6,618 matches
-
fund chiar în albia apei (Antipa). Observațiile făcute de către ihtiologii sovietici, au arătat că cega nu poate trăi în apele ce au mai puțin de 3,5—3,0 mg oxigen la 1 litru. Se hrănește cu larvele acvatice ale insectelor, crustacei mici, icrele altor pești. Hrana preferată a cegii o formează larvele de insecte, cum sunt chironomidele ("Chironomus", "Cryptochironomus"), trihopterele ("Hydropsyche") și efemeridele (rusaliile sau vetricele). În gropile adânci, cu pietre, se hrănește cu crustaceul amfipod "Corophium", care acoperă pietrele
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
cega nu poate trăi în apele ce au mai puțin de 3,5—3,0 mg oxigen la 1 litru. Se hrănește cu larvele acvatice ale insectelor, crustacei mici, icrele altor pești. Hrana preferată a cegii o formează larvele de insecte, cum sunt chironomidele ("Chironomus", "Cryptochironomus"), trihopterele ("Hydropsyche") și efemeridele (rusaliile sau vetricele). În gropile adânci, cu pietre, se hrănește cu crustaceul amfipod "Corophium", care acoperă pietrele. Aceste locuri adânci sunt cunoscute de către pescarii care pescuiesc cegă. În partea superioară a
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
sau râu cu apă lină sau slab curgătoare. Când vor detecta undele pe suprafața apei, produse de victimă, ei vor traversa bazinul plutind cu ajutorul picioarelor și vor injecta veninul în pradă. După aceasta, păianjenii își iau masa. Ei vânează diverse insecte, dar se întâlnesc și specii care sunt capabile să prindă pești mici. De asemenea, acești păianjeni se pot scufunda în apă, iar corpul lor dobândește o nuanță argintie, datorită aerului dintre perișori. Majoritatea speciilor sunt mari, unele femele au până la
Dolomedes () [Corola-website/Science/319366_a_320695]
-
corpul păianjenilor "Dolomedes" este acoperit cu fire de păr scurt și fin. Acești perișori au proprietatea de a respinge apa (sunt hidrofobi). Aceasta permite păianjenilor să folosească tensiunea superficială și să stea sau să alerge pe suprafața apei, asemenea unor insecte din familia Gerridae. Când se scufund sub apă corpul capătă un luciu argintiu, deorece printre perișorii de pe corp și picioare se formează o peliculă de aer (vezi "Argyroneta aquatica"). Ca și ceilalți păianjeni, dolomezii respiră prin plămâni (saci pulmonari) ce
Dolomedes () [Corola-website/Science/319366_a_320695]
-
sunt subțiri și foarte lungi. Cu ajutorul lor receptează oscilațiile apei produse de pradă, la fel cum țesătorii receptează oscilațiile pânzei. Sensibilitatea lor e uimitoare, pot detecta cele mai mici vibrații. Păianjenii pescari au capacitatea de a distinge oscilațiile provocate de insectă sau de un alt obiect căzut în apă (piatră, frunză). În plus, ei fără probleme identifică direcția și distanța până la victimă. Cu acest scop, ei au organe se simț specializate în recepția tactilă - fire de păr foarte sensibile, numite trihobotrii
Dolomedes () [Corola-website/Science/319366_a_320695]
-
se simț specializate în recepția tactilă - fire de păr foarte sensibile, numite trihobotrii. Densitatea trihobotriilor este mai mare pe picioare. Ochii lor joacă un rol secundar, deoarece noapte ei nu sunt folosiți din cauza lipsei luminii. De îndată ce vibrațiile indică prezența unei insecte, păianjenul aleargă deasupra apei și o apuca cu chelicerele. Acești păianjeni vânează diferite insecte acvatice sau semiacvative, cei mai mari și mai norocoși prind și pești mici . Prădătorii principali ai păianjenilor pescari sunt păsările și șopârlele. Libelulele, de asemenea, au
Dolomedes () [Corola-website/Science/319366_a_320695]
-
trihobotriilor este mai mare pe picioare. Ochii lor joacă un rol secundar, deoarece noapte ei nu sunt folosiți din cauza lipsei luminii. De îndată ce vibrațiile indică prezența unei insecte, păianjenul aleargă deasupra apei și o apuca cu chelicerele. Acești păianjeni vânează diferite insecte acvatice sau semiacvative, cei mai mari și mai norocoși prind și pești mici . Prădătorii principali ai păianjenilor pescari sunt păsările și șopârlele. Libelulele, de asemenea, au fost observate capturând păianjeni tineri. Specii de viespi din familia Pompilidae parazitează acești păianjeni
Dolomedes () [Corola-website/Science/319366_a_320695]
-
mari decât ceilalți, păianjenii din familia au toți ochii de aproximativ aceleași dimensiuni. Acești păianjeni au corpul mai alungit și cu alte modele de marcaje, picioarele lor fiind mai lungi decât la păianjenii lupi. Ei nu folosesc pânza, dar vânează insecte în mod activ printre vegetație înaltă sau stau la pândă. Multe specii, în special genul "Dolomedes" sunt în măsură să „meargă” pe suprafața apei, și chiar se pot scufunda sub apă la întâlnirea cu dușmanul. Alții scapă de prădători executând
Pisauridae () [Corola-website/Science/319371_a_320700]
-
pe suprafața apei, și chiar se pot scufunda sub apă la întâlnirea cu dușmanul. Alții scapă de prădători executând sărituri la o distanță de 5 - 6 centimetri. Acuplarea este anticipată de oferirea unui cadou femelei de către masculi. Cadoul reprezintă o insectă înfășurată în matase. Probabil, pentru a potoli foamea femeli și asfel masculul are șansa de a nu fi mâncat de ea. În caz că în timp de, cel mult, două zile masculul nu va găsi vreo femelă, le o va mânca singur
Pisauridae () [Corola-website/Science/319371_a_320700]
-
de camumflaj care imită culoarea mediului în care duc o viață terestră. Ouăle depuse de femelă rezistă la variațiile mari de temperatură din ținuturile aride unde trăiesc. Puii sunt nidifugi. Hrana păsărilor constă mai ales din semințe, dar consumă și insecte. O caracteristică interesantă la aceste păsări este transportul apei necesar puilor. Adulții au în regiunea abdominală, unele pene transformate pe care la locul de adăpare le îmbibă cu apă ca pe un burete, putând transporta astfel apa la distanțe mari
Pteroclidiformes () [Corola-website/Science/315781_a_317110]
-
kg. Boabele pe ciorchine sunt rare, au pielița groasă, motiv pentru care pot rămâne pe butuc mult timp până la supracoacere concentrația de zahăr ajungând uneori până la 200 mg/l. Pielița groasă face strugurii rezistenți la atacul de mucegai sau al insectelor. Vinurile obținute din acest soi au multă prospețime și fructuozitate specifice soiului din care provin. Conținutul de alcool este moderat oscilând între 9-12 grade. În schimb, aciditatea este destul de ridicată, variind între 3,5-5,8 g/l. Datorită acidității și
Crâmpoșie () [Corola-website/Science/315756_a_317085]
-
de ciuperca xilofagă Trematovalsa Matruchotii sau "putregaiul galben". Cu toate acestea, arborele a continuat anual să producă flori și semințe, cu excepția anului 2014, când a înflorit parțial, numai la sud. Același raport citează totodată atacul foliar produs concomitent de către trei insecte parazite: 1. "Aspidiotus Hederae" (A. nerii). Atac prezent pe dosul frunzelor, deși vizibil pe ambele fețe, sub forma unor cercuri cu diametrul de circa 2 mm. Femela poate depune până la 1.000 de ouă pe sezon. 2. "Aleurothrixus Floccosus", prezent
Teiul lui Eminescu () [Corola-website/Science/315791_a_317120]
-
de ouă pe sezon. 2. "Aleurothrixus Floccosus", prezent pe fața frunzelor sub forma a numeroase pete albe-gălbui de puf, de 2-3 mm în diametru. 3. "Incurvaria Masculella", un fluture maroniu ale cărui larve ciuruiesc punctual frunzele. În stadiul larvar, aceste insecte se hrănesc cu sucul celular al mezofilului frunzelor, debilitând arborele. Teiul a suferit trei tratamente majore și continuă să fructifice anual. Trunchiul este consolidat cu manșoane (cercuri) de metal, iar ramurile sunt sprijinite în console. La 4 august 1950 Iașiul
Teiul lui Eminescu () [Corola-website/Science/315791_a_317120]
-
craiete ("Phoxinus phoxinus"), mreana ("Barbus barbus"); Reptile și amfibieni: șopârla de zid ("Podarcis muralis"), șopârla vivipara (din specia "Zootoca vivipara"), vipera berus ("Vipera berus"), năpârca ("Anguis fragilis"), șarpele lui Esculap ("Elaphe longissima"), șarpele de alun ("Coronella austriacă"), salamandra ("Salamandra salamandra"). Insecte: croitorul alpin ("Rosallia alpina"), cărăbuși din speciile "Cărăbuș variolosus" și "Cucujus cinnaberinus", cosaș de stepa ("Șaga pedo" - specie încadrată pe lista roșie a IUCN că vulnerabilă). În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic (monumente istorice
Cheile Vârghișului și peșterile din chei () [Corola-website/Science/316781_a_318110]
-
tunet, alții că este Soarele, sau Luna, sau Perla Cosmică, „perla care îndeplinește toate dorințele” și care conține, spun unii, puterea acestor minunate animale. În mod tradițional, spre deosebire de cei mai mulți dintre dragonii din vest, este o creatură binevoitoare. Se teme de insectele miriapode, de mătasea în cinci culori și de obiectele din fier. Oricum, se știe că atunci când sunt furioși provoacă taifunuri și inundații. Ouăle de Dragon asiatic pot fi achiziționate de la furnizori, însă, dată fiind capacitatea lor de a-și schimba
Dragonul asiatic () [Corola-website/Science/315097_a_316426]
-
găsesc cele mai multe specii, depășind Africa și Asia. Una din zece specii cunoscute în lume, trăiește în pădurea Amazoniana, consituind cea mai mare colecție de plante și specii de animale din lume. Regiunea cuprinde aproximativ 2,5 milioane de specii de insecte, zeci de mii de specii de plante, și aproximativ 2000 de specii de păsări și mamifere. Până astăzi, aici s-au clasificat cel putin 40.000 de specii de plante, 2.200 de specii de pești, 1.294 specii de
Pădurea Amazoniană () [Corola-website/Science/315118_a_316447]
-
Kakadu cuprinde peste 290 de specii de păsări (cam o treime din toate speciile de păsări australiene cunoscute), 26 de tipuri de broaște, 74 de specii de reptile, 68 de specii de mamifere și peste 10.000 de varietăți de insecte. Lista cu flora și fauna din Kakadu se lungește în permanență, iar unele specii precum Oenepelli python (descoperit abia in 1977) trăiesc probabil numai în parc. Fauna oferă unele dintre cele mai memorabile priveliști din Kakadu: berze Jabiru elegante, păsări
Parcul Național Kakadu () [Corola-website/Science/315197_a_316526]
-
Eurasia și Africa de Nord. Lungimea corpului este de aprox. 5-8 cm. Opistosoma are o nuanță mai întunecată, decât prosoma. Chelicerele sunt puternice și ocupă toată partea anterioară a prosomei. Solifugele Galeodiade se deplasează foarte repede datorită picioarelor lungi. Se hrănesc cu insecte, alte arahnide, chiar și cu șopârle, scorpioni, păsări și mamifere mici. Cei din Asia Centrală își sapă vizuini în nisip. Sunt animale nocturne. Familia include genurile: Imagini "Galeodes caspius":
Galeodidae () [Corola-website/Science/318533_a_319862]
-
frecventă este inutilă, deoarece structura pereților permite schimbul de gaze cu apa din jur, datorită diferenței presiunii osmotice. Acest sistem este mai avansat decât un aqualung, care trebuie să fie reumplut cu aer. Păianjenul de apă se hrănește cu diverse insecte acvatice, crustacee și alte artropode. El vânează înotând rapid printre plante. După ce și-a prins prada, o aduce în cupolă. Foarte rar, hrana neconsumată este depozitată în cupolă. La rândul lor, păianjenii sunt mâncați de pești și broaște. Masculii sunt
Argyroneta aquatica () [Corola-website/Science/318576_a_319905]
-
ani, trăiesc în jur de 10 ani. În prezent, ricinuleidele cunoscute habitează doar în litiera pădurilor tropicale și peșteri. Ele preferă zonele umede cu o temperatură constantă. Ricinuleidele sunt animale prădătoare, dieta lor include diverse artropode, precum termite, larve ale insectelor, păienjni tineri etc . În general, aceste arahnide sunt slab studiate și puțin se cunoaște despre comportamentul lor. Multe specii de ricinulei pot fi considerate vulnerabile, din cauza defrișărilor pădurilor. Ricinulei sunt unici printre arahnide, deoarece primul reprezentat din acest ordin ("Curculioides
Ricinulei () [Corola-website/Science/318748_a_320077]
-
ceea ce înseamnă ca nu se bazează pe o pânză să prindă prada. În schimb, acești păianjeni își vânează prada. Își folosesc vederea superioară să deosebească și să urmărească țintele, de multe ori chiar de la 10-15 cm. Apoi, atacă, dându-i insectei extrem de puțin timp pentru a reacționa înainte de a cadea pradă veninului păianjenului. Păianjenii săritori își folosesc vederea la curtări complexe. Masculii sunt deseori diferiți în înfățișare față de femele și pot avea fire de păr agățatoare, păr colorat sau iridiscent, ciucuri
Salticidae () [Corola-website/Science/318820_a_320149]
-
Australia este un continent cu o fauna deosebită: 83 % din mamifere, 89 % din reptile, 90 % din pești și insecte, precum și 93 % din amfibieni sunt endemice continentului australian. Acest nivel de endemicitate poate fi atribuită izolării geografice a continentului, a stabilității tectonice și a unui model de schimbări climatice, care au floră și solul australian în diferite epoci geologice. Caracteristică
Fauna Australiei () [Corola-website/Science/316103_a_317432]
-
álnév" „pseudonim”, belkereskedelem" „comerț interior”, külkereskedelem" „comerț exterior”, előszó" „cuvânt înainte”, főkönyvelő" „contabil șef”, gyógymód" „procedeu terapeutic”, közvélemény" „opinie publică”, mellékhatás" „efect secundar”, önkritika" „autocritică”, összlétszám" „efectiv total”, távirányítás" „telecomandă”, utószezon" „post-sezon”. Alte elemente neautonome sunt ultime: "bogárféle „specie de insectă”, "tojásféle" „un fel de ou”. După natura raporturilor dintre elementele componente, se pot stabili mai multe categorii de cuvinte compuse: Nu toate cuvintele compuse au termenii la fel de sudați. În cazul celor bine sudate, sufixele gramaticale și lexicale se adaugă numai
Lexicul limbii maghiare () [Corola-website/Science/316294_a_317623]
-
ul este unul dintre cele mai toxice pesticide carbamate, fiind comercializat sub denumirile de Furadan sau Curater. Este folosit pentru a controla insectele într-o varietate abundenta de culturi, inclusiv cartofi, porumb și soia. ul este un insecticid sistemic, ceea ce înseamnă că planta îl absoarbe prin rădăcini și din ele îl distribuie la restul organelor sale în care concentrațiile cu efect insecticid sunt
Carbofuran () [Corola-website/Science/320043_a_321372]
-
Are pene negre-cenușii împestrițate cu alb, capul fără pene sau puf și o proeminență cornoasă dură pe frunte, deasupra ciocului. În dicționarul său din 1929, Lazăr Șăineanu preciza că bibilica este „turbulentă și gâlcevitoare”. Bibilicile se hrănesc cu semințe și insecte și se împerechează pe viață (sunt monogame). Ouăle lor au coaja mult mai dură decât cea a ouălor de găină și se clocesc în mai mult timp, mai precis patru săptămâni. În dicționarul său, publicat în 1939, August Scriban indică
Bibilică () [Corola-website/Science/320064_a_321393]