7,279 matches
-
sunt diferite la pacienții cu sau fără DZ [40]. În alt studiu s-a evidențiat că DZ nou diagnosticat a fost prezent la 52,3% dintre pacienții cu cancer pancreatic, în 42,2% dintre cazurile de cancer, DZ s-a diagnosticat concomitent cu cancerul, iar la 15,9% cu doi ani înainte [42]. Se comunică faptul că între 25% și 50% dintre pacienții cu diagnostic de cancer de pancreas au avut diagnosticul de DZ stabilit într-un interval de 1-3 ani
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Ofelia Şuteu, Daniela Coza, Alexandru Irimie () [Corola-publishinghouse/Science/92186_a_92681]
-
pancreatita acută, cronică, cancerul pancreatic, rezecția pancreatică, fibroza chistică, agenezia pancreatică și care are ca mecanism patogenetic major deficiența severă a hormonilor pancreatici glucoreglatori [44, 47]. Pacienții cu DZ tip 3 se diferențiază de cei cu DZ tip 2 nou diagnosticat printr-o serie de trăsături clinice: vârstă ≥ 65 ani, lipsa istoricului familial de DZ, istoric de pierdere ponderală recentă (> 2 kg), sau un indice de masă corporală < 25 kg/m2 și prezența unui istoric familial pozitiv de cancer pancreatic (3
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Ofelia Şuteu, Daniela Coza, Alexandru Irimie () [Corola-publishinghouse/Science/92186_a_92681]
-
dezbaterea privind sistemul care servește cel mai bine interesele copilului și adolescentului a fost înlocuită de discuțiile recente cu privire la mijloacele prin care s-ar putea combina avantajele celor două metode. Rubio-Stipec, Walker și Murphy (2002) au analizat probabilitatea de a diagnostica o tulburare psihiatrică (clasificare dihotomică) prin folosirea de scale de simptome empirice (dimensionale). Autorii afirmă, în cele din urmă, că o descriere completă a stării de sănătate mintală a unui copil trebuie nu doar să precizeze dacă acesta îndeplinește criteriile
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
diferite, apar simptome diferite. Chiar dacă hiperactivitatea și impulsivitatea se pot manifesta deja în jurul vârstei de 3 ani, problemele de atenție apar cel mai probabil doar la vârsta școlară. ADHD de tip hiperactiv-impulsiv: semne premergătoare Deși această tulburare este greu de diagnosticat înainte de vârsta de 3 ani, interviurile retrospective cu părinții au permis identificarea unor semne premergătoare apariției sale. Copiii mici cu temperament dificil au mai mari șanse de a dezvolta ulteorior ADHD. Printre alți factori de risc timpurii se numără activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
cu ADHD de tip hiperactiv/impulsiv sunt expuși riscului din punct de vedere social. De multe ori, problemele se datorează comportamentelor lor intruzive și tendinței de a-și pierde controlul. ADHD la adolescenți (12-19 ani) Cel puțin jumătate dintre copiii diagnosticați cu ADHD continuă să îndeplinească criteriile de diagnostic și în adolescență. La această vârstă, ei sunt insuficient pregătiți pentru a face față cerințelor din programa de studiu gimnazială și liceală care presupune un volum de muncă sporit și abilități de
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
de conducerea imprudentă mașinii și adoptarea mai frecventă a unor comportamente de risc, cum ar fi utilizarea de substanțe psihoactive (Barkley, 1998). PREVALENȚĂ ȘI EVOLUȚIE Conform DSM-IV-TR, aproximativ 3-7% din populația de vârstă școlară suferă de ADHD. 90% dintre copiii diagnosticați cu această tulburare suferă de tipul hiperactiv-impulsiv. Această cifră poate însă să ne inducă în eroare în ceea ce privește prevalența reală, dat fiind numărul mare de copii care suferă de tipul neatent și care nu sunt diagnosticați din cauza discreției cu care se
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
de ADHD. 90% dintre copiii diagnosticați cu această tulburare suferă de tipul hiperactiv-impulsiv. Această cifră poate însă să ne inducă în eroare în ceea ce privește prevalența reală, dat fiind numărul mare de copii care suferă de tipul neatent și care nu sunt diagnosticați din cauza discreției cu care se manifestă. Prevalența ADHD în funcție de gen Raportul între băieți și fete din punct de vedere al prevalenței ADHD este, în funcție de sursă, între 2:1 și 9:1. În prezent, se discută încă pe marginea întrebării dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
conținute în această lucrare provin din DSM (APA, 2000). Atenție Deși dezbaterea privind legătura între sexul indivizilor și tipurile de ADHD continuă, o analiză recentă a datelor clinice privind 143 de pacienți suferind de tipul neatent și 133 de pacienți diagnosticați cu tipul combinat a arătat că, la copiii din primul grup, probabilitatea să fie fete este mai mare (Weiss, Worling & Wasdell, 2003). Evoluție Conform lui Barkley (1998), cea mai mică vârstă la care se poate pune diagnosticul de ADHD este
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
cunoscută și izolarea socială” (Achenbach & Rescorla, 2001, p. 93). În urma unui studiu, Biederman și colegii săi (1995) au constatat că până la 70% dintre copiii depresivi au și ADHD. Conform unui alt studiu, aproximativ 90% dintre prepuberii și 30% dintre adolescenții diagnosticați cu tulburare afectivă bipolară suferă în același timp de ADHD (Geller & Luby, 1997). Alte studii remarcă faptul că ADHD se asociază adesea cu tulburarea hiperanxioasă și acuze somatice (de exemplu, dureri de cap sau de stomac). În plus, mulți dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
asociază cu practici parentale inadecvate. traumatismul lobului frontal. probleme de coordonare oculo-motorie. metode pedagogice inadecvate. Care dintre următoarele afirmații despre ADHD e adevărată? Numărul băieților diagnosticați cu ADHD e mai mare decât al fetelor. 90% dintre copiii cu ADHD sunt diagnosticați cu tipul hiperactiv-impulsiv. Diagnosticul de ADHD se poate pune încă de la vârsta de 3 ani. Sunt valabile toate variantele de mai sus. Care dintre tulburările de mai jos are cele mai mici șanse să fie asociată cu ADHD? tulburarea bipolară
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
băieți (3,9%; Offord, Boyle & Szatmari, 1989). De asemenea, s-au identificat următoarele tipare de prevalență: În jur de 10-15% dintre copii și tineri manifestă simptome de depresie (Smucker, Craighead, Craighead & Green, 1986). În fiecare an, 13% dintre copii sunt diagnosticați cu tulburare anxioasă (Costello și colab., 1996). Aproximativ un sfert dinte copiii care ajung în clinici pentru că au dureri de cap sau sunt lipsiți de energie au o tulburare somatoformă (Garber, Walker & Seman, 1991). Caz practic Kerry este o fetiță
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
Spence (1997) a verificat existența a șase forme de anxietate distincte, dar corelate la copii: agorafobia însoțită de panică, fobia socială, anxietatea de separare, problemele obsesiv-compulsive, anxietatea generalizată și temerile fizice. De reținut Tulburările anxioase se asociază foarte frecvent. Copiii diagnosticați cu o tulburare anxioasă primară suferă adesea și de alte tulburări anxioase. Pe scurt 5.1 Principalele categorii de tulburări anxioase din DSM-IV Anxietatea generalizată Îngrijorare excesivă permanentă și anxietate (de exemplu, nevroza de angoasă). Atacul de panică Apariție bruscă
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
excesivă/pervasivă plus unul din următoarele simptome: agitație, fatigabilitate, iritabilitate, probleme de concentrare, tensiune musculară sau probleme de somn (adoarme greu sau are un somn superficial). Din cauza acestor simptome, este ușor de înțeles de ce mulți copii cu anxietate generalizată sunt diagnosticați greșit cu ADHD. Atenție Câteodată, copiii cu anxietate generalizată sunt foarte cuminți și ezită să participe la diverse activități. Din cauza tendințelor lor perfecționiste, au uneori nevoie să fie liniștiți excesiv de către cei din jur cu privire la ce au făcut. Îngrijorările legate
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
cei din jur cu privire la ce au făcut. Îngrijorările legate de lume în general se pot manifesta prin tendința de a se gândi mereu la posibilitatea producerii unor evenimente catastrofale. Prevalență, comorbidități și evoluție Între 2 și 5% din populație e diagnosticată cu anxietate generalizată în cursul vieții. Debutul poate fi relativ precoce (între 8 și 10 ani), iar aproximativ o treime dintre cei afectați dezvoltă și alte tulburări anxioase sau depresive (Last, Perrin, Herse & Kazdin, 1996). Strauss și echipa sa (1988
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
și la părinți (Hammen, 1991). De reținut Copiii ale căror mame suferă de depresie au de două ori mai multe șanse de a dezvolta o depresie în cursul vieții decât ceilalți copii de aceeași vârstă. Peste 40% dintre ei sunt diagnosticați cu depresie infantilă. În urma unui studiu asupra modului în care își educă mamelor depresive copiii, Malphurs și echipa sa (1996) au constatat că acestea sunt mai retrase (fără disponibilitate emoțională față de copiii lor) și mai intruzive (au tendința de a
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
Era atât de pretențioasă, încât mama ei, Grace, a trimis-o să locuiască cu bunicii la New York atunci când ea s-a întors în Georgia cu noul ei soț. Sara pierduse mult la școală din cauza unei boli ce nu putuse fi diagnosticată (dureri de cap, de stomac și în tot corpul și oboseală). Bunicii nu au mai putut face față consultațiilor repetate și facturilor medicale, așa că au trimis-o pe fetiță înapoi la mama ei. Deși fusese foarte isteață și de nota
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
profilul. Foarte probabil, Rory suferă de tulburare de conversie. tulburare algică. sindrom dismorfic corporal. public imaginar. Răspunsuri: 1d; 2c; 3a; 4c; 5c; 6b; 7c; 8c. Capitolul 8 PROBLEMELE DE COMPORTAMENT În vreme ce tulburările de introversiune sunt, de multe ori, greu de diagnosticat și de evaluat tocmai datorită naturii lor interne și discrete, problemele de extroversiune sunt intruzive, disruptive și, frecvent, presupun reacții agresive de intimidare fizică și verbală. Până când părinții sau educatorii cer ajutorul specialiștilor pentru a face față acestor comportamente foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
familiale cresc riscul apariției tulburărilor de comportament disruptive: atașamentul evitant, depresia persoanei care asigură îngrijirea copilului, stresul, nivelul socioeconomic scăzut, sensibilitatea îngrijitorului și calitatea îngrijirii. TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT DISRUPTIVE DSM-IV-TR include acest gen de afecțiuni în categoria tulburărilor de obicei diagnosticate prima dată în primii ani de viață, copilărie sau adolescență: tulburarea opozițională și tulburarea de conduită. Acestea au în comun agresivitatea și au fost ambele clasificate ca tulburări de extroversiune în studiile factoriale asupra constelațiilor de simptome comportamentale specifice (ASEBA
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
comportament disruptive, ele au multe caracteristici comune - atitudinea de sfidare, agresivitatea și comportamentele de încălcare a regulilor - și au, de asemenea, multe în comun în ceea ce privește etiologia, evaluarea și tratamentul. În plus, deși 75% dintre copiii cu tulburare opozițională nu sunt diagnosticați cu tulburare de conduită, 90% dintre cei cu tulburare de conduită au fost diagnosticați inițial cu tulburare opozițională (Rey, 1993). Dacă nu se specifică altfel, informațiile din următoarele secțiuni (etiologie, evaluare, tratament) se referă la ambele afecțiuni. Etiologie: factorii de
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
încălcare a regulilor - și au, de asemenea, multe în comun în ceea ce privește etiologia, evaluarea și tratamentul. În plus, deși 75% dintre copiii cu tulburare opozițională nu sunt diagnosticați cu tulburare de conduită, 90% dintre cei cu tulburare de conduită au fost diagnosticați inițial cu tulburare opozițională (Rey, 1993). Dacă nu se specifică altfel, informațiile din următoarele secțiuni (etiologie, evaluare, tratament) se referă la ambele afecțiuni. Etiologie: factorii de risc și factorii de protecție Factori biologici, neurologici și genetici În urma investigațiilor neurologice, s-
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
propriei persoane. De aici, se ajunge la autoînfometare, care duce la preocuparea pentru mâncare. În cele din urmă, anxietatea și depresia ajung să fie foarte prezente în fiecare fază a acestui ciclu. Prevalență și evoluție Aproximativ 1% din populație este diagnosticată cu anorexie nervoasă o dată în viață și se estimează că acest procent este în creștere. Tulburarea afectează în principal femeile (aproximativ 90% din cazuri) și este mai pronunțată la adolescentele din familiile de tip caucazian din clasele medii și superioare
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
Tipuri de retardare mintală În prezent, în America de Nord, există trei sisteme principale de clasificare a retardării mintale: cel din DSM-IV-TR (APA, 2000), cel al AAMR și cel din sistemul educațional. Sistemul de clasificare DSM-IV-TR Retardarea mintală apare în categoria tulburărilor diagnosticate în general prima dată în copilărie sau adolescență din cauză că unul din principalele criterii este debutul înainte de 18 ani. Cu excepția tulburărilor de personalitate, este singura care mai apare în cadrul Axei II. Motivul este acela că, asemenea tulburărilor de personalitate, retardarea mintală
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
abilităților de comunicare. Majoritatea copiilor cu astfel de tulburări suferă și de retardare mintală. Această categorie cuprinde patru tulburări: autismul, sindrom Rett, tulburarea dezintegrativă a copilăriei și sindromul Asperger. Indivizii care îndeplinesc doar anumite criterii sau prezintă trăsături atipice sunt diagnosticați cu tulburări pervazive de dezvoltare, fără precizare. Vom începe această secțiune cu o discuție asupra a două tulburări mai puțin cunoscute și rar întâlnite cu debut similar: sindromul Rett și tulburarea dezintegrativă a copilăriei. Ratele de prevalență ale acestor două
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
a limbajului și a competențelor psihomotorii. Sindromul Rett se asociază, de obicei, cu retardare mintală gravă sau profundă și afectează doar fetele. Pe parcurs, se poate obține o oarecare recuperare pe plan social. De reținut Copiii care ajung să fie diagnosticați cu sindrom Rett sau tulburarea dezintegrativă a copilăriei se dezvoltă normal la început. Totuși, după o perioadă în care lucrurile au mers cum trebuie, părinții se confruntă cu tragedia de a constata că, fără nici semn prealabil, copilul lor intră
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
și sindromului Asperger Pe baza metaanalizei lor, Macintosh și Dissanayake (2004) afirmă că, în ciuda dificultăților metodologice întâmpinate (de exemplu, probleme legate de compararea studiilor apărute din cauza diferențelor survenite între criteriile de diagnostic), par să existe puține diferențe calitative între cei diagnosticați cu autism înalt funcțional și cei cu sindrom Asperger care să justifice distincția între cele două afecțiuni. De reținut În cele din urmă, Macintosh și Dissanayake (2004) sugerează că cea mai bună practică clinică ar putea consta în considerarea ambelor
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]