KorAP: Find »[drukola/base=italian & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...245 246 247 248 >

6,186 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

contracte, vărsăminte și garanții; Trezoreria britanică și-a continuat În schimb venerabila tradiție de manipulare macroeconomică prin impozite, rate ale dobânzii și subvenții mascate. Dar e izbitor cât de puțin difereau măsurile sub aspect politic. Social-democrații germani și suedezi, creștin-democrații italieni, gaulliștii francezi și politicienii britanici de toate culorile s-au agățat la Început instinctiv de consensul postbelic, căutând pe cât posibil ocuparea completă a forței de muncă sau compensând În caz contrar prin creșteri salariale pentru cei cu loc de muncă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
perioadă, extrema dreaptă ar fi fost la fel de Încântată să-și ofere serviciile). Legătura dintre organizațiile palestiniene și grupurile teroriste europene era deja indiscutabilă: Ensslin, Baader și Meinhof s-au „antrenat” toți la un moment dat cu gherilele palestiniene, alături de basci, italieni, irlandezi republicani și alții. Dar nemții erau cei mai zeloși: când patru teroriști (doi germani și doi arabi) au deturnat un avion al companiei Air France În iunie 1976 spre Entebbe (Uganda), germanii au fost cei care au ținut să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din partea papei și a secretarului general al Națiunilor Unite, teroriștii au refuzat să cedeze. Pe 10 mai, corpul lui Aldo Moro a fost găsit Într-o mașină parcată sfidător pe o stradă din centrul Romei. Scandalul Moro ilustra incompetența statului italian - ministrul de Interne a demisionat a doua zi după găsirea cadavrului. După opt ani de legislație antiteroristă frenetică și razii În toată țara, poliția nu reușise, evident, să se infiltreze În subteranele terorismului 11. Faptul că Brigăzile Roșii au reușit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de sistemul nemțesc de reprezentare proporțională, grație căruia până și partidele mici puteau pătrunde În parlamentele regionale și federal - deși sistemul, comparabil În linii mari, din Italia nu i-a ajutat cu nimic pe ecologiștii de acolo: În 1987, „verzii” italieni tot nu depășiseră un milion de voturi și 13 fotolii parlamentare din 630. și În Belgia cele două partide ecologiste (unul francofon, altul flamand) și-au mărit treptat procentele: de la 4,8% la prima apariție În 1981, ele au crescut

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu lideri inteligenți și chiar atrăgători. Ambele partide, ca orice formațiune comunistă, depindeau de fondurile sovietice: Între 1971 și 1990, agențiile Uniunii Sovietice au vărsat 50 de milioane de dolari În conturile comuniștilor francezi și 47 de milioane de dolari italienilor 5. Italienii măcar și-au exprimat public dezacordul față de acțiunile scandaloase ale Uniunii Sovietice - În special față de invadarea Cehoslovaciei. La autonomia (relativă) a comuniștilor italieni s-a adăugat decizia lui Berlinguer din 1973 de a pune partidul În slujba democrației

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
inteligenți și chiar atrăgători. Ambele partide, ca orice formațiune comunistă, depindeau de fondurile sovietice: Între 1971 și 1990, agențiile Uniunii Sovietice au vărsat 50 de milioane de dolari În conturile comuniștilor francezi și 47 de milioane de dolari italienilor 5. Italienii măcar și-au exprimat public dezacordul față de acțiunile scandaloase ale Uniunii Sovietice - În special față de invadarea Cehoslovaciei. La autonomia (relativă) a comuniștilor italieni s-a adăugat decizia lui Berlinguer din 1973 de a pune partidul În slujba democrației italiene, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
6. Noua abordare a Partidului Comunist Italian și eforturile mai puțin convingătoare ale comuniștilor francezi de a imita succesul, dacă nu ideile lor au devenit cunoscute sub numele eurocomunism: termen lansat la o Întâlnire din noiembrie 1975 a comuniștilor francezi, italieni și spanioli și acreditat de Santiago Carrillo, secretarul general al comuniștilor spanioli, Într-un eseu intitulat Eurocomunismul și statul (1977). Partidul Comunist Spaniol abia intrase pe scena politică după decenii de clandestinitate, iar liderii săi țineau să-și dovedească orientarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
purta pecetea aprobării oficiale de la Bruxelles și chiar (evident, cu mai puțin entuziasm) pe cea a capitalelor naționale. Locuitorii acestei Comunități tot mai parcelate aveau acum multiple afinități elective, variabile ca importanță cotidiană și rezonanță culturală. Ei erau mai puțin „italieni”, „britanici” sau „spanioli” decât În deceniile trecute, Însă nu se simțeau neapărat mai „europeni”, În ciuda proliferării etichetelor, alegerilor și instituțiilor „europene”. Multitudinea de agenții, mijloace de comunicare de masă, canale media, instituții, reprezentanți și fonduri au adus multe avantaje, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Europa de Vest, numai Grecia sau Irlanda atingeau cota de Înlocuire a populației (2,1 copii per femeie). În RFG, cifra era de 1,4. În Italia avea să scadă și mai mult, În scurt timp: dacă În 1950, 26,1% dintre italieni - mai mult de un sfert - aveau sub 14 ani, În 1980 cifra scăzuse la 20%, adică o cincime. În 1990 a atins 15%: doar unul din șapte locuitori 1. Era clar, așadar, că În douăzeci de ani facturile aveau să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
contracte sau drepturi vamale. Oricât de evitate În practică, aceste reguli, prin simpla lor existență, obligau companiile de stat să acționeze pe piață la fel ca și cele private - moment În care implicarea statului În treburile lor a devenit inutilă. Italienii au avut o reacție tipică pentru mulți alți membri ai Comunității: În 1990, Italia a adoptat noi legi ce reflectau clauzele Actului Unic European, cerând tuturor companiilor de stat să aplice principiul competiției deschise și libere În toate demersurile lor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Dar noile regiuni italiene - spre deosebire de cele spaniole - erau În mare măsură o ficțiune administrativă. Deși se lăudau cu propriile autorități și consilii alese - și aveau o puzderie de angajați -, unitățile regionale din Italia nu puteau surmonta nici identificarea ultralocală a italienilor cu satul sau orașul natal, nici dependența financiară față de capitală. Existența regiunilor le amintea În schimb italienilor de clivajul peren și definitoriu Între nordul prosper și sudul dependent - și oferea ocazia exprimării politice a resentimentelor aferente. Rezultatul a fost apariția

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu propriile autorități și consilii alese - și aveau o puzderie de angajați -, unitățile regionale din Italia nu puteau surmonta nici identificarea ultralocală a italienilor cu satul sau orașul natal, nici dependența financiară față de capitală. Existența regiunilor le amintea În schimb italienilor de clivajul peren și definitoriu Între nordul prosper și sudul dependent - și oferea ocazia exprimării politice a resentimentelor aferente. Rezultatul a fost apariția unui fenomen nou, cel puțin În decorul italian: separatismul celor prosperi. Nordul italian (orașele cu industrii și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
economică a permis guvernului să achite datoria publică a țării exact În 1999, când a fost introdusă moneda comună. Chiar și Italia a reușit să treacă testele teutonice (inventate anume ca să Îi țină la distanță, bănuiau, pe bună dreptate, mulți italieni), dar nu fără niște jonglerii cu cifre și o privatizare rapidă a bunurilor pulblice. În 2003, zona euro includea 12 țări, de la Irlanda la Grecia. Dar, așa cum preziseseră scepticii, presiunea unei monede unice a Început curând să se facă simțită

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
delicte au fost săvârșite literalmente pentru binele partidului 26); cu toate acestea, câteva figuri foarte marcante au fost excluse brusc din viața publică. Printre ele se numărau oameni precum González, fostul premier francez Alain Juppé și liderii venerabili ai creștin-democraților italieni, dar și fostul cancelar german Helmut Kohl, eroul unificării, care s-a compromis refuzând să divulge numele celor care Îi finanțau partidul. Fără imunitatea prezidențială, Jacques Chirac (care fusese primar al Parisului În perioada când orașul Înota În mită și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
limbii franceze. Pentru uzul zilnic, ea nu mai jucase un rol important În Europa de la declinul aristocrațiilor imperiale din vechile regimuri. În afara Franței, doar pentru un milion sau două de belgieni, luxemburghezi și elvețieni și câteva comunități izolate din Alpii italieni și Pirineii spanioli mai era limba maternă - mulți foloseau forme dialectale Înfierate de cerberii de la Académie Française. În termeni strict statistici, franceza era de mult - față de germană sau rusă - la periferia lingvistică europeană. Dar, de la declinul latinei, franceza fusese limba

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
constituiau acum principala sursă de informare, idei și cultură (elitistă și populară) pentru majoritatea europenilor. Britanicii erau cei mai atașați de televiziune, ca și de presa scrisă, aflându-se frecvent În fruntea clasamentelor la audiență, urmați Îndeaproape de portughezi, spanioli, italieni și - la oarecare distanță - de est-europeni. Posturile tradiționale ale televiziunii de stat, concurate acum atât de companiile comerciale terestre și de canalele recepționate prin satelit, și-au păstrat un procent de piață surprinzător de mare. Ele se conformaseră tendințelor din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
longevivă decât toate celelalte probleme care Îi preocupau pe europeni. Care era viitorul statelor-națiune din Europa? Aveau ele un viitor? Nu se punea problema Întoarcerii la statul-națiune autonom, de sine stătător, Împărțind cu statul vecin doar o graniță comună. Polonezii, italienii, slovenii, danezii (și chiar britanicii) erau acum europeni. La fel milioanele de turci, arabi, indieni, bengalezi, senegalezi etc. Din punct de vedere economic, fiecare locuitor aflat Într-o țară membră UE (sau aspirantă) era irevocabil european. Uniunea Europeană era cea mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lipsit de delicatețe”: „Riști să fii acuzat că pozezi În victimă sau că Îți expui părțile intime”. Același lucru a fost remarcat de Giuliana Tedeschi, altă supraviețuitoare de la Auschwitz: „Am Întâlnit oameni care nu voiau să știe nimic, pentru că și italienii suferiseră, la urma urmei, chiar și cei ce nu au fost trimiși În lagăre... Spuneau: «Pentru numele lui Dumnezeu, bine că s-a terminat», așa că multă vreme am păstrat tăcerea”3. Nici chiar În Marea Britanie, nu se discuta despre Holocaust

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de a suprima amintirile sau de a le recicla În forme care să nu erodeze coeziunea fragilă a societății postbelice -, nu era apanajul exclusiv al Franței. Toate țările europene ocupate au avut un „sindrom Vichy”. Privațiunile Îndurate În timpul războiului de italieni, de exemplu, atât acasă, cât și În lagărele de prizonieri, au deturnat atenția publică de la suferințele pe care ei Înșiși le provocaseră altora - În Balcani sau În coloniile italiene din Africa. Poveștile pe care și le spuneau polonezii sau olandezii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
trupelor sârbe să captureze și să asasineze șapte mii de musulmani la Srebrenica. Atunci a Început o dezbatere națională Îndelung amânată despre reversul tradiției olandeze ancestrale de ordine, cooperare și obediență. În apărarea lor, olandezii puteau invoca - asemenea belgienilor, norvegienilor, italienilor (după septembrie 1943) și Europei de Est, aflată În cea mai mare parte sub ocupație - faptul că, oricât de rușinoasă ar fi fost cooperarea unor funcționari sau polițiști cu autoritățile de ocupație, inițiativa venise Întotdeauna de sus, adică de la germani

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
37; statistici ale supraviețuitorilor Holocaustului 732; sub ocupația germană 49; totalul morților 37, 732 exporturi, declinul pieței 421 exterminări În masă 31-32 F Fabius, Laurent 507 Facțiunea Armata Roșie (RAF) 432-434 falangiști 475, 482 fascism; beneficiile Î În Vest 189; italian 45; pedeapsa Împotriva Î 56-60; protecția guvernului militar aliat 69; renunțarea la Î 188-189; rezistența la Î 71-72 fasciști; epurarea italiană a Î 57; protecția guvernului militar aliat 69 Fassbinder, Rainer 33, 256, 384, 434 FEA - vezi Forța Europeană de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
435 Maisky, Ivan 121 Major, John 498-499 Makarios (arhiepiscop) 467-469 Malenkov, Gheorghi 287, 296 Maléter, Pál 295 Malia, Martin 601 malnutriție 34-35 Malraux, André 267, 269, 350-351, 611 Manchester United 713 Mange, Etienne 681 Mann, Klaus 204 maoism 375; admirația italienilor pentru 383 Marcel, Gabriel 733 Marchais, Georges 378, 504-505 Marcuse, Herbert 373, 386, 440 Marea Britanie; abandonarea Palestinei 272; Acordul din aprilie 1998 cu Irlanda 645; aderarea la Comunitatea Economică Europeană (CEE) 285; alocații și servicii cu valoare fixă 345; anticomuniști

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
echipei israeliene la Jocurile Olimpice de la München de către organizația „Septembrie Negru” 435; atacul de la 11 septembrie din Statele Unite 716, 724; Brigăzile Roșii (BR) - vezi Brigăzile Roșii (BR); efectele 438; Facțiunea Armata Roșie (RAF) 432-434; finanțarea sovietică 438; german 432-435; grec 463-464; italian 435-439; În anii ’70 427-433; palestinian 435; revoluționar 432-435; separatiști basci 427-429, 641 Tertz, Avram 391 Thälmann, Ernst 749 Thatcher, Margaret 483, 495-502, 541, 554, 585, 702, 722; despre admiterea țărilor din centrul și estul Europei În Uniunea Europeană 656; despre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481

vor servi de cultura vinului pentru a aduce religia creștină, și prin urmare civilizația vinului, în ceea ce va deveni Noua Lume Viticolă. America, pe care călugărul și cartograful german Martin Waldseemüller o va boteza astfel în 1507, după numele navigatorului italian Amerigo Vespucci, este descoperită și cunoscută drept Pământul unde crește vița de vie în stare sălbatică începând cu anul 1000. Precum grecii care au văzut "o țară acoperită de vii sălbatice" atunci când au debarcat în peninsula italică, o cronică nordică

by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
317 în Sabaria (Szombathely), în nordul lacului Balaton, în provincia romană Panonia (astăzi teritoriul Ungariei). Fiul unui ofițer de garnizoană păgân, Martinus (micul Marte) urma să slujească în armata imperială. După ce și-a petrecut o parte din copilărie în orașul italian Pavia, Martin a intrat la vârsta de 15 ani în armata romană și trei ani mai târziu, a fost trimis în garnizoană la Amiens. În acest oraș din regiunea Picardia se petrece faimosul episod al împărțirii mantiei pe care Martin

by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]