6,411 matches
-
la 23 ianuarie 1834, la București. Era al doilea copil al lui Ioan Odobescu, generalul de la 1848 care s-a împotrivit mișcării revoluționare, și al Ecaterinei Caracaș, fiica doctorului în medicină Constantin Caracaș. Educația și-a început-o în casa părintească, fiind elevul institutorului Bârzotescu. În 1848, Alexandru Odobescu devine elev al Colegiului Sf. Sava, în urma unui examen dat cu Petrache Poenaru, urmașul lui Gheorghe Lazăr. Aici i-a avut colegi pe Theodor Aman, viitorul mare pictor, și pe Alexandru Sihleanu
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
1913), Țuțea urmează între anii 1913 - 1917 cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați astfel că trei ani (1917 - 1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească. În 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, viitorul etnograf Ion Chelcea, se înscrie în clasa a V-a a liceului „Gh. Bariț” din Cluj unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a
Petre Țuțea () [Corola-website/Science/297629_a_298958]
-
cu atașamentul matern. Critici serioase au fost aduse pe baza constatărilor etnologice (Claude Lévi-Strauss). Noțiunea de „complex Oedip” este inseparabilă de o formă familială precisă, denumită „nucleară”, în care tatăl, mama și copiii trăiesc împreună și tatăl biologic exercită autoritatea părintească asupra copiilor. Ori acest tip de familie nu este universal, în foarte multe forme culturale nu tatăl este acela care întruchipează autoritatea asupra familiei. Dacă între tatăl biologic (complice cu mama până la provocarea unui sentiment de gelozie din partea fiului) și
Complexul Oedip () [Corola-website/Science/297675_a_299004]
-
de preotul Ion Stamate, ajutat de fiul său, Dimitrie, diacon, la botez fiind prezenți în afară de părinți, stolnicul Vasile Jurașcu, naș, și maica Ferovnia Jurașcu de la schitul Agafton, soră cu mama. Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiet..." sau "O, rămâi"). Nu se cunoaște unde face primele două clase
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
colinde multe și frumoase despre Moș Crăciun, dar mai nou apare în societate și un fel de Moș Crăciun secularizat și comercial, simbol al consumismului și al materialismului individualist. Totuși, adevăratul înțeles al lui Moș Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin nașterea Fiului Său Celui veșnic, Mântuitorul lumii”, pontiful criticând transformarea Crăciunului într-un alt prilej de cumpărături. Termenul englezesc "Santa Claus" este anglicizarea lui "Sinterklaas" care înseamnă Sfântul Nicolae în
Moș Crăciun () [Corola-website/Science/296840_a_298169]
-
alte șapte lucrări. Se întâmpla însă adeseori ca Modigliani să nu-și termine sculpturile, probabil din cauza sănătății firave, dar și îndoielilor artistice care-l tulburau. Extenuat din cauza efortului și rămas fără mijloace de subzistență, pleacă să se refacă în casa părintească din Livorno. După ce revine la Paris, se apucă din nou să picteze. Execută în special portrete la comandă, rapid, în timpul unei singure ședințe. Își folosește acum în pictură propriile experiențe din domeniul sculpturii; datorită acestora reușește să redea, într-un
Amedeo Modigliani () [Corola-website/Science/298252_a_299581]
-
trădător, Iason, fiul lui Eson, regele din Iolcos, cu care se căsătorise și care a părăsito pentru Creuse, fiica lui Creon, regele Corintului, își ucide cei doi copii comuni, pe Medeios și Eriopis. Sindromul Medeea, confundat adesea cu Sindromul alienării părintești (sau Sindromul alienării parentale, în ), ete o variantă a Sindromului Münchausen prin transfer care descrie o stare psihotică ce impune asasinarea, sau tentativa de asasinare a propriilor copii ca o pedepsire sau răzbunare față de un soț/soție considerați vinovați de
Sindromul Münchausen () [Corola-website/Science/297238_a_298567]
-
albaneze, aceea a ridicării eroului din morți sub presiunea cuvântului dat, pentru a îndeplini o promisiune făcută cât încă era în viață. "Doruntina", singura fată din cei zece copii ai familiei "Vranj", s-a căsătorit la mare distanță de satul părintesc, tocmai în Boemia. Pentru că mama fetei ("Doamna mamă" - cum i se adresau sătenii) nu a fost de acord cu plecarea acesteia, fiindu-i frică de singurătate, "Kostandin" - unul din băieți, i-a jurat că i-o va aduce acasă din
Aprilie spulberat () [Corola-website/Science/316975_a_318304]
-
vârsta de 7 ani se îmbolnăvește de poliomelită (paralizie infantilă); boala a cauzat paralizia piciorului său drept. Fiind handicapată, era batjocorită de copii vecini, chiar mama ei se simțea jenată de boala fiicei. În anul 1907 părăsește pentru întotdeauna casa părintească, ea nu va aminti niciodată numele tatălui ei. Cu ajutorul mamei găsește un post de bibliotecară în New York Public Library în Lower East Side din Manhattan de unde își va ajuta financiar familia. În același an mama ei o înscrie într-o
Dorothea Lange () [Corola-website/Science/317113_a_318442]
-
judiciar și profesor emerit al Universității Vanderbilt din SUA. Ca urmare a eforturilor grupului ante-menționat, DSM-5 descrie în prezent fenomenul alienării parentale. Fenomenul alienării parentale și de către organizațiile profesionale ale psihologilor din România. Există trei enciclopedii care recunosc fenomenul alienării părintești: Enciclopedia ceretărilor medico-legale, Enciclopedia Psihologiei Clinice și respectiv Enciclopedia Psihologiei Clinice Corsini Deși acest sindrom este mai puțin cunoscut există câteva decizii judecătorești ale instanțelor române sau ale CEDO care au recunoscut fenomenul alienării parentale. Un document deosebit de interesant (tradus
Sindromul alienării părintești () [Corola-website/Science/317168_a_318497]
-
este mai puțin cunoscut există câteva decizii judecătorești ale instanțelor române sau ale CEDO care au recunoscut fenomenul alienării parentale. Un document deosebit de interesant (tradus în limba română) este reprezentat de indexul de și citări legale ale fenomenului de alienare părintească, preluat de pe situl Dr. Warshak. Documentul original este disponibil în limba engleză și ca traducere în limba română. Fenomenul alienării parentale este considerat ca trecând "testul Frye", standard minimal de verificare a mărturiilor specialiștilor americani în fața justiției.
Sindromul alienării părintești () [Corola-website/Science/317168_a_318497]
-
și viața. Un rol important în viața ei l-au jucat și cei doi frați ai săi. William, fratele ei mai mare, s-a căsătorit cu Susan Gilbert, o prietenă de-a lui Emily, stabilindu-se undeva în apropierea casei părintești. Lavinia, mezina familiei, cunoscută mai ales sub numele de Vinnie, a devenit și ea un sprijin pentru Emily, ea fiind cea care după moartea scriitoarei, s-a ocupat de colectarea tuturor scrierilor ascunse ale acesteia, cu scopul de a le
Emily Dickinson () [Corola-website/Science/317689_a_319018]
-
în timpul unei șederi temporare a părinților săi la București, unde aveau o rudă. Numele său la naștere a fost Adolf Ábrahám. La scurt timp după nașterea sa, familia s-a întors în Transilvania natală,unde Braham a copilărit în casa părintească din orașul Dej. Braham a crescut în condiții de sărăcie. Ca majoritatea minorității evreiești din Dej, părinții săi țineau ritul evreiesc ortodox, însă într-o formă mai modernă, și vorbeau limba maghiară. Băiatul a urmat școala elementară evreiască, iar mai
Randolph Lewis Braham () [Corola-website/Science/317718_a_319047]
-
atașat emoțional. Interzicerea de către persoana abuzatoare a accesului minorului la persoanele, animale sau lucrurile respective sau a legăturilor emoționale pe care acesta ar fi normal să aibă cu anumite persoane semnificative din viața acestuia. Un caz special este fenomenul alienării părintești în care persoana abuzatoare denigrează pe o altă persoană (persoana țintă) în fața minorului. Alienatorul are are așteptări nerealiste de la copil pretinzându-i să coopereze la campania de denigrare împotriva persoanelor țintă. El condiționează minorului îngrijirea sau oferirea de afectivitate în funcție de
Abuz asupra copilului () [Corola-website/Science/317741_a_319070]
-
Uniunii Europene, se aplică atunci când un minor sub 16 ani este deplasat din statul reședinței sale obișnuite într-un alt stat, ori este reținut în acest al doilea stat prin încălcarea drepturilor de care se bucură unul din titularii răspunderii părintești. De regulă, situația intervine între părinții unui copil ori între părinți și bunici, una din părți fiind cea care deplasează/reține ilicit un copil în alt loc decât cel al reședinței sale obișnuite. Cu toate acestea, Legea nr. 248 privind
Răpirea internațională de minori () [Corola-website/Science/317765_a_319094]
-
aur - Editura Cartea Românească (1975) Inscripții rupestre - Editura Cartea Românească (1981) Asteptu soarile (în dialect aromân) - Editura Litera (1985); ed.a II-a (1992) Arbori - Editura Litera (1989) Pod peste legendă - Editura Cartea Aromână (1993) Cuvinte de lut - Editura Dimandarea părintească (2000) Memorii ghetsimanice - Editura Ex Ponto (2000) Dialog cu neantul -Editura Ex Ponto (2001) Lampadoforie - (antologie) - Editura Ex Ponto (2009)
Nicolae Caratană () [Corola-website/Science/318002_a_319331]
-
numere ca și înainte pentru legiunile pe care el le-a format din unitățile desființate. Legiunile adesea aveau mai multe denumiri obținute după campanii succesive date de către împărat. A XII-a Fulminata, de exemplu, a avut mai multe denumiri: "paterna" (părintească), "victrix" (victorioasă), "antiqua" (venerabilă), "certa constans" (mereu de încredere) și "galliena" (galică). "Pia Fidelis" (supusă, loială), "fidelis constans" și alte titluri au fost acordate mai multor legiuni, uneori, unei același legiuni. Doar cele mai utilizate titluri ale legiunilor sunt afișate
Listă de legiuni romane () [Corola-website/Science/318164_a_319493]
-
hainei franciscane voi pleca de la experiența sfanțului Francisc, subliniind în mod particular tradiția Fraților Minori Conventuali. Toma de Celano, primul biograf al sfanțului Francisc de Assisi ne povestește despre momentul în care Francisc, după convertirea să și renunțarea la moștenirea părinteasca prin gestul dezbrăcării de hainele sale în piață din Assisi înaintea episcopului și a concitadinilor care erau de față, a început să se îmbrace mai întâi asemenea pustnicilor: „cu o centură sau curea de piele, un baston în mână și
Minoriți () [Corola-website/Science/319236_a_320565]
-
revoluționare ilegale. Cu toate că a fost eliberat și reabilitat când acuzațiile s-au dovedit a fi false, experiența l-a afectat într-atât încât a decedat la vârsta de 37 de ani. După decesul soțului, Wilhelmine s-a mutat în casa părintească din Tübingen cu cei patru copii: Hermann, Wilhelm, Marie și Sophie. În biblioteca bunicului Wilhelm, care era consilier la Curtea Supremă, a devorat cărți de toate felurile: povești cu bandiți, romane cavalerești, romane istorice, Goethe, Schiller, Jean Paul, Wieland, Lessing
Wilhelm Hauff () [Corola-website/Science/319281_a_320610]
-
Siberia” de prizionierii de război, Rusia din primul război mondial. a fost fiica atașatului diplomatic militar sudez din Rusia, Edvard Brändström și a soției sale Anna Eschelsson. Elsa urmează cursul seminarului pedagogic din Stockholm, în 1908 se reîntoarce la casa părintească în Sankt Petersburg. In anul 1913 moare mama ei, iar Elsa la izbucnirea primului război mondial se prezintă voluntar ca soră medicală în armata rusă. In 1915 va ajunge cu „Crucea Roșie” în Siberia unde va îngriji prinzionerii de război
Elsa Brändström () [Corola-website/Science/315540_a_316869]
-
sale, bijutierul Bartolo di Michele zis Bartoluccio i-a devenit un adevărat tată și îndrumător. Ca recunoștință, Lorenzo a purtat numele de Lorenzo di Bartolo până la vârsta de 16 ani. Lorenzo, conform obiceiurilor vremii, și-a făcut ucenicia în atelierul părintesc al lui Bartoluccio și în 1392 a fost recunoscut ca bijutier - primul bijutier-sculptor-pictor din Quattrocento - admis în „Ghilda Mătăsii și Aurului”. În 1398 Ghiberti a trecut examanele ghildei devenind "maestru-bijutier". În 1401, total necunoscut, Ghiberti a concurat la concursul organizat
Lorenzo Ghiberti () [Corola-website/Science/316553_a_317882]
-
noua lume: să se ferească de Omul Roș și de Omul Spân. Pe drum, rătăcindu-se în pădure, fiul de crai se întâlnește cu Omul Spân, care în a treia apariție reușește să îl determine pe fecior să încalce sfatul părintesc; acesta crezând că se află în „țara spânilor” și având nevoie de ajutor pentru a ieși din pădurea labirint îl ia pe Spân ca slugă, încălcând astfel recomandarea tatălui. Cei doi pornesc la drum iar prin înșelătorie, Spânul îl convinge
Povestea lui Harap-Alb () [Corola-website/Science/316595_a_317924]
-
prietenie, bazată pe interesul comun al celor doi asupra culorii și artei. Runge se însoară în 1804, mutându-se cu soția în Hamburg. Datorită instalării stării de război (asediul lui Napoleon asupra Hamburgului) se vor muta în 1805 în casa părintească din Wolgast unde vor rămâne timp de doi ani. În 1805 corespondența dintre Runge și Goethe legată de artă și culoare devine intensă. Reîntors la Hamburg în 1807, Runge și fratele său formează o companie în care va activa până la
Philipp Otto Runge () [Corola-website/Science/316635_a_317964]
-
construcția unui drum până în Munții Rarău și să construiască o grădiniță ultramodernă, pusă sub patronajul bisericii. Alexandru Șandru Alboi a decedat la Miami la 23 aprilie 2006, în prima zi de Paște, trupul său neînsuflețit fiind repatriat, depus în casa părintească din Cîmpulung Moldovenesc și înhumat la 13 mai 2006 într-o criptă din exteriorul bisericii pe care a ctitorit-o, pe strada Izvorul Alb din orașul său natal. La înmormântarea sa au participat sute de localnici, reprezentanți ai administrației locale
Biserica Izvorul Tămăduirii din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/316654_a_317983]
-
tradiția evreiască, curiozitatea lui era atrasă și de mesajele creștine și de credințele folclorice animiste, care străbăteau povestirile mamei sale din cele învățate de ea la mănăstire, precum și de obiceiurile pe care le-a observat la servitoarea maghiară din casa părintească. Din anii copilăriei la București amintește Iacob Levi Moreno în memoriile sale de jocurile în tovărășia altor copii. Într-unul din ele, născocit de el, cam pe la vârsta de 4 ani, a jucat rolul lui „Dumnezeu”, în timp ce copiii ceilalți trebuiau
Jacob Levy Moreno () [Corola-website/Science/316742_a_318071]