6,787 matches
-
didactic al orășelului nostru și viitorul supervizor blindat din cap în picioare, al scenetei noastre. Toți bărbații rămân cu privirile lipite ca și cu prenadez, de gagica asta. De bibliotecara asta fâșneață... Buuună jumăruță! 2. Mă decid să nu mai ocolesc răspunsurile. Întrebarea de disperat sau de copil nerăbdător, pripită, pe care aș fi evitato, devenise iminentă: Domnule Valy, spune-mi cinstit: sunt eu urmărit sau nu? - rostesc întrebarea aiurea și într-o clipită simt părere de rău, cum era de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
-a, după ce toate capitolele din jurnal le scriseseși narând la persoana I. Da, într-un fel e bine. Înțeleg că, prin relatarea la persoana a III-a, te-ai apărat, dar pe de altă parte te ai depărtat de tine ocolind sinceritatea atât de necesară. Adică cum? Povestești la persoana a III-a tot ceea ce nu-ți convine să povestești la persoana întâi? Povestești eșecurile. Ei, mai vedem. Noroc că n-o să citească nici dracu’ paginile astea în care vorbești despre
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
tuaregii solitari, înfruntau fără teamă „pământul pustiu“, ce nu era decât o pată albă pe hărți, unde temperatura făcea să-ți fiarbă sângele în miezul zilelor călduroase, unde nu creștea nici cel mai uscat dintre arbuști, și pe care îl ocoleau până și păsările migratoare în zborul lor la sute de metri înălțime. Gacel străbătuse de două ori în viața lui una din aceste pete de „pământ pustiu“. Prima dată a fost un rămășag, când a vrut să demonstreze că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de o femeie de ani de zile, și puneau mâna pe pușcă și pe ascuțitele lor pumnale încovoiate dacă cineva încerca să depășească măsura. De aceea, după ce doi războinici și trei soldați muriseră într-o încăierare, „Fiii Vântului“ preferaseră să ocolească postul militar în drumurile lor, dar acum acel călăreț solitar înainta hotărât, urcase ultima creastă, se profila pe cerul înserării cu straiele în vânt, și se pierdu în cele din urmă printre palmieri, oprindu-se la puțul de la miazănoapte, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
drumul, iar la miezul nopții zări în depărtare reflexele argintate ale unui sebhka, un fost lac sărat, imens, ce se întindea la picioarele lui ca o mare împietrită al cărei țărm opus nu se putea vedea. Se abătu spre nord, ocolind lacul la o oarecare depărtare, fiindcă pe malurile mlăștinoase și noroioase ale acelor ape erau miliarde de țânțari, formând adevărați nori care, la lăsarea serii și în zori, acopereau soarele și făceau viața imposibilă oricărui om sau animal ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fost o muscă picată în miere, scufundând-o centimetru cu centimetru, fără cea mai mică posibilitate de a scăpa, în cea mai lungă agonie ce se poate imagina. Din toate aceste motive înainta acum foarte încet spre nord, încercând să ocolească acea întindere albă ce părea că nu are hotare, conștient că era încă una dintre barierele pe care Natura le punea între el și urmăritorii săi. Salina ar înghiți orice vehicul care ar încerca s-o străbată. — Mubarrak a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
este acolo, foarte departe, în nord-est, în munții Huaila... E timpul să mă întorc. Militarul clătină din cap ca și când i-ar fi fost greu să accepte. — Pe jos? Și singur? — O să-mi vândă careva o cămilă. — E drum lung dacă ocolești „pământul pustiu“. — De aceea trebuie să plec cât mai repede. Ofițerul se întoarse și arătă cu o mișcare a capului corpul adormit al lui Abdul-el-Kebir. — Nu vrei să aștepți să se trezească? O să vrea să-ți mulțumească personal... Gacel refuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
gri-gri erau duhuri ale răului, ce puteau aduce boală, nenorociri sau moartea, și, cu toate că pe față tuaregii râdeau de aceste superstiții în care credeau doar servitorii și sclavii, adevărul e că până și cei mai nobili inmouchar-i se străduiau să ocolească anumite regiuni, vestite pentru duhurile lor rele, sau unii oameni despre care se știa cu siguranță că îi atrăgeau în mod deoasebit pe gri-gri. Era trist și tragic când un gri-gri prindea drag de cineva, căci în astfel de cazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
franctirorii naționaliști hotărâți să doboare, la lumina focului, pe oricine ar fi comis imprudența de a se apropia. Așa că se transformase, cu timpul, într-un schelet înnegrit și prăfuit, adăpost pentru șobolani și șopârle, pe care chiar și vagabonzii îl ocoleau superstițioși de când unul dintre ei murise, într-un mod foarte misterios, în noaptea când, din întâmplare, se împlineau zece ani de la distrugerea sa. Marea navă centrală nu mai avea acoperiș și vântul umed ce venea dinspre mare făcea ca locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ar fi zis că cei din mașină aleseseră acel punct, strategica încrucișare a două străzi, ca să facă de gardă, poate toată noaptea, și, după ce cugetă câteva minute, hotărî să se strecoare pe la cel mai apropiat colț de stradă, încercând să ocolească obstacolul și să iasă mai târziu în spatele polițiștilor. Curând însă își dădu seama că se simțea pierdut după ce fusese obligat să se abată din drumul pe care îl memorase cu atâta efort. I se părea că toate străzile erau identice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fitness, mucosule? mă întrebau vecinii. Eu, care nu pricepeam nici în ruptul capului ce-i cu trăsnaia aceea de fitness, despre care mă iscodeau ei, îi priveam cu aerul insului depozitar de mari mistere, nu ziceam ba sau da, îi ocoleam ca și cum n-aveam timp de palavre cu oricine și mă dădeam dus. Nea Onuț admira discreția mea, îmi strecura din când în când bomboane în buzunar, eu făceam cu ochiul a mare complicitate, deși habar n-aveam ce mari secrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o fi aceeași, dar simt cum se poticnește prea des prin gropile Universului, cum gâfâie, cum încearcă să-și lecuiască, din mers, vânătăile. Cam așa am început să mă mișc și eu prin lume: orbecăind printre fundături existențiale, încercând să ocolesc tot felul de capcane perfide, cochetând cu iluzii, oblojind răni, ca un felcer de serviciu al speranței. Mi se întâmplă chiar să cred că strămoșii mei abia au evadat din peșteră, dacă-mi las spiritul să mă judece obiectiv. Zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de nedumerit de serviciu... Cum e, tovarășe Toni, cu javra Loly?... Bine, tovarășe director, își face veacul pe-aici. Numai moartea o s-o urnească din loc... Alt subtil. Numai eu sunt prostul lumii... Bine, zice directorul, hai să nu mai ocolim povestea. Z spune că doar tu știi ce înseamnă fată mare... Tony afișează iar moaca de mare nedumerit... Spune mă, nu mi-ai zis că nea Toni știe ce este fata mare?... Timid, cu ochii la Tony: Da, am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ciudățenie a insulei, pentru că sigur nu există cineva pe-aici cu un cont atât de liliput. După cura aceasta de zâmbete devin mai prietenă cu șevaletul rusesc, despre care ți-am povestit, și mă rog lui Dumnezeu să nu mă ocolească norocul pe piața vânzărilor, pentru că, altfel, adio Little Cayman... E drept că amintitul excentric din Dubai s-a arătat mai apoi dispus să-mi cumpere mai multe pânze. Chiar mi-a și propus să mă mut mai aproape de el, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de la o altă fereastră: "Să vă ia mama dracului de guriști și țambalagii de mahala ce sunteți, că a tunat și v-a adunat pe scara asta: pușcăriași, ghicitoare, scandalagii și genioși!"... Era clar. "Sara pe deal" nu putea fi ocolită... Intru și cânt. Unchiul Grătărel apreciază valoarea. Scuipă faraonic pe-o sută și mi-o lipește de frunte. Nimeni nu face economie de scuipat. Mă trezesc, într-o clipă, cu toată fața acoperită de bancnote. Unchiul aplaudă, își suflecă teatral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Mi-ai sugerat că nu merită să consumi puterea magică a ierbii fiarelor pentru a salva relația noastră. Păstrai această putere pentru a salva ceva mult mai important în viitoarea ta viață. Știi, mai cred că, deși nu te-au ocolit mai apoi marile furtuni ale vieții, nici până acum n-ai desfăcut plicul cu floarea magică. Și știi de ce? Pentru că tu crezi, aidoma mie, că nimic nu se întâmplă important în prezentul vieții tale; că marile provocări ale ființării tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ar fi zâmbit la ideea că-și simte brusc inima ușoară, recunoscând, la șaptesprezece kilometri după Buda, monotonia câmpiei dunărene, Întreruptă brusc de o colină de forma unui degetar, cu brazi zbârliți pe ea. Un drum făcea o cotitură largă, ocolind-o, și apoi o lua În linie dreaptă, spre oraș. Drumul și colina erau acum albe, acoperite cu zăpadă, care atârna În copaci În grămezi mari, asemenea cuiburilor de corbi. Își amintea drumul, colina și pădurea, pentru că fuseseră primele lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
croșeta hăinuțe de copii. — Recunosc totul, spuse domnul Eckman. Brusc, scaunul lui se ridică până când acesta ajunse sus, deasupra lui, și bătu cu un ciocănel de licitație. Răspunde-mi la aceste Întrebări, spuse domnul Eckman. Te afli sub jurământ. Nu ocoli răspunsul. Răspunde cu da sau nu. Ai sedus-o pe fata aceea? — Într-un fel. Domnul Eckman scoase o coală de hârtie de la mijlocul teancului, apoi alta și alta, până când teancul se clătină și căzu pe podea cu zgomotul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de cincisprezece mii de lire? — Așa-s afacerile. — Și fata de pe Spaniards Road? — Și cele o mie de lire date funcționarului lui Moult pentru informații? — Ce-am făcut eu și să nu fi făcut și dumneata? Răspunde-mi repede. Nu ocoli răspunsul. Răspunde cu da sau nu. Domnule președinte și membri ai juriului, arestatul din boxă... — Vreau să vorbesc. Am ceva de spus. Sunt nevinovat. — Conform cărui paragraf? Care cod? Legea echității? Legea dijmei? Curtea Amiralității sau Tribunalul Regal? Răspunde-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu da sau nu. Domnule președinte și membri ai juriului, arestatul din boxă... — Vreau să vorbesc. Am ceva de spus. Sunt nevinovat. — Conform cărui paragraf? Care cod? Legea echității? Legea dijmei? Curtea Amiralității sau Tribunalul Regal? Răspunde-mi repede. Nu ocoli răspunsul. Răspunde prin da sau nu. Trei lovituri de ciocănel. — Gata, gata. Această frumoasă, Înfloritoare afacere, domnilor. — Stați o clipă. Vă spun. George. Capitolul III. Secțiunea 4. Paragraful 2504. Onoarea Între hoți. Domnul Eckman, devenit brusc foarte mic În mizerabilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Asta-i Subotica? strigă Myatt când câteva colibe de pământ se năpustiră asupra lor prin furtună, iar șoferul confirmă din cap și arătă cu mâna Înainte. Un copil ieși În goană În mijlocul drumului și mașina făcu un viraj să-l ocolească. Un pui de găină cârâi și smocuri de pene cenușii zburară prin zăpadă. O bătrână ieși În goană dintr-o colibă și strigă ceva În urma lor. — Ce spunea? Șoferul Îi adresă un rânjet peste umăr. — Evreu Împuțit. Acul vitezometrului oscilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
său casnic - va cumpăra afacerea lui Stein la suma avansată de Stein, iar domnul Stein va avea o nepoată În consiliul de administrație și va fi satisfăcut. Domnul Stein veni mai aproape și făcu un semn cu pipa. Trebui să ocolească puțin ca să-l evite pe bărbatul cel beat, Întins pe jos, și În acel moment de grație Myatt chemă În ajutor toate gândurile care ar fi putut să se opună viitorului său lin și atât de clar programat. Și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
în stînci. 7. Urlă printre stufișuri și se adună sub mărăcini. 8. Ființe mîrșave și disprețuite, sunt izgoniți din țară. 9. Și acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor; am ajuns de batjocura lor. 10. Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în față. 11. Nu se mai sfiesc și mă înjosesc, nu mai au nici un frîu înaintea mea. 12. Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea, și îmi împing picioarele, și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
altele care am închinatu cu hrisoavele noastre de a noastră bunăvoie”... ― Stau și mă întreb, dragule. Voievozii Moldovei chiar nu aveau nici o măsură în a risipi bogățiile bietei țărișoare? ― Nu știu cum să spun să nu greșesc, părinte. ― Te rog să nu ocolești nimic din ce ai în minte, ci spune-o pe șleau, fiindcă atunci voi vedea dacă și tu gândești așa cum este firesc să gândim... ― Cu nepriceperea mea în cele sfinte, aș îndrăzni să spun că voievozii credeau că domnia lor
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
servește cu cele bunătăți, vino aici, lângă mine, ca să te poți bucura privindu-i pe cei doi copii - a rostit bătrânul, arătând spre mine și către Zâna, cu multă voie bună. Cu grijă să nu mă împiedic de cine știe ce, am ocolit masa și m-am așezat lângă Zâna. În clipa următoare, o mână caldă, vibrând ca un diapazon, s-a culcușit sub palma mea așezată pe genunchi. Cu o încetineală de melc, am strâns-o în căușul palmei, timp în care
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]