6,556 matches
-
atomice este reprezentat de modelul mecanicii cuantice.Chimia este studiată, la început, la nivel de particule elementare, atomi, molecule, substanțe chimice, metale, cristale și alte stări de agregare ale materiei. Această materie poate fi întâlnită sub forma solidă, lichidă sau gazoasa, în izolare sau în combinații. Interacțiunile chimice, reacțiile și transformările care sunt studiate în chimie sunt de obicei rezultatul interacțiunilor atomice, conducând la rearanjarea legăturilor chimice ce susțin atomii, iar aceste comportamente sunt studiate într-un laborator de chimie. Laboratorul
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
încarcați negativi (de exemplu, clorura Cl) pot forma o structură cristalina de sare neutră (de exemplu, clorura de sodiu NaCl). Exemple de ioni poliatomici care nu se despart în timpul reacțiilor sunt hidroxizii (OH), fosfații (PO) și alții. Ionii în stare gazoasa sunt adesea cunoscuți sub numele de plasma. Un "compus" reprezintă substanță chimică pură, formată din mai mult de 1 element. Proprietățile compusului sunt determinate de ușoare similitudini cu cele ale elementului sau constituent. Nomenclatura standard pentru compuși este determinată de către
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
să îndeplineasc, pe baza condițiilor, este cunoscut ca un triplu punct și deoarece acest lucru este invariant, este un mod convenabil de a defini un set de condiții. Cel mai cunoscute exemple de stări de agregare sunt solid, lichid și gazos. Multe substanțe prezintă mai multe faze solide. De exemplu, există trei faze solide ale fierului (alfa, gama, si delta), care variază în funcție de temperatură și presiune. O diferență principala printre fazele solide este structura de cristal, sau aranjament, a atomilor. Mai
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
ar avea un miez stâncos ca și Jupiter și Saturn, dar mai degrabă materialul său este mai mult sau mai puțin distribuit uniform. Atmosfera lui Uranus este de aproape 83% hidrogen, 15% heliu și 2% metan. Ca și celelalte planete gazoase, Uranus are grupări de nori care se deplasează rapid. Dar sunt foarte mici, vizibile numai printr-o mărire semnificativă a imaginilor luate de pe Voyager 2. Observații recente ale Telescopului Spațial Hubble (HST) arată nori mai mari și mult mai bine
Uranus () [Corola-website/Science/298439_a_299768]
-
descoperiți situați însă la distanțe mult mai mari. Marea parte a lor au orbite aproape circulare în planul ecuatorului lui Uranus (și deci la un unghi mare față de planul ecliptic); cei 4 exteriori sunt mai mult eliptici. Asemeni celorlalte planete gazoase, Uranus are un sistem de inele, descoperit de sondele spațiale încă din 1977. Acestea sunt foarte întunecate, ca și cele ale lui Jupiter, însă sunt compuse, pe lângă praful fin, din particule destul de mari, ca și cele ale lui Saturn, ajungând
Uranus () [Corola-website/Science/298439_a_299768]
-
Are 11 inele cunoscute, toate slab conturate; cel mai cunoscut este inelul Epsilon. Inelele lui Uranus au fost descoperite primele după cele ale lui Saturn. Acest fapt s-a dovedit extrem de important, relevând faptul că inelele sunt caracteristici ale planetelor gazoase și nu doar lui Saturn.
Uranus () [Corola-website/Science/298439_a_299768]
-
Este situat în perioada a 3-a, grupa a VII-a principală. Valență: electrovalență -1, covalență - față de H:Cl (I) față de O:Cl(VII,V,III,I). Are caracter electrochimic electronegativ și caracter chimic nemetalic. Are molecula diatomică: Cl. -Stare gazoasă; -Culoare Galben verzui; -Solubil în apă, formând o soluție numită APA DE CLOR; -Densitate mai mare decât a aerului; -Extrem de toxic; -Acționează asupra căilor respiratorii. -Reacționează cu substanțe simple Cl2+H2=2HCl Cl2+Mg=MgCl2 3Cl2+Fe3=2FeCl3 -Reacționează
Clor () [Corola-website/Science/298436_a_299765]
-
NaCl, după ecuația: 2NaCl + 2 HO → Cl + H + 2 NaOH În industria chimică, clorul este, de obicei, produs prin electroliza clorurii de sodiu dizolvată în apă. Această metodă, industrializată în 1892, este folosită în prezent pentru a traduce tot clorul gazos industrial. Odată cu clorul, metoda produce hidrogen gazos și hidroxid de sodiu (hidroxidul de sodiu fiind, de fapt, cel mai importantă dintre cele trei produse industriale obținute). Procesul funcționează conform ecuației chimice următoare: 2NaCl + 2HO → Cl + H + 2NaOH Electroliza soluțiilor de
Clor () [Corola-website/Science/298436_a_299765]
-
H + 2 NaOH În industria chimică, clorul este, de obicei, produs prin electroliza clorurii de sodiu dizolvată în apă. Această metodă, industrializată în 1892, este folosită în prezent pentru a traduce tot clorul gazos industrial. Odată cu clorul, metoda produce hidrogen gazos și hidroxid de sodiu (hidroxidul de sodiu fiind, de fapt, cel mai importantă dintre cele trei produse industriale obținute). Procesul funcționează conform ecuației chimice următoare: 2NaCl + 2HO → Cl + H + 2NaOH Electroliza soluțiilor de clorură are loc în conformitate cu următoarele ecuații: Catod
Clor () [Corola-website/Science/298436_a_299765]
-
în urma unor cercetări întreprinse de un colectiv condus de Ion I. Agârbiceanu (fiul scriitorului Ion Agârbiceanu). Rezultatul lor a fost raportat în 1961. ul este un dispozitiv complex ce utilizează un mediu activ laser, ce poate fi solid, lichid sau gazos, și o cavitate optică rezonantă. Mediul activ, cu o compoziție și parametri determinați, primește energie din exterior prin ceea ce se numește "pompare". Pomparea se poate realiza electric sau optic, folosind o sursă de lumină (flash, alt laser etc.) și duce
Laser () [Corola-website/Science/298478_a_299807]
-
fost Nebuloasa Dumbbell în constelația Vulpecula, observată de Charles Messier în 1764 și listată ca M27 în catalogul său cu obiecte nebuloase. Pentru primii observatori cu telescoape de rezoluție mică, M27 și nebuloasele planetare descoperite ulterior semănau oarecum cu giganții gazoși, iar William Herschel, descoperitorul planetei Uranus, a inventat termenul de „nebuloasă planetară” pentru ei, cu toate că, așa cum știm acum, ele sunt foarte diferite de planete. Natura nebuloaselor planetare a fost necunoscută până la apariția primelor observații spectroscopice la mijlocul secolului 19. William Huggins
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
s la aceeași temperatură. La fel ca și apa, acidul sulfuric pur este rău conducător de curent electric, iar conductivitatea sa specifică este de 1,044 · 10 S/cm. Motivul pentru disocierea redusă a acidului sulfuric este autoprotoliza. În faza gazoasă, moleculele de acid sulfuric nu sunt legate, ci singure. Unghiul dintre grupele OH este de 101,3° și cel dintre atomii de oxigen este de 123,3°. Lungimile legăturilor dintre sulf și oxigen sunt de 157,4 pm (pentru legătura
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
Presiunea de vapori este valoarea presiunii la care coexistă faza gazoasă și faza lichidă sau solidă a unei substanțe, la o temperatură dată. Presiunea de vapori depinde de natura substanței și de temperatură. Substanțele pot prezenta patru stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă și plasmă. În stare gazoasă, substanțele pot exista
Presiune de vapori () [Corola-website/Science/308003_a_309332]
-
vapori este valoarea presiunii la care coexistă faza gazoasă și faza lichidă sau solidă a unei substanțe, la o temperatură dată. Presiunea de vapori depinde de natura substanței și de temperatură. Substanțele pot prezenta patru stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă și plasmă. În stare gazoasă, substanțele pot exista sub formă de vapori sau de gaz. Gazul este forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la temperaturi peste temperatura critică. Vaporii sunt forma sub care se prezintă faza
Presiune de vapori () [Corola-website/Science/308003_a_309332]
-
care coexistă faza gazoasă și faza lichidă sau solidă a unei substanțe, la o temperatură dată. Presiunea de vapori depinde de natura substanței și de temperatură. Substanțele pot prezenta patru stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă și plasmă. În stare gazoasă, substanțele pot exista sub formă de vapori sau de gaz. Gazul este forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la temperaturi peste temperatura critică. Vaporii sunt forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la
Presiune de vapori () [Corola-website/Science/308003_a_309332]
-
depinde de natura substanței și de temperatură. Substanțele pot prezenta patru stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă și plasmă. În stare gazoasă, substanțele pot exista sub formă de vapori sau de gaz. Gazul este forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la temperaturi peste temperatura critică. Vaporii sunt forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la temperaturi sub temperatura critică. La temperatură constantă, într-un sistem închis parțial umplut cu lichid se realizează în mod
Presiune de vapori () [Corola-website/Science/308003_a_309332]
-
și plasmă. În stare gazoasă, substanțele pot exista sub formă de vapori sau de gaz. Gazul este forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la temperaturi peste temperatura critică. Vaporii sunt forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la temperaturi sub temperatura critică. La temperatură constantă, într-un sistem închis parțial umplut cu lichid se realizează în mod spontan o stare de echilibru între faza lichidă și cea gazoasă. În starea de echilibru, numărul de
Presiune de vapori () [Corola-website/Science/308003_a_309332]
-
forma sub care se prezintă faza gazoasă a unei substanțe la temperaturi sub temperatura critică. La temperatură constantă, într-un sistem închis parțial umplut cu lichid se realizează în mod spontan o stare de echilibru între faza lichidă și cea gazoasă. În starea de echilibru, numărul de molecule ce se vaporizează este egal cu numărul de molecule ce se lichefiază. Vaporii aflați în echilibru de fază cu lichidul se numesc vapori saturați, presiunea de vapori atingând în acest caz valoarea sa
Presiune de vapori () [Corola-website/Science/308003_a_309332]
-
constantă și nu depinde de volumul recipientului în care se află substanța. Dacă volumul se mărește, o parte din lichid se evaporă, și presiunea de vapori nu se modifică, atâta timp cât mai există lichid. Când lichidul trece în totalitate în fază gazoasă, atunci nu se mai măsoară presiunea de vapori, ci presiunea gazului. (Dacă volumul continuă să se mărească, gazul suferă o transformare izotermă, iar presiunea gazului scade sub valoarea presiunii de saturație). Dacă volumul se micșorează, o parte din vapori se
Presiune de vapori () [Corola-website/Science/308003_a_309332]
-
se micșorează, o parte din vapori se condensează, și presiunea de vapori nu se modifică. Procesul de condensare se produce doar sub o anumită temperatură, numită temperatură critică. Dacă în sistem se găsesc mai multe substanțe, presiunea măsurată în faza gazoasă este suma presiunilor parțiale ale substanțelor din sistem (legea presiunilor parțiale a lui Dalton, pentru gazele ideale): Existența echilibrului termodinamic dintre apă și vaporii de apă, va deveni presiunea o funcție a temperaturii: Presiunea aceasta dependentă de temperatură și de
Presiune de vapori () [Corola-website/Science/308003_a_309332]
-
descrie modalitatea de preparare a acidului clorhidric. În secolul XVII Johann Rudolf Glauber din Karlstadt am Main, Germania, a folosit clorura de sodiu și acidul sulfuric pentru a obține sulfatul de sodiu în procesul Mannheim, din care rezulta hidrogen clorurat gazos. Joseph Priestley din Leeds, Anglia a preparat acid clorhidric pur în 1772, iar în 1818 Humphry Davy din Penzance, Anglia a demonstrat că structura acidului conține hidrogen și clor. În timpul revoluției industriale din Europa, cererea de substanțe alcaline a crescut
Acid clorhidric () [Corola-website/Science/307993_a_309322]
-
etalon primar în cadrul analizei cantitative, deși concentrația sa depinde de presiunea atmosferică din timpul preparării. Acidul clorhidric este adesea folosit pentru prepararea probelor în analiza chimică. În soluții concentrate, el dizolvă unele metale cu formare de cloruri metalice și hidrogen gazos, reacționând și cu anumiți compuși bazici cum ar fi CaCO sau CuO, formând cloruri dizolvate ce pot fi ulterior analizate. Acidul este folosit pe scară largă în industria chimică, ca acid anorganic. Acidul clorhidric este folosit în minerit în procesul
Acid clorhidric () [Corola-website/Science/307993_a_309322]
-
producător, iar piața deschisă este estimată la 5 Mt/an. Din informațiile furnizate de spectroscopia în IR și Raman și din valoarea momentului electric s-a stabilit că în molecula acidului clorhidric, cei doi atomi sunt legați covalent. În stare gazoasă, acidul disociează în elemente, la valori înalte ale temperaturii. De exemplu, gradul de disociere la 300 °C și 1 atm este de 3·10%, iar la 1000 °C este de 0,014%. Un volum de apă dizolvă cca 450 volume
Acid clorhidric () [Corola-website/Science/307993_a_309322]
-
în elemente, la valori înalte ale temperaturii. De exemplu, gradul de disociere la 300 °C și 1 atm este de 3·10%, iar la 1000 °C este de 0,014%. Un volum de apă dizolvă cca 450 volume de HCl gazos, reacția fiind exotermă (ΔH= -17,4 kcla/mol). Densitatea soluției apoase este mai mare decât a apei. Acidul clorhidric este un gaz incolor, cu miros puternic, iritant. Densitatea sa relativă este de 1,12601 și greutatea unui litru de 1
Acid clorhidric () [Corola-website/Science/307993_a_309322]
-
la 120-180 °C și o presiune de 6-7bar. Moleculele rezultate au un punct de topire mai înalt și ca urmare produsul rezultat (margarina) devine consistentă la temperatura camerei. Prin hidrogenare materialele sintetice se sparg în componente mai mici rezultând produse gazoase și lichide uleioase. În acest scop materialele sintetice se mărunțesc, se spală și la 500 °C, sub presiune, cu ajutorul hidrogenului vor fi transformate. Gazele rezultate vor putea fi utilizate ca și combustibil, cu mențiunea că vor rezulta mai puține reziduuri
Utilizarea hidrogenului () [Corola-website/Science/308015_a_309344]