6,588 matches
-
fratele lui mai mic, Eric Birgersson, Duce de Smaland și de regele Eric al V-lea al Danemarcei, care i-a furnizat soldați danezi. Magnus a fost ales rege sub numele de Magnus al III-lea al Suediei. În 1275, Ducele Magnus a început rebeliunea împotriva fratelui său cu ajutorul danezilor, alungându-l pe acesta de pe tron iar Magnus a fost ales rege. În 1276, el s-a căsătorit cu a doua soție, Hedviga, fiica lui Gerard I de Holstein. A fost
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
în interiorul Bisericii din Suedia cu privire la interpretarea Privilegiilor din 1280, care fusese costul pentru sprijinul Bisericii care l-a susținut pe tatăl său. Frații regelui, Eric Magnusso, Duce de Södermanland și Valdemar Magnusson, Duce de Finalnda, au profitat de acest conflict. Ducele Eric a încercat să stabilească un regat independent în jurul regiunii Bohuslän, domeniu primit ca parte a căsătoriei sale cu prințesa norvegiană Ingeborg și Halland, la granița dintre Suedia, Norvegia și Danemarca. A izbucnit un război civil însă până în 1306 ducii
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
prințesa norvegiană Ingeborg și Halland, la granița dintre Suedia, Norvegia și Danemarca. A izbucnit un război civil însă până în 1306 ducii l-au recunoscut pe fiul lui Birger, Magnus Birgersson, ca succesor la tron. Torgils Knutsson, care a fost socrul ducelui Valdemar, a fost executat în 1306, în semn de reconciliere între regele Birger și frații săi. În același an, într-un eveniment cunoscut sub numele de ‘’jocurile Håtuna’’, Birger a fost luat prizonier de către frații săi, pe moșia regală Håtuna
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
mare al lui Adolf, a fost entuziasmat de faptul ca prin intermediul stră-stră-bunicii, ei erau descendenti din Casa regala de Vasa. Din 1727 până în 1750 prințul Adolf Frederic a fost prinț-episcop de Lübeck și administrator de Holstein-Kiel în timpul minoratului nepotului său, Ducele Karl Peter Ulrich, care a devenit Petru al III-lea al Rusiei. În 1743 a fost ales moștenitor la tronul Suediei de către facțiunea Hat pentru a putea obține condiții mai bune la Pacea de la Turku cu împărăteasa [Elisabeta a Rusiei
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]
-
o scuză pentru a exclude familia de la succesiune pe baza zvonurilor de ilegitimitate. O cauză mai probabilă este că revoluționarii se temeau că fiul lui Gustav, dacă avea să moștenească tronul, ar fi răzbunat detronarea tatălui său. La 5 iunie, Ducele Carol a fost proclamat rege sub numele de Carol al XIII-lea al Suediei, după ce a acceptat o nouă constituție liberală, care a fost ratificată a doua zi. În decembrie, Gustav și familia sa au fost transportați în Germania. În
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]
-
fost împușcat în opera din Stockholm. Acești patru ani au fost luați în considerare, probabil, ca fiind perioada cea mai mizerabilă și degradantă din istoria suedeză. La atingerea vârstei majoratului al lui Gustav al IV-lea, în noiembrie 1796, regența ducelui s-a încheiat. În 1803, afacerile lui Boheman au provocat un conflict grav între Gustav și cuplul ducal. La Uniunea Suediei cu Norvegia, pe 4 noiembrie 1814, Carol a devenit rege al Norvegiei, sub numele de Carol al II-lea
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]
-
canalul având efectul de a usca apa potabilă care era furnizată în orașul Arkona, forțând orașul să se predea. Înainte de acest succes în Arkona, Eric a învins bătălia navală în 1135 în apropiere de coasta Danemarcei și slavii sub conducerea ducelui Ratibor I de Pomerania a devalizat orașul Roskilde iar un an mai târziu, după luptă de la Konungahela, (în prezent în Kungälv, Suedia) a devalizat și acest oraș. L-a însoțit pe Magnus într-o campanie de succes în Norvegia, unde
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
Knut. Eskil și majoritatea susținătorilor lui Svend l-au părăsit și au plecat în exil în Germania. Svend a petrecut trei ani în căutarea unui sprijin pentru a recuceri tronul și s-a întors în Danemarca în 1157, cu sprijitul ducelui german, Henric Leul. Acest lucru i-a determinat pe magnații danezi să împartă în trei regatul, în Iutlanda, Zeelanda și Scania. Svend a primit Iutlanda și a fost făcut conducătorul Scaniei. La banchetul de pace de la Roskilde din 9 august
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
zadar să-l învingă pe Svend al III-lea în Zeelanda pentru controlul complet asupra Danemarcei. În 1147, Knut și Svend s-au unit pentru Cruciada Wendish, care s-a încheiat cu rearpinderea certurilor dintre ei. Svend și vărul său, Ducele Valdemar, fiul lui Knut Lavard, l-au învins pe Knut în Iutlanda, în 1150 iar Knut a fugit la socrul său, Sverker I al Suediei. Knut a încercat de mai multe ori să recucerească țara însă fără succes, apelând la
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
în 1201 și l-a capturat pe Conte, acesta petrecându-și următorii trei ani în Turnul Søborg Turnul cu Arhiepiscopul. În scopul de a-și cumpăra libertatea, Contele a fost nevoit să cedeze toate pământurile sale din nord de la Elbe Ducelui Valdemar în 1203. Ducele Valdemar a fost proclamat rege la Adunarea din Iutlanda. În 1203, Valdemar a invadat și cucerit Lybeck și Holstein, adăugându-le la teritoriile controlate de Danemarca. În 1204 el a încercat să influențeze rezultatul succesiunii norvegiane
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
a capturat pe Conte, acesta petrecându-și următorii trei ani în Turnul Søborg Turnul cu Arhiepiscopul. În scopul de a-și cumpăra libertatea, Contele a fost nevoit să cedeze toate pământurile sale din nord de la Elbe Ducelui Valdemar în 1203. Ducele Valdemar a fost proclamat rege la Adunarea din Iutlanda. În 1203, Valdemar a invadat și cucerit Lybeck și Holstein, adăugându-le la teritoriile controlate de Danemarca. În 1204 el a încercat să influențeze rezultatul succesiunii norvegiane prin conducerea unei flote
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
retragă la nord de Elba, cerându-i lui Burkhard să demisioneze și expulzându-l pe Prințul-Arhiepiscop Valdemar. Domnia sa a fost marcată de conflictele armate și războaiele civile împotriva fraților săi. El s-a luptat în special cu fratele său, Abel, Ducele de Schleswig, care pare să fi dorit o poziție independentă și care a fost susținută de conții de Holsten. Eric s-a luptat și cu taranii din Scania, care s-au răzvrătit din cauza taxelor sale dure. Eric era rege de
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
vechi și privilegiile bisericii. Între timp, conflictul dintre regele Eric și frații lui a izbucnit din nou în 1246. Conflictul a început atunci când Eric l-a invitat pe Holsten, într-o încercare de a restabili controlul tatălui său în țară. Ducele Abel s-a căsătorit cu fiica lui Adolf al IV-lea, Contele de Holsten, forțându-l pe regele Eric să renunțe la cucerirea sa. În anul următor, Abel și Holsten au luat cu asalt Iutlanda și Funen, arzând și jefuind
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
în control total în toată Danemarca. Eric al IV-lea a fost ucis de către șambelanul lui Abel, Lave Gudmundsen, decapitându-l și aruncându-l în mare. Deși Abel și alți 24 de nobili au depus un jurământ oficial cum că Ducele nu a avut nici un rol în asasinarea regelui, s-a crezut că regele Eric a fost ucis de către frații săi. După îndepărtarea acuzațiilor, Abel a fost proclamat rege al Danemarcei la Adunarea de la Vibord, pe 1 noiembrie 1250. Regele și-
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
pe rege pentru a arăta că el nu dorea să se predea în fața voinței regelui. Christopher a încercat să-l canonizeze pe fratele său Eric al IV-lea, însă fără sprijinul Arhiepiscopului Jacobs, nu a ajuns la nici un rezultat. Când Ducele Valdemar a murit, regele Christopher a încercat să-l impiedice pe fratele lui Valdemar, Eric Abelson, să preia titlul de duce. Văduva lui Valdemar a încurajat câțiva conți din nordul Germaniei să se răzvrătească. Christopher fiind în confuzie, a fugit
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
pe fratele său Eric al IV-lea, însă fără sprijinul Arhiepiscopului Jacobs, nu a ajuns la nici un rezultat. Când Ducele Valdemar a murit, regele Christopher a încercat să-l impiedice pe fratele lui Valdemar, Eric Abelson, să preia titlul de duce. Văduva lui Valdemar a încurajat câțiva conți din nordul Germaniei să se răzvrătească. Christopher fiind în confuzie, a fugit în Iutlanda de sud la Episcopul de Ribe. Când tatăl lui, Christopher a fost ucis, Prințul Eric era prea tânăr pentru
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
și vicleană. Imediat ce a fost numită regentă, ea a fost nevoită să lupte pentru a păstra tronul fiului ei, cu doi dușmani puternici, Arhiepiscopul Jacob Erlandsen, care îl excomunicase pe episcopul care la uns pe tânărul Eric ca rege, și Ducele Valdemar de Iutlanda de sud. Profitând de situații, șeful Jarimar al II-lea Rügen a adunat o armată și a invadat Zeelanda. Regina Margareta a ridicat o armată însă a fost învinsă în 1259 în apropiere de Ringsted. Jarimar a
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
mers pentru a ataca și jefui Copenhaga, expediându-și armata în Skåne pentru a-i continua campania. Din nefericire pentru el, acesta a întâlnit mânia soției unui fermier care l-a ucis pe loc. Crezând că incursiunea a arătat slăbiciunea reginei, Ducele Valdemar s-a răzvrătit. Regina a fost nevoită să ridice o altă armată și a mărșăluit în Iutlanda. Ea l-a învins pe duce și, în timp ce el a negociat un armistițiu cu ea, acesta a adunat aliații din nordul Germaniei
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
soției unui fermier care l-a ucis pe loc. Crezând că incursiunea a arătat slăbiciunea reginei, Ducele Valdemar s-a răzvrătit. Regina a fost nevoită să ridice o altă armată și a mărșăluit în Iutlanda. Ea l-a învins pe duce și, în timp ce el a negociat un armistițiu cu ea, acesta a adunat aliații din nordul Germaniei pentru a-l ajuta să atace. Forțele combinate au învins-o pe regină în bătălia de la Lo Heath. Ea și fiul ei Eric, au
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
sprijini pe rege. Episcopul Jen a dat o bucată de pământ a bisericii de la Hundehals exilaților, pentru a construi o cetate. Regele nu a putut tolera acest lucru și a ordonat arestarea episcopului, ducându-l pe acesta în lanțuri la Ducele Christopher unde a fost închis în turn, pe întuneric. După câteva luni în condiții îngrozitoare, regele a trimis un mesager la Episcopul Jens pentru a vedea dacă jura din nou credință și să promită că nu o să caute răzbunare pentru
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
și cu magnații. În timpul unei rebeliuni în 1326, el a fost răsturnat de a alianță între magnații danezi, Contele Gerhard al III-lea și Contele Johann I de Holstein-Kiel. Christopher a fost forțat să abdice și a fost exilat, în timp ce ducele Valdemar de Southern în vârstă de 12 ani, a fost făcut rege al Danemarcei, sub regența Contelui Gerhard. Christopher a fost restaurat ca rege danez în 1329 - 1330, ca și co-guvernator al Contelui Johan, însă de data aceasta fusese redus
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
înhumat la catedrala din Schleswig. După moartea tatălui său în 1533, Cristian a fost proclamat rege la o adunare din Rye, în 1534. Consiliul de Stat danez, dominat de episcopii catolici și de nobili, au refuzat să-l accepte pe Ducele Cristian ca rege și au apelat la contele Christopher din Oldenburg, în scopul de a-l restabili pe Cristian al II-lea la tronul danez. În opoziție cu regele Cristian al III-lea, Contele Christopher a fost proclamat regent la
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
de stat, el a creat noi rânduri nobile și de baroni. După Războiul Scanian, sora lui, prințesa Ulrike Eleonora a Danemarcei, s-a căsătorit cu regele suedez Carol al XI-lea, a cărui mamă a fost un susținător solid al ducelui de Holstein-Gottorp. În ciuda legăturilor de familie, un război între cumnați a fost aproape din nou în 1689, când Carol al XI-lea aproape a provocat o confruntare cu Danemarca, prin sprijinul său cu exilatul Cristian Albert, Duce de Holstein-Gottorp la
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
și semnificația lor deosebită particularizează prestigiul și renumele acestei unice instituții culturale din România. Menționăm dintre acestea ceasurile care au aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, lui Mihail Kogălniceanu, regilor Carol I și Mihai I, țarului Alexandru al II-lea, Marelui Duce Nicolae, generalului Alexandru Averescu, istoricului Nicolae Iorga, diplomatului Nicolae Titulescu, poetului Vasile Alecsandri sau pictorului Theodor Aman. Diversitatea colecției Muzeului Ceasului “Nicolae Simache“ - Ploiești este determinată și de automatele muzicale și ceasurile muzicale; majoritatea acestor piese funcționând și astăzi chiar daca
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” () [Corola-website/Science/331366_a_332695]
-
Ducele de York este un titlu nobiliar britanic. Începând cu secolul al XV-lea, de obicei a fost acordat celui de-al doilea fiu al unui monarh britanic. Actualul este Prințul Andrew, al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a
Duce de York () [Corola-website/Science/331389_a_332718]