12,966 matches
-
e grădina Castelului Miradoniz. Iar în castel de treci prin colonade Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit și cu păduri De flori. Păduri cărora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți Iar aerul văratic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi - {EminescuOpIV 93} Cu părul de-aur și cu aripioare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și nu-i nimica în aceste ramuri: Dintr-un copac într-altul numai țes Painjini de smarald painjinișul Cel rar de diamant - și greeri cântă, Ca orologii aruncate-n iarbă. Și peste râul mare, de pe-un vârf De arbore antic țesut-au ei Un pod din pânza lor diamantoasă, Legăndu-l dincolo de alți copaci. Prin podul străveziu și clar străbate A lunei rază și-nverzește râul Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră Nemaivăzută feerie. - Iară peste pod Trece albă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nea Și părul lung mi s-ar îmfla de vânt. "Un scaun pentru bard" - și-n scaunul nalt De piatră, cu sprijoanele lui nalte Eu m-aș simți că-s uriaș. Și zeii mângâind lungele barbe, Nălțând privirea-n bolțile antice Spre a-și reaminti dulci suveniri, M-ar asculta spunîndu-le de lumea Cea de pitici, ce viermuește astăzi Pe țărâna ce-au locuit-o ei. - "Lasă-i pustiei, cine-ar fi crezut C-atît de mizerabilă a deveni Semința cea din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înneacă a lui dor. {EminescuOpIV 113} De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice - Memphis, colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți -; Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice - Memphis, colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți -; Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în vestmintele lor dalbe Ș-ale preoților cântec sună-n arfe de argint - Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună, Piramidele, din creștet, aiurind și jalnic sună; Și sălbatic se plâng regii în giganticul mormânt. În zidirea cea antică sus în frunte-i turnul maur. Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și c-un ac el zugrăvește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
coperită-i de ruine, Prin pustiu străbat sălbatec mari familii beduine Sorind viața lor de basme prin câmpie nisipiți. Dar și-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea, flamingo cel roșu, apa-ncet-încet pătrunde Și-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche, Glasuri din trecut străbate l-a presentului ureche - Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. Și-atunci Memphis se ridică, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei - Beduini ce stau în lună
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
murmur lin. Luntrea cea de lebezi trasă mai departe, mai departe, Fuge pe-albele oglinde ale apei ce se-mparte Sub a luntrei plisc de cedru în lungi brasde de argint - Și din ce în ce mai mândre, mai înnalte, mai frumoase Sunt pădurile antice, ele-ngroapă-ntunecoase Cu-a lor vârfuri munții mândri, stâncile ce-n cer se-ntind. {EminescuOpIV 129} Cât de lat să mișce-un fluviu ale apei lui revolte, Arbori de pe mal de-asupră-i se ajung în mândre bolte, Ramurile se-ntrețese, crengile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stele-albastre. Răsturnat în car cu rune, Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă cu grandoare. Munții lungi își clatin codrii cei antici și-n răsunare Prăvălesc de stânci căciule, salutând întunecat; Iar hlamida lui cea albă svîrle falduri de zăpadă, Când el brațul își ridică strigând stîncelor să cadă, Mișcând codrii de răsună în imperiul lor urcat. {EminescuOpIV 135} Și-n zenit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Romei. Pe o stea de vulturi trasă, Zeus de nori-adunătorul urcă bolta maiestoasă, Mart încoardă arcul falnic spre Zamolxe ațintit; Ca să scape neamul nobil răsărit din a lui coaste, Însuși el a Urbei semne le ridică înspre oaste Și de-antica lui turbare tremur norii de granit. Lumea pare răsculată din caotic-adîncime. Nori se suie-n stâlpi și-n globuri. Din eternă-ntunecime Ca sa lupte-acuma Joe pe Titani i-a liberat; Și tunând ei urcă cerul surpând scările de nouri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rece, sură, ce podește Sala. - Toți, toți pân-la unul. Unul încă tot trăiește, Arde sânta lui coroană, fulger-ochii lui audaci. Luna-n ocean albastru scaldă corpul ei de aur, Luminând culmile sure și adâncul colcîntaur, Dintru care-eșit se vîră-n nouri anticul castel; Decebal (palid ca murul văruit în nopți cu lună) Se arată în fereastă și-și întinde alba mână Moartă din flamida neagră ce-l acopere pe el. El vorbește. Și profetic glasu-i secolii pătrunde: Sufletu-i naintea morții lumineaz-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
neauă drumul l-al Italiei pământ. Ei se duc-se duc prin câmpii așternuți cu-albă ninsoare, Strălucea albastru-oțelul de pe membrele barbare, Pletele le-îmfla furtuna, bărbile sclipeau în vânt. Ei apar pe-un dâmb al Romei - ea dormea sfântă ș-antică. Peste lumea-i adormită cîte-o stea din ceruri pică, Secoli grămădiți într-însa dorm ca și când n-ar fi fost. Cugetat-ați vreodată noaptea ce-i lumea întinsă? Visurile Omenirei, dorurile ei ne-nvinse Dorm... dacă ar dormi vecinic - cine-ar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cad din ceriuri și-mi ning capul cu cenușă, Și când cred s-aflu-adevărul mă trezesc - c-am fost poet. Ca s-explic a ta ființă, de gândiri am pus popoare, Ca idee pe idee să clădească pîn-în soare, Cum popoarele antice în al Asiei pământ Au unit stâncă pe stâncă, mur pe mur s-ajungă-n ceruri. Un grăunte de-ndoială mestecat în adevăruri Și popoarele-mi de gânduri risipescu-se în vânt. Cum ești tu nimeni n-o știe. Întrebările de tine, Pe-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenunchiată, muma ta stetea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca glastre Gigantici se ridic-din sfânta mare, Cu oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pîn-am pierdut pămîntu-n depărtare, De unde-albastre scîndure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? {EminescuOpIV 207} Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adînc și înnălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah! ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Căci făr de rânduială e al femeei vers, Ca de pe-o tablă gândul din minte ți l-a șters: 35Te farmecă, urechei neavând învălitoare, Sirena desmierdării de moarte purtătoare. Cu drept cuvânt de-aceea se prihănesc de carte Asirienii antici din Asia departe, Ce nu se-mbată însă nicicând cu dulce vin 40Ci cu cântări molateci, cu-al glasului suspin. Ei schilozesc băieții ca glasul să-l subție, Ca gura lor ca gura muierilor să fie. Păreau c-a lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gândești, căci gândul, Zău, nimic în lume schimbă. Și fiindcă în nimica Eu nu cred - o, dați-mi pace! Fac astfel cum mie-mi pare Și faceți precum vă place. Nu mă-ncîntați nici cu clasici, Nici cu stil curat și antic - Toate-mi sunt de o potrivă, Eu rămân ce-am fost: - romantic. {EminescuOpIV 297} {EminescuOpIV 298} Mureșanu (Mureșanu singur într-o pădure. Pe o muche de deal o biserică veche c-un turn de piatră. Noapte, lună. Orologiul bisericii bate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
azi, În van căta-veți mândre simțiri în piept. Toate trecură: Viermele vremilor roade-n noi. Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i Și ce rămase, umbra simțirei e: Murmura lumei Netedă, palidă, ca și ea. Nu e antica furie-a lui Achile, Nu este Nestor blîndul-cuvîntător. Aprigul Ajax Țărînă-i azi și nimic mai mult. Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi, Și unde-s astăzi vechii și marii Caesari? Tibrule galbăn Unde e astăzi mărirea ta? Chiar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte Căci orice-ar fi ce ne așteaptă - moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul, eu la el nu-mi plec Căci glasul tău urechia noastr-o schimbă: Pierdută-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o spuse tremurând. Ea-l ascultă și-i zise-atunci Cu glasul apăsat: În veci nu pot să fiu a ta De n-ăi fi Împărat. {EminescuOpIV 494} Și el s-a dus ș-a răscolit Popoare, țări întregi, Sfărmat-a antice cetăți, Sdrobit-au mândri regi Și i-au supus și i-au silit Să-l aibă Împărat. Unii d-iubire-l ascultau, Alții de frică iar. Atunci s-a dus colo, colo, La cel castel măreț, Unde ca luna-i străluci Amoru-adînc și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îi derutează pe ceilalți. Absolutul poate fi o obsesie. Dar de lux. Talentul artistic se hrănește cu patimi și cu neliniști. Sufletul, în care încearcă să coabiteze creștinul și filosoful, are toate șansele să devină o groapă cu lei. Grecii antici au logodit două mituri. Pe cel al frumuseții cu cel al cunoașterii. Vremurile moderne ne-au mutat în epiderma lucrurilor. Gravitația celestă este a sufletului, cea terestră a trupului. Suportabilul a îngrășat mai toate inerțiile. Prin definiție valoarea este interogativă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cu valorile acestora. Marca valorii o dă nimbul modestiei. Ideală este epoca în care cultura se logodește cu civilizația. Morala autentică trebuie să înnobileze dorințele, nu să le castreze. Înțeleptul e un mare alchimist. Poate transfera tăcerea în aur. Grecii antici i-au insuflat condiției umane irizări cosmice. Înving popoarele care știu să transforme nenorocul în ambiție. Artiștii au transformat absurdul existențial într-o sublimă disperare cosmică. Discipolul model își revitalizează maestrul. Această lingură care hrănește omenirea de milioane de ani
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
este obsesia valorilor, nu a premiilor. Fie ele chiar și Nobel. Idealul trebuie să vizeze bagheta de mareșal,nu tresele de sergent. Eradicarea răului ar putea începe cu asumarea mlaștinii proprii. Visul american ar trebui logodit cu cel al grecilor antici. Și idealurile ruginesc în timp. Să transformăm strigătul în soluție. Arta națională trebuie să edifice imaginea unei spiritualități nesupusă eroziunii timpului. Și totuși omul ar putea fi măduva timpului. Rezistăm încă pentru că nu am renunțat la idealurile inaccesibile. Spre coarnele
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
În timp ce Geografia este solemnă și indiferentă, Istoria devine tot mai cârcotașă și mai flecară. Istoria trăiește din ecarisajul arhivelor. Întotdeauna marii cuceritori ai lumii au aflat prea târziu că doi metri cubi de pământ le erau prea de ajuns. Grecii antici au fost atât de perseverenți și de buni psihologi, încât le-a reușit și idealul fizic de om. Cotropitorii vicleni distrug mai întâi infrastructura spirituală a învinșilor. Toți scelerații lumii s-au considerat neînțeleși. Și în scenariile istoriei există popoare
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
subalterni. Rezistă cei care cuceresc pentru a construi. În evul mediu, politicienii făceau naveta între tron și pușcărie, între mângâierile reginei și cele ale călăului. Singurul om nou, ca ideal de frumusețe fizică și spirituală, a fost realizat de grecii antici. Replicile moderne sunt mai mult caricaturi. În istorie, flacăra unei misiuni se poate degrada în hegemonism. Fără cultură, istoria este un imens cazier. Misiunea călăului nu este aceea de a ridica statui victimelor. Istoria este alcătuită din sânge și cinism
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]