7,257 matches
-
curente filozofice dragi protocroniștilor în scrierile lor, inserarea acestora, denumită de Katherine Verdery „apropriere genealogică”, în argumentarea propriilor opinii despre cultura națională nu face posibilă stabilirea unei stricte genealogii culturale, cu surse de inspirație în ceea ce s-a produs în Occident. Sintagme ca „ființa națională”, folosită cu obstinație de protocroniști, sau vehicularea clasicilor, de exemplu „Ființa istorică” a lui Lucian Blaga, nu pot fi puse decât în intenția regimului de a construi un miez doctrinar cultural, care să exercite un capital
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
omagial la Groningen, editor fiind I.P. Culianu. Avem de-a face în acest caz cu o interpretare modernă, interdisciplinară, care, dincolo de talentul incontestabil al autorului, era prea mult ca model de abordare. Acest articol arăta decalajul care ne separa de Occident, de unde cărțile pătrundeau în țară tot mai greu. în plus, sociologia, psihologia, noile metode de cercetare în științele sociale erau ostracizate. Cea mai importantă carte, după monografia lui Lovinescu, este cea a lui Z. Ornea, Viața lui T. Maiorescu, vol
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a se respecta independența și suveranitatea României. Această cerere, elementară în sine, repetată cu orice prilej și chiar fără nici un motiv, s-a transformat într-un fel de descântec care aducea dividende duble. «Poziția specială» a României era încurajată de Occident prin împrumuturi, prin unele investiții, regimul națiunii celei mai favorizate în comerț etc. în al doilea rând, și aceasta era, poate, lucrul principal, Ceaușescu a folosit-o cu abilitate pentru întărirea controlului și așa strâns asupra comportamentului și modului de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
săptămâni. Trecând prin Belgrad pentru 2 zile (19-21 oct. a.c.), mons. Poggi se grăbește să-l întâmpine pe Wyszynski și să se ocupe de perspectivele Bisericii Romano-Catolice din Polonia. Plecând de la această relatare și coroborând-o cu publicitatea făcută în Occident pentru vizita lui Poggi în România, ca și a comentariilor făcute de călugărul Menges la Europa Liberă (ațâțarea împotriva mons. Augustin, a patriarhului Justinian Marina și agitarea problemei greco-catolice), analiza obiectivă face să se desprindă - în ceea ce mă privește - unele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
altor partide”. Această declarație a marcat poziția românească în conflictul sino-sovietic. România a trecut de la a înclina de partea sovietică, la a-și păstra neutralitatea și a reflecta punctele fundamentale ale politicii externe românești. Așa că documentul a fost numit de către Occident Tezele din aprilie sau Declarația de Independență. în drumul spre casă, via Moscova, românii au resimțit o nouă presiune din partea sovieticilor. „Se relatează că Hrușciov a ridicat, formal, dar nu public, chestiunea neliniștitoare a revizuirii teritoriale în Transilvania”. Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
departe pe calea independenței. La începutul anilor ’50, România a început să-și deschidă cu efort propriile canale multiple de comerț exterior. Fiind hotărâtă să meargă pe un drum independent, România se temea să se apropie și mai mult de Occident. Cu toate acestea, Vestul, care era adânc marcat de gândirea Războiului Rece, s-a îndoit tot timpul de sinceritatea curtoaziei românești ce venea din spatele Cortinei de Fier. în primii ani ai deceniului șapte, atât ajutorul extern, cât și cifra de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de vederi pe care „am început să le constatăm încă în perioada când delegația noastră de partid și de stat se afla în RPFI”. Gheorghiu-Dej i-ar fi spus atunci lui Tito că „unele cercuri politice și ziaristice reacționare din Occident ar putea interpreta această primire ca semn al apropierii noastre de Iugoslavia, pe seama slăbirii relațiilor de prietenie și colaborare frățească cu celelalte țări ale lagărului socialist, în frunte cu Uniunea Sovietică”. „Noi considerăm - a subliniat Dej în continuare - că nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
anii 1947-1952 și care nu-și revenise complet. însă era o țară al cărei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al Planului Marshall. N-am rămas acolo pentru că nu cunoșteam limba și toată lumea mă sfătuia să plec în adevăratul Occident, care pentru majoritatea românilor era compus mai ales de Franța. Am plecat în Franța unde am lăsat deoparte toate pretențiile legate de educație și de studii și mi-am spus că trebuie să mă angajez acolo unde voi găsi de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de militar, care ducea natural o politică conservatoare, calificată drept fascistă de cercurile de stânga din Franța și de către partidele comuniste din Europa de Est - și, bineînțeles, mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasă muncitoare care acum a dispărut. în Occident astăzi nu mai există clasă muncitoare, există o mică burghezie și cei care mai lucrează ca muncitori, lucrează ca muncitori calificați, nu mai au mâinile mânjite de ulei, lucrează la mașini perfecționate, se respectă programele de opt ore, pleacă în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
puțini, s-au gândit să-și ajute și compatrioții care o duceau greu și continuau să se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperării”... Alții, și am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de îndată sosiți în Occidentul liber și prosper, s-au repezit la bunătăți și „am mâncat ca sparții”. Adio, spectrul foamei, adio, cozile la pâine, adio, dosarul de cadre. Doar după aceea a survenit confruntarea cu realitățile Occidentului, cu obligația de a se conforma cu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
al acestei categorii, de îndată sosiți în Occidentul liber și prosper, s-au repezit la bunătăți și „am mâncat ca sparții”. Adio, spectrul foamei, adio, cozile la pâine, adio, dosarul de cadre. Doar după aceea a survenit confruntarea cu realitățile Occidentului, cu obligația de a se conforma cu civismul Occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decât dacă muncești, cu ideea că în Occident învârteala nu are curs. Interviu realizat la 2 iunie 2003 Lavinia STAN Activitatea culturală a exilului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și prosper, s-au repezit la bunătăți și „am mâncat ca sparții”. Adio, spectrul foamei, adio, cozile la pâine, adio, dosarul de cadre. Doar după aceea a survenit confruntarea cu realitățile Occidentului, cu obligația de a se conforma cu civismul Occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decât dacă muncești, cu ideea că în Occident învârteala nu are curs. Interviu realizat la 2 iunie 2003 Lavinia STAN Activitatea culturală a exilului românesc la Paris, 1945-1956. Organizații. Publicații Semnificația exilului s-
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
țara natală, însă nu par să explice întru totul complexitatea fenomenului, cu atât mai mult cu cât este lăsată în afară situația exilatului în țara gazdă. în acest sens, aprecierea Irinei Mavrodin este complementară, ea afirmând că „simpla fugă în Occident nu îl transformă automat pe fugar într-un exilat [...], condiția de exilat se capătă încetul cu încetul, pe parcursul unei vieți, printr-un exercițiu care cere fidelitate, răbdare și credință”. La rândul său, Ion Solacolu folosește termenii de emigrație și exil
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a rândul unui regim polițienesc, se temeau să acționeze împotriva regimului comunist și șantajul la care se preta constant Securitatea în cazul celor care aveau membri ai familiei rămași în țară. Explicația este parțial valabilă întrucât exilații care ajunseseră în Occident în primii ani după 1945 nu se confruntaseră direct cu regimul comunist, și probabil de aceea proporția celor implicați activ în exil a fost mai mare decât a celor care au părăsit România ulterior. în fine, Neagu Djuvara vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
estul Europei. Se dorea, de asemenea, menținerea solidarității între exilați prin promovarea valorilor culturale și tradiționale românești și stabilirea de punți de legătură cu țara prin transmisiuni radio și prin întâlnirile informale între exilați și cei care veneau temporar în Occident. 2. Structura comunității românești din exil Sub aspect cantitativ, datele disponibile sunt puțin numeroase, însă există documente care susțin că numărul cetățenilor români de etnie română din Franța a crescut de la 3.000 în perioada interbelică la 8.000 în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
aveau nici energia și nici resursele financiare pentru a iniția unul. De asemenea, noua politică de coexistență care intervenise în raporturile dintre cele două tabere ideologice antrenate în Războiul Rece reducea sensibil încrederea în potențialul inițiativei unei acțiuni politice în Occident care ar fi avut vreun efect în relațiile internaționale. în ceea ce privește profesia celor care alcătuiau comunitatea românilor din prima decadă a Războiului Rece, pot fi menționați diplomații care refuzaseră să se mai întoarcă în țară după instaurarea regimului antonescian, legionarii care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
entitate de sine stătătoare nu are nici un rost. Valoare au numai românii sau instituțiile românești din emigrație care corespund uneia sau alteia din variatele realități naționale sau internaționale actuale”. Exilații credeau că de imaginea pe care ei o prezintă în Occident depinde eficiența acțiunilor întreprinse. Prin urmare, doreau o acțiune unitară, conjugată a tuturor celor care se aflau în străinătate. De pildă, Theodor Cazaban susținea că „neînțelegerile dintre refugiați înseamnă sabotarea poziției noastre adevărate, democratice, poziție de pe care putem vorbi în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
depinde eficiența acțiunilor întreprinse. Prin urmare, doreau o acțiune unitară, conjugată a tuturor celor care se aflau în străinătate. De pildă, Theodor Cazaban susținea că „neînțelegerile dintre refugiați înseamnă sabotarea poziției noastre adevărate, democratice, poziție de pe care putem vorbi în Occident”. Una dintre cele mai eficiente organizații ale românilor din Paris a fost Fundația Universitară Carol I, creată la 8 decembrie 1950. Scopul inițial al acesteia a fost să prezerve și să reconstituie în exil cultura română în condițiile în care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
stalinism, și iulie 1972, interval în care se constată apariția unui „tip de scriitor până atunci inedit în România. Acela care, ca în Rusia, văzându-se interzis la el acasă, nu se resemnează și-și trimite cărțile spre publicare în Occident. E vorba de Paul Goma” (p. 516). De asemenea, epilogul îi menționează și pe Dumitru Țepeneag, „nelipsit de la nici o manifestare de neconformism” și pe criticul literar Ion Negoițescu, căruia cenzura i-a interzis apariția unei lucrări. în fine, sunt analizate
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
desfășurat: o renunțare parțială la stalinism, o grupare embrionară a unei părți din intelighenția sovietică, o timidă liberalizare, pentru că inculpații au pledat nevinovat. Și prin reacțiile violente pe care le-a provocat în Rusia cât și în partidele comuniste din Occident. Reacțiile din Occident pot fi împărțite în două categorii: onorabile și suspecte. Onorabile, apelurile unor scriitori ca François Mauriac, Pierre Emmanuel, Alberto Moravia, Arthur Miller, Marguerite Duras. Suspecte, câteva proteste ale unor partide occidentale. De pildă, partidul comunist francez. E
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
SUA a fost eliminată. Percepând, în sfârșit, existența unei crize grave, Bucureștiul a încercat să reînnoade legăturile privilegiate trimițând o delegație oficială la Washington și, în cele din urmă, făcând apel la Silviu Brucan, personalitate cu o reputație bună în Occident, însă nu a reușit să mai schimbe nimic. Avea să urmeze anul 1989, cu evenimentele bine cunoscute. Teza celor doi autori este că relațiile dintre România și Statele Unite au fost marcate de o înțelegere greșită din partea ambelor tabere. Dacă americanii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
perturbe serbările populare ocazionate de aniversarea RDG»”. La Praga, un șef de sector de la secția de propagandă a CC al PCC afirmă, la 27 octombrie, că grupările de opoziție din Cehoslovacia “își desfășoară activitatea cu sprijinul mijloacelor de informare din Occident și cu ajutorul material al diverselor grupări reacționare capitaliste”. în replică, „pentru combaterea oricăror manifestări ostile socialismului”, s-au organizat „adunări de partid în diverse regiuni și raioane, s-a insistat asupra îmbunătățirii muncii politico-ideologice, dar și asupra profilului moral-politic al
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
răspuns a fost: în ce măsură se baza politica externă a Bucureștiului pe armată? Era aceasta pregătită să facă față unei agresiuni care putea veni din orice parte, cu excepția frontierei cu Iugoslavia? Se putea baza România pe sprijinul lui Tito sau al Occidentului? Cartea are metodă. Pornește de la motivații, mai precis de la ideea lui Mark Kramer, autorul articolui „The Prague Spring and the Soviet Invasion of Czechloslovakia: New Interpretations”, potrivit căuia, pe baza punerii în circulație a unor noi surse documentare trebuie continuată
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Moral, Legal and Political Values in Romanian Culture, Council for Research in Values and Philosophy, Washington DC, 2002. La fel de utilă este și seria cărților lui Cristian Preda, `ntre care se numără Modernitatea politică și românismul, Editura Nemira, București, 1998, și Occidentul nostru, Editura Nemira, București, 1999; și Bogdan Murgescu (ed.), Romania and Europe: Modernization as Temptation, Modernization as Threat, Editura Allfa, București, 2000. Pentru o trecere `n revistă a dezvoltării culturii românești `n secolele XIX-XX și a literaturii relevante, vezi Paul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de la `nceput). A primit premii: „N. Bălcescu” (Academia RPR, 1966), al Ministerului `nvățăm`ntului (1969). A fost onorat cu titlul de om de știință emerit (1971). A fost deseori raportor la manifestări internaționale, a făcut multe vizite de studii `n Occident. A rescris/reeditat parțial sinteza sa de Istoria Românilor, 2 vol. (1974 și 1977), realiz`nd și un compendiu (`n colaborare cu fiul său, Dinu) intitulat Istoria Românilor. Din cele mai vechi timpuri și p`nă astăzi, București, 1971, `n
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]