monadă", ciclul eminescian se dovedește a fi "un echivalent al ciclului autobiografic, așa cum ciclul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
II, îngr. și pref. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, București, 1989; Ibovnica, îngr. și pref. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, București, 1993. Traduceri: Benjamin Constant, Adolphe, București, 1922; André Maurois, Viața lui Disraeli, București, 1925; Leopold Stern, Psihologia amorului contemporan, București, 1927. Repere bibliografice: Davidescu, Aspecte, 202-204, 566-568; Aderca, Contribuții, I, 447, 448, II, 302-304; Perpessicius, Opere, III, 135-136, V, 294-296, VI, 86-90, X, 304-309, XII, 419; Constantinescu, Scrieri, V, 92-102; Călinescu, Cronici, II, 78-80, 148-151, 357-361; Ralea, Scrieri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
din timpul său (Scrisorile XVII și XXXII). Întreaga sa critică, lingvistică, literară și socială a con-centrat-o în Muza de la Burdujăni 2 . "Muza" aceasta e cucoana Caliopi Busuioc, o fată bătrână care face versuri ca acestea: Azi cu petițiune M-adresăi către Amor Și-l rugăi cu-ncordăciune, Să astîmpere-al meu dor De-a mea tristă pusăciune Te îndură, zeu de foc! De nu vrei protestăciune Să întind în orice loc..., - femeie "romanțioasă", care răspunde baronului Flaimuc, falsului pretendent, când acesta îi spune că
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Drăgănescu, eroul piesei: "O alcătuire de toate ridiculele trecute, prezente și viitoare, o fată bătrână și nebună, care-și închipuiește că nebunește pe toți bărbații și socoate că nu-i poți zice bună-dimineața fără să-i faci o declarație de amor. Când rea și nesuferită, când simtimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică, și deodată o vezi că se aruncă în disertații metafizice și în dispute literare, de n-o mai înțălege nici dracu. Toată dorința
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
prin manierele sale, prin disprețul său și prin franțuzismul său contractat la Sadagura. Găsește o singură ființă care-l "pricepe", pe Gahița Rosmarinovici, o văduvă bătrână, pretențioasă, franțuzită, o "précieuse ridicule", în genul Muzei de la Burdujăni. Tânărul Iorgu declară un amor ridicol de înfocat Gahiței, care, firește, i-l primește la moment. Dar să stăruim puțin asupra personajelor și scenelor. Pitarul Enache Damian, "de 55 ani; poartă haine largi: antereu, brâu și căciulă brumărie", trăiește la moșia sa din Moldova. Pitarul
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
definește acea poezie "nouă" pe care literatura română a expulzat-o și o va expulza mereu, pentru că (vom vedea imediat pentru ce) acest artificialism nu poate fi, la noi, decât o imitație caricaturală. Acest artificialism este baudelairismul: urbanismul exagerat, maladivitatea, amorul pervers - afectate, maimuțărite, nu firești și sincere, ca la Baudelaire și la urmașii săi parizieni. Astăzi acest element nu mai formează singur - naiv-exhibiționist ca atunci - materialul poetic al scriitorilor așa-numiți "noi"; acum, acest element se amestecă, numai, în poezia
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
a mai realizat plenitudinea vieții urbane", și anume Roma, care a creat și ea "o poezie urbană originală, autohtonă, satira, - satira tota nostra". Poezia lui Baudelaire, după Thibaudet, nu putea naște decât în Paris. Acest critic arată că totul - peisajul, amorul, femeia din Baudelaire - este condiționat de Paris, și nu se poate înțelege fără Paris. "Din toate capitalele, numai Parisul le va produce ca un fruct natural", zice Thibaudet. "Acest oraș, ca și sufletul poetului, este o durată, o formă inveterată
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
pusă pentru întîia oară în lumină și exprimată de un poet conștient, a dat Les Fleurs du Mal și Le Spleen de Paris." "Cu Baudelaire a trebuit de privit în față adevărul, de considerat formele corupte... pe care le ia amorul întrun mare oraș vechi și inteligent." " Toate aceste Fleurs du Mal, tot acest Spleen de Paris se învîrtesc în jurul unei anumite forme a amorului, aceea care aparține în special unui oraș mare și care e, să vorbim curat, prostituția." (Thibaudet
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Baudelaire a trebuit de privit în față adevărul, de considerat formele corupte... pe care le ia amorul întrun mare oraș vechi și inteligent." " Toate aceste Fleurs du Mal, tot acest Spleen de Paris se învîrtesc în jurul unei anumite forme a amorului, aceea care aparține în special unui oraș mare și care e, să vorbim curat, prostituția." (Thibaudet se explică, spunând că aceasta nu înseamnă că în Paris nu există și amor curat.) "O mulatresă stupidă, vițioasă, alcoolică a fost tovarășa vieții
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Spleen de Paris se învîrtesc în jurul unei anumite forme a amorului, aceea care aparține în special unui oraș mare și care e, să vorbim curat, prostituția." (Thibaudet se explică, spunând că aceasta nu înseamnă că în Paris nu există și amor curat.) "O mulatresă stupidă, vițioasă, alcoolică a fost tovarășa vieții lui, inspiratoarea unora din cele mai frumoase versuri ale sale." "Baudelaire scosese pe Jeanne Duval din prostituția pariziană ca pe un idol african." "Acest poet al Parisului e un copil
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
să le întrupeze 1 . Am văzut asupra cui poate înrîuri un artist și am ajuns la concluzia că el înrîurește asupra celor cu aceeași simțire ca și dânsul. Să luăm câteva exemple. Eminescu place păturii culte. Chipul cum privește el amorul, femeia, de pildă, este chipul cum o privește această pătură. El, ca și pătura cultă, dorește o femeie molatecă, frumoasă, eterică, cu care să steie "pe prispa cea de brazde", cu care să se consoleze de decepțiile vieții. Închipuiți-vă
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
îmbină, Take Ionescu, autor și al uneia dintre primele scrieri românești de anticipație, Spiritele anului 3000 (Impresiuni de călătorie). Viitorul politician face și cronică literară, discutând, cu aplomb dar fără discernământ critic, scrieri literare diverse (Scarlat, roman de I.C. Fundescu, Amor, Patria și Dumnezeu de G. Baronzi ș.a.). Un P. E. traduce, nu fără o sensibilă înțelegere a originalului, Tristețea lunii de Baudelaire și, în versuri curgătoare, Undinele de Heine. Poezii ale lui Victor Hugo sunt tălmăcite de Paul Pârvulescu și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289223_a_290552]